SEXUALITATEA SACRĂ Episodul doi: ISTORIA SECRETĂ A UMANITĂȚII [MUZICĂ: „Ce spun valurile sălbatice?”] Fiecare dintre noi este rezultatul a miliarde de ani de evoluție și declin. Miliarde de ani de acțiuni și de consecințe ale lor au condus la acest moment. Acțiunile celor care au trăit înaintea noastră ne-au oferit acest corp și această viață. Acesta este, într-adevăr, un dar foarte prețios. Dar ce facem noi cu el? Cum creează comportamentul nostru, astăzi, consecințe pentru copii noștri și copii lor? Din păcate, situația noastră este foarte gravă și devine din ce în ce mai amenințătoare. Ne confruntăm cu atât de multe pericole imense și totuși suntem total inconștienți de cel mai rele dintre ele. Pentru a înțelege realitatea situației noastre, trebuie să înțelegem cum am ajuns aici. Doar apoi putem înțelege cum să ne schimbăm viețile cu adevărat. După cum se spune adesea, cei care își ignoră istoria o vor repeta cu siguranță. Fiecare copil învață prin povești. Este evident că poveștile copiilor nu sunt fapte istorice sau literale. Ele sunt invenții concepute spre a ajuta subconștientul cititorului să înțeleagă adevăruri de bază. Miturile și poveștile religioase sunt la fel. Fiecare religie și tradiție mitologică spune povești despre cum lumea a fost creată și despre strămoșii noștri. Dar oamenii moderni fac greșeala de a interpreta acele povești literal. Religiile și miturile nu sunt literale. Ele sunt simbolice și trebuie știm cum să le interpretăm. De fapt, cartea secretă mistică a Iudaismul, Zoharul, spune așa: „Poveștile învățăturii sunt învelișul învățăturii. ”Vai de cel care ia învelișul drept învățătura însăși. ”Ei sunt nesăbuiți care, atunci când văd un om îmbrăcat cu haine frumoase nu privesc mai departe de haine. ”Și totuși este corpul care oferă valoare hainelor; dar și mai prețios este sufletul. ”Învățătura are, de asemenea, trupul și sufletul său. ”Cei naivi iau în seamă doar învelișul, poveștile învățăturii; ei nu știu nimic altceva și nu văd ceea ce e ascuns sub ele. ”Cei bine informați nu se gândesc la haine, ci la trupul pe care îl acoperă povestea. ”În fine, cel înțelept se gândește numai la sufletul care e fundamentul tuturor celorlalte și care este învățătura însăși”. Poveștile religioase, miturile și legendele pe care le știe toată lumea și pe care le interpretează literal și folosesc ca bază pentru dogmele și tradițiile lor sunt asemenea poveștilor pentru copii. Ele nu sunt istorii literale, ci sunt simbolice. Ele ascund niveluri de sens pe care publicul nu și le-ar imagina niciodată. De exemplu, miturile grecești sunt faimoase iar nenumărate cărți au fost scrise despre sensurile lor dar niciunul din ele nu este adevărat. Sensul real al miturilor grecești nu a fost niciodată revelat publicului. La fel este și cazul cu fiecare religie a lumii. Fiecare mit și poveste religioasă este simbolică și are niveluri de sens ascunse. În acestă serie, doar vom introduce acest subiect. E imposibil să includem toate legendele și miturile din numeroasele noastre tradiții sau să ne focalizăm pe detaliile a milioane de ani de istorie. Aici, vom arăta doar că avem multe de învățat. Cei care doresc să aprofundeze acest subiect vor găsi un ghid foarte de încredere în „Doctrina secretă” de H.P. Blavatsky. Această carte incredibilă din 1888 a pus bazele dezvoltării secolului al XX-lea. Datorită ei, Occidentul a conștientizat rădăcina comună și universală a tuturor cunoștințelor spirituale. Era, de asemenea, cartea citită constant de - probabil - cel mai important om de știință al secolului trecut: Albert Einstein. Tot ce vom