Ușor, vioi și vesel. Una din cele mai cunoscute compoziții muzicale de la începutul secolului XVIII. A fost inclusă în nenumărate filme și reclame TV, dar ce este și de ce sună așa? Aceasta este deschiderea „Primăverii” din „Anotimpurile”, creația compozitorului italian, Antonio Vivaldi. „Anotimpurile” sunt faimoase pe de o parte pentru că sunt o încântare pentru ureche. Totuși, mai important este faptul că aceste anotimpuri au câte o poveste de spus. La momentul publicării lor în Amsterdam, în 1725, erau însoțite de către poezii care descriau exact caracteristica anotimpului pe care Vivaldi intenționa să o redea în termeni muzicali. Asigurând conținut cu temă specifică pentru muzica instrumentală, Vivaldi era mult înaintea generației sale. Dacă cineva citea poeziile în timp ce asculta muzica, ar fi regăsit scenele poetice frumos sincronizate cu imaginile muzicale. Știm că păsările întâmpină primăvara cu melodii vesele, și iată-le făcând același lucru. Curând, însă, se dezlănțuie o furtună. Nu este doar un fulger și un tunet muzical, ci sunt și mai multe păsări, ude, înspăimântate și nefericite. „Vara” turtureaua își cântă numele în italiană „tortorella”, înainte ca o furtună cu grindină să pună totul la pământ. „Toamna” aduce prădători avizi în căutarea prăzii. Concertul „Iarna” începe cu clănțănitul dinților în frig, înainte de adăpostirea lângă focul de lemne trosnind. Apoi din nou în furtună, unde alunecă și cade pe gheață. În aceste prime săptămâni de iarnă anul învechit se apropie de final, și astfel și explorarea muzicală a anotimpurilor lui Vivaldi. Abia la începutul secolului XIX, a devenit popular acest program instrumental atât de expresiv. Până atunci erau folosite ansambluri mari, variate, cu instrumente de suflat din lemn, alamă și de percuție pentru a reda o poveste. Vivaldi a reușit, însă, doar cu o vioară, corzi și un clavecin. Spre deosebire de contemporanul său Bach, Vivaldi nu era prea interesat de fugi complicate. El prefera să ofere ascultătorilor săi un divertisment ușor accesibil, cu melodii care revin ulterior într-o partitură pentru a ne reaminti unde am fost. Astfel, prima mișcare din „Primăvara” începe cu o temă pentru primăvară și se încheie tot cu ea, ușor diferită de ultima dată când a fost ascultată. A fost un mod inspirat de a atrage ascultători, iar Vivaldi, considerat unul din cei mai electrizanți violoniști de la începutul secolului XVIII, a înțeles importanța atragerii audienței. Astfel de concerte îl pot prezenta ca violonist principal. Alții au prezentat tinerii muzicieni ai Pietà, o școală venețiană de fete unde Vivaldi era Director Muzical. Majoritatea elevilor erau orfani. Instruirea muzicală avea ca scop nu doar educația socială a tinerelor, dar și ca o posibilă carieră pentru cele care nu ar reuși să aibă un mariaj fericit. Chiar și în perioada compozitorului, muzica lui Vivaldi servea ca o divertisment pentru toți, nu doar pentru aristocrația bogată. 300 de ani mai târziu, este o abordare care încă funcționează, iar muzica lui Vivaldi încă sună precum galopul cailor.