Ți-e frică de pisicile negre? Ai deschide o umbrelă în casă? Și ce părere ai despre numărul 13? Fie că te încrezi sau nu în ele, ești probabil familiar cu unele din aceste superstiții. Deci, cum se face că oameni din întreaga lume bat în lemn și evită să calce pe fisurile din trotuar? Deși nu există o bază științifică, multe din aceste credințe și practici bizar de specifice au origini la fel de ciudate și de specifice. Întrucât implică forțe supranaturale, nu e nicio surpriză că multe superstiții își au baza în religie. De exemplu, numărul 13 e asociat cu scena biblică a ultimei cine, în care Iisus Cristos a luat cina cu cei 12 ucenici chiar înainte să fie arestat și crucificat. Astfel a luat naștere ideea că a avea 13 invitați la masă aduce ghinion, apoi s-a generalizat, iar numărul 13 a devenit ghinionist. Această teamă de numărul 13, numită triskaidekafobie, e așa comună, încât multe clădiri din lume sar peste etajul 13, numerotarea făcându-se direct de la etajul 12 la 14. Desigur, mulți cred că povestea cinei cea de taină e adevărată, dar alte superstiții provin din tradiții religioase în care puțini cred sau și le mai amintesc. Bătutul în lemn provine din folclorul anticilor indo-europeni sau posibil de la strămoșii lor, care credeau că arborii găzduiesc diferite spirite. Atingerea unui copac invoca protecția sau binecuvântarea spiritului dinăuntru. Cumva, aceste tradiții au supraviețuit mult după ce credința în acele spirite a dispărut. Se crede că multe superstiții răspândite în țări precum Rusia sau Irlanda ar fi rămășițe ale credințelor păgâne pe care creștinismul le-a înlocuit. Nu toate superstițiile sunt religioase. Unele își au originea în coincidențe sau asocieri nefericite. De exemplu, mulți italieni se tem de numărul 17 pentru că cifra romană XVII poate fi rearanjată sub forma „vixi”, ce însemnă „viața mea s-a sfârșit”. Asemănător, cuvântul pentru cifra patru sună aproape identic cu cel pentru moarte în cantoneză, la fel și în limbi ca japoneza și coreana care au împrumutat numeralele chinezești. Întrucât cifra 1 sună asemenea cuvântului „trebuie”, numărul 14 se pronunță asemănător frazei „trebuie să moară”. Sunt o sumedenie de numere de evitat în lifturile și hotelurile internaționale. Credeți sau nu, unele superstiții chiar au sens, sau cel puțin au avut până când le-am uitat scopul lor original. De exemplu, decorurile de teatru aveau fundaluri mari, pictate, ce erau ridicate și coborâte de oameni care comunicau prin fluierături. Astfel, fluierele neatente ale altor oameni puteau produce accidente. Însă fluieratul în spatele scenei e interzis și astăzi, cu mult după ce s-a introdus comunicarea prin căști. La fel, aprinderea a trei țigări cu același chibrit chiar putea aduce ghinion dacă erai un soldat în tranșee, unde chibritele aprinse prea mult timp puteau atrage atenția lunetistului inamic. Acum fumătorii nu trebuie să-și mai facă griji din cauza lunetiștilor, dar superstiția încă există. De ce se agață oamenii de aceste frânturi de religii uitate, coincidențe și sfaturi învechite? Nu sunt complet iraționali? Da, dar pentru mulți oameni superstițiile sunt mai degrabă un obicei cultural decât credință conștientă. Până la urmă, nimeni nu se naște știind că nu trebuie să treacă pe sub o scară sau să fluiere în casă, dar dacă ți se spune din copilărie să le eviți, fără îndoială te vor face să te simți inconfortabil, chiar după ce înțelegi logic că nimic rău nu se va întâmpla. Iar din moment ce bătutul în lemn, de exemplu, nu cere efort, să urmezi superstițiile e mai ușor decât să le reziști în mod conștient. Apoi, superstițiile par deseori că funcționează. Vă amintiți acea lovitură spectaculoasă când purtați șosetele norocoase? Asta e doar psihologia noastră părtinitoare la lucru. E foarte puțin probabil să-ți amintești când ai pierdut purtând aceleași șosete. Dar crezând că au efect, chiar te pot face să joci mai bine dându-ți iluzia că ai mai mult control asupra lucrurilor. În situațiile în care încrederea în sine poate să facă o diferență, ca în sport, poate că acele superstiții nebunești nu sunt atât de iraționale până la urmă.