sublinia, pe scurt, aici e amplu documentat în „Doctrina secretă” și a fost extins în secolul al XX-lea de Samael Aun Weor. „Știința modernă insistă asupra doctrinei evoluției. La fel face și rațiunea umană și doctrina secretă. Iar ideea este coroborată de legende și mituri antice. Și chiar de însăși Biblia, atunci când e citită printre rânduri”. Știința modernă a teoretizat o linie temporală a evoluției pe baza unor frânturi de evidențe fizice. Dar majoritatea istoriei noastre nu a avut loc în materia fizică. Evoluția nu începe și nu se termină în lumea fizică. De fapt, lumea fizică este doar un înveliș exterior, un înveliș subțire. E cel mai superficial aspect al evoluției. Viața a apărut de mult mai departe. Copacul Vieții simbolizează legile naturii și are multe niveluri de sens. Este baza secretă a religiilor Vestului. În acest context, îl putem vedea ca pe straturi de densitate. Existența apare din spațiul abstract primordial și, treptat, se condensează ca materie, energie și conștiință, în straturi de densitate crescânda, ceea ce putem numi: dimensiuni. Această desfășurare are loc în cicluri. Se extinde spre exterior, evoluează un pic și apoi se retrage. E ca respirația noastră sau ca bătăile inimii Apare, apoi se retrage. Acest ciclu se repetă pe o scală temporală care e, într-adevăr, de neînțeles. Cu fiecare expansiune, ajunge mai departe. După epoci vaste, straturi ale naturii devin, treptat, mai dense până când, în final, se cristalizează lumea fizică. Aici și acum, sunt multe niveluri ale naturii care sunt mult mai subtile decât nivelul fizic, dar pe care nu le percepem cu simțurile noastre fizice. Putem experimenta unele din acele niveluri vag, atunci când visăm. Dar, din păcate, noi visăm fără să conștientizăm. Nu suntem conștienți de acele lumi chiar dacă existăm în ele aici și acum. În starea noastră actuală, suntem limitati la simțurile noastre fizice, care revelează doar învelișul exterior sau suprafața unor evenimente mult mai profunde care apar din niveluri mai subtile ale naturii. Pentru a ne ajuta să înțelegem asta, putem observa o persoană și expresia sa, dar nu putem percepe cauza. Acea expresie a trupului fizic este un rezultat a ceea ce se întâmplă în interiorul său, gândurile sale, emoțiile și senzațiile interioare. Simțurile noastre fizice nu pot vedea acele niveluri ale naturii. Tot ceea ce percepem în lumea fizică este un rezultat a ceea ce deja s-a întâmplat în lumile interne, în nivelurile subtile ale naturii. De aceea putem visa despre lucruri care se vor întâmpla. Totul din lumea fizică a fost mai întâi în lumea subtilă. Asta include și rasa noastră umană. Evoluția noastră a început în lumile interne. Noi nu suntem prima rasă umană de pe această planetă. Noi nu vom fi ultima. Înaintea noastră, au fost patru mari civilizații. Cele mai vechi din scripturile noastre îi simbolizează pe strămoșii noștri diferit în fiecare tradiție. Dar odată ce știi indiciile, poți realiza că toate spun aceeași poveste. Cu miliarde de ani în urmă, a existat o rasă în nivelurile subtile ale naturii care avea trupuri fără formă făcute din lumină. Datorită karmei reziduale din ere anterioare, acele ființe au trebuit să coboare în forme inferioare. Au început să locuiască trupuri cu formă. Milioane de ani în urmă, când pământul era încă în formare, formele subtile din dimensiunile interne se cristalizau lent la nivel fizic. ”Și pământul era netocmit și gol, și întuneric era deasupra adâncului. Și duhul lui Elohim [al primei ere] se purta deasupra apelor”. Mitologiile noastre descriu titani primordiali, zei mari și zeițe