De ce trebuie ca oamenii obișnuiți să înțeleagă puterea?

Mult prea mulți americani sunt neștiutori în ale puterii: ce este, cum funcționează și de ce o dețin unii. Ca urmare, aceia puțini care înțeleg puterea exercită o influență disproporționată asupra celorlalți. „Trebuie să facem cultura civică să fie din nou atrăgătoare”, spune Eric Liu, profesor de cultură civică. „La fel de atrăgătoare cum a fost în timpul Revoluției Americane sau al mișcării pentru drepturi civile”.

Predau și profesez
educația civică în America.

Îi rog pe cei care tocmai au adormit
să se trezească.

(Râsete)

De ce are cuvântul „civic”
un efect așa de adormitor,

chiar narcoleptic asupra noastră?

(Râsete)

Cred că din cauză că „civic” înseamnă

ceva extrem de virtuos,
de important și de plictisitor.

Cred că e obligația noastră,
a celor care venim la astfel de întruniri

în persoană sau virtual,
în orice fel posibil,

să facem cultura civică
iarăși atrăgătoare,

așa cum a fost în timpul
Revoluției Americane

sau în timpul mișcării
pentru drepturi civice.

Cred că modul în care putem reuși

e să ne axăm explicit
pe educația asupra puterii.

Iar asta se face, cred eu,
la nivelul orașului.

Despre asta vreau să vorbesc azi.

O să încep cu câteva definiții,

apoi o să descriu dimensiunea problemei
cu care cred că ne confruntăm,

și o să sugerez modul în care cred
că orașele pot fi cheia soluției.

Încep cu câteva definiții.

Prin cultură civică înțeleg

arta de a fi un participant social activ,
care rezolvă probleme

într-o comunitate care se autoguvernează.

Cultura civică e arta civismului,
a ceea ce Bill Gates Sr. numește simplu

a fi prezent la cârma vieții.

Cuprinde trei lucruri:

un fundament de valori,

înțelegerea sistemelor
care fac lumea să funcționeze,

și o serie de aptitudini

care ne permit să ne urmăm scopurile
și să-i mobilizăm și pe alții.

Asta mă aduce la definiția puterii,

care nu e decât

capacitatea de a-i convinge pe alții
să facă ce dorim.

Sună amenințător, nu?

Nu ne place să vorbim despre putere.

Ni se pare înfricoșătoare
și oarecum imorală.

Ne jenăm când îi zicem pe nume.

În cultura și mitologia democrației
puterea aparține poporului.

Fără discuții.

Orice altă întrebare e de prisos
și de nedorit.

Puterea are o valență morală negativă.

Sună inerent machiavelic.

Pare să fie inerent imorală.

Dar de fapt puterea
nu e mai bună sau mai rea

decât focul sau fizica.

Doar este, pur și simplu.

Puterea determină funcționarea
oricărui tip de guvernare,

fie că e vorba de democrație
sau de dictatură.

Problema pe care o avem acum mai ales aici
în America, dar și în restul lumii,

e că sunt prea mulți oameni
total neinstruiți într-ale puterii:

ce este, cine o deține,

cum funcționează, care-i e cursul,

care parte e vizibilă, care nu,

de ce unii o au,
de ce e totul interconectat.

Ca urmare a acestei lipse de instruire,

cei puțini care înțeleg
cum funcționează puterea în sfera civică,

cei care înțeleg cum
un proiect devine lege,

dar și cum o prietenie
se transformă într-o subvenție,

o perspectivă personală devine o directivă

sau cum un slogan devine o mișcare.

Cei care înțeleg toate astea
exercită o influență disproporționată

și ocupă cu mare bucurie vidul
creat de ignoranța marii majorități.

De aceea acum e atât de esențial

să înșfăcăm ideea aceasta a puterii

și s-o democratizăm.

Unul din aspectele profund incitante
și problematice ale prezentului

e că, drept urmare a inculturii puterii,
care e atât de răspândită,

există o acumulare de cunoștințe,
înțelegere și influență.

Gândiți-vă,

cum se transformă o prietenie
într-o subvenție?

Ușor, când un înalt oficial
guvernamental decide

să părăsească guvernul și să ajute
un grup de interese private,

transformându-și relațiile
în capital pentru noii stăpâni.

Cum devine politică un punct de vedere?

Insidios, la fel cum
practica poliției newyorkeze

de a opri și percheziționa oamenii

a devenit cu timpul
o loterie birocratică a numerelor.

Cum devine un slogan o mișcare?

Viral, așa cum mișcarea Tea Party

a preluat steagul Gadsden
cu textul „Nu mă călca în picioare”

de la Revoluția Americană

sau cum, în tabăra opusă,

un grup de activiști
a preluat dintr-o revistă titlul

„Ocupați Wall Street”

și l-a transformat
într-o memă și mișcare globală.

Totuși majoritatea oamenilor nu caută
și nu vor să vadă aceste realități.

Mare parte din această ignoranță
și incultură civică e intenționată.

Unora din generația Y li se pare
că toată chestiunea asta e sordidă.

