Simulări realistice ce fac operațiile chirurgicale mai sigure

Doctorul Peter Weinstock ne arată cum echipele de chirurgi folosesc un amestec de efecte speciale de la Hollywood și printări 3D pentru a putea crea reproduceri realistice uluitoare ale pacienților, astfel încât pot exersa operații chirurgicale riscante anterior operațiilor. Gândiți-vă: operăm de două ori, tăiem o singură dată.

Cum ar fi dacă v-aș spune că există
o tehnologie nouă

care atunci când e pusă în mâinile
doctorilor și asistentelor,

îmbunătățește starea pacienților
de toate vârstele, fie copii sau adulți;

reduce durerea și suferința,

reduce timpul petrecut
în sala de operație,

reduce durata anesteziei,

are curba de doză-răspuns extremă:

cu cât o aplici mai des,

cu atât mai mult
e spre beneficiul pacienților?

Partea interesantă
e că nu are reacții adverse,

fiind la îndemână oriunde
se prestează servicii de îngrijire.

Pot să vă spun, în calitate de medic
anestezist la Boston Children's Hospital,

că acesta ar fi o schimbare de paradigmă.

Acea tehnologie e un antrenament
cât mai apropiat de situația reală.

Acest antrenament se traduce
prin simulare medicală.

Cred că am să încep cu un caz,

doar pentru a descrie cu adevărat
provocările viitoare,

de ce această tehnologie nu doar
că va îmbunătăți domeniul sănătății,

ci are chiar un rol critic
în domeniul sănătății.

Acesta e un nou-născut, o fetiță.

Zile de viață: zero,

prima zi de viață, tocmai adusă pe lume.

De îndată ce s-a născut,

observăm foarte rapid
că starea ei se deteriorează.

Frecvența cardiacă crește,
tensiunea arterială scade,

respiră foarte, foarte repede.

Motivul e revelat
în această radiografie toracică.

E o radiografie fetală,

o radiografie completă a nou-născutului.

Dacă vă uitați la partea de sus,

acolo ar trebui să fie inima și plămânii.

Dacă vă uitați în partea de jos,
acolo se află abdomenul,

și acolo ar trebui să fie intestinele.

Puteți vedea că acolo se află
un fel de zonă translucentă

care și-a făcut cale în partea dreaptă
a toracelui copilului.

Acelea sunt intestinele -
într-un loc greșit.

Ca rezultat, acestea apasă pe plămâni

și fac ca acest bebeluș
să respire cu mare dificultate.

Soluția pentru această problemă

e să ducem acest copil
imediat în sala de operație,

să ducem acele intestine
înapoi în abdomen,

să lăsăm plămânii să se dilate

și acest copil va putea respira din nou.

Înainte de a putea fi dusă în operație,

trebuie dusă cu celeritate
la ATI, unde lucrez eu.

Lucrez cu echipe de chirurgi.

Ne adunăm în jurul ei,

și îi punem acestui bebeluș
un bypass inimă-plămân.

O adormim,

îi facem o incizie minusculă în gât,

îi plasăm cateterele
în vasele majore ale gâtului -

aceste vase sunt de mărimea unei penițe,

vârful unei penițe -

și atunci extragem sânge din corp

într-un aparat unde se oxigenează

și se reîntoarce în corp.

Îi salvăm viața,

și o ducem în siguranță
în sala de operație.

Aici survine problema:

aceste afecțiuni -

cunoscute drept hernie
diafragmatică congenitală -

această perforație în diafragmă
care a permis intestinelor să pătrundă -

aceste afecțiuni sunt rare.

Chiar în cele mai bune mâini din lume,

e o provocare să obții
numărul necesar de pacienți,

un număr consistent de pacienți

pentru a ridica curba de învățare la 100%.

Aceste malformații nu apar frecvent.

Cum transformi ceva rar în frecvent?

Aici survine altă problemă:

În sistemul de sănătate
în care am predat peste 20 de ani,

ce există în mod curent,

modelul de practică se numește
modelul de ucenicie.

Există de secole.

Se bazează pe ideea că ai văzut
o operație, poate o singură dată,

poate de mai multe ori,

apoi faci tu însuți respectiva operație,

apoi predai acea operație
următoarei generații.

Și implicit, în acest model -

nu e nevoie să vă spun asta -

e faptul că practicăm direct
pe pacienții pe care îi tratăm.

Asta e o problemă.

Consider că există o abordare mai bună.

Medicina e cu siguranță
ultima industrie cu riscuri mari

care nu face practică
înainte de începutul jocului.

Vreau să vă prezint o abordare mai bună
prin simularea medicală.

Primul lucru a fost să analizăm
alte industrii cu risc crescut

care au folosit acest tip
de metodologie de decenii.

Aceasta e o centrală nucleară.

Centralele nucleare rulează scenarii
în mod regulat

cu scopul de a exersa ceea ce ei speră
că nu se va întâmpla niciodată.

Și, ceea ce suntem cu toții
familiarizați: industria aeronautică -

cu toții ne urcăm în avioane,
liniștiți de ideea

că piloții și echipajele s-au instruit
pe simulatoare ca acestea,

exersând scenarii care sperăm
că nu se vor întâmpla,

dar știm că dacă se vor întâmpla,

vor fi pregătiți pentru ce e mai grav.

Industria aeronautică a mers
până acolo încât a creat fuzelaje

de medii simulate,

datorită importanței cooperării în echipă.

Acesta e un simulator de evacuare.

Din nou, dacă acestea ar fi să se întâmple
vreodată, aceste evenimente rare,

sunt gata să acționeze într-o clipită.

Cred că cel mai imperios pentru mine
într-un anume fel e industria sportului:

mize mari fără îndoială.

Să ne gândim la o echipă de baseball:
jucătorii exersează.

Cred că e un frumos exemplu
de instruire progresivă.

Primul lucru pe care ei îl fac
e un cantonament de primăvară.

Merg într-o tabără de cantonament,

probabil un simulator în baseball.

Nu sunt pe terenul real,
ci pe unul simulat,

și joacă în sezonul dinaintea meciurilor.

Apoi merg pe teren,

și care e primul lucru pe care-l fac
înainte de a începe jocul?

Intră în cuștile de antrenament
și exersează lovirea mingii ore întregi,

cu diferite tipuri de aruncări,

lovind minge după minge,
în timp ce-și întind mușchii,

pregătindu-se pentru jocul propriu zis.

Urmează partea cea mai fenomenală,

pentru toți dintre voi care urmăriți
orice fel de sport,

veți vedea acest fenomen.

Cel ce va lovi mingea
intră în cușca de antrenament,

aruncătorul e gata de aruncare.

Chiar înainte ca mingea să fie aruncată,

ce anume face jucătorul?

Jucătorul iese din cușcă

și exersează încă o dată lovitura.

Altfel nu ar reuși.

Vreau să vă spun cum ne exersăm
și noi „loviturile” în medicină.

Construim cuști de antrenament
pentru pacienții pe care-i îngrijim

la Spitalul din Boston.

Vreau să vă prezint acest caz recent

E cazul unui copil de patru ani
care avea creștere progresivă a capului

și prin urmare,

avea întârzieri în dezvoltarea neurologică

și motivul pentru această problemă
este aici -

se numește hidrocefalie.

O lecție rapidă în neurochirurgie:

acolo se află creierul,

puteți vedea craniul înconjurând creierul.

Ceea ce învelește creierul,
între creier și craniu,

e ceva numit lichid cefalorahidian,

ce acționează ca un amortizor.

În capul vostru chiar acum,

se află lichid cefalorahidian
care scaldă creierul

și se reîntoarce.

E produs într-o zonă, apoi curge

și e reabsorbit.

Și acest model de flux minunat
are loc la noi toți.

Din nefericire, la unii copii

există un blocaj în acest flux,

cum ar fi un ambuteiaj.

Ca rezultat, lichidul se acumulează,

iar creierul e împins deoparte.

Întâmpină dificultăți în creștere.

Drept consecință, copilul are întârzieri
în dezvoltarea neurologică.

E o boală devastatoare la copii.

Vindecarea pentru aceasta e operația.

Chirurgia tradițională
e să luăm un pic din craniu,

puțin din scalp,

să extragem lichidul,
să punem un tub de dren,

ca apoi să inserăm celălalt capăt
al tubului în altă parte a corpului.

O operație mare.

Vestea grozavă e că descoperirile
în îngrijirea neurochirurgicală

ne permit să facem abordări
chirurgicale minim invazive

în acest tip de operație.

Printr-o gaură foarte mică
putem insera o cameră,

să o ducem în structura
adâncă a creierului,

și să facem o mică gaură într-o membrană
care va permite lichidului să se scurgă,

ca și cum ar fi într-o chiuvetă.

Dintr-odată, creierul nu se mai află
sub presiune,

se poate reexpanda,

iar noi vindecăm copilul
doar printr-o singură incizie.

Dar aici survine problema:

hidrocefalia e relativ rară.

Nu există metode bune de exersare

pentru a deveni cu adevărat bun
în această operație.

Chirurgii au fost foarte creativi
cu privire la asta, chiar și ai noștri.

Și au venit cu modele de exersare.

Aceasta e o metodă.

(Râsete)

Să știți că nu glumesc.

Acesta e un ardei roșu,
care nu e din Hollywood;

e un ardei roșu autentic.

Ceea ce fac chirurgii e să introducă
o cameră mică în acest ardei

și fac o „operație de extragere
a sâmburilor”.

(Râsete)

Folosesc un mic tub pentru a extrage
sâmburii folosind un mic clește.

Și asta e o modalitate de a obține
puțină experiență,

componenta rudimentară
de a face această operație.

Apoi intră brusc în modelul de ucenicie

văzându-i pe mulți cum se prezintă,

apoi o execută, apoi o predau,

așteptând ca acești pacienți să apară.

Putem să o facem mult mai bine.

Producem modele fidele ale copiilor

pentru ca chirurgii și echipele
chirurgicale să poată repeta

în toate modurile relevante posibile.

Vreau să vă arăt.

Aici e echipa mea

în ceea ce se numește Divizia Inginerie
SIM a Programului de Simulare.

E o echipă formată din persoane
extraordinare.

Sunt ingineri mecanici;

puteți vedea aici ilustratori.

Ei culeg datele primare
din scanările CT și RMN,

o traduc în informație digitală,

o animează,

o asamblează în componentele copilului,

scanează elementele copilului

în funcție de tipul de operație,

apoi iau aceste date digitale
care sunt apoi transpuse

prin imprimare 3D de ultimă generație,

ce ne permite să realizăm elementele

până la cele mai mici detalii
ale anatomiei copilului.

Puteți vedea aici,

craniul acestui copil este printat

cu câteva ore înainte ca operația
să aibă loc.

Dar nu am fi putut face acest lucru

fără ajutorul prietenilor noștri
din West Coast, Hollywood, California.

Aceste persoane sunt incredibil
de talentate

în a simula realitatea.

Nu a fost un pas mare pentru noi.

Cu cât am avansat în acest domeniu,

cu atât a devenit mai clar pentru noi
că facem cinematografie.

Realizăm filme.

Doar că actorii nu sunt actori.

Sunt medici și asistenți reali.

Acestea sunt câteva fotografii
de la prietenii noștri la Fractured FX

în Hollywood, California.

o firmă ce a câștigat un premiu Emmy
la categoria efecte speciale.

El e Justin Raleigh și grupul său -

acesta nu e un pacient -

(Râsete)

ci o mostră din munca extraordinară
pe care acești indivizi o fac.

Am colaborat și ne-am unit experiențele,

am adus grupul lor aici la Boston Hospital

și noi am trimis grupul nostru
în Hollywood, California

și am făcut schimb de experiență

pentru a putea dezvolta aceste tipuri
de simulatoare.

Ceea ce urmează să vă arăt este
o reproducere a acestui copil.

Veți observa aici că fiecare fir de păr
din capul copilului e reprodus.

De fapt, aici vedeți iarăși
acel copil reprodus -

îmi cer scuze pentru eventualele
deranjamente stomacale,

dar aceea e o reproducere și o simulare

a copilului pe care urmează să-l operăm.

Aici e membrana despre care am discutat,

în interiorul creierului copilului.

Ce urmează să vedeți e, pe o parte,
pacientul actual,

iar pe cealaltă parte, simulatorul.

După cum am menționat,
o mică cameră trebuie introdusă,

și vedeți asta aici.

Trebuie să facem o mică gaură
în această membrană

și să permitem acestui lichid
să se scurgă.

Nu am să vă întreb
care e simulare și care e reală,

dar în dreapta e simularea.

Chirurgii pot acum să producă
oportunități de exersare,

să facă aceste operații
ori de câte ori își doresc,

până se simt mulțumiți și confortabil.

Apoi, numai apoi, să ducă acel copil
în sala de operație.

Nu ne oprim aici.

Știm că un pas important aici
nu e doar deprinderea însăși,

ci aceea de a combina acea deprindere
cu o echipă de profesioniști.

Acum ne întoarcem la Formula 1.

Avem un exemplu cu un tehnician
care asamblează o roată

și o face din nou și din nou
pe aceeași mașină.

Dar asta va fi rapid încorporată

în antrenamentele echipei,

ce simulează împreună schimbarea roților

și reîntoarcerea mașinii
pe pista de curse.

Am făcut acest pas
în sistemul de sănătate,

deci ceea ce vedeți acum
e o operație simulată.

Am luat simulatorul pe care tocmai
vi l-am prezentat,

l-am adus în sala de operație
la Spitalul de copii din Boston,

iar acești indivizi,
aceste echipe operative,

fac operația de dinainte de operație.

Operează de două ori;

taie o singură dată.

Permiteți-mi să vă arăt.

(Video) Membru 1 al echipei chirurgicale:
Vrei să țin capul jos sau sus?

M2: Poți să o lași în jos
până la nivelul 10?

M3: Iar apoi să dai mai jos
masa de operație?

M4: Masa coboară.

M3: În regulă, pare un vas.

Ai putea să-mi dai foarfecele înapoi,
te rog?

M5i: Îmi iau mănușile, intru imediat.

M6: Excelent! Mulțumesc!

Peter Weinstock: E cu adevărat uimitor.

Al doilea pas, care e critic,

e ca aceste echipe să fie informate,

Folosim aceleași tehnologii

care sunt folosite în Lean și Six Sigma
în serviciul militar,

iar după exercițiu vorbim
despre ce a decurs bine,

dar, cel mai important,

discutăm despre ceea ce nu a mers bine,

și despre cum se poate remedia acel lucru.

Apoi repetăm simularea operației.

Antrenament în momentele
în care contează cel mai mult.

Să ne reîntoarcem la acel caz.

Același copil,

dar permiteți-mi să vă descriu
cum avem grijă de acest copil

la spitalul din Boston.

Acest copil s-a născut
la ora trei dimineața.

La ora două dimineața,

noi am adunat echipa,

și am luat anatomia reprodusă

pe care am obținut-o
prin metode imagistice,

și am adus echipa în sala de operație
de antrenament,

aceeași echipă care urmează să opereze
copilul în următoarele ore,

și execută operația chirurgicală.

Permiteți-mi să vă arăt o secvență.

Nu e o incizie reală.

Și copilul nu s-a născut încă.

Imaginați-vă asta.

Conversațiile pe care le port cu familiile

la unitatea de terapie intensivă
din Spitalul din Boston

sunt cu totul diferite.

Imaginați-vă această conversație:

„Nu doar că tratăm
această malformație aici, la ATI,

și nu doar că am mai făcut
astfel de operații

ca cea pe care o vom face copilului dvs,

dar am făcut deja
și operația copilului dvs.

Și am făcut-o acum două ore.

Și am făcut-o de zece ori.

Acum noi suntem pregătiți
să-l ducem în sala de operație.

Deci o nouă tehnologie
în sistemul de sănătate:

repetițiile realistice.

Antrenamente anterioare operațiilor.

Mulțumesc.

(Aplauze)