ale vechilor timpuri. Acele mituri, precum cele despre Avalon și despre Tuath Dé, reprezintă antica rasă Polaris. .....!!!!!...... Pământurile lor sunt amintite ca Thule, Tula, Aztlan, Avalon, Asgard și multe alte nume. „Acest pământ sacru este singurul al cărui destin e menit să dăinuie de la început până la sfârșit. E leagănul primului om și locuința ultimului muritor divin”. Azi, latura fizică a acelor teritorii e sub ghiața nordică. Rasa Polară a fost semi-eterală, semi-fizică. Ei erau foarte frumoși, cu o bogată culoare neagră și nu aveau gen sau rasă. Erau plini de virtuți, înțelepciune și inteligență/ Aveau trupuri colosale, dar subtile, amorfe, cumva, ca o ca o amibă sau o celulă. În scripturile Abhidharma ale budismului, ei sunt descriși ca având corpuri de lumină ce nu sunt limitate de legile lumii fizice. Ei se puteau extinde sau contracta după voință. Scopul lor a fost de a pune bazele vieții în această lume și de a o ghida pentru miliarde de ani. În scripturile antice, ei au multe nume și reprezentări simbolice. Scripturile indiene îi numesc Prajapatis, cei ce se nasc pe sine. În Biblie, ei sunt numiți Elohim. Prima ”rasă-rădăcină” a fost o umanitate divină o rasă de zei. Ei încă există azi, dar într-un nivel subtil al naturii. Rasa Polară nu avea gen. Erau androgini, bărbat-femeie, și se reproduceau asexuat pur și simplu, își divizau trupul pentru a crea unul nou. Exact cum celulele de azi nu au gen și se reproduc prin diviziune asexuată, astfel strămoșii noștri se reproduceau și astfel a început și corpul nostru. Miturile antice despre zeii cretori reprezintă Rasa Polară. Din adâncul nivelurilor subtile ale naturii, au îndrumat evoluția vieții pe această planetă, pentru miliarde de ani. Deci, la momentul potrivit, ei au făcut eforturi mari pentru a înfăptui creația, a iniția un nou ciclu de evoluție, o nouă rasă de ființe umane a început. De-a lungul a milioane de ani de evoluție, Elohm a îndrumat dezvoltarea noii rase într-o formă ceva mai densă. Îi numim Hiperboreeni. Partea fizică a unora dintre pământurile lor încă există și azi în Europa de Nord și Asia. Hiperboreenii erau mai mici decât Rasa Polară, dar încă enormi, prin comparație cu noi. Corpurile lor erau puțin mai dense decât în Rasa Polară, dar încă nu erau complet fizice. În Biblie, aceasta este reprezentată de un alt nivel de lumină. ”Și Elohim [a primei ere] a spus: ”Să fie lumină și a fost lumină”. Ei erau, de asemenea, androgini, bărbat-femeie într-o singură ființă, dar se puteau manifesta ca bărbat sau ca femeie în funcție de necesitate. Hiperboreenii se reproduceau prin înmugurire, prin încolțirea unui corp nou pe ei înșiși. De-a lungul multor milioane de ani, Hiperboreenii au evoluat și au involuat. Civilizația lor a avut stadii, precum fiecare zi are: răsărit, amiază, apus și miezul nopții. Acestea sunt cele Patru Vârste. Vârsta de Aur, de Argint de Bronz și Vârsta de Fier. Cele patru stagii ale oricărei vieți. Etapele evoluției și declinului. În Vârsta lor de Fier, unii dintre Hiperboreeni au început să decadă și să arate semne de interes propriu, egoism. Pe parcursul a milioane de ani, acest interes propriu i-a determinat pe unii Hiperboreeni să ...!!!!.... decadă mai mult și mai mult. Au început să aibă trăsături ale regnurilor inferioare ale naturii, ale animalelor. În cele din urmă, s-au transformat în forme similare primatelor, iar acea degradare a continuat până în ziua de azi. Trupul fizic al primatelor contemporane sunt forme degradate care au început încă din era Hiperboreeană. Și acele oase vechi de oameni cu trăsături animaliere