Problema principală a lucrului la birou e că nu ai control asupra mediului de muncă. [Modul în care muncim] Salut, mă numesc Matt și sunt directorul executiv al Automattic, compania din spatele WordPress.com, Jetpack și WooCommerce. Avem un număr de peste 800 de angajați care locuiesc peste tot, de la California, Alabama, Mississippi, până la Texas, unde locuiesc eu. Sunt răspândiți în 67 de țări. Canada, Mexic, India, Noua Zeelandă. Unii aleg chiar să nu aibă un domiciliu fix, sunt nomazi. Fie că stau în rulote sau folosesc Airbnb, sunt în fiecare zi, săptămână sau lună într-un alt loc. Atât timp cât au o conexiune bună la Wi-Fi, nu ne pasă unde sunt. Nu ne-am concentrat întâmplător pe munca dispersată. A fost o alegere conștientă încă de la început. A se remarca că nu am folosit termenul „de la distanță", pentru că ar crea impresia ca unii sunt esențiali, iar alții nu. Am folosit termenul „dispersat”, ceea ce înseamnă că toți suntem egali. Cred că forța de muncă dispersată e cel mai bun mod de a construi o companie. Cheia e să o abordăm conștient. Când am înființat WordPress, pe majoritatea primilor 20 angajați nu îi întâlnisem niciodată personal, dar colaborasem online, uneori ani de zile. Am vrut să continui la fel dintr-un simplu motiv: cred că talentul și inteligența sunt distribuite egal în toată lumea. Dar nu și oportunitatea. În Silicon Valley, companiile pescuiesc în același iaz mic sau golf. Dar o firmă cu forță de muncă dispersată poate pescui în tot oceanul. În loc să angajezi pe cineva care a crescut în Japonia și locuiește în California, poți angaja pe cineva care locuiește, muncește, se trezește și se culcă oriunde în lume, și care are o perspectivă culturală diferită și o experiență de viață diferită. La baza deciziei de a avea o forță de muncă dispersată stă dorința de a le oferi angajaților autonomia modului de lucru. Dacă nu ocupi o poziție în care programul e important, îți poți stabili singur programul. Toată lumea poate avea biroul la colț, ferestre, ce mâncare vor, muzică sau liniște. Tu setezi temperatura din cameră. Timpul pe care l-ai fi pierdut pe drum îl poți dedica lucrurilor mai importante pentru tine. Munca dispersată e ideală pentru o companie tech, dar uneori oamenii mă întreabă: „Funcționează bine pentru voi, dar cum rămâne cu ceilalți?” Dacă ai deja un spațiu de muncă, poți face câteva lucruri pentru a eficientiza munca dispersată. În primul rând notează tot. În birou e ușor să iei decizii pe moment, în bucătărie, pe hol, dar dacă unii angajați lucrează de la distanță și ceilalți membri ai echipei discută, nu vor înțelege de ce au fost luate acele decizii. Scrie întotdeauna unde ai ajuns și la ce te gândeai. Asta le permite celorlalți să continue de unde ai rămas și persoanelor de pe fusuri orare diferite să interacționeze, dar și pentru că în timp ce compania evoluează, oamenii o părăsesc sau i se alătură. Încearcă să comunici cât de mult poți în mediul online. Când totul e publicat, le permite nou-veniților să recupereze rapid. Trebuie să găsești și instrumentele potrivite. Sunt multe aplicații și instrumente ce ajută cu comunicarea de zi cu zi, cu conferințele video, managementul proiectelor. Lucrurile care schimbă modul în care muncești nu mai sunt obiectele. Sunt programele accesate pe calculator. Deci, experimentează cu diferite instrumente ce permit colaborarea, și vezi ce funcționează. Oferă timp productiv față în față. Într-un birou tradițional, ești în același loc 48 de săptămâni pe an și poate trei-patru săptămâni nu sunteți împreună. Am răsturnat asta: suntem împreună pentru perioade scurte și intense. O dată pe an compania se întâlnește timp de o săptămână. E jumătate muncă, jumătate distracție. Scopul e să conectezi oamenii. Vrem să ne asigurăm că toată lumea e pe aceeași lungime de undă și că se înțeleg mai bine cu colegii. Când lucrează împreună în restul anului, pot folosi această înțelegere și empatie. Ultimul lucru e: oferă-le flexibilitatea să își creeze propriul mediu de muncă. Fiecare persoană de la Automattic primește niște bani pentru închirierea unui spațiu de lucru sau doar pentru cafea, ca să nu fie dați afară din cafenea. Un grup din Seattle a decis să îți cumuleze cheltuielile pentru a închiria un spațiu de birouri lângă un lac. Toți cei care se alătură companiei primesc bani pentru biroul de acasă. Cu acești bani pot cumpăra un scaun potrivit, un monitor, un birou, pot avea astfel cel mai productiv mediu pentru ei. Astăzi există doar câteva companii cu forță de muncă dispersată. Dar peste un deceniu sau două, cred că peste 90% dintre companiile care vor schimba lumea vor funcționa astfel. Fie vor evolua în companii bazate pe muncă dispersată, fie vor fi înlocuite de acestea. În timp ce te gândești ce urmează să construiești, gândește-te că poți avea acces la talentul global, le poți oferi angajaților autonomia să trăiască și să muncească cum vor și să participe complet la ceea ce construiți împreună.