De obicei aș fi stat pe scenă, acolo, dirijând orchestra colegiului, fiindcă sunt profesor de muzică. Dar în această seară vă voi vorbi despre activitățile mele obscure din domeniul științei. (Râsete) Și cum au dus la crearea unui laborator de cercetare a cancerului și la o descoperire importantă. Vreme de opt ani am avut marea plăcerea de a lucra cu niște oameni de știință foarte deștepți și pasionați. Erau fost deschiși la minte și am avut un vis comun: ca în viitor, copiii să nu mai sufere din cauza cancerului sau a groaznicelor efecte secundare ale medicamentelor toxice și radiațiilor, fiindcă credeam că există o cale mai bună. Trebuia să existe o cale mai bună și credem că poate am descoperit-o. Un om de știință a spus: „Omori mai multe celule maligne decât dacă ai fi folosit radiațiile.” Aceiași oameni de știință au afirmat: „Dacă ai fi cheltuit milioane de dolari, dezvoltând un nou medicament ce-ar omorî atât de multe celule canceroase, ar fi un succes impresionant.” Era minunat să aud asta, mai ales fiind un profesor de muzică care doar ce-a teminat primul lui experiment într-un laborator de oncologie. Dar n-am folosit radiații deloc. N-am utilizat niciun fel de medicament. Deci, ce-am făcut? Am aici două diapazoane identice, ambele acordate la nota La, nota după care se acordează o orchestră. Aceste diapazoane sunt menite să vibreze de 440 de ori pe secundă. Spunem că frecvența lor e de 440 de herți. Dacă lovesc acest diapazon, adăugând mici vibrații de energie în el, al doilea diapazon va vibra în sintonie, și dacă opresc acest diapazon, îl putem auzi pe celălalt cântându-i tonul (Sunetul notei La) ZIcem astfel că-i induc celui de-al doilea diapazon o vibrație sintonică rezonantă. Funcționează doar fiindcă ambele sunt acordate pe aceeași frecvență. Mulți l-am văzut pe acest tânăr pe net care spulberă, cu vocea sa puternică, pahare de cristal. Însă, dacă-l privești cu atenție, vei vedea că mai întâi lovește cu degetele paharul și apoi ascultă. Paharu-și cântă sunetul natural rezonant. Apoi ia o gură mare de aer și cântă cu putere o notă lungă. El induce o vibrație rezonantă în paharul de cristal. Vibrația crește din ce în ce mai mult până sparge paharul. Pe de altă parte, avem un pod uriaș din oțel și beton, un pod suspendat, Podul Tacoma Narrows. Mașini, tiruri și autobuze trec zilnic pe el. Din nefericire, acest pod era străbătut de un vânt permanent, și-ntr-o zi, acest vânt a indus o mică vibrație asupra podului, aproape invizibilă, dar frecvența vibrației se potrivește cu frecvența rezonantă a unei anumite părți din pod, și vibrațiile cresc din ce în ce mai tare până când podul se prăbușește în râul de sub el. O frecvență rezonantă distructivă. Pe de-o parte, avem un pod uriaș de oțel și beton distrus de rezonanță, pe de alta, un pahar mic de cristal spulberat. Poate că putem spulbera ceva și mai mic, ceva foarte mic, ceva microscopic. Poate putem spulbera un microorganism viu. Dar pentru a face asta ai nevoie de o teorie ca punct de plecare. Și-o găsim într-o carte minunată denumită Curcubeul și Viermele: Fizica Organismelor, scrisă de omul de stiință, Mae Wan Ho. Acea carte explică faptul că celulele și organismele vii sunt cristale lichide, sau cel puțin, au multe din proprietățile cristalelor lichide. Suntem familiarizați cu cristalele lichide fiindcă sunt în laptopurile și-n ecranele computerelor noastre: ecran LCD, Liquid Crystal Display. Putem schimba calitățile cristalelor lichide din ecranelor noastre trimițându-le semnale electronice speciale. Prin aceste semnale putem schimba culoarea și forma de pe ecran. Deci, poate