despre care oamenii de știință spun că ar fi strămoșii noștri sunt, de fapt, rămășițe de Hiperboreeni degradați. La sfârșitul erei Hiperboreene, a fost violență și întuneric. Rasa Hiperboreeană a fost distrusă de uragane. Un grup select dintre ei a fost ales pentru a fonda o nouă eră de dezvoltare. ”Și Elohim [al primei ere] a zis: "Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!" !!!! !!!! !!!!! Continentul Lemuria - sau Mu - a fost primul tărâm uscat de pe Pământ. Aceasta a avut loc când nivelul fizic a fost pe deplin cristalizat În Biblie, e numit Eden. Acel continent antic era situat în Oceanul Pacific. Rămășițe ale acelei civilizații pot fi găsite de-a lungul Pacificului, precum Insula Paștelui și Australia. Lemurienii erau mai mici decât Hiperboreeni, dar giganți prin comparație cu noi. Durata medie de viață a Lemurienilor era de 1500 de ani. Ei vorbeau față în față cu zeii, Elohim. Lemurienii puteau vedea toate dimensiunile naturii. Ei își cunoșteau menirea și viitorul. Ei nu aveau durere la moarte și la naștere După 150,000 de ani de evoluție Lemurienii au atins un nivel de civilizație de care noi, azi, suntem încă foarte departe. Ei aveau nave zburătoare și bărci propulsate de energia atomică. Foloseau energia nucleară. Aveau nave cosmice care le permiteau să călătorească către alte lumi. ”Și Elohim [al primei ere] a spus: "Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră”. ”Şi a făcut [ androginul] Elohim o rasă nouă [prin evoluție] după propria imagine [androgină]. După chipul lui Elohim i-a făcut; i-au făcut bărbat și femeie.” Primii Lemurieni au fost hermafrodiți. Un hermafrodit are ambele organele sexuale (masculin și feminin) și reproduce specia asexuat singur, prin fecundarea unui ovul cu un spermatozoid. Apoi, după milioane de ani de evoluție, Elohim a îndrumat diviziunea sexelor. !!!!!!! Prin evoluție treptată, copii Lemurieni au început să se nască cu un organ sexual mai accentuat decât celălalt. Asta a devenit din ce în ce mai obișnuit, până când, în final, copii se nășteau cu un gen clar ca bărbat sau ca femeie. Asta nu s-a întâmplat de la o zi la alta. Diviziunea sexelor a durat milioane de ani. Separarea lui Adam de Eva din Biblie simbolizează diviziunea în sexe care s-a petrecut în era Lemuriană Aceasta e recapitulată în dezvoltarea fiecărui fetus de azi. La început, fetusul nu are gen. Apoi e un moment când fetusul evoluează spre a fi ori bărbat, ori femeie. De aceea bărbații de azi au sfârcuri inerte. De aceea femeile de azi au clitoris, care e un penis atrofiat. Trupurile noastre de azi au rămășițe ale trecutului nostru antic, când ființele umane erau hermafrodite. Evident, odată ce sexele au fost separate, cooperarea sexuală a fost necesară pentru a reproduce specia. Menstruația a rămas în sexul feminin, dar ovulul a fost nefecundat. Era necesară cooperarea sexului masculin pentru a fertiliza ovulul și a reproduce specia. Toate acesta se petreceau în concordanță cu planurile lui Elohim. La început, cooperarea sexuală a bărbatului cu femeia un eveniment sacru, destinat doar reproducerii, care era înfăptuit la perioade speciale ale anului și doar la temple sub supravegherea lui Elohim. Aceasta e originea tradiției lunii de miere, o călătorie specială pentru cuplurile căsătorite care inițiau reproducerea. Atunci, actul sexual era un act e rugăciune și nu era desfrâu sau orgasm. Cuplul se unea sexual în temple și rămânea astfel, concentrat în rugăciune și meditație. Elohim îndruma un singur spermatozoid din bărbat către ovulul din trupul femeii. Lemurienii practicau ”concepția imaculată” reproducându-se