Majoritatea avem mii de gânduri 
în fiecare moment,

străduindu-ne să ţinem cont
de ce avem de făcut.

Din fericire,

de un lucru important 
nu trebuie să ne amintim:

respiraţia.

Când respiri, transporţi oxigen în celule
pentru a le menţine funcţionale

şi elimini din organism dioxidul de carbon

generat de această activitate.

Respiraţia ne menţine corpul în viaţă.

Cum realizăm această sarcină 
crucială şi complexă

fără să ne gândim la ea?

Răspunsul stă în 
sistemul nostru respirator.

Ca orice maşinărie, 
are componente specializate

şi necesită un imbold pentru a începe să
funcţioneze.

Componentele sunt structuri şi ţesuturi 
care alcătuiesc plămânii,

precum şi alte organe respiratorii 
conectate la ei.

Ca maşinăria să funcţioneze
e nevoie de sistemul nervos vegetativ,

prin care creierul 
reglează inconştient funcţiile vitale.

Pe măsura ce corpul se pregăteşte să 
inspire aer

acest sistem trimite semnale muşchilor din
jurul plămânilor,

aplatizând diafragma

şi contractând muşchii intercostali

pentru a crea mai mult spaţiu plămănilor.

Aerul intră prin nas şi gură,

prin trahee

în bronhii care se despart la baza traheei

fiecare intrând în alt plămân.

Ca ramurile copacului, aceste tuburi
se împart în mii de pasaje mici,

numite branhiole.

E tentant să considerăm plămânii 
ca nişte baloane uriaşe,

dar în loc să fie goale,
ele sunt spongioase,

cu bronhiolele dispersate în tot
ţesutul parenchimatos.

La capătul fiecărei bronhiole e un sac,
numit alveolă,

înconjurat de capilare pline cu 
celule sangvine

ce conţin proteine speciale numite
hemoglobină.

Aerul pe care-l respiri umple aceşti saci

şi plămânii se umflă.

Aici are loc schimbul vital.

Aici capilarele sunt pline cu
dioxid de carbon,

iar alveolele pline cu oxigen,

dar prin difuziune,

moleculele fiecărui gaz vor să ajungă

acolo unde concentraţia lor e mai mică.

Când oxigenul trece în capilare,

hemoglobina îl prinde,

în timp ce eliberează dioxidul de carbon
în plămâni.

Apoi, hemoglobina încărcată cu oxigen 
e transportată în corp

prin vasele de sânge.

Dar ce fac plămânii cu acest
dioxid de carbon?

Îl expiră, desigur!

Sistemul nervos vegetativ intervine

şi diafragma se bombează,

iar muşchii intercostali se relaxează,

şi cavitatea toracică se micşorează,
forţând plămânii să se comprime.

Aerul bogat în dioxid de carbon e expulzat
şi ciclul reîncepe.

Astfel, aceste organe spongioase 
ne menţin organismul aprovizionat cu oxigen.

Plămânii inspiră şi expiră 
de 15-25 de ori pe minut,

însumănd 10.000 litri de aer zilnic.

E multă muncă, dar nu te speria.

Plămânii şi sistemul nervos vegetativ

se ocupă de tot.