The Architecture of Access to Scientific Knowledge

Lecture at CERN, Geneva, Switzerland, 18 April 2011: A new talk about open access to academic or scientific information, with a bit of commentary about YouTube Copyright School. ;

Lawrence Lessig: Vă mulțumesc foarte mult. Este foarte tare să mă aflu aici.

E la fel de tare ca și atunci când le-am vorbit celor de la Pixar

Mă gândesc la aceste momente ca la puncte importante ale carierei mele.

Deci, vă mulțumesc mult pentru invitație.

Am două mici idei pe care doresc să le folosesc ca o introducere la un argument,

privind natura accesului la cunoașterea științifică în contextul Internetului

și voi folosi acel argument ca un pas înainte pentru a pleda pentru ceea ce ar trebui să facem.

Iată prima idee.

Doresc să o numesc „Efectul-White".

Și iau denumirea inspirat de Justice Byron White, judecător la Curtea Supremă a SUA,

numit de John F. Kennedy; iată-l în 1962

cunoscut mai înainte ca White „Sfârlează" în echipa de fotbal a Universității Yale.

Când a fost numit la Curtea Supremă, era un liberal de faimă,

cunoscut liberal și singurul numit de John Kennedy la Curtea Supremă.

Dar White „Sfârlează" a îmbătrânit și este poate faimos pentru o afirmație scandaloasă

pe care a emis-o din partea Curții Supreme, Bowers v. Hardwick,

o opinie prin care Curtea Supremă susținea criminalizarea legilor privind sodomia

prin pasajul: „Prin această fundamentare, a susține că este un drept

angajarea într-un astfel de comportament" - sodomia homosexuală - „este adânc înrădăcinată în istoria și tradițiile națiunii"

sau „este implict conceptului libertății ordonate" este, cel puțin poznașă."

Acum, este ceea ce doresc să mă refer ca la „Efectul-White".

A fi un liberal sau un progresist este întotdeauna relativ la un anumit moment iar acel moment se schimbă

și mult prea mulți nu mai sunt liberali sau progresiști.

Deci, acesta este „Efectul White". Acum, cea de-a doua idee.

Harvard Gazette este un fel de publicație de propagandă a Universității Harvard

care povestește toate momentele vesele de la Harvard.

Iată, aici este un articol care a fost publicat despre un macro-economist extraordinar,

Gita Gopinath, care a venit la Harvard cu o bursă anul trecut

ea fiind unul dintre cei mai influienți macroeconomiști din Statele Unite la acest moment.

Acest articol vorbește despre munca sa iar la final

este un pasaj care te lasă perplex:

'Totuși, rafturile din noul său birou încă sunt goale, din moment ce, spune Gopinath,

„Tot ce am nevoie este pe Internet acum." '

Bun, aceasta este cea de-a doua idee. Aici este argumentul.

Deci, drepturile de autor sunt reglementări făcute de Stat cu scopul de a modifica

o reglementare pe care o realizează piața. Este un drept exclusiv, un drept de monopol,

un drept de proprietate garantat de Stat, care este necesar

pentru a rezolva o inevitabilă cădere a pieței.

Acum, spunând aceasta, este necesar pentru a rezolva o inevitabilă cădere a pieței,

mă fac pe mine însumi un erudit în favoarea drepturilor de autor

în sensul că am credința că drepturile de autor sunt necesare. Chiar și în era digitală,

mai ales în era digitală, drepturile de autor sunt necesare pentru a oferi

anumite stimulente, care altfel ar fi pierdute.

Dar în era internet, ceea ce am văzut ca o luptă pe drepturile de autor

privind aria de acoperire a acestora, s-a dus cel mai înfocat în contextul

luptei privind drepturile artiștilor, în particular, în contextul creațiilor muzicale,

unde „sharingul" de masă - cel ilegal - a condus la o luptă

dusă de artiști și mai ales de reprezentanții acestora.

Noi cei din mișcarea Culturii Libere, am provocat oamenii

care duceau acestă luptă.

Iar ei apără drepturile de autor în contextul acelei lupte.

Dar dacă ne ridicăm deasupra vacarmului acestei bătălii, lucrul important care trebuie reținut

este că ambele părți din această bătălie recunosc faptul că drepturile de autor sunt esențiale

pentru anumite opere de creație

și că trebuie să le respectăm.

Noi, cei din mișcarea Culturii Libere, trebuie să respectăm drepturile de autor pentru acea operă.

Trebuie să recunoaștem faptul că există un loc pentru o politică pentru o politică adecvată a drepturilor de autor

pentru a proteja și încuraja opera.

Totuși, chiar și și aici este o diferență importantă

Nu numai artiștii se bazează pe drepturile de autor, drepturile de autor stau și la baza editurilor

iar editurile sunt o specie diferită.

Nu trebuie să fim la fel de negativiști precum John Milton atunci când a scris că editorii sunt

„Vechi emitenți de patente și monopoluri în comerțul cu, cărțile

- oameni care nu muncesc într-o profesie onestă iar (pentru ei) învățarea fiind prin îndatorare."

Noi nu trebuie să mergem atât de departe să vedem de ce sunt atât de diferite editurile,

pentru a vedea că problema economică pentru editori este diferită

de problemele economice prezentate de creație în sine.

Deci, cui se adresează drepturile de autor? Editurilor sau artiștilor?

Ei bine, chiar de la începutul drepturilor de autor în tradiția anglo-americană,

Legea Reginei Anne din 1710, a existat această dilemă dacă drepturile de autor

se adresau editurilor sau artiștilor.

Inițial când Legea Reginei Anne a fost introdus, acesta a oferit un termen perpetuu asupra drepturilor de autor

care a fost înțeles de edituri ca fiind o protecție pentru aceștia.

Apoi a fost amendat pentru a da doar o perioadă limitată de acoperire.

Editurile au fost confuze în această privință deoarece nu avea sens oferirea unui termen limitat

dacă editura era cea care era protejată.

În 1769, un caz judiciar în contextul lui Millar v Taylor, pare să sugereze aceasta

în ciuda limitărilor impuse de Legea Reginei Anne, drepturile de autor se extindeau etern.

