În diferite momente din ultimii 20 de ani,
am studiat două experiențe umane esențiale
care m-au învățat multe despre emoție
și care ar putea face posibilă
o revoluție în psihiatrie.
Prima e cum experimentăm muzica.
A doua e cum experimentăm
drogurile psihedelice
precum LSD și ciupercile halucinogene,
sau psilocibina,
care e componentul activ
din ciupercile halucinogene.
Probabil te întrebi ce au în comun
cele două în afară de Woodstock.
La urma urmei,
muzica nu e o substanță fizică.
Poate fi descrisă ca un set limitat
de vibrații în aer
care pot fi detectate de ureche.
Iar muzica pare să aibă mai mult
de-a face cu estetica
decât cu biologia sau chimia.
Drogurile psihedelice,
pe de altă parte, sunt substanțe fizice.
Acestea sunt compuși chimici
pe care îi poți ingera
și care interacționează direct
cu chimia creierului
și produc o schimbare
în percepția ta asupra lumii.
Schimbarea e temporară,
dar efectele acestei schimbări
îți pot modifica cursul întregii vieți.
Dar să recunoaștem:
psihedelicele au potențialul
să declanșeze efecte neașteptate
și potențial periculoase.
Deci, ce ar putea avea în comun
aceste două lucruri complet diferite?
Am aflat că muzica și psihedelicele
pot contribui la bunăstarea noastră
în moduri puternice și complemetare.
Muzica poate avea o influență directă
asupra emoțiilor noastre,
cu efecte măsurabile în creier;
drogurile psihedelice,
în circumstanțele potrivite
pot avea efecte terapeutice.
Aceste efecte se pot manifesta în tipare
pe care le putem studia
și documenta cu tomografii.
Împreună, ancorate în finalitate,
muzica și psihedelicele
pot avea un efect de vindecare
și mai mare la pacienți.
Mai mult de-atât,
aceste efecte se pot manifesta
prin vieți sănătoase și fericite
și în personalități mai integrate.
Am început periplul beneficiilor muzicii
pentru sănătatea mintală
cu mult înainte să intenționez
să fac vreodată o astfel de călătorie.
Aproape jumătate din viața mea
am fost muzician,
am cântat în orchestre comunitare,
în teatre comunitare,
în trupe pentru nunți,
o trupă de salsa-merengue.
Am fost membru al unei fanfare
din Philadelphia timp de mulți ani.
Și în cea mai mare parte
din anii mei de formare,
am fost toboșar
într-o trupă de imitații Weezer-Nirvana
care s-a transformat
într-o trupă de hardcore punk.
(Râsete)
Așa e.
Toboșar într-o formație punk.
Dar abia după ce mi-am început
cariera în psihologie și neuroștiințe,
am început să apreciez complexitatea
și profunzimea speciei noastre,
atât implicit, cât și explicit,
ne folosim de muzică
pentru a ne pune în ordine emoțiile
și pentru a ne vindeca.
Iar pe unii dintre noi,
muzica ne ajută să mergem înainte.
Pentru alții, muzica nu e
nici pe departe suficientă.
Pentru mine, a condus
la câteva întrebări fascinante.
Am început să utilizez muzica
drept unealtă de studiu
a memoriei și a emoției în creier.
Primul meu studiu științific
s-a bazat pe nostalgia creată de muzică.
Nostalgia e un sentiment bogat și amar
strâns legat de amintirile noastre
autobiografice.
Putem să ne întâlnim cu nostalgia
în locuri neașteptate.
Poate ai avut și tu experiența
de a conduce pe șosea,
ascultând radioul sau muzica ta favorită,
și auzi o melodie pe care
nu ai auzit-o de mult,
și această melodie
te teleportează în trecut,
te aruncă în această amintire captivantă,
ceva la care nu te-ai gândit
de-o veșnicie,
dar foarte importantă pentru tine,
poate ziua nunții sau balul de absolvire,
nașterea primului tău copil,
sau moartea unei persoane iubite.