Nu vor să aibă de-a face cu politica,
preferă să renunțe și să facă voluntariat.

Unii tehnofili cred că leacul
oricărui dezechilibru sau abuz de putere

e mai multă informație,

mai multă transparență.

Sunt unii de stânga care cred
că putere au doar corporațiile

și unii de dreapta care cred
că putere are doar guvernul.

Fiecare tabără e orbită
de o indignare selectivă.

Cei naivi cred că lucrurile bune
se întâmplă de la sine,

iar cinicii cred același lucru
despre lucrurile rele.

Norocoșii și ghinioniștii deopotrivă
cred soarta lor e ceea ce merită

și nu efectul vădit modificabil

al unei înțelegeri prealabile
și al moștenirii unei cote de putere.

Consecința acestui fatalism
care invadează sfera publică

e că mai ales noi acum în America

avem o lipsă sumbră de cunoștințe civice,
participare civică și conștientizare.

Toată sfera politică a fost de fapt
subcontractată unei cete de profesioniști,

cei care se ocupă cu banii, promovarea,
comunicarea sau cercetarea.

Noi ceilalți rămâne să ne credem amatori,

cu sensul de fraieri.

Pierdem dorința de a afla
cum funcționează lucrurile.

Începem să ne retragem.

Această problemă, această încercare

e cea care ne stă în față acum.

Și cred că această lipsă de participare,
această ignoranță intenționată,

e atât un scop, cât și o consecință

a acestei acumulări de șansă,
îmbogățire și influență

de care vorbeam mai devreme,

această imensă inegalitate civică.

De asta e atât de important acum

să re-configurăm educația civică
incluzând cunoștințe despre guvernare.

Probabil n-a fost mai important niciodată,
în niciun alt moment al vieților noastre.

Dacă oamenii nu învață despre putere,

nu se trezesc.

Și dacă nu se trezesc,
vor fi lăsați deoparte.

În parte, arta exercitării puterii
presupune a fi treaz și a avea o voce,

dar și a avea o scenă unde se poate
practica realmente luarea de decizii.

Toată cultura civică se reduce
la simpla întrebare „Cine decide?”,

iar asta trebuie să se întâmple
într-un loc, pe o scenă.

Asta mă aduce la al treilea punct de azi,

și anume că nu e loc mai potrivit
în prezent pentru exercitarea puterii

decât orașul.

Gândiți-vă la orașul
unde stați dumneavoastră.

Gândiți-vă la o problemă actuală din oraș.

Poate fi ceva banal,
ca amplasarea unei lămpi stradale,

ceva de importanță medie,

ca alegerea bibliotecii care
să-și prelungească sau reducă orarul,

sau poate ceva major,

dacă un chei degradat să fie transformat
în autostradă sau în zonă verde

sau dacă toate firmele din oraș

să fie obligate să plătească
salariu pentru un trai decent.

Gândiți-vă ce vreți să schimbați în oraș,

și cum ați proceda,

cum ați reuși.

Inventariați toate felurile de putere
din situația orașului.

Banii, desigur.
Oamenii, da.

Ideile, informațiile, informațiile false,

pericolul constrângerii, puterea normelor.

Toate contează.

Gândiți-vă cum ați activa sau poate
neutraliza aceste forme de putere.

Nu e ca în „Urzeala tronurilor”,
cu întrebări la nivel de imperiu.

Ele apar oriunde în lume.

Să vă spun pe scurt despre două situații
preluate din presa recentă.

În Boulder, Colorado, alegătorii
au aprobat recent un proces

de înlocuire a companiei private
de energie electrică, firma Xcel,

cu o companie publică de utilități,

care în loc de profituri
să dea prioritate clară mediului.

Atunci Xcel a ripostat
și a cerut un referendum

ce ar putea compromite sau anula
trecerea sub tutela administrației locale.

Acum activiștii civici din Boulder
care vor schimbarea

trebuie să se lupte împotriva puterii
ca să obțină puterea.

În Tuscaloosa,
la Universitatea din Alabama,

e o organizație în campus

numită, cam amenințător, „Mașinăria”,

formată din asociații ale studenților,
preponderent albi.

Timp de decenii, Mașinăria a dominat
alegerile uniunilor studențești.

De curând Mașinăria a început
să se implice și în politica orașului.

Au aranjat alegerea a unui fost membru,

un tânăr absolvent,
susținător al mediului de afaceri,

în consiliul director de educație
din Tuscaloosa.

Cum ziceam, sunt doar două exemple
luate aproape la întâmplare din știri.

Zilnic sunt mii de asemenea situații.

Că vă place sau nu ce se întâmplă
în Boulder sau Tuscaloosa,

nu se poate să nu admirați cunoștințele
despre putere ale celor implicați,

priceperea lor.

Nu se poate să nu țineți cont
și să nu recunoașteți

cât de bine cunosc întrebările
fundamentale ale puterii civice:

care e obiectivul, strategia, tactica,

cum e terenul, cine sunt inamicii,

care sunt aliații?

Acum vă rog să vă gândiți din nou

la problema, oportunitatea sau impasul
din orașul dumneavoastră

și la ce vreți să remediați
sau să creați în oraș.