fără orgasm. După cum poți vedea, de la o rasă la alta, pe parcursul a milioane de ani, reproducerea sexuală a evoluat. Rasa Polară a evoluat spre a se reproduce asexuat prin diviziune. Hiperboreeni au evoluat spre a se reproduce prin „încolțirea” asexuată. Lemurienii au evoluat, prin „înmugurire”, mai întâi, reproducându-se printr-un „ou” (ovul gata fecundat), apoi reproducându-se prin cooperare sexuală. Prin aceste „rase-rădăcină”, de-a lungul a milioane de ani, umanitatea a evoluat cu puritate sexuală și s-a apropiat de o etapă critică, oportunitatea de a deveni Elohim, zei și zeițe, ei înșiși. Pentru ca evoluția umanității să avanseze Elohim a avut nevoie ca Lemurienii să se cristalizeze deplin în lumea fizică. Trupurile lor fizice erau pregătite, dar conștiința lor nu era deplin învăluită în corpurile lor fizice. Ei erau așa de devotați divinității, așa de puri, așa de inocenți, încât nu vroiau să treacă în lumea fizică. Nu puteau decât să perceapă vagă lumea fizică. Într-un fel, percepția lor era opusă celei pe care o avem noi. Noi percepem lumile interne vag, ca în timpul viselor. Pentru ei, era opusul. Lumea fizică era vagă. Era perceptibilă, dar neinteresantă. Ei iubeau lumina divinității pe care o vedeau cu simțurile superioare. Ei vroiau să vadă divinitatea, nu lumea fizică. Deci ei erau la un fel de graniță între lumea subtilă a celei de-a patra dimensiuni și lumea concretă a dimensiunii fizice și nu doreau să își continue dezvoltarea în lumea fizică. Așa că Elohim a îndrumat evoluția trupurilor Lemuriene spre a dezvolta un organ special menit să atragă conștiința spre senzațiile lumii fizice. În esoterism, acel organ e numit Kundabuffer. Era situat la baza coloanei vertebrale și forma o coadă. Acest eveniment e oglindit în dezvoltarea noastră ca un embrion. pentru un timp scurt, embrionul uman are o coadă. asta e o recapitulare a trecutului nostru antic. Cu acea coadă la locul ei, Lemurienii și-au îndreptat definitiv atenția către lumea fizică. Și după milioane de ani, conștiința lor a devenit pe deplin cuprinsă în trupurile lor fizice, și, implicit, în lumea fizică. Odată ce acea coadă nu mai era necesară, Elohim a îndrumat natura să o elimine, iar, de-a lungul timpului, a fost eliminată de pe trupurile fizice ale Lemurienilor. Noi încă avem un vestigiu al său la baza coloanei noastre vertebrale. E numit coccis. Din păcate, acea coadă a fost atașată un pic prea mult. A lăsat o umbră în psihicul nostru: fascinația cu senzațiile fizice. În scripturile Occidentului, Adam și Eva simbolizează umanitatea Lemuriană. Mitul spune că Eva a fost ispitită de un șarpe să mănânce fructul interzis, fructul Pomului Cunoașterii. „Din pomul cunoașterii טוב [purității] și רע [impurității] să nu mănânci. Căci în ziua în care vei mânca, din el vei muri negreșit”. Pomul Cunoașterii e, de asemenea, simbolic Adevăratul său sens este sugerat în scripturi. ”După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain”. „Și îngerul i-a zis: „Vei lua în pântecele tău și vei naște un fiu şi vei chema numele lui Yeshua, „Mântuitor”. Apoi Maria a zis îngerului: ”Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” Cuvântul ebraic דעת implică cunoașterea sexuală. Din păcate, scripturile ce scriu despre asta au fost traduse inadecvat pentru a impune filosofia dogmatică predată publicului despre așa-numitul „bine și rău”. Mitologicul Pom simbolic al Cunoașterii ascunde învățătura secretă despre sex. Tob (טוב) înseamnă „pur, bun, etic, dulce”. Ra (רע) înseamnă „poluare, impuritate, răutate”. Acestea sunt polaritățile acțiunii sexuale și rezultatele potențiale ale sexului. Există o formă de cooperare sexuală pură și etică, dar există și una impură, o formă degradată de sex. Forma pură poate crea un Elohim, un Buddha, un Maestru. Forma impură creează diavoli, monștri, durere și suferință. Aceasta e ceea ce a fost ascuns, deoarece cunoaștere este putere iar cunoașterea sexuală e foarte periculoasă. De-a lungul a milioane de ani, strămoșii noștri au evoluat spre a ajunge la cooperarea sexuală, și au fost pregătiți de Elohim spre a folosi sexul într-un mod pur, bazat pe dragoste autentică, spre a-și dezvolta conștiința pentru ca umanitatea să devină Elohim și să intre în regnurile superioare ale naturii. Dar Lemurienii au fost tentați de plăcere. Fiind în afara templelor, bărbații, dorind uniunea cu femeile, le-au ispitit cu șerpii lor simbolici organele lor sexuale, iar femeia, gustând plăcerea, a vrut mai mult. E evident că povestea lui Adam și Eva e simbolică - și e evident că este despre sex, dar umanitatea nu a înțeles-o niciodată. Acum tu o vei înțelege. Ispitirea lui Adam și Eva simbolizează toți acei Lemurieni antici care au început să facă sex în afara templelor. Ei au fost ispitiți de propria minte și de plăcere, iar, în cele din urmă, au descoperit orgasmul. Orgasmul se petrece când trupul e supraîncărcat cu putere sexuală și nu o poate controla. Orgasmul este un scurt-circuit și o risipă a întregii puteri acumulate. Orgasmul e simbolizat de „fructul oprit”. Este „oprit” deoarece puterea sexuală creză atât viață exterioară, cât și spirituală. Puterea sexuală este combustibil pentru conștiință, „apele vii” care creează viața veșnică. De aceea practicanții serioși ai tuturor religiilor își păstrează puterea lor sexuală. Când muști din fructul oprit risipești propria putere sexuală, în loc să o folosești pentru scopul său: dezvoltarea sufletului uman. Când puterea sexuală este expulzată, pierdută prin orgasm, conștiința slăbește. Prin orgasm, Lemurienii au expulzat puterea sexuală care le oferea frumusețe, puteri spirituale și puritate. Astfel, ei s-au degradat. Ispitiți de dorința pentru plăcere, acea umanitate antică a poluat actul sexual. În loc ca Pomul Cunoașterii să conducă către bunătate, puritate, el a condus către poluare, impuritate. Înaintea acelei greșeli, ei erau puri, fericiți și inocenți și cunoșteau divinitatea față în față. După poluarea actului sexual cu orgasmul, ei au descoperit rușinea, frica și nemulțumirea. Ei au pierdut din vedere divinitatea. Au descoperit durerea, sentimentul de a fi separat de divinitate și separat de ceilalți. Edenul, „fericirea”, s-a pierdut. În mitul despre Adam și Eva, când au fost alungați din Eden, e reprezentat cum umanitatea Lemuriană a intrat deplin în lumea fizică. Asta trebuia să se întâmple oricum, dar în timp ce și-ar fi păstrat conștiința lumilor interne. Problema a fost că au mușcat din fructul oprit. Deci, în loc să pătrundă în lumea fizică, în mod conștient, Lemurienii au pătruns prin consumarea dorinței, având drept consecințe: suferință, durere și inconștiență. Lemurienii și-au pierdut abilitățile de a vedea dimensiunile superioare. Ei și-au pierdut abilitatea de a vedea zeii, pe Elohim. Ei și-au pierdut frumusețea și inoența, devenind, în schimb, pe deplin cristalizați în lumea fizică, căzuți, alungați din Paradis. Acest lucru s-a întâmplat într-o perioadă lungă de timp Nu a avut loc de la o zi la alta. Ulterior, pentru că își pierduseră puterile ei au căutat să le recapete prin mijloace egoiste. Au început să-și folosească ritualurile și cunoașterea spirituală în mod egoist, transformându-le