Se spune că dacă zidurile ar putea vorbi
orice edificiu ar avea o poveste de spus,

dar puține ar spune povești atât 
de fascinante în voci atât de diferite

precum ar putea Hagia Sophia, 
Sfânta Înțelepciune.

Aflată la răscruce 
de continente și culturi,

a fost martoră la schimbări majore,
de la numele orașului în care se află

la structura și scopul său.

Acum elementele din fiecare eră așteaptă 
să își spună povestea oricui va asculta.

Înainte de a ajunge la Hagia Sophia,

fortificațiile antice dezvăluie 
importanța strategică a orașului,

întemeiat cu numele de Byzantium 
de coloniștii greci în 657 î.Hr.

rebotezat apoi Augusta Antonia, 
Noua Romă și Constantinopol,

pe măsură ce a fost cucerit, recucerit,
distrus și reconstruit

de conducătorii greci, persani și romani
de-a lungul secolelor.

Între aceste ziduri prima Megale Ekklesia,
sau mare biserică,

a fost construită în secolul IV.

Deși a fost incendiată în invazii,

a stabilit amplasamentul edificiului
religios principal din următoarele secole.

Lângă intrare, reliefurile în marmură
sunt ultimele amintiri

ale celei de-a doua biserici.

Construită în 415, a fost distrusă
în timpul răscolei Nika din 532

când mulțimea înfuriată la o cursă de care
aproape l-a detronat pe Iustinian I.

De abia reușind să își mențină puterea,
a reconstruit biserica la scară mai mare.

Cinci ani mai târziu, edificiul pe care
îl vedeți a fost terminat.

Când pășiți înăuntru, 
pietrele fundației și pereților

șoptesc povești din patriile lor, 
Egipt și Siria.

Coloanele luate din templul lui Artemis
invocă un trecut mai îndepărtat.

Inscripțiile runice lăsate de vikingii
din garda de elită a împăratului

sunt semnele folclorului
îndepărtatelor țări nordice.

Dar atenția ne e captată de cupolă,
reprezentând raiul.

Înaltă de peste 50 m 
și cu diametrul de 30 m,

înconjurată la bază de ferestre,

cupola aurie pare atârnată de cer,
cu lumina reflectând în interior.

În spatele simbolismului grandios, 
coloanele corintice de susținere

aduse din Liban după ce cupola originală
a fost distrusă de un cutremur în 558,

sugerează fragilitatea structurii

și priceperea tehnologică 
necesare unei asemenea structuri.

Dacă o imagine valorează 
cât o mie de cuvinte,

mozaicurile din următoarele secole
spun atât de multe

nu doar despre subiecte biblice,

ci și despre împărații bizantini
care le-au ctitorit,

uneori ilustrați lângă Hristos.

Dar în spatele vocilor lor tari și clare,

se aud ecourile mozaicurilor 
și icoanelor distruse,

profanate în timpul ocupației latine
din cea de-a patra cruciadă.

Pe podea, inscripția mormântului
lui Enrico Dandolo,

conducătorul venețian responsabil 
pentru acea cruciadă,

ne aduce aminte că Hagia Sophia a fost
o biserică Romano-Catolică 57 de ani,

înainte de a redeveni ortodoxă,
odată cu recucerirea bizantină.

Dar nu avea să rămână biserică mult timp.

Slăbit de cruciade, Constantinopolul
a fost cucerit de otomani în 1453

și de atunci a fost cunoscut ca Istanbul.

După ce le-a permis soldaților
trei zile de prădare,

sultanul Mehmed al II-lea 
a intrat în clădire.

Chiar și grav deteriorată, grandoarea ei
nu fusese pierdută

pentru tânărul sultan 
care a rededicat-o lui Allah,

transformând-o în noua moschee imperială.

Cele patru minarete construite
în umătorul secol

sunt cele mai evidente semne 
ale acestei ere,

servind și ca reazeme structurale,
pe lângă scopul lor religios.

Dar există multe alte semne.

Candelabrele ornate spun povestea 
cuceririi Ungariei de către Suleiman,

iar enormele discuri decorate caligrafic

amintesc vizitatorilor de primii 
patru califi care i-au urmat lui Mohamed.

Clădirea pe care o vedeți în prezent arată
ca o moschee, dar e de fapt un muzeu,

din decizia lui Kemal Ataturk din 1935,
primul președinte și reformator al Turciei

după căderea Imperiului Otoman.

Această secularizare a permis 
îndepărtarea covoarelor

ce ascundeau decorațiile 
podelei de marmură

și a tencuielii ce acoperea 
mozaicurile creștine.

Restaurarea actuală a permis 
ca numeroasele voci

din lunga istorie a Hagia Sophia

să fie auzite din nou 
după secole de tăcere.

Conflictul însă rămâne.

Mozaicuri au rămas ascunse 
sub caligrafia musulmană,

fragmente valoroase de istorie care nu pot
fi descoperite decât distrugând altele.

Între timp, voci din comunitățile 
musulmane și creștine

cer reinstituirea
funcției religioase a clădirii.

Povestea Sfintei Înțelepciuni
e departe de a se fi încheiat.

Putem doar spera că vocile acestui loc

își vor putea spune povestea 
de acum înainte.