Întrebați-vă:

stăpâniți bine aceste întrebări
fundamentale ale puterii?

Ați putea pune în aplicare
în mod eficient ce cunoașteți?

Ne așteaptă greutăți, dar și foloase.

În vremurile în care trăim,

în ciuda globalizării
sau tocmai grație globalizării,

civismul e cu atât mai vibrant
și mai puternic la nivel local.

Mai mult, în zilele noastre puterea
se îndreaptă tot mai repede înspre oraș.

Aici, în Statele Unite, guvernul federal
s-a priponit cu noduri partinice.

Imaginația civică,
inovația și creativitatea

provin acum de la ecosistemele locale
și se răspândesc divergent.

Iar această putere de inovație,

acest mare val
de activitate locală care sosește,

vizibil în cum mănâncă oamenii,

cum lucrează, comunică, cumpără,
se mută și trăiesc zi de zi,

nu e un provincialism prețios

și nici o retragere înspre insularitate.

E un fenomen în expansiune.

Cultura locală de azi
e puternic interconectată.

De exemplu, gândiți-vă la strategiile
care înlesnesc ciclismul urban,

răspândite atât de rapid din Copenhaga
la New York, Austin, Boston și Seattle.

Gândiți-vă la experimentele
de bugetare participativă,

care permit cetățenilor de rând să ia
decizii în repartizarea fondurilor locale.

Aceste experimente s-au răspândit
din Porto Alegre, Brazilia,

până în orașul New York
și în cartierele din Chicago.

Muncitorii migranți din Roma,
din Los Angeles și din multe alte orașe

se organizează pentru a desfășura greve

ca să le reamintească localnicilor
cum arată o zi fără imigranți.

În China, în toată țara,

membrii mișcării Noii Cetățeni
încep să activeze și să organizeze

lupta cu corupția
și mita la nivel oficial,

atrăgând nu doar furia oficialilor,

ci și atenția activiștilor anticorupție
din toată lumea.

În Seattle, de unde sunt eu,

ne-am alăturat unei rețele globale
de orașe care colaborează acum,

ignorând guvernele naționale,

pentru a obține reducerea
emisiilor de carbon

conform Protocolului de la Kyoto.

Toți acești cetățeni împreună
formează o rețea,

un vast arhipelag de putere
care ne permite să depășim

fisurile și monopolurile de putere.

Avem acum sarcina să grăbim procesul.

Să implicăm tot mai mulți oameni
în această orchestră.

De aceea organizația mea,
Citizen University, a pornit un proiect

care să creeze pentru oamenii de rând
un program de instruire în puterea civică.

Acest program începe cu triada
descrisă mai devreme

de valori, sisteme și aptitudini.

Vreau să vă invit pe toți

să contribuiți la crearea acestui program

cu poveștile, experiențele și greutățile
cu care vă confruntați în viață fiecare,

ca să creăm ceva profund colectiv.

Și vreau să vă invit, în special,
să încercați un exercițiu simplu,

inspirat din structura inițială
a programului.

Vă rog să scrieți o povestire
din viitorul orașului dumneavoastră.

O puteți data, de exemplu, peste un an,
sau cinci, sau zece, sau o generație.

Scrieți-o ca pe un studiu de caz,
privind în trecut

la schimbarea pe care
o doreați în orașul vostru,

la cauza pentru care luptați,

și descrieți modul în care ați condus
schimbarea și cauza spre succes.

Descrieți valorile pe care
le-ați stimulat la concetățeni

și senzația de scop moral
pe care ați reușit s-o stârniți.

Menționați toate modurile în care
ați implicat sistemele guvernării,

ale pieței, ale instituțiilor sociale,
ale organizațiilor religioase, ale presei.

Enumerați aptitudinile
pe care le-ați pus în practică,

cum ați negociat, cum ați pledat,
cum ați enunțat problemele,

cum ați abordat diversitatea și conflictele,

toate aptitudinile care v-au ajutat

să adunați oameni
și să învingeți rezistența.

Ce se va întâmpla
când veți scrie povestirea?

Veți descoperi
cum trebuie înțeleasă puterea

și concomitent cum trebuie concepută.

Spuneți-ne ce scrieți,

faceți ce scrieți,

apoi spuneți-ne ce faceți.

Vă invit să publicați la propriu
povestirile pe care le creați

pe pagina de Facebook
a Citizen University.

Dincolo de asta, depinde de discuțiile
pe care le purtăm azi

pretutindeni în lume, în adunări simultane
despre acest subiect, acum,

și să ne gândim cum ne putem învăța
unii pe alții despre putere.

Dacă procedăm așa, atunci împreună
putem face civismul din nou atrăgător.

Împreună putem democratiza democrația

ca amatorii s-o poată practica
din nou în siguranță.

Împreună putem crea o vastă rețea urbană

care va fi cel mai puternic
laborator colectiv de autoguvernare

ce ne-a fost dat să vedem.

Ne stă în putere să reușim.

Vă mulțumesc mult.

(Aplauze)