că putem schimba un cristal biologic lichid viu cu un semnal electronic special. Pentru a face asta, am avea nevoie de un fel de dispozitiv. Am căutat în baza de date a Brevetelor SUA și am găsit invenția fizicianului Dr. James Bare din Albuquerque, New Mexico. Se numește Dispozitivul Terapiei de Frecvență Rezonantă, iar menirea lui e să inducă o vibrație rezonantă într-o celulă sau într-un organism viu. Sunt două lucruri demne de menționat în privința acestui dispozitiv. Primul e faptul că folosește o antenă foarte specială: o sferă de sticlă goală pe interior, se elimină aerul, se adaugă niște heliu, iar când trimitem înăuntru semnalele noastre electronice, heliul se aprinde ca o lumină fluorescentă. Un gaz electrificat se numește plasmă, aceasta se numește antenă de plasmă. Are multe proprietăți speciale, anume potrivite pentru aceste lucruri. Al doilea aspect important al invenției doctorului Bare e că produsul rezultat pulsează întruna: pornește, se oprește și tot așa. Acest lucru e foarte important, fiindcă atunci când cercetezi efectele undelor electromagnetice asupra celulelor și a organismelor vii, dacă semnalul e mereu pornit, riști să încălzești acele celule, iar căldura cauzează mereu distrugere la întâmplare. Nu vrem asta. Vrem distrugere direcționată. Așa că nu trebuie să ne facem griji în privința căldurii. Și acum mergem în laboratorul de biologie. Luăm dispozitivul doctorului Bare și începe vânătoarea la microscop pentru o frecvență care va spulbera un microorganism viu. Avem o modalitate prin care stăpânim dispozitivul doctorului Bare: prin controlul frecvențelor de intrare. Deci, dacă introduc 100 Hertz, vor ieși 100 de pulsații pe secundă. Dacă introduc 200 Hertz, voi scoate 200 de pulsații. Acum căutăm frecvența magică, și începem cu 100 Hertz, ne uităm la microscop să vedem dacă s-a întâmplat ceva. Privim vreme de cinci minute. Nimic. Încercăm 101 Hz. Privim la microscop pentru cinci minute, și nimic. Încercăm 102, 103 și tot așa. Vreme de 15 luni am încercat sute de frecvențe, poate mii, până am găsit combinația magică. Răspunsul e că trebuie să introduci două frecvențe, una joasă, și-una înaltă, și frecvența înaltă trebuie să fie de unsprezece ori mai mare decât cealaltă. E ceea ce noi, muzicienii, numim a unsprezecea armonie. Când adăugăm a unsprezecea armonie, începem să spulberăm microorganismele ca pe-un pahar de cristal. Acestea sunt primele imagini luate. Am arătat aceste imagini prietenilor din departamentul de biologie. Au spus că n-au mai văzut niciodată așa ceva. Pare a fi un fenomen nou. Aceste organisme sunt spulberate de semnalele noastre electronice. Acesta e un organism inofensiv, aproape prietenos, un mic blepharisma. De obicei sunt buni înotători, dar când te apropii de o frecvență la care sunt vulnerabili, încep să încetinească, apoi se opresc și cam în trei minute încep să se dezintegreze. Acum știm că putem distruge un microorganism, apoi apare întrebarea: „Oare poți viza un anumit organism cu o anumită frecvență?” În următorul videoclip, veți vedea în mijloc un organism mare, un parameci în plină dezintegrare, iar înotând în jurul său, e un mic organism diferit complet neafectat. Dacă suntem norocoși, vom putea auzi vocea mea narând experimentul în timp real în laborator. (Video) „Poate puteți vedea acest efect ce arată ca un fel de artificii, în bula ce crește în dreapta organismului. Și acum vine un vecin, întrebându-se ce se-ntâmplă. El testează terenul. Și-acum puteți vedea bulele formându-se în cvadrantul din stânga jos și sus. Acum se schimbă forma. Și sus o explozie masivă.” Acum avem niște dovezi că putem viza anumite microorganisme cu anumite frecvențe. Și-am făcut mai multe videoclipuri în care am filmat distrugerea a sute de microorganisme. Tot în acea vreme am întâlnit un cercetător oncolog căruia i-am arătăm aceste videoclipuri. Ca rezultat, acesta ne-a invitat să petrecem patru luni într-un laborator de cercetare oncologică pentru a încerca să spulberăm celulele canceroase. Acesta e echipamentul nostru. Vedeți microscopul cu celule canceroase pe el. Aici e tubul de plasmă, și aici e mica mea cutie de control a frecvențelor. Mai întâi atacăm cancerul pancreatic. Priviți cu atenție această imagine fiindcă următoarea va arăta cu totul diferit. După ce tratăm aceste celule, ele își schimbă forma și mărimea și încep să se alungească, ca niște frânghii pe margini. Arată ca niște antene. Le-am denumit antene bio, de la antene biologice. E ca și cum celula malignă încearcă să se acordeze la semnalul nostru S-a dovedit că acesta e începutul procesului de distrugere al celulelor maligne. Acum știm că frecvențele la care cancerul e vulnerabil sunt între 100.000 și 300.000 Hz. Acum atacăm celulele leucemice. Celula leucemică nr. 1 încearcă să se dividă, dar noua celulă e spulberată în zeci de fragmente și împrăștiată pe acestă lamă. Celula leucemică nr. 2 se balonizează și apoi moare. Celula leucemică nr. 3 încearcă să producă o altă celulă malignă, noua celulă e spulberată și celula originară moare. Dar uciderea câtorva celule leucemice nu e suficient pentru un pacient. La ce scară putem acționa? În repetatele experimente de laborator încercate în mod independent de doi experți de top, am omorât între 25 și 42% dintre celule leucemice, maximumul fiind de 60%. Am aflat că încetinim rata de creștere a cancerului cu până la 65%. Deci, un efect dublu. Acum atacăm celulele cancerului ovarian. Acesta e un cadru mai îndepărtat. Aici vedeți paranteze în jurul celulelor, ce arată grupuri de celule ale cancerului ovarian ce sunt distruse. Puteți observa la sfârșitul acestui videoclip că majoritatea celulelor cancerului ovarian au fost distruse. Acum mai atacăm o dată cancerul pancreatic. În mijlocul ecranului e o aglomerare de celule maligne pancreatice, ca o microtumoare sub microscop. Pornim semnalele noastre electronice și tumoarea se micșorează și se rupe. Celulele se dezbină, dezagregându-se, opusul formării unei tumori. Și câteva celule sunt distruse. În cel mai recent experimet am atacat organismul mortal MRSA. Stafilococul auriu meticilino-rezistent sau MRSA e foarte periculos fiindcă e rezistent la multe antibiotice. Mii de oameni mor anual din cauza MRSA. Există medicamente împotriva lui, dar au efecte secundare foarte toxice. Am descoperit că semnalele noastre electronice ar putea elimina rezistența la antibiotice a MRSA. Apoi, adăugând o cantitate infimă de antibiotic banal, am fost capabili să ucidem MRSA și să-i reducem rata de creștere. Încă de pe vremea când aveam 17 ani și eram elev de liceu cu un interes comun pentru știință și muzică, nu mi-aș fi imaginat că acestea ar putea merge mână-n mână într-un laborator de cercetare oncologică. Cred că în viitor saloanele de tratament oncologic pentru copii vor arăta cu totul diferit. Vor fi un loc plăcut unde copiii se adună și-și fac prieteni noi. Probabil că nici nu vor ști că sunt bolnavi. Vor desena, vor colora în cărțile de colorat, se vor juca, neștiind că-n acest timp, deasupra lor se află lumini plasmatice albastru rozalii ce emană câmpuri elctrice pulsatorii vindecătoare, ce le spulberă cancerul, fără dureri și fără toxicitate, celulă cu celulă. Vă mulțumesc. (Aplauze)