Misterele limbajului colocvial:

Zero,

un număr care indică absența unităților.

Pentru a înțelege geneza cuvântului „zero”,

trebuie să începem cu originile numărării.

Cea mai veche dovadă arheologică
a numerelor

datează de aproximativ 37.000 de ani

și e o serie de crestături pe os.

Doar în jurul anului 2500 î.e.n.

a început să prindă formă în Mesopotamia

primul sistem scris de numărare,

folosind unitățile unu, zece și șaizeci.

Derulăm rapid încă trei milenii

în India secolului al VII-lea,

unde matematicienii foloseau
un singur punct

pentru a diferenția numerele

ca 25, 205 și 250.

Folosit ca substituient și ca număr,

acest atotputernic punct 
s-a transformat în cele din urmă

în simbolul pe care-l știm astăzi.

Cuvântul „zero” vine din
cuvântul arab „safira”,

a cărui traducere literară e „gol”.

Trecând în italiană ca „zefiro”,

zero a intrat în limba engleză
în secolul al XVII-lea.

Un al doilea descendent al rădăcinii arabe

a fost adoptat în engleză
prin franceza veche

în forma cuvântului „cipher” (Rom. cifru).

Inițial având semnificația „gol” 
ca și zero,

cifru a ajuns mai târziu
să descrie un cod,

codurile vechi folosind
substituiri complicate

între litere și cifre.

De la această origine comună „gol”,

zero continuă să reprezinte un număr

care reprezintă nimic.