De ce Olanda nu este sub apă?

Citește lectia completă pe: https://ed.ted.com/lessons/why-isn-t-the-netherlands-underwater-stefan-al

În ianuarie 1953, un val de maree a zguduit Marea Nordului. Valurile gigantice au inundat coasta olandeză, ucigând aproape 2.000 de oameni. 54 de ani mai târziu, o furtună similară a amenințat regiunea. Dar de această dată, erau pregătiți. Acest lucru s-a datorat unui masiv sistem interconectat cunoscut sub numele de Contrucțiile Delta - cel mai sofisticat proiect de prevenire a inundațiilor din lume. Stefan Al se avântă în această minune a ingineriei.

Lecție realizată de Stefan Al, regizată de JodyPrody.

În ianuarie 1953, un val de maree
a zguduit Marea Nordului.

Valurile gigantice au inundat
coasta olandeză,

omorând aproape 2,000 de oameni.

54 de ani mai târziu, o furtună similară
a amenințat regiunea.

Dar de această dată, Olanda era pregătită.

Pe măsură ce apa creștea,

senzorii de ultimă generație au activat
protocoalele de urgență.

În următoarele 30 de minute,

o pereche de brațe de metal
lungi de 240 de metri s-au închis,

protejând canalul.

Folosind articulații sferice
de 680 de tone,

bariera s-a mișcat în același ritm
cu vântul și valurile.

Până dimineața, furtuna trecuse
producând doar inundații minime.

Prima activare practică
a Maeslantkering-ului

a avut un succes răsunator.

Ca una dintre cele mai mari
structuri mobile ale planetei,

această barieră contra valurilor
de furtună e o minune a ingineriei umane.

Dar Maeslantkering este
doar o parte dintr-un enorm

sistem interconectat de baraje,
cunoscut drept Contrucțiile Delta,

cel mai sofisticat proiect de prevenire
a inundațiilor din lume.

Olanda are o lungă istorie
în managementul apelor.

Țara este situată de-a lungul deltei
a trei râuri europene mari,

și aproape un sfert din teritoriul său
se află sub nivelul mării.

Aceast relief face regiunea
extrem de predispusă la inundații.

Atât de mult încât unele dintre primele
forme de guvernământ au fost

„consilii ale apelor” care coordonau
proiectele de prevenire a inundațiilor.

Dar după furtunile din 1953,
guvernul olandez a luat oficial măsuri.

Au instituit Comisia Delta

și i-au însărcinat cu protejarea
întregii regiuni de sud-vest.

Concentrându-se pe orașele dens populate,

obiectivul lor era sa reducă riscul
de inundație sub 1 la 10.000,

de aproximativ 100 de ori mai sigur
decât un oraș obișnuit de coastă.

Îndeplinirea acestui scop măreț necesita
multiple proiecte de infrastructură

de-a lungul coastei de sud-vest.

Prima linie de apărare a fost îndiguirea
estuarelor predispuse la inundații.

Aceste golfuri largi alimentau multe
dintre râurile țării în Marea Nordului

și in timpul furtunilor permiteau apei
să se reverse intern.

Folosind o serie de baraje, Comisia Delta
a transformat aceste estuare

în lacuri imense folosite ca rezervații
naturale și parcuri pentru comunitate.

Totuși, această soluție nu funcționa
pentru Nieuwe Waterweg.

Ca o forță vie a industriei navale locale,

acest pasaj trebuia păstrat deschis
în condiții de siguranță,

și baricadat în timpul furtunilor.

În 1998, finalizarea Maeslantkering

a oferit protecția flexibilă
atât de necesară.

Alături de bariere suplimentare
cum ar fi diguri și parapeți,

aceste fortificații au alcătuit
cea mai mare parte a Contrucțiilor Delta,

care se concentrau în principal
pe a ține piept furtunilor oceanice.

Dar în următoarele decenii, olandezii
au implementat planuri suplimentare

care să complementeze Construcțiile Delta
și să extindă protecția mai în interior.

Conform planului „Loc pentru Râu”

fermele si digurile au fost mutate
mai departe de țărm.

Aceasta a făcut loc pentru zone inundabile
care să colecteze apa,

creând rezervoare și habitate
pentru fauna locală.

Această retragere strategică
nu doar că a scăzut riscul de inundație,

dar a și permis ca așezările reamenajate

să fie construite mai dens
și mai sustenabil.

Probabil niciun oraș nu întruchipează
abordarea multifuncțională privind apa

precum Rotterdam, un oraș înfloritor
situat aproape complet sub nivelul mării.

Când o furtună amenință,

sectoarele vechi și dens populate sunt
protejate de digurile tradiționale.

Între timp, noile sectoare au fost
ridicate artificial,

deseori dotate cu acoperișuri ecologice
care colectează apa de ploaie.

Numeroase structuri din jurul orașului
se transformă

în instalații de stocare a apei,
inclusiv garaje și piețe

care în mod normal servesc
drept teatre și stadioane.

Între timp, în port, pavilioane plutitoare
se ridică o dată cu nivelul apei.

Acestea sunt primele
dintr-o serie de structuri amfibiene,

dintre care unele găzduiesc sisteme
de purificare a apei și colectoare solare.

Aceste strategii sunt doar câteva
dintre tehnologiile și politicile

care au dus Olanda în avangarda
gestionării apei.

Țara continuă să găsească noi modalități
de a face orașele mai rezistente

în fața dezastrelor naturale.

Pe măsură ce creșterea nivelului mării
cauzată de schimbările climatice

amenință orașele joase din întreaga lume,

Olanda oferă un exemplu excepțional
de cum să te lași purtat de val.