Muzica poate servi drept
un indiciu contextual puternic
pentru amintirile profund semnificative
și vii ca acestea.
Nostalgia, într-un sens, e adânc
țesută în propriul sens de sine.
Cine suntem în sinele nostru
cel mai autentic?
Conectându-ne cu propriile
istorii emoționale,
nostalgia ne poate ajuta
să prevenim tristețea, singurătatea,
amenințarea existențială
și chiar iminența morții
din orizontul apropiat
al vieții noastre cu cât îmbătrânim.
Ca să înțeleg mai bine
cum muzica poate accesa nostalgia
și ce se întâmplă în creier,
am început să lucrez cu modele
computaționale ale cogniției muzicale.
Am interogat activitatea creierului
cu ajutorul acestor modele
care a fost înregistrată
în timp ce oamenii ascultau
muzică nostalgică
și muzică non-nostalgică.
Și, mai important, cel puțin pentru cei
pasionați de creier ca și mine,
am aflat că nostalgia
a fost capabilă să activeze
diferite regiuni ale creierului
implicate în forme diferite
în multe procese cognitive.
În timp ce muzica non-nostalgică
putea să activeze regiuni ale creierului
precum girusul lui Heschl,
implicat în prelucrarea auditivă primară,
sau aria lui Broca,
care e implicată în prelucrarea
gramaticii sau a sintaxei
nu doar în limbă, ci și în muzică,
nostalgia a reușit să activeze aceste
regiuni ale creierului și nu numai.
Regiuni precum „substantia nigra”
implicată în prelucrarea recompensei
sau insula anterioara implicată
în experiența viscerală a emoției
sau regiunile creierului
din girusul frontal inferior
care sunt implicate
în amintirile autobiografice.
Nostalgia a reușit să activeze
o varietate de regiuni ale creierului
în regiunile prefrontale,
frontale, cingulare, insulare,
parietale, occipitale și subcorticale
care se extind pe aproape toate
facultățile noastre cognitive.
Asta explică de ce nostalgia poate avea
un astfel de impact asupra noastră.
Dar oricât de puternic e acest moment,
alinarea creată prin intermediul muzicii
nostalgice se evaporă în cele din urmă.
Nostalgia e mai mult un plasture,
mai puțin un antibiotic
și e departe de a fi o intervenție
chirurgicală pentru sănătatea emoțională.
Muzica poate atrage nostalgia,
iar muzica și nostalgia pot
să ne mângâie sentimentele,
dar cum facem ca aceste
sentimente să dăinuie?
După studii asupra creierului nostalgic,
m-am alăturat echipei
de la Universitatea Johns Hopkins
care studia efectul psihedelicelor
și am învățat repede cât de mult
poate o melodie să influențeze o persoană
în timpul unei experiențe psihedelice.
Am fost uimit anterior
de dificultatea de a prezice exact
ce stimul muzical ar putea evoca
un anume răspuns într-un individ.
O melodie ce evocă
nostalgie unei persoane,
ar putea să evoce dezinteres
sau dezgust altei persoane.
Am început să învăț cât de profund
poate să-i influențeze muzica pe oameni
în timpul experiențelor psihedelice.
De la sfârșitul anilor '50,
valoarea utilizării muzicii
pentru a ajuta oamenii
să conducă aceste experiențe psihedelice
a fost clară.
Am continuat această tradiție
în cercetările moderne,
cerând voluntarilor să asculte muzică
în timpul unui curs
de terapie psihedelică,
și în ciuda faptului că cei mai mulți
au fost indiferenți față de muzică
înainte de terapie,
după terapie, voluntarii ne implorau
să le oferim lista de melodii.
Și unii dintre ei au declarat
că s-au întors la melodiile
ce au avut un impact major asupra lor
în timpul experienței psihedelice
săptămâni, luni sau chiar ani
după experiență.
Cumva aceste melodii
se pot transforma în pietre de încercare
care pot reaprinde cele mai puternice,
profunde și importante experiențe
pe care oamenii le-au avut
în timpul experiențelor psihedelice.
