Cum afectează zgomotul produs de oameni habitatele oceanice

Împreună cu oceanograful Kate Stafford ne putem scufunda în adâncimile Oceanului Arctic, caracterizate prin experiențe auditive bogate, unde gheața geme, balenele cântă pentru a comunica între ele pe distanțe foarte mari, în timp ce schimbările climatice și zgomotele produse de oameni modifică mediul înconjurător în moduri pe care noi nu le înțelegem. Haideți să învățăm mai multe despre importanța acestui fundal sonor și ce am putea face pentru a-l proteja.

În 1956, un documentar
de Jacques Cousteau

a câștigat premiul Palme d'Or și Oscarul.

Filmul se numea „Le Monde Du Silence”,

sau „Lumea tăcută”.

Premisa titlului era că lumea
subacvatică e o lume tăcută.

Acum, după 60 de ani, știm

că lumea subacvatică este oricum,
numai nu tăcută.

Deși sunetele sunt inaudibile
deasupra apei,

în funcție de locul unde te afli
și perioada din an,

sunetele subacvatice
pot fi la fel de puternice

ca în orice junglă sau pădure tropicală.

Nevertebratele precum creveții,
peștii și mamiferele marine

folosesc sunetele.

Folosesc sunetul
pentru a-și cunoaște habitatul,

pentru a comunica unii cu alții,

pentru a naviga,

pentru a detecta prădătorii și prada.

Ascultând sunetele, descoperă lucruri
despre mediul în care trăiesc.

Să luăm, de exemplu, regiunea arctică.

E considerat un loc imens, inospitalier,

uneori descris ca un deșert,

pentru că e atât de rece, de îndepărtat

și acoperit de gheață,
în cea mai mare parte a anului.

Și cu toate astea,

nu aș vrea să fiu
în niciun alt loc de pe Pământ,

mai ales când zilele se lungesc
și vine primăvara.

Pentru mine, Arcticul chiar întruchipează
această discrepanță

între ceea ce vedem la suprafață
și ceea ce se petrece sub apă.

Poți privi întinderea de gheață -
albă, albastră și rece -

și nu vezi nimic.

Dar dacă ai putea auzi sub apă,

mai întâi sunetele te-ar uimi,

iar apoi te-ar încânta.

În timp ce ochii tăi nu văd altceva
decât kilometri întregi de gheață,

urechile îți spun că acolo jos sunt balene
de Groenlanda și balene beluga,

morse și foci cu barbă.

Chiar și gheața scoate sunete.

Scârțâie și trosnește, pocnește și geme,

se ciocnește și se freacă atunci când
vremea, curenții sau vântul se schimbă.

Și sub o mare complet înghețată,
în toiul iernii,

balenele de Groenlanda cântă.

Nu te-ai fi așteptat niciodată la asta

pentru că noi, oamenii,

suntem animale foarte vizuale.

Pentru majoritatea dintre noi,
nu pentru toți,

simțul văzului e cel care ne ghidează
prin lume.

Pentru mamiferele marine
care trăiesc sub apă,

acolo unde indiciile chimice
și lumina pătrund greu,

auzul este simțul cu care ele văd.

Sunetele se transmit foarte bine sub apă,

mult mai bine decât în aer,

așa că semnalele pot fi auzite
pe distanțe foarte mari.

În regiunea arctică, acest lucru
este cu atât mai important

deoarece mamiferele marine arctice
trebuie nu doar să se audă între ele,

ci să și asculte după indicii
din mediul înconjurător

care pot indica o zonă cu gheață groasă
sau ape deschise.

Chiar dacă își petrec
aproape toată viața sub apă,

sunt mamifere,

așa că trebuie sa iasă
la suprafață ca să respire.

Ar putea asculta indicii de gheață
subțire sau de zone fără gheață,

sau ecourile gheții din apropiere.

Mamiferele marine arctice trăiesc într-un
mediu sonor subacvatic bogat și variat.

Primăvara,

poate fi o cacofonie de sunete.

(Sunete de mamifere marine)

Dar când totul e înghețat bocnă

și nu sunt schimbări mari
de temperatură sau de curenți,

mediul acvatic arctic are unul
din cele mai scăzute niveluri

de zgomot ambiental

dintre toate oceanele lumii.

Dar acest lucru se schimbă.

În primul rând, din cauza scăderii
cantității de gheață sezonieră

ca rezultat direct al emisiilor
de gaze de seră provocate de oameni.

Odată cu schimbarea climatică,

facem un experiment complet necontrolat
cu planeta noastră.

În ultimii 30 de ani,

în zonele arctice s-au observat scăderi
ale cantității de gheață marină sezonieră

de la 6 săptămâni la 4 luni.

Această împuținare a gheții marine
e uneori percepută drept creștere

în sezonul apelor deschise.

Aceasta e perioada din an
în care Oceanul Arctic este navigabil.

Și nu se schimbă
doar întinderea de gheață,

dar și vârsta și grosimea ei.

Poate ați auzit

că scăderea gheții marine sezoniere
duce la pierderea habitatului

pentru animalele
care depind de gheața marină,

ca focile, sau morsele, sau urșii polari.

Scăderea gheții cauzează o eroziune
sporită de-a lungul satelor costiere,

schimbând disponibilitatea prăzilor
pentru pasările și mamiferele marine.

Schimbările climatice
și scăderea gheții marine

modifică și tabloul sonor subacvatic
al Oceanului Arctic.

Ce vreau să spun prin tablou sonor?

Noi, cei care ne câștigăm traiul
trăgând cu urechea în oceane,

folosim instrumente numite hidrofoane,

care sunt microfoane subacvatice,

înregistrăm zgomotul ambiental,

zgomotul care ne înconjoară.

Și tabloul sonor îi descrie
pe toți cei care contribuie

la crearea acestor zgomote.

Cu ajutorul hidrofoanelor auzim

adevăratele sunete
ale schimbării climatice.

Auzim aceste sunete din trei părți:

din aer,

din apă,

și de pe pământ.

Primul: aerul.

Vântul deasupra apei creează valuri.

Aceste valuri creează bule;

bulele se sparg,

și când se sparg,

fac zgomot.

Și zgomotul acesta este ca un șuierat
sau ca o interferență pe fundal.

În regiunea arctică,
atunci când e acoperită de gheață,

o mare parte din zgomotul vântului
nu ajunge în apă,

pentru că gheața e ca un tampon
între atmosferă și apă.

E unul din motivele pentru care

Oceanul Arctic poate avea un nivel
foarte scăzut de zgomot ambiental.

Odată cu scăderea gheții marine sezoniere,

Arcticul nu doar că devine deschis
pentru aceste zgomote produse de valuri,

dar numărul furtunilor
și intensitatea furtunilor din Arctic

a tot crescut.

Deci crește nivelul de zgomot
în oceanul care era, inițial, liniștit.

Doi: apa.

Cu mai puțină gheață sezonieră

speciile sub-arctice
se îndreaptă spre nord

și profită de noul habitat
care este creat de mai multă apă liberă.

Balenele arctice, cum ar fi aceste
balene de Groenlanda,

nu au înotătoare dorsale,

deoarece acestea au evoluat să trăiască
și să înoate în ape acoperite cu gheață,

iar dacă ai ceva înfipt în spate
nu este ceva foarte propice

ca să migrezi prin gheață,

și poate, de fapt, să excludă
animalele de pe gheață.

Dar acum, oriunde ascultăm,

auzim sunete produse de balenele
cu aripi și balenele cu cocoașă

și de balenele ucigașe,

cu cât ne apropiem mai mult de nord,

și tot mai târziu în sezon.

Auzim, în esență,

o invazie a Arcticului
de către speciile subarctice.

Și nu știm ce înseamnă asta.

Va avea loc o competiție pentru mâncare
între animalele arctice și subarctice?

Oare aceste specii subarctice
vor aduce boli sau paraziți în Arctic?

Cum vor influența noile sunete
pe care acestea le produc

sunetele subacvatice?

În al treilea rând: uscatul

Și prin uscat

mă refer la oameni.

Mai multe ape deschise înseamnă o prezență
crescută a oamenilor în zona arctică.

Vara trecută,

o navă de croazieră masivă și-a croit
drumul prin pasajul Nord-Vest,

ruta cândva mitică
între Europa și Pacific.

Scăderea gheții marine a permis
oamenilor să ocupe Arcticul tot mai des.

A permis o creștere în exploatarea
și extragerea petrolului și gazelor,

a potențialului
pentru transport comercial maritim,

precum și dezvoltarea turismului.

Acum știm că zgomotele produse de nave
cresc nivelul hormonilor de stres

la balene și le perturbă
comportamentul de hrănire.

Armele pneumatice, care produc
„bumuri” puternice, de joasă frecvență

la fiecare 10-20 secunde,

au schimbat comportamentele
vocale și de înot ale balenelor.

Toate aceste surse sonore
perturbă spațiul acustic

prin care mamiferele marine arctice
pot comunica.

Mamiferele marine arctice sunt obișnuite
cu niveluri de zgomote foarte ridicate

în anumite perioade ale anului.

Dar acestea provin de la alte animale
sau de la gheața mării,

și acestea sunt sunetele
cu care au evoluat,

aceste sunete sunt vitale
pentru supraviețuirea lor.

Aceste sunete noi
sunt prea zgomotoase și străine.

Au un impact asupra mediului
într-un mod pe care noi îl înțelegem,

dar și în moduri pe care nu le înțelegem.

Luați aminte, sunetul e cel mai
important simț pentru aceste animale.

Nu doar habitatul fizic al Arcticului
se schimbă cu repeziciune,

ci și habitatul acustic.

E ca și cum am aduce aceste animale
din mediul rural liniștit

și le-am plasa într-un oraș mare aglomerat
în mijlocul orelor de vârf.

Și nu pot evada.

Deci, ce putem face acum?

Nu putem descrește viteza vântului

și nici nu putem opri animale
să migreze spre nord,

însă putem implementa soluții locale

pentru a reduce zgomotul subacvatic
produs de oameni.

Una dintre aceste soluții
e să încetinim vapoarele

care traversează Arcticul,

deoarece un vapor mai încet
e un vapor mai silențios.

Putem restricționa accesul
în anotimpuri și regiuni

care sunt importante pentru împerechere,
hrănire sau migrare.

Putem proiecta vapoare mai silențioase

și găsi modalități mai bune
de a explora adâncul oceanului.

Vestea bună este

că sunt oameni care lucrează la asta acum.

Dar, în definitiv,

noi, oamenii, trebuie
să facem munca cea grea

de a inversa sau cel puțin de a încetini

schimbările atmosferice cauzate de oameni.

Să ne întoarcem la ideea
unei lumi subacvatice tăcute.

Este foarte posibil

ca multe dintre balenele
care înoată azi în Arctic,

în special speciile care trăiesc mult,
cum ar fi balenele de Groenlanda,

despre care inuiții spun
că trăiesc 200 de ani,

e posibil ca aceste balene
să fi fost vii în 1956,

când Jacques Cousteau a făcut filmul.

Și privind în retrospectivă,

dacă luăm în considerare zgomotele
pe care le creăm azi în oceane

probabil că atunci
era încă „Lumea tăcută.”

Vă mulțumesc!

(Aplauze)