Ți-e frică de pisici negre?
Ai deschide o umbrelă în casă?
Ce părere ai despre numărul 13?
Fie că te încrezi sau nu în ele,
ești probabil familiar
cu unele din aceste superstiții.
Deci cum se face
că oameni din întreaga lume
bat în lemn
și evită să calce pe fisurile din trotuar?
Deși nu există o bază științifică,
multe din aceste credințe
și practici bizar de specifice
au origini la fel de ciudate și specifice.
Întrucât implică forțe supranaturale,
nu e nicio surpriză că multe superstiții
își au baza în religie.
De exemplu, numărul 13 e asociat
cu scena biblică a Ultimei cine,
în care Iisus Cristos a luat cina
cu cei 12 ucenici
chiar înainte să fie arestat
și crucificat.
A luat naștere ideea că a avea
13 invitați la masă aduce ghinion,
apoi s-a generalizat,
iar numărul 13 a devenit ghinionist.
Această teamă de numărul 13,
numită triskaidekafobie,
e așa comună încât multe clădiri
din lume sar peste etajul 13,
numerotarea făcându-se direct
de la etajul 12 la 14.
Desigur, mulți cred că povestea
Cinei cea de taină este adevărată,
dar alte superstiții provin
din tradiții religioase
în care puțini cred
sau și le mai amintesc.
Bătutul în lemn provine
din folclorul anticilor indo-europeni
sau posibil de la strămoșii lor
care credeau că arborii
găzduiesc diferite spirite.
Atingerea unui copac invoca protecția
sau binecuvântarea spiritului dinăuntru.
Cumva,
aceste tradiții au supraviețuit mult
după ce credința în spirite s-a stins.
Se crede că multe superstiții răspândite
în țări precum Rusia sau Irlanda
ar fi rămășițe ale credințelor păgâne
pe care creștinismul le-a înlocuit.
Nu toate superstițiile sunt religioase.
Unele își au baza în coincidențe
sau asocieri nefericite.
De exemplu, mulți italieni
se tem de numărul 17
pentru că cifra romană XVII
poate fi rearanjată sub forma ”vixi”,
termen care însemnă
„viața mea s-a sfârșit”.
Asemeni, cuvântul pentru cifra 4
sună aproape identic
cu cel pentru moarte în cantoneză,
la fel și în limbi ca japoneza
și coreana care au împrumutat
numeralele chinezești.
Întrucât cifra 1 sună asemenea
cuvântului „trebuie”,
numărul 14 se pronunță
asemănător frazei „trebuie să moară”.
Avem o sumedenie de numere de evitat
în lifturi și hoteluri internaționale.
Credeți sau nu,
unele superstiții chiar au sens,
sau cel puțin au avut până când
le-am uitat scopul lor original.
De exemplu, decorurile de teatru
aveau fundaluri mari, pictate
și erau ridicate și coborâte de oameni
care comunicau prin fluierături.
Fluierele neatente ale altor oameni
puteau produce accidente.
Fluieratul în spatele scenei
este un tabu și astăzi,
cu mult după ce s-a introdus
comunicarea prin căști.
La fel, aprinderea a trei țigări
cu același chibrit
chiar putea aduce ghinion
dacă erai un soldat în tranșee,
unde chibritele aprinse prea mult timp
puteau atrage atenția lunetistului inamic.
Nu mai e nevoie ca fumătorii
să-și facă griji din cauza lunetiștilor,
dar superstiția încă persistă.
De ce se agață oamenii
de aceste frânturi de religii uitate,
coincidențe
și sfaturi învechite?
Nu sunt complet iraționali?
Da, dar pentru mulți oameni
superstițiile se bazează mai degrabă pe
obicei cultural decât credință conștientă.
Până la urmă, nimeni nu se naște
știind că nu trebuie să treci pe sub scară
sau să fluieri în casă,
dar dacă ți se spune
din copilărie să le eviți,
fără îndoială te vor face
să te simți inconfortabil,
chiar după ce înțelegi, logic,
că nimic rău nu se va întâmpla.
Iar din moment ce bătutul în lemn,
de exemplu, nu cere efort,
să urmezi superstițiile e mai ușor
decât să le reziști în mod conștient.
Apoi, superstițiile par
deseori că se îndeplinesc.
Vă amintiți acea lovitură spectaculoasă
când purtați șosetele norocoase?
Asta e doar psihologia
noastră părtinitoare la lucru.
E foarte puțin probabil să-ți amintești
toate dățile când ai pierdut
purtând aceleași șosete.
Dar crezând că au efect,
chiar te pot face să joci mai bine
dându-ți iluzia că ai
mai mult control asupra lucrurilor.
În situațiile în care încrederea în sine
poate să facă o diferență, ca în sport,
poate că acele superstiții nebunești
nu sunt atât de iraționale, până la urmă.