Bineînțeles că a trebuit
să știu ce se petrece.
Am început să implementez
mulțimea de chestionare,
experimentele concepute atent
și mașinăria mea sofisticată de IRM
încercând să determin ce se poate întâmpla
în timpul acestor experiențe
care să explice profunzimea impactului
pe care oamenii îl experimentează.
La un nivel psihologic fundamental,
alături de colegii mei am aflat că LSD-ul
poate intensifica emoțiile pozitive.
care sunt întâlnite
doar când ascultăm muzică.
Acest lucru poate fi relevant
pentru personale sănătoase,
dar și pentru cei care suferă de tulburări
de dispoziție sau abuz de substanțe.
Dar ce se întâmplă în creier?
Adineaori, am aflat că întregul creier
ascultă muzica nostalgică.
Aplicând modele computaționale
ale cogniției muzicii
pentru a examina activitatea creierului
înregistrată în timpul audiției
sub efectele LSD-ului,
am aflat că întregul creier
ascultă muzica,
iar psihedelicele amplificau starea.
Unde nostalgia ar fi putut să activeze
regiuni din creier implicate
în limbă, memorie și emoție,
psihedelicele activau aceste regiuni
cel puțin de două ori mai puternic.
Regiuni ale creierului precum talamusul,
implicat în evaluarea fundamentală
senzorială sau cortexul prefrontal medial,
și cortexului posterior cingular,
implicat în memorie, emoție, reprezentări.
Aceste regiuni ale creierului
au fost activate
de patru ori mai puternic în timpul
efectelor LSD-ului decât în afara lor.
Psihedelicele pot să crească
aceste efecte de până la 11 ori.
Informația senzorială
e mult mai abundentă în creier;
emoțiile, amintirile și imaginile mintale
sunt supraîncărcate,
iar activarea puternică la scară mare
a unei game variate de regiuni din creier
în timpul acestor experiențe
e cheia esențială
pentru deblocarea schimbării,
lucru care diferențiază
aceste experiențe de celelalte.
Iar efectele pot fi durabile.
Într-un studiu al unor persoane sănătoase,
am demonstrat
că o singură doză de psilocibină
ar putea reduce afectele negative
la voluntari cel puțin o săptămână
după psilocibină și să mărească
afectul pozitiv
pentru cel puțin o lună
după o singură doză mare de psilocibină.
Scăderea în afectul negativ
pe care îl observăm
după administrarea psilocibinei
a fost însoțită de o scădere
o săptămână după psilocibină
în răspunsul regiunii primitive
din creier numită amigdală
la stimuli emoționali.
Într-un studiu separat la pacienții
cu tulburare depresivă majoră,
am observat nu doar o scădere
substanțială în severitatea depresiei
în majoritatea pacienților
după două doze de psilocibină,
dar și o scădere în răspunsul amigdalei
la un stimul negativ afectiv,
în special o săptămână după psilocibină.
Această scădere în răspunsul amigdalei
a fost asociată cu o scădere puternică
în severitatea depresiei
pentru cel puțin trei luni
după administrarea psilocibinei,
dar sincer, încă numărăm.
Deci, până la urmă,
ce înseamnă toate astea?
Înseamnă că muzica
și psihedelicele ar putea
să modifice întregul creier
pentru o anumită perioadă de timp
și poate duce la o schimbare
în circuitele nervoase
care poate au fost blocate în tiparele
prejudecăților emoționale negative.
Asta ar putea să le ofere oamenilor
o perioadă de eliberare
din ghearele emoțiilor negative.
Și poate e suficient să oferi cuiva
acces la noi perspective
asupra propriei identități și vieți
și să începi călătoria spre vindecare
după mulți ani de depresie.
Aceste droguri sunt
la începutul cercetărilor,
dar acum sunt cercetate
pentru o gamă largă de indicații medicale.
Există dovezi în continuă creștere
că psihedelicele pot fi eficiente
în tratarea tulburărilor de dispoziție
ca tulburarea depresivă majoră,
depresia rezistentă la tratament,
depresia și anxietatea care însoțesc
un cancer în stadiu terminal.
Există și dovezi care susțin
că psihedelicele pot fi eficiente
în tratarea unei varietăți de tulburări
legate de consumul de substanțe,
inclusiv fumatul, alcoolul
și consumul de cocaină.
Studii suplimentare
fie sunt în curs de planificare,
fie sunt deja în curs de desfășurare
pentru a determina dacă psihedelicele
sunt eficiente în tratarea unei game
și mai largi de tulburări refractare
precum: TOC, TSPT,
consumul de opioide și anorexia.
În acest punct ar fi bine
să facem un pas înapoi
și să spunem: „Sunt psihedelicele
un remediu universal?”
Și dacă e așa, ar trebui să fim
sceptici pe bună dreptate.
De ce ar trebui să ne așteptăm
ca o familie atât de mică de compuși
să fie atât de eficientă în tratarea
unei game variate de tulburări?
Iată un punct de vedere
pe care l-am putea lua în considerare.
Unele dintre tulburări
împărtășesc o caracteristică.
La un anumit nivel,
tulburările de dispoziție
și tulburările consumului de substanțe
includ un afect negativ și o deconectare
de la cel mai autentic sine.
Psihedelicele pot să distrugă acest tipar.
Psihedelicele și muzica
sunt grozave împreună
și reușesc să influențeze procese neurale
și psihologice ca afectul negativ
care contribuie la apariția
a multiplelor tulburări.
Poate că aceste procese transdiagnostice
sunt necesare pentru ajuta oamenii
să își dezvolte resursele necesare
pentru a se recupera
din anii de depresie și abuz de substanțe.
Se spune că nu primești o a doua șansă
pentru a face o bună impresie
și poate e adevărat în cazul
substanțelor psihedelice.
Până la urmă, nu contează
cât de multă informație apare
pentru un potențial efect terapeutic
al acestor droguri,
mai există persoane care sunt blocate
în această stigmă din anii '60-'70:
mituri despre dependența puternică
de aceste droguri
sau mituri de anomalii genetice
sau defecte congenitale
după expunerea la aceste droguri
sau teama că oamenii
își vor pierde mințile și vor înnebuni
sau cel mai răspândit e sentimentul
că aceste efecte sunt reale
și că acești compuși
au efect de fiecare dată.
Cred că e timpul să ne schimbăm
mentalitatea în această privință.
Nimeni nu ar trebui să se aștepte
ca psihedelicele să funcționeze
pentru toată lumea.
Nimeni nu ar trebui să se aștepte
ca psihedelicele
să funcționeze pentru orice.
Sunt compuși puternici
care trebuie administrați
în circumstanțe controlate atent.
Și există, aproape sigur,
oameni în această lume
pentru care psihedelicele
sunt incredibil de periculoase.
Dar...
Antibioticele, administrate persoanei
greșite în condițiile greșite
pot fi incredibil de periculoase,
dacă nu mai rău.
Dar administrate persoanelor potrivite
în condițiile potrivite,
antibioticele pot salva vieți.
Administrate persoanelor potrivite
în condițiile potrivite,
drogurile psihedelice pot salva vieți.
Poate părea uneori că e imposibil
să ne vindecăm inimile
și mințile și să creștem,
dar cred că toți avem în interiorul nostru
resursele să facem asta.
Provocarea e deseori identificarea
și conectarea cu aceste resurse,
și poate psihedelicele și muzica
pot ajuta oamenii să facă asta.
Împreună psihedelicele
și muzica sunt capabile
să ne deschidă mințile spre schimbare
și să direcționeze această schimbare,
să ne reconecteze cu sinele autentic
și să ne permită accesul la lucrurile
care ne permit să avem
un rol în această lume
și să ne reconectăm
cu cel mai autentic sine.
Vă mulțumesc!
(Aplauze)