Problema principală a lucrului la birou
e că nu ai control
asupra mediului de muncă.
[Modul în care muncim]
Salut, mă numesc Matt și sunt
directorul executiv al Automattic,
compania din spatele WordPress.com,
Jetpack și WooCommerce.
Avem un număr de peste 800 de angajați
care locuiesc peste tot,
de la California, Alabama, Mississippi,
până la Texas, unde locuiesc eu.
Sunt răspândiți în 67 de țări.
Canada, Mexic, India, Noua Zeelandă.
Unii aleg chiar să nu aibă
un domiciliu fix, sunt nomazi.
Fie că stau în rulote sau folosesc Airbnb,
sunt în fiecare zi, săptămână
sau lună într-un alt loc.
Atât timp cât au o conexiune
bună la Wi-Fi, nu ne pasă unde sunt.
Nu ne-am concentrat întâmplător
pe munca dispersată.
A fost o alegere conștientă
încă de la început.
A se remarca că nu am folosit
termenul „de la distanță",
pentru că ar crea impresia
ca unii sunt esențiali, iar alții nu.
Am folosit termenul „dispersat”,
ceea ce înseamnă că toți suntem egali.
Cred că forța de muncă dispersată
e cel mai bun mod
de a construi o companie.
Cheia e să o abordăm conștient.
Când am înființat WordPress,
pe majoritatea primilor 20 angajați
nu îi întâlnisem niciodată personal,
dar colaborasem online,
uneori ani de zile.
Am vrut să continui la fel
dintr-un simplu motiv:
cred că talentul și inteligența
sunt distribuite egal în toată lumea.
Dar nu și oportunitatea.
În Silicon Valley, companiile pescuiesc
în același iaz mic sau golf.
Dar o firmă cu forță de muncă dispersată
poate pescui în tot oceanul.
În loc să angajezi pe cineva
care a crescut în Japonia
și locuiește în California,
poți angaja pe cineva care locuiește,
muncește, se trezește și se culcă
oriunde în lume,
și care are o perspectivă
culturală diferită
și o experiență de viață diferită.
La baza deciziei de a avea
o forță de muncă dispersată
stă dorința de a le oferi angajaților
autonomia modului de lucru.
Dacă nu ocupi o poziție
în care programul e important,
îți poți stabili singur programul.
Toată lumea poate avea biroul la colț,
ferestre, ce mâncare vor,
muzică sau liniște.
Tu setezi temperatura din cameră.
Timpul pe care l-ai fi pierdut pe drum
îl poți dedica lucrurilor
mai importante pentru tine.
Munca dispersată e ideală
pentru o companie tech,
dar uneori oamenii mă întreabă:
„Funcționează bine pentru voi,
dar cum rămâne cu ceilalți?”
Dacă ai deja un spațiu de muncă,
poți face câteva lucruri
pentru a eficientiza munca dispersată.
În primul rând notează tot.
În birou e ușor să iei decizii pe moment,
în bucătărie, pe hol,
dar dacă unii angajați
lucrează de la distanță
și ceilalți membri ai echipei discută,
nu vor înțelege de ce
au fost luate acele decizii.
Scrie întotdeauna
unde ai ajuns și la ce te gândeai.
Asta le permite celorlalți
să continue de unde ai rămas
și persoanelor de pe fusuri
orare diferite să interacționeze,
dar și pentru că în timp
ce compania evoluează,
oamenii o părăsesc sau i se alătură.
Încearcă să comunici
cât de mult poți în mediul online.
Când totul e publicat, le permite
nou-veniților să recupereze rapid.
Trebuie să găsești
și instrumentele potrivite.
Sunt multe aplicații și instrumente
ce ajută cu comunicarea de zi cu zi,
cu conferințele video,
managementul proiectelor.
Lucrurile care schimbă modul
în care muncești nu mai sunt obiectele.
Sunt programele accesate pe calculator.
Deci, experimentează cu diferite
instrumente ce permit colaborarea,
și vezi ce funcționează.
Oferă timp productiv față în față.
Într-un birou tradițional,
ești în același loc 48 de săptămâni pe an
și poate trei-patru săptămâni
nu sunteți împreună.
Am răsturnat asta: suntem împreună
pentru perioade scurte și intense.
O dată pe an
compania se întâlnește
timp de o săptămână.
E jumătate muncă, jumătate distracție.
Scopul e să conectezi oamenii.
Vrem să ne asigurăm că toată lumea
e pe aceeași lungime de undă
și că se înțeleg mai bine cu colegii.
Când lucrează împreună în restul anului,
pot folosi această înțelegere și empatie.
Ultimul lucru e:
oferă-le flexibilitatea să își creeze
propriul mediu de muncă.
Fiecare persoană de la Automattic
primește niște bani
pentru închirierea unui spațiu de lucru
sau doar pentru cafea,
ca să nu fie dați afară din cafenea.
Un grup din Seattle a decis
să îți cumuleze cheltuielile
pentru a închiria un spațiu
de birouri lângă un lac.
Toți cei care se alătură companiei
primesc bani pentru biroul de acasă.
Cu acești bani pot cumpăra
un scaun potrivit, un monitor,
un birou, pot avea astfel
cel mai productiv mediu pentru ei.
Astăzi există doar câteva companii
cu forță de muncă dispersată.
Dar peste un deceniu sau două,
cred că peste 90% dintre companiile
care vor schimba lumea
vor funcționa astfel.
Fie vor evolua în companii
bazate pe muncă dispersată,
fie vor fi înlocuite de acestea.
În timp ce te gândești
ce urmează să construiești,
gândește-te că poți avea
acces la talentul global,
le poți oferi angajaților autonomia
să trăiască și să muncească cum vor
și să participe complet
la ceea ce construiți împreună.