Dar în 1774 într-un caz având ca obiect această carte, Anotimpurile de James Thomson,

Camera Lorzilor a considerat că protecția prin aplicarea Legii Reginei Anne este limitată

confirmând pentru prima dată că operele trec în Domeniul Public.

Și pentru prima oară în istoria Angliei, opere incluzându-le pe ale lui Shakespeare

au trecut în Domeniul Public. Iar în acest moment putem spune că s-a născut Cultura Liberă.

De asemenea, s-a clarificat și faptul că drepturile de autor nu se adresau editurilor.

Chiar dacă editurile erau beneficiarii, acestea repezentau drepturi ale creației

și ale autorului. Chiar dacă editurile beneficiau, drepturile de autor se adresau autorilor.

Astfel, remarc aceste limite evidente ale acoperirii drepturilor de autor

deoarece avem tendința de a le uita. Am luptat într-o bătălie în contextul drepturilor de autor

pentru care acestea sunt esențiale, dar acordăm prea puțină atenție

unei bătălii într-un context în care drepturile de autor nu sunt esențiale.

Și prin asta spun, în contextul științei, în contextul la care se referea Gopinath

când vorbea despre faptul că totul este disponibil pe Internet.

Consecința lipsei de atenție oferită acestui al doilea context

cu care această bătălie este purtată este aceea că

sunt puțini să o vadă.

Deci, să ne gândim la această afirmație cum că totul este pe Internet acum.

Ce înseamnă acest lucru?

Aici este un exemplu pentru a evalua ceea ce înseamnă.

Mare parte din munca mea astăzi este focalizată pe corupție

în contextul acestei instituții numită Congres.

Să presupunem că dorim să studiem, dorești să studiezi cu mine

corupția în acest context. Te du la Google Scholar și fă o căutare după finanațarea campaniei.

Aici sunt primele articole care ar fi afișate din acea căutare.

Să presupunem că ai dori să treci prin aceste articole

și să înțelegi finanțarea campaniei și cum ar putea fi legată de corupția din Congres.

Aici sunt primele 10 articole. Primul, unul celebru

scris de un fost coleg Pam Karlan și Sam Issacharof.

Vei descoperi că pentru a avea acces la acest articol, va trebui să plătești 29.95 dolari.

Cel de-al doilea articol, de la JSTOR pentru a-l accesa va trebui să obțineți permisiunea de la

Columbia Law Review - nu e prea clar cum se face aceasta.

Cel de-al treilea articol este iarăși 29.95 dolari. Cel de-al patrulea, protejat de Questia

aflăm că poți să obții o zi de test la toate articolele de la Oxford University Press

pentru care ar trebui să plătești la încheierea acestei zile 99 de dolari

pentru a prelungi accesul pentru un an.

Iată cel de-al patrulea articol: din nou protejat de JSTOR.

Cel de-al cincilea articol este un articol pe teme economice astfel că prețul, la prima vedere este unul corect:

10 dolari pentru a obține accesul la acesta.

Aici este cel de-al șaptelea articol, Columbia Law Review.

Cel de-al optulea, Columbia Law Review, cel de-al nouălea este protejat din nou de JSTOR

Cel de-al zecelea este 29.95 dolari. Deci, cât de accesibilă este informația pentru publicul larg?

Ei bine, unul dintre acestea poate fi obținut fără taxă, cel puțin cîte unul o dată

Pentru unul dintre ele poți plăti 10 dolari. Trei dintre acestea costă 29.95 dolari iar 5 dintre acestea au termeni de acces nemenționați

fiind protejate de JSTOR

Deci, atunci când Gopinath spune „tot ce am nevoie se află pe Internet",

ce spune de fapt? Ceea ce vrea să spună este că dacă - iar acesta este un mare dacă -

ești un profesor plin la o universitate de elită sau pur și simplu un profesor

sau un student sau un profesor într-o universitate de elită sau poate

un student sau un profesor de la o universitate din SUA, dacă ești un membru al unei elite a cunoașterii,

atunci pur și simplu ai acces liber la toate aceste informații.

Dar dacă ești din restul lumii? Nu prea ai acces.

Acum, ceea ce ar trebui să recunoaștem este că noi am construit această lume,

noi am construit această arhitectură pentru acces iar aceasta se dezvoltă din dezvoltarea drepturilor de autor,

dar aici drepturi de autor de pe urma cărora beneficiază editurile. Nu pentru a facilita autorilor.

Niciunul dintre acești autori nu obține bani din drepturile de autor.

Nicunul nu dorește limitarea distribuției propriilor articole

Niciunul dintre aceștia nu au un model de business care recurge la restricționarea accesului la propriile lucrări.

Niciunul dintre aceștia nu ar trebui să sprijine acest sistem.

Ca și politică a cunoașterii pentru creatorii acestei cunoașteri, acest lucru este o nebunie.

iar nebunia nu se oprește aici.

Cel de-al treilea copil al meu, această extraordinară fetiță, Samantha Tess

la momentul în care s-a născut, doctorii au fost îngrijorați de faptul că ar suferi de o boală

sugerând că ar fi hepatită. Eu am avut hepatită în copilărie așa că nu am crezut că e ceva serios

dar doctorii mi-au spus foarte apăsat că este o situație foarte serioasă.

Dacă această boală se manifestă în circumstanțe periculoase, ar putea conduce la leziuni pe creier

și posibil moartea.

Așa că, bineînțeles eram terifiat. M-am dus acasă și am făcut tot ce ar face un om de știință, ceea ce face:

Am căutat tot ce am putut găsi pe web pentru a studia ce este hepatita

și care este situația. Acum, pentru că eram un profesor la Harvard,

bineînțels că nu a trebuit să plătesc pentru a avea acces la aceste informații dar am ținut socoteala.

Pentru a accesa 20 de articole pe care doream să le accesez, costa 435 de dolari

pentru omul obișnuit, dar nu pentru un profesor la Harvard. OK.

Deci, am strâns aceste articole și le-am pus deoparte, având credința că această problemă

nu se va manifesta într-un mod serios.

Dar în a treia zi, a căzut într-o lentoare și am chemat doctorul

iar doctorul s-a panicat și a spus că trebuie să mergem la spital imediat.

Așa că la 3 dimineața, am înfășat copilul și am alergat la spital.

Stăteam în sala de așteptare dar adusesem articolele cu mine

pentru că doream să mă ocup cu ceva pentru a mă distrage de la gândul terorii

că fetița avea această boală.

Și m-am uitat la primul articol, care este liber accesibil

publicat pe web la liber la American Family Physician

și am început să citesc condițiile.

Și am ajuns la tabelul acesta, un tabel care trebuia să descrie

când trebuie să te îngrijorezi dacă un copil ar fi expus sever.

Am dat pagina și iată ce am găsit:

„Deținătorul drepturilor nu a permis reproducerea acestui element în forma electronică.

Pentru elementul lipsă, vezi forma tipărită original a acestei publicații."

Și am avut acest moment de eliberare de frică privind copilul meu

deoarece mi-a fost frică pentru cultura noastră. Am gândit că acest lucru este revoltător!

Ideea de a regula accesul până la nivelul unui grafic într-un articol

care a fost publicat în regim liber pentru a ajuta, nu doctorii, ci părinții

să înțeleagă patologia.

Regulăm accesul la părți din articole.

Acum aici și în întreaga arhitectură destinată accesului

noi construim o infrastructură pentru acest tip de reglementare.

Gândiți-vă la proiectul Google Books, care exercită un control până la nivel de propoziție,

posibilitatea de a reglementa accesul până la nivel de propoziție.

Apropo, uit mereu să spun asta: copilul este în regulă, nu suferea de hepatită,

nu trebuie să ne preocupe.

Dar problema este că proiectăm accesul aici în ce scop?

Pentru a mări veniturile. De ce? Veniturile artiștilor?

Veniturile necesare pentru a produce stimulentele pentru a crea?

Este aceasta o limitare care să servească vreunui obiectiv real al drepturilor de autor?

Răspunsul este nu.

Este pur și simplu rezultatul unei producții menite profitului

pentru oricare bun pe care, citez, trebuie să-l avem.

După cum Bergstrom și McAfee descriu într-o mică lucrare excelentă,

dacă compari costurile per pagină a editorilor pentru profit

și costul per pagină a unor editori non-profit în aceste domenii diferite ale științei,

constați că este un factor de 4 ori și jumătate ca diferență pentru costul unei pagini.

Acesta este una din funcțiile diferitelor, ale acestora care au obiective diferite.

Unul dintre obiective este acela de a răspândi cunoașterea: aceștia sunt editorii non-profit,

iar unul dintre obiective este acela de a maximiza profitul: aceștia sunt editurile pentru profit.

Acum, această arhitectură pentru acces începe să prezinte rezistență.

Ar trebui să ne gândim la povestea JSTOR-ului.

JSTOR a fost lansat în 1995 cu o finanțare foarte consistentă

din partea Fundației Mellon. Acea finanțare a produs o arhivă imensă

de articole de revistă. Astfel încât în acest moment se găsesc peste 1200 de reviste, 20 de colecții,

53 de discipline, 300.000 de numere de reviste, aproape 38 de milioane de pagini în arhiva JSTOR.

La momentul lansării acestei arhive toată lumea a crezut că era genială treaba.

Toată lumea a crezut că accesul era excelent.

Dar acum? Există o critică în continuă creștere

privind modul în care JSTOR face informația accesibilă.

Putem să privim această treabă ca un mod de „Efect-White".

A fost liberală la momentul lansării, dar ce a devenit când s-a maturizat?

De exemplu, aici e un articol publicat în

Califirnia Historical Society Quarterly. E de 6 pagini.

Pentru a-l obține, trebuie să plătești 20 de dolari la JSTOR, această organizație non-profit

condusă de Carl Malamud, care, bineînțeles este cunoscut pentru site-ul său de Resurse Publice

pentru a tweetări în modul următor: „JSTOR este un ofensator moral

20 de dolari pentru un articol de 6 pagini în cazul în care nu lucrezi la o școală șmecheră."

Acum, ați putea spune: „aceasta este o arhivă științifică foarte importantă"

dar întrebarea este dacă este dacă o arhivă atât de importantă

va deveni un fel de RIAA pentru mediul științific.

Pornind de la aceeași întrebare pe care o pune mereu „Efectul-White"

dacă am putea face acest lucru mai bine bazat pe un set diferit de condiții

Acum, bineînțeles că mișcarea Accesului Deschis este mișcarea care a fost lansată

pentru a încerca să se facă acest lucru mai bine sub alte circumstanțe.

În acest moment are o istorie destul de lungă, dar adevăratul impuls a fost inspirat de

o creștere dramatică în costul revistelor.

Deci, dacă acesta este un studiu întreprins între 1986 și 2004 de American Research Libraries,

aceasta este creșterea inflației, aceasta este creșterea costurilor periodicelor,

este evident că piața alimentată de acești editori va fi exploatată

deoarece cei care achiziționează aceste seriale nu au nicio șansă decât să le achiziționeze.

În parte este motivată de această preocupare pentru costuri, dar este motivată și de un sentiment de necorectitudine.

Aici noi facem toată munca, ei iau toți banii.

Răspunsurile la aceste tipuri de preocupări au fost:

#1 o mișcare cu acces deschis pentru autoarhivare, unde efortul a fost

„Hai să arhivăm cât mai multe lucruri pe web

pre-printuri și orice ne pică în mână și să ne asigurăm

că Web-ul le poate face accesibile"... și o mișcare editorială orientată către Accesul Deschis.

Acum, care este diferența dintre cele două mișcări?

Diferența este în modelul de licențiere. Ceva „deschis" este „liber" în sensul pe care Richard Stallman

a ajuns renumit pentru citatul „Software-ul liber este o problemă ce ține de libertate, nu de preț.

Pentru a înțelege acest concept, ar trebui să ne gândim la liber ca la libertatea de a vorbi

și nu la bere la liber."

Deci, o parte a publicării cu Acces Deschis o constituie libertatea ca libertate a vorbirii

o parte din „deschis" nu este. O parte este liber ca în cazul: „poți să descarci liber,

dar drepturile pe care le obții din această descărcare sunt la fel de extinse

sau de restricționate în baza unei reguli a drepturilor de autor implicite.

Acum, „liber", așa cum se înțelege prin licențe libere, a fost obiectul proiectului Science Commons

care este un proiect pe care Creative Commons l-a promovat

și-l promovează ca parte a unei strategii mai largi pentru a produce

arhitectura informațională de care are nevoie știința, după cum sunt enunțate

în ale sale „Principii pentru știință deschisă". Aici sunt patru principii.

Primul este dacă ar trebui să fie dat acces liber la literatură pentru care Science Commons afirmă:

ar trebui să fii pe internet. Literatura „ar trebui să fie pe internet

în format digital cu permisiuni acordate în prealabil

utilizatorilor pentru a citi, descărca, copia, distribui, tipări, căuta sau trimite

la textul integral al articolelor, de a le parcurge și de a le indexa, de a le trimite ca date unor pachete software

și de a le utiliza în orice scop în limitele legii

fără bariere de natură financiară, legală sau tehnică altele decât cele inseparabile

de acesul în sine la internet."

Asta este ceea ce „liber" înseamnă aici.

În al doilea rând, accesul la instrumentele de cercetare: ar trebui să existe „materialele necesare

pentru a repeta cercetarea finanțată - linii pentru celule, animale model, instrumentar de investigație a ADN-ului,

reactivi și altele - toate ar trebui descrise în formate digitale,

puse la dispoziție sub termeni de utilizare sau contracte standard

împreună cu infrastructura sau resursele pentru a satisface cererile cercetătorilor calificați

și cu toată încrederea oferită cercetătorului care a creat aceste instrumente."

#3 Datele ar trebui să stea în domeniul public. „Datele de cercetare, seturile de date, bazele de date și

protocoalele ar trebui să stea în domeniul public."

adică fără nicio restricție de niciun fel în ceea ce privește drepturile de autor.

Și 4, cyber-infrastructură deschisă:

„Datele fără o structură și adnotare constituie o oportunitate pierdută.

Datele de cercetare ar trebui să circule într-o infrastructură publică deschisă și extensibilă

care să suporte recombinarea și reconfigurarea în modele computaționale,

eficiența la regăsire prin motoarele de căutare,

și gradul de utilizare deopotrivă de oamenii de știință și de publicul plătitor de taxe.

Această infrastructură este un bun public esențial."

Acum, opinia mea este că aceasta este calea corectă. Ați putea crede că aceasta este calea stângii

dar aceasta este calea corectă de a instanția această mișcare a Accesului Deschis.

Valorile și eficiența și justețea acestei arhitecturi

sunt valorile corecte, eficiență și corectitudine pentru o mișcare a Accesului Deschis.

Urmându-l pe Stallman, hai să o numim Mișcarea Accesului Deschis.

Iar întrebarea de bază pentru mișcarea Accesului Liber

este licența care guvernează accesul la informație să fie acordată.

Permite libertăți această licență?

Iar aceasta, bineînțeles, a fost motivul pentru Public Library of Science

să pună toate articolele publicate sub o licență Creative Commons

Attribution, cea mai liberă licență pe care o avem.

Surprinzător aceasta este practica în continuă dezvoltare a celor mai mari edituri

așa cum a fost descris de acest proiect extraordinar găzduit aici la CERN

care studiază publicarea în regim de Acces Deschis.

Aceasta este prima din cele trei faze ale acestui proiect. Atunci când studiezi marile edituri,

acest studiu concluzionează că „Jumătate dintre marile edituri folosesc aceeași versiune

a licenței Creative Commons. Acestea șapte publică 72% din titluri

iar 71% dintre articolele cercetate.

Dintre acestea 82% folosesc 82% din cele mai liberale licențe, cc-by, iar 18% folosesc cc-by-nc, necomerciale.

Iar acest lucru este un raport extraordinar asupra progresului mișcării accesului liber

în contextul celor mai mari edituri.

Dar ceea ce e mai puțin extraordinar din această poveste sunt celelalte edituri de aici.

Pentru celelalte edituri doar pentru 73% poți determina tipul drepturilor de autor

69% transferă drepturile de autor editurilor. Doar 21% dintre articole

stau sub o licență Creative Commons.

Acum, acest lucru se întâmplă deoarece ceilalți editori utilizează drepturile de autor ca mijloace

îndreptate către o finalitate non-cunoaștere, către o finalitate ce nu mai are drepturi de autor.

Astfel, de exemplu, le folosesc pentru a sprijini societăți

care doar se întâmplă să fie asociate cu publicarea

unei anume reviste, pentru care societatea ar face studii

într-o singură disciplină.

Bineînțeles, acea societate are valoare, dar ceea ce fac este

să folosească drepturile de autor pentru a sprijini societatea.

Iar consecința acelei strategii este blocarea accesului tuturor mai puțin a unora.

Nu atingem obiectivele Iluminismului

atingem realitatea unei luminări a elitelor

care descrie calea prin care răspândim cunoașterea

în ciuda idealurilor Iluminismului.

Iar punctul pe care pun accent aici este acela că nu este pentru un motiv de utilizare echitabilă a drepturilor de autor.

Acum, lentoarea în interiorul mediului științific de a îmbrățișa mișcarea

mai ales în rândul micilor edituri ar putea lua pe unii prin surprindere,

sau poate că nu. Întreaga proiectare a științei

este să se comporte ca o rezistență la tendințe (fad-resistor), ideea este de a avea o infrastructură

care să evite tendințele iar în acest caz tradiția devine metrica a ceea ce este corect

sau a ceea ce este bun în știință.

Dar este timpul să recunoaștem că accesul liber, liber precum avem libertatea de opinie

nu este doar o tendință.

Și este timpul să împingem această stare contra tendințelor într-un context mai larg al științei.

Acum, pentru că vorbesc despre cât de afectate sunt câteva zone ale științei,

nu înseamnă că sugerez că arta este bună, da?

Avem de-a face aici cu practici în contextul artelor care sunt la fel de afectate.

De exemplu, gândiți-vă la episodul recent privind YouTube.

Vedeți, nu ar trebui să micșorăm importanța YouTube-ului

în infrastructura culturală din acest moment.

YouTube are acum 43 de limbi diferite.

Sunt mai multe materiale încărcate într-o lună pe YouTube

decât au fost difuzate de rețelele principale din Statele Unite

în ultimii 60 de ani.

În fiecare zi, 6 ani de materiale video sunt încărcate pe YouTube.

Sunt peste 2 miliarde de vizualizări YouTube în fiecare an.

în fiecare zi, scuze. Acest lucru înseamnă o creștere de peste 40% doar în ultimul an.

Și am fost un fan al acestui site extraordinar

deoarece mă bucur de creativitatea citire-scriere

pe care consider că YouTube a încurajat-o.

Și am o idee despre ceea ce ar trebui să fie creativitatea citire-scriere

atunci când citeam mărturia în acest loc

a acestui om, John Philip Sousa în 1906.

atunci când a fost - nu am citit-o în 1906, ci mărturia a fost făcută în 1906

atunci când Souza depunea mărturie privind tehnologia

a ceea ce numea „mașini vorbitoare".

Acum, Souza nu era un fan al mașinilor vorbitoare.

Aceasta a spus despre ele:

„Aceste mașini vorbitoare vor ruina evoluția artistică

a muzicii în această țară.

Când eram flăcău în fața fiecărei dintre care în serile de vară

puteai vedea tineri împreună care cântau

muzica vremii sau melodii vechi.

Astăzi poți auzi aceste mașini infernale zi și noapte.

Nu vom mai avea nicio coardă vocală, " spunea Souza,

„Corzile vocale vor fi eliminate de un proces evolutiv,

așa cum s-a întâmplat cu, coada atunci când a evoluat din maimuță."

Acum, aceasta este perspectiva pe care ați dori să vă focalizați.

Această perspectivă a „tinerilor împreună, care cântau

muzica vremii sau melodii vechi".

Aceasta este perspectiva culturii. Am putea-o numi folosind terminologia modernă a computerelor

un fel de cultură citire-scriere (read-write).

Este o cultură în care oamenii participă în crearea și recrearea

culturii lor: în acest sens este una a citirii-scrierii.

Iar opusul creativității citire-scriere, ar trebui numită

cultura „read-only". O cultură în care creativitatea este consumată

dar consumatorul nu este un creator. O cultură în acest sens care este top-down,

în care corzile vocale a milioane de potențiali creatori de rând

a fost pierdută. Și a fost pierdută deoarece, după cum spunea Souza

din cazua acestor mașinării infernale: tehnologie, tehnologie precum aceasta

sau tehnologie precum aceasta pentru a produce o cultură precum aceasta

o cultură care a permis consumul eficient pe care-l numim „citire",

dar o ineficientă producție amatoricească, pe care o numim „citire".

O cultură bună pentru a fi ascultată, dar nu o cultură bună pentur a fi rostită,

o cultură bună de a fi privită, o cultură improprie creativității.

Acum, prima instanțiere de masă a internetului

multă vreme după ce voi ne-ați dat World Wide Web-ul,

dar prima la care oamenii au dat atenție

în jurul lui 1997 și 1998 era doar internetul read-only.

Deci, Napster, care, bineînțeles, a construit cea mai mare arhivă audio

și care este o arhivă de creații muzicale create de alții

și versiunea legală, iTunes Music Store era o arhivă de creații muzicale

create de alții din care puteai cumpăra piese cu 99 de cenți.

Acestea erau tehnologii care permit accesul,

dar accesul la cultura creată în altă parte.

Dar atunci, imediat după ce am pășit în noul secol, cred,

internetul a devenit fundamental citibil-inscripționabil.

Oamenii au început să dezbată, să remixeze și să partajeze

creativitatea pe internet iar YouTube era platforma pentru acest lucru.

Deci, exemplul meu favorit, pe care l-am văzut pentru prima dată pe YouTube este acesta

[Citește pe buze de: Atmo - http://www.youtube.com/watch?v=rhlHUTBgAMw]

„Bush: My love, there's only you in my life,

the only thing that's right.

Blair: My first love: you're every breath that I take,

you're every step I make.

Bush: And I, I want to share

Bush and Blair: all my love with you

Bush: No one else will do.

Blair: And your eyes

Bush: Your eyes, your eyes

Bush and Blair: they tell me how much you care for...

vornicul: adu-ți aminte să iei notițe"

Lessig: OK. Și apoi, mai recent, nu știu dacă mulți dintre dumneavoastră

au văzut acest site extraordinar ThruYou.

Acest site ia conținut doar de pe YouTube

și îl remixează pentru a produce albume și videoclipuri. Iar această creație e printre ultimele.

O voce: Asta e mama:

Mama: Sal'tare, sal'tare, OK.

[muzică la pian - continuo]

Tenesan1 [vezi http://www.youtube.com/watch?v=-J8sSXO9VWk ]

Tenesan1: Melodia pe care am să o interpretez, am compus-o și se numește „Verde"

deoarece... (?)

Văd frumusețea creată pe pământ

Pe Pământ a treia zi, punând toate plantele

Mama Natură creată de Dumnezeu înalt

Văd frumusețe și aceasta este verde pentru mine

[alte instrumente]

Găsing liniștea, pacea și refacerea

Vezi apa care vine de la rădăcini

Atunci vei vedea rădăcinile săpând adânc, construind o findație tare

Apoi o mlădiță răzbătând

Văd frumusețea, e verde

Lessig: Deci, asta este ceea ce gândesc privitor la o platformă pentru creativitatea citire-scriere.

Dar apoi, cea de-a doua etapă ar fi, cred eu și ultima

mai interesantă. Este modul în care această platformă

a devenit o platfformă pentru comunitățile citește-scrie

însemnând creativitate, care mai apoi va fi remixată de alții

ca răspuns la creativitatea citește-scrie inițială

Deci, aici este un exemplu. Acest videoclip:

[ "Crank That" by Soulja Boy - http://www.youtube.com/watch?v=sLGLum5SyKQ + Superman:] You Soulja Boy..

I got a new dance fo you all called the soulja boy

You gotta punch then crank back three times from left to right

Aaah!

Lessig: deci acest videoclip a inspirat acest videoclip:

[video 2] You Soulja Boy ...

Lessig: care mai apoi a inspirat acest videoclip

[Video 3] Soulja Boy ...

Lessig: Ei bine, aici e un alt exemplu. Sunt sigur că mulți vi-l aduceți aminte

aceste filme extraordinare de John Hughes,

despre care obișnuiam să credem că ar fi Brad Pack până la momentul în care

am știut că a fost un Brad Pack înainte de acești tipi.

Astfel, acesta este primul fragment de cultură

și cred că aici îl avem pe al doilea.

Acesta este un videoclip de Phoenix cu piesa Lisztomania:

[Lisztomania: Phoenix' clip]

Lessig (peste clip): Un videoclip atât de clasic

[clipul continuă]

Atât de sentimental

Lessig: Cineva a avut idea să ia conținutul de la John Hughes

și să-l remixeze cu muzica de la Phoenix. Au produs asta:

[remix]

Atât de sentimental

nu e sentimental, nu

e romantic, dar încă nu grețos

Darling, I'm down and lonely when with the fortunate is only

I've been looking for something else

Do let, do let, do let, jugulate, do let, do let, do

Let's go slowly discouraged

Distant from other interests on your favorite weekend ending...

Lessig: Apoi cineva a avut ideea să facă o versiune localizată

a acestui videoclip remixat.Iată versiunea Brooklyn:

[Brooklyn remix:]

Lessig: Și cei din San Francisco au decis să facă o variantă:

[San Francisco remix:]

Lessig: Și Universitatea din Boston a decis că vor face o versiune:

[Boston U remix:]

Lessig: Mai sunt și altele, literalmente o grămadă ca acestea pe internet

din toată lumea.

(o propoziție ????)

de peste tot... acești oameni făcând același tip de remix.

Ceea ce trebuie să recunoaștem este exact ceea ce Souza romantiza

atunci când vorbea despre tinerii care se strângeau împreună

și cântau cântece actuale sau din vechime.

Dar aceștia nu cântă cântece sau melodii vechi

în curtea din spate sau pe la colțuri, acum le cântă

de pe această platformă digitală liberă care permite oamenilor să cânte și să răspundă

și răspund întregii lumi

în opinia mea, important și valoros în înțelegerea

modului cum acest tip de cultură se dezvoltă și se întinde.

Acum, este acest lucru unul legal?

Ei bine, YouTube tocmai a pășit în această bătălie prvind legalitatea.

Au lansat această Școală a Drepturilor de Autor

Așa că am să vă ofer o părticică din școala lor a drepturilor de autor.

[video from http://www.youtube.com/copyright_school - original subtitled in ca 40 languages]

Toată lumea a așteptat acest nou videoclip

de la Lumpy și Lumpettes.

Chiar și Lumpy.

Russell este un mare fan. Abia așteaptă să le spună tuturor prietenilor despre asta.

Hey, Russel, nu tu ai creat acest video!

Ci doar ai copiat conținutul altuia,

Lessig: OK, această primă parte este standard,

a vorbi despre copierea conținutului de la alți oameni, încărcarea acestuia,

și chiar copierea unui concert și încărcarea acestuia.

Iar acest lucru este corect, această afirmație este corectă

privind drepturile de autor și ceea ce cred eu că drepturile de autor ar trebui să fie.

Dar aș dori să mă concentrez asupra discursului lor privind remixarea,

care poate fi derutantă pentru voi iar dacă așa este, ar trebui să cumpărați

mai multe copii a cărții mele intitulată „Remix" pentru a înțelege despre ce este vorba.

Dar există o versiune pe YouTube a poveștii remixului

[YouTube video continuare.] O, Russell! Reutilizarea conținutului lui Lumpy este isteață,

dar ai permisiunea pentru acest lucru?

Mashup-urile sau remixurile de conținut, de asemenea, pot să implice solicitarea permisiunii

de la deținătorul originar al drepturilor de autor în funcție de

cazul în care survine utilizarea leală sau nu.

În Statele Unite...

ar trebui să consultați un avocat specializat pe drepturile de autor.

Lessig: OK. „Consultați un avocat specializat pe drepturile de autor?"

Aceștia sunt puști de 15 ani. Încerci să înveți un puști de 15 ani

cum să respecte legea iar ceea ce faci este să le oferi

acest lucru numit utilizarea leală și o citești atât de repede

că nimeni nu înțelege.

Chiar crezi că ai explicat ceva cu adevărat sensibil?

Asta-i o nebunie.

Bineînțeles că pregătim avocați cară să înțeleagă acest lucru și care să nu creadă că este o nebunie

dar cei care nu sunt avocați sesizează că e o nebunie.

Aici avem un sistem absurd.

Și bineînțeles, un sistem simțit ar spune:

„Atunci ar trebui să fie cu adevărat legal pentru Russell să poată face un remix,

un consumator necomercial care face un remix a conținutului

pe care-l vede chiar dacă nu este legal pentru YouTube

să-l distribuie fără să plătească niște drepturi

la deținătorii drepturilor ale căror opere au fost remixate.

Acum, chestia este că semnificația acestui tip de cultură,

a acestui tip de cultură a remixului și oportunitatea

ca această cultură a remixului să înflorească este recunoscută deopotrivă de oamenii de la stînga

și de la dreapta. Aici urmează partea mea preferată.

E un clip cam slab calitativ, dar este de la unul din libertarienii mei favoriți

de la Institutul Cato, care este unul

dintre cele mai importante think-tank-uri libertariene din Statele Unite

și care spune în felul următor:

Libertarianul: Politica drepturilor de autor nu este doar despre cum să stimulezi

producerea unui anumit bun artistic.

Este vorba despre nivelul de control pe care ai să-l permiți să fie

exercitat asupra realităților noastre sociale, realitățile sociale care există acum

permise inevitabil de cultura pop.

Cred că este important să ținem cont de aceste două tipuri

de posibile utilizări publice. Dacă ne focalizăm doar pe

cum să creștem oferta doar pentru una,

cred că riscăm suprimarea acestui bogat și diferit și în

multe aspecte mai important.

Lessig: Bingo. Asta este problema.

Sunt două tipuri de culturi aici, două tipuri de culturi:

cultura comercială și cultura amatorilor.

Și mai trebuie să avem un sistem care să încerce să recunoască și să le încurajeze pe amândouă.

Chiar și YouTube acum, compania cu cea mai mare răspundere

pentru această renaștere a acestei culturi a remixului,

până și YouTube, acum, criminalizează remixul.

OK, acesta este argumentul.

Acum ce cred eu că ar trebui să face acum.

În ambele contexte, al științei și al culturii,

avem nevoie de reformă.

Asta ca să nu spun că avem nevoie de abolirea drepturilor de autor.

Există aboliționiști deja, dar eu nu sunt unul dintre aceștia.

Ceea ce avem nevoie este o reformă, a legii și a noastră deopotrivă.

Deci, privind legislația: Eu, surprinzător, anul trecut am avut șansa

din perspectiva a unui întreg deceniu

fiind invitat de WIPO să le vorbesc,

iar prezentarea mea și actualul Director General

asupra a ceea ce ar trebui să facă WIPO

fiind cam același lucru. Ar trebui să lanseze ceea ce am gândit noi

ca un Blue Skies Commission, o comisie care să se gândească

la ce are sens ca arhitectură în era digitală.

Se pleacă de la faptul că drepturile de autor sunt necesare,

dar acest punct de pornire presupune că arhitectura moștenită din secolul 20

nu mai are sens în contextul digital.

Iar în opinia mea, elementele acestei arhitecturi

care ar avea sens sunt 5.

#1 Drepturile de autor ar trebui să fie simple. Dacă intenționează să reglementeze activitatea

unor puști de 15 ani, atunci puștii de 15 ani terbuie să poată să o înțeleagă.

Acum nu o înțeleg.

Nimeni nu o înțelege acum.

Avem nevoie să o refacem pentru a o simplifica,

dacă tinde să reglementeze atât de larg precum o face.

#2 Trebue să fie eficientă.

Drepturile de autor sunt un sistem care se referă la proprietate. Se face că este

și cel mai ineficient sistem care se referă la proprietate cunoscut de om.

Nu putem ști cine deține ce în cadrul acestui sistem,

deoarece nu avem niciun sistem pentru ține evidența posesiei

și care să ne permităsă alocăm această posesie după cum dorim

Iar singurul remediu pentru acest lucru este restaurarea unei anume formalități

cel puțin o formalitate necesară menținerii drepturilor de autor.

Iar această poziție este sprijinită chiar și de RIAA

ca una din reformele esențiale ale drepturilor de autor.

#3 Drepturile de autor trebui să aibe o țintă mai clară. Trebuie să reglementeze selectiv.

Deci, dacă te gândești la distincția dintre copii și remixuri,

și la distincția dintre profesionist și amator,

bineînțeles că obținem această matrice - avocații se angajează în două direcții

voi în sute de dimensiuni, dar aici sunt cele 2 direcții proprii

Ceea ce avem în regimul drepturilor de autor existent

este presupunerea că drepturile de autor reglementează nediscriminatoriu

în toate aceste patru posibilități.

Dar aceasta este o greșeală. Evident că drepturile de autor necesare pentru a reglementa

eficient aici copiile operelor profesionale,

deci 10.000 de copii a ultimului album al Madonnei constituie o problemă

pentru care drepturile de autor trebuie să se preocupe,

Dar această zonă, amatorii care remixează cultura trebuie să fie liberă

de reglementarea drepturilor de autor. Nu utilizare leală, ci utilizare liberă.

Fără nicio preocupare privind drepturile de autor.

Și în acest caz cele două cazuri de mijloc devin mai dificile.

Au nevoie de un pic mai multă libertate, dar trebuie să asigure

un fel de control. Deci, dacă sheruiești ultimul album al Madonnei

cu 10.000 de prieteni, aceasta constituie o problemă.

Trebuie să existe un fel de răspuns la această problemă.

Iar dacă iei o carte și o transformi într-un film,

Cred că este necesar să obșii permisiunea de a face acest lucru,

chiar dacă trebuie să poți să remixezi

într-o manieră în care am văzut că Soderberg a fost remixat în videoclipul acela

al lui Bush cu Endless Love.

Chestia aici este că dacă te gândești la aceasta, și aici mă gândesc la

dereglementarea unui spațiu semnificativ al culturii,

și focalizând pe reglementarea drepturilor de autor asupra operelor iar aici să facem ceva bun.

#4 Trebuie să fie eficient. Iar eficient înseamnă

că trebuie de fapt să lucreze pentru a plăti artiștii.

Sistemul actual nu lucrează pentru a plăti artiștii.

Și #5 Trebuie să fie realist.

Gândiți-vă la problemele de peer-to-peer, citez, „pirateria" internațională,

În ultimul deceniu ne-am luptat cu ceea ce este numit a fi

un război. Prietenul meul, Jack Valenti, fost director a

lui Motion Picture Association of America obișnuia să apeleze la propria zicală

citez, „războiul terorist", unde, aparent, teroriștii din acest război

sunt proprii noștri copii.

Ei bine, acest război a fost un eșec total.

Nu și-a atins obiectivele de a reduce partajarea drepturilor de autor

sau a sharingului fișierelor prin peer-to-peer.

Și cunosc răspunsul pentru câteva războaie eșuate

fiind continua luptă într-un cerc vicios

dar propun adoptarea răspunsului opus în acest caz.

Pledăm pentru pace. Pledăm pentru pace asupra acestui război,

și să luăm în considerare propunerile care ne-ar oferi oportunitățile

de a atinge obiectivele drepturilor de autor

fără a purta acest război.

Astfel, licențele obligatorii, licențele colective voluntare

sau sugestia pentru o taxă forfetară a Verzilor germani

care ar fi colectată și alocată artiștilor

pe baza pagubelor suferite din cauza sharingului prin P2P.

toate acestea sunt alternative la războiul purtat

pentru a opri sharingul atunci când sharingul este la bază

arhitecturii Netului,

și toate acestea recunosc faptul că dacă atingem

acea alternativă nu trebuie să blocăm sistemul de sharing.

Acum, lucrul la care ar trebui să ne gândim ar fi dacă am avea una din aceste alternative

10 ani în urmă, cum ar fi fost lumea azi

prin ce ar fi diferită?

Acum o diferență ar fi că artiștii ar avea mai mulți bani

ar avea mai mulți bani deoarece

în timp ce noi purtăm război cu artiștii [sic: „copiii", „pirații"?]

artiștii nu se aleg cu nimic, doar avocații.

Afacerile ar fi avut mai multă competiție,

regulile ar fi fost mai clare, am fi avut mai multe companii

decât Apple și Microsoft care se gândesc

cum ar putea exploata aceste noi tehnologii digitale.

Dar cel mai important pentru mine este faptul că nu am fi avut o generație

de criminali care ar fi crescut fiind stigmatizați ca și criminali

deoarece sunt pirați tehnologici după

cum spune această lege a drepturilor de autor depășită.

Deci, aceste cinci obiective ar intra în sfera la ceea ce

această comisie Blue Skies ar trebui să se gândească

și cred că ar trebui să se gândească la aceasta într-un interval de 5 ani

discutând despre ceva nu este funcțional pentru 10 ani.

Gândiți-vă ca la un mod de Hartă pentru Berne II, dar Bern II

fiind un sistem care ar putea funcționa pentru a atinge obiectivele drepturilor de autor

în era digitală. Asta este ceea ce legea ar trebui să facă.

Dar cel mai important lucru acum este ceea ce trebuie să facem.

Noi, în contextul afacerilor deopotrivă - astfel contextul afacerilor

trebuie să ne gândim cum să facilităm reutilizarea legală

a operelor protejate prin drepturile de autor.

Iar companii precum Google și Microsoft Bing

trebuie să facă mai mult aici.

Noi, în era remixului, unde a scrie este a remixa,

unde profesorii spun studenților să meargă pe web

și să culeagă cât mai mult conținut posibil pentru

a scrie un raport despre ceea ce li s-a dat spre studiu

pentru a scrie rapoarte despre.

Acest lucru înseamnă că Google și Bing trebuie să ajute copii noștri

să intre în legalitate, lucru pe care nu-l fac acum.

Astfel, de exemplu, acest serviciu extraordinar prin care

Google ți-l oferă atunci când faci o căutare pentru o imagine:

să zicem că ești în căutarea unei imagini, cauți o imagine cu flori

Aceasta, aici - Nu știu dacă te poți juca cu asta -

este chiar extraordinar: apoi poți restrânge căutarea

pe baza acestor multe categorii,

incluzând, de exemplu culoarea fotografiilor.

Așa că, de vei dori flori roz, poți vedea toate florile roz

dând clic pe link.

Dar de ce nu avem aici o opțiune

pentru ceva de genul acesta: arată-mi-le pe cele reutilizabile?

Arată-mi conținutul care este licențiat explicit pentru a fi reutilizabil,

deoarece Google indexează licențele Creative Commons

care sunt asociate cu aceste imagini.

De ce să nu ușurăm la suprafață procedura pentru o filtrare

a celor pe care le poți utiliza cu permisiunea autorului

de cele care necesită mai întâi consultarea unui avocat?

Un lucru aflat ăntr-un context precum cel oferit de un site precum YouTube.

De ce nu permitem o mai ușoară semnalizare din partea autorului

care să indice faptul că pot descărca și reutiliza conținutul

și nu a încerca să redefinim ce este Utilizarea Leală

E tot am credința că este indicată utilizarea leală chiar dacă nu

este dată permisiunea de reutilizare - măcar pentru a încuraja oamenii

să înceapă să indice că libertatea de a partaja

a fost autorizată de autor.

Iar în mediul academic, unde vorbim acum

chiar aici.

Cred că trebuie să fim conștienți că în mediul științific

există o obligație etică mult mai puternică decât cea de care a vorbit Stallman

în ceea ce privește softwareul. O obligație etică

care să stea la baza misiunii noastre.

Misiunea noastră este accesul universal la cunoaștere.

Accesul universal la cunoaștere:

nu accesul la cunoaștere a unui universități americane,

ci accesul universal la cunoaștere peste tot pe glob.

Iar această obligație presupune anumite prevederi.

Prevederea #1 este aceea că trebuie să menținem libere operele,

unde libere înseamnă licențiate cu o licență liberă.

Acum, acest lucru trebuie să facă parte, dintr-un anumit punct de vedere, din ceea ce facem.

Acest lucru este combătut de cei care spun că arhivarea este îndeajuns.

Dar acest lucru cred că este greșit.

Arhivarea nu este îndeajuns deoarece ceea ce face este

să lase aceste drepturi acolo. Acest lucru însemnând

că încurajează această arhitectură a accesului închis.

Încurajează modelele de acces care blochează accesul

non-elitelor de pe mapamond.

Și descurajează inovația neplanificată, neanticipată și care nu este „cool”.

Acesta este lucrul pe care editurile l-au spus

lui Google Books atunci când Google Books a avut ideea

să pună toate cărțile publicate pe web.

Bun, editurile au gândit că acest lucru ar fi nasol,

dar acest lucru este tipul de inovație pe care ar trebui să-l încurajăm,

și noi știm că nu editurile vor fi cele

care să facă această inovație.

Nu avem nevoie de exclusivitate pentru operele noastre.

Și nu ar trebui să practicăm exclusivitatea cu operele noastre.

Și ar trebui să vedem ca o practică eronată la cei care o fac

Cei care o fac nu sunt la zi cu etica muncii noastre.

Acum, cum facem aceasta? Cred că prin exercitarea autorității

asupra celor care îți permit să conducă calea

cercetătorii de marcă, cei care beneficiază de burse, cei care pot spune

comisiilor care le acordă bursele că nu contează

că nu vei publica în cea mai faimoasă revistă

dacă aceea nu este una cu Acces Deschis.

Oamenii care pot ăncepe să ajute la redefinirea a ceea ce accesul la cunoaștere este

prin sprijinirea Accesului Deschis și respectând Accesul Deschis

și încurajând Accesul Deschis

Acum, sunt foarte onorat și fericit că pot vorbi despre aceasta

aici, de unde ne-a fost dat Web-ul

unde CERN este un prim suporter al Accesului Deschis

în disciplina de maximă importanță a fizicii.

Iar munca voastră de acum va avea un efect dramatic

asupra modificării dezbaterii asupra științei pe tot globul.

Dar ceea ce trebuie să facem este să ne gândim

cum să mediem această poziție de frunte pentru întregul glob

pentru a beneficia aici cât și aici.

Vă mulțumesc foarte mult.

(aplauze)

[surse fotografii Flickr]

[Această operă este sub licență: CC-BY]

[[Subtitrări: universalsubtitles.org/videos/jD5TB2eebD5d/ oferită dumneavoastră de Kosson - www.kosson.ro ]]