Michael McDaniel: Adăpost ieftin și eficient pentru cei afectați de dezastre

Michael McDaniel a proiectat un modul de locuit pentru zonele afectate de dezastre – ieftin, ușor de transportat, chiar frumos – dar nimeni nu voia să-l fabrice. Cu perseverență și obsesie, a decis să o facă singur. La TEDxAustin, McDaniel prezintă Exo Reaction Housing Solution și explică cum și-a dedicat timpul liber muncii cu furnizorii și fabricanții pentru a se pregăti de următorul dezastru natural. (Filmat la TEDxAustin.)

Voi strica un pic distracția acum, la început.

42 de milioane de persoane au fost nevoite

să se mute din cauza unor dezastre naturale, în 2010.

Nu a fost nimic special în 2010

pentru că, în medie, dezastrele naturale strămută anual

31,5 de milioane de oameni.

Când oamenii aud de astfel de afirmații și statistici,

se gândesc la zone ca Haiti sau la alte zone exotice

sau la limita sărăciei, dar asta se întâmplă chiar aici,

în Statele Unite, în fiecare an.

Doar anul trecut, la nivel federal,

FEMA a înregistrat 99 de dezastre,

de la Joplin, Missouri și Tuscaloosa, Alabama,

la recentele incendii din centrul Texas-ului.

Cum reușește cea mai dezvoltată țară din lume

să gestioneze situația acestor oameni strămutați?

Îi îngrămădesc în paturi pliante, le pun obiectele personale

într-un sac de plastic pe care-l bagă sub pat

și îi înghesuie într-un stadion

sau într-o sală de sport.

Evident, există o penurie de spații de locuit,

iar asta mă supără tare pentru că studiile academice

arată că, după un dezastru natural major,

e nevoie de circa 18 luni pentru a începe

procesul de recuperare,

dar ce nu știu majoritatea oamenilor

e că acelez trailere FEMA

le trebuie 45 - 60 de zile ca să apară.

Între timp, oamenii sunt lăsați să se descurce singuri.

Am devenit obsedat

de rezolvarea acestei probleme.

Aceasta a devenit obsesia mea creativă.

Mi-am lăsat la o parte lucrul de liber profesionist

și am început să mă concentrez asupra acestei probleme.

Am început să fac schițe.

La două zile după Katrina, am început să fac schițe

în încercarea de a produce idei sau soluții

și, pe măsură ce lucrurile începeau
să se decanteze și ideile să apară,

am început să proiectez pe calculator,

iar obsesia nu mi-a dat voie să mă opresc aici.

Am început să experimentez, să fac machete

pe care le arătam experților, notându-mi sugestiile

și finisând machetele. Și am ținut-o tot așa,

noaptea și în weekenduri,
timp de peste cinci ani.

Obsesia asta m-a condus la asamblarea

unor prototipuri în mărime naturală, în propria curte (Râsete)

și m-a făcut să-mi cheltuiesc toate economiile

pe tot felul de lucruri, de la unelte la patente,

și nu numai,

dar, până la urmă, a rezultat un sistem de locuit modular

ce poate fi folosit în orice situație de urgență.

Poate fi montat oriunde,

într-o parcare, poiană sau pe câmp,

pentru că nu necesită niciun loc special

și nicio unealtă specială.

Fundația și miezul sistemului

este Exo Housing Unit,

modulul de adăpost individual.

Aceasta însă este atât de ușor,

încât se poate ridica cu mâna și muta

și în ea pot înnopta patru persoane.

Aceste unități se pot aranja

ca în campamente, sub forma unei rețele,

sau se pot dispune în cerc,

formându-se aceste grupe circulare

cu zone comune, semi-private

în care să se adune oamenii,

nefiind nevoie să stea
în interiorul acestor unități.

Aceasta schimbă fundamental

modul de răspuns la situațiile de urgență

pentru că nu vor mai fi condițiile oribile

de pe stadioane sau din sălile de sport

în care oamenii sunt îngrămădiți, pe paturi pliante.

Acum există cartiere ad-hoc.

Exo e proiectat pentru a fi simplu,

ca o ceașcă de cafea. Pot fi puse una în alta,

astfel că se pot depozita și transporta

extrem de eficient.

15 Exo încap într-o jumătate de camion.

Asta înseamnă că Exo poate fi transportat și montat

mai repede decât orice alt tip de locuință din prezent.

Dar fiind obsedat, nu puteam să mă opresc aici,

așa că am început să modific paturile,

de fapt să scot paturile și să le înlocuiesc
cu bănci sau rafturi,

astfel încât aceeași unitate se poate folosi

ca birou sau loc de depozitare.

Ușile pot fi scoase și înlocuite

cu un panou rigid cu fereastră, pentru controlul temperaturii

sau cu un modul ce permite

conectarea mai multor unități,

de unde rezultă spații vitale mai mari, compartimentate.

Acum, acest ansamblu de părți, aceeași unitate

poate fi cameră de zi, dormitor sau baie;

sau birou, spațiu de locuit sau de depozitat.

Sună bine, dar cum să se transforme în realitate?

Inițial, m-am gândit pur și simplu

să merg la administrația federală și de stat

și să le zic: „Aici sunt, luați-le gratis!”

Dar mi s-a spus imediat: „Băiete, statul nostru

nu funcționează așa.” (Râsete)

OK. Atunci poate ar trebui să-mi fac un ONG

care să ajute și să ofere consultanță pe această idee

împreună cu guvernul, dar atunci mi s-a spus:

„Băiete, pentru asemenea chestii,

guvernul nostru caută în sectorul privat.”

OK. Atunci poate ar trebui

să merg la firmele private
care ar obține un profit din asta,

dar mi s-a răspuns repede de la acestea

că proiectul pasiunii mele nu era viabil

pentru că nu voiau ca numele lor

să fie puse pe ghetourile din Haiti.

Acum nu doar că eram obsedat. Eram scandalizat. (Râsete)

Așa că am decis:

„Așa? Uitați-vă la mine, o fac pe cont propriu!”
(Râsete)

Și acum repede: firma la care lucram

m-a trimis la Milano pentru câteva luni,

mă întrebam ce voi face. Mi-am programat somn

și mi-am petrecut cele 8 ore rămase pe conferințe

cu furnizori de materiale, fabricanți și clienți potențiali.

În acest proces,

am dat peste acest mic fabricant din Virginia

și dacă limbajul trupului său indică ceva...

acesta-i proprietarul — (Râsete) — arată cum e

ca un fabricant să lucreze direct cu proiectantul,

trebuie să vedeți ce se întâmplă aici. (Râsete)

G.S. Industries a fost fantastic.

Au construit pentru noi, de mână, trei prototipuri.

Așa că acum avem prototipuri care arată că patru persoane

pot dormi în siguranță și mai mult confort

decât într-un cort, oricare ar fi acela.

Ni le-au trimis aici, în Texas.

Începea să se întâmple ceva foarte distractiv.

Oamenii începeau să creadă în ce făceam

și chiar ne-au donat spațiu într-un hangar.

Apoi Autoritatea Aeroportului din Georgetown

s-a învoit să ne ajute cu tot ce aveam nevoie.

Deci aveam spațiu de lucru într-un hangar

și prototipuri pentru demonstrații.

Într-un an am negociat contracte de fabricație,

am obținut o patentă, am solicitat-o pe-a doua,

am vorbit cu mulți oameni, am făcut demonstrații la FEMA

pentru consultanții acesteia, obținând cuvinte de laudă,

apoi am început discuțiile cu alții, care doreau informații,

acel mic grup numit Națiunile Unite.

Pe deasupra, acum a ieșit la iveală

o pleiadă de alți indivizi care vor să discute cu noi

despre amplasarea lor în locuri de la câmpurile minate,

ca internate mobile, până la Campionatul Mondial

și Jocurile Olimpice.

În încheiere, despre toate acestea,

sperăm că foarte curând

nu va trebui să răspundem telefoanelor disperate

ce vin după dezastre că nu avem încă nimic

ce să vă vindem sau dăm.

Sperăm că vom fi acolo foarte repede

pentru că suntem meniți,

obsedați ca asta să devină realitate.

Mulțumesc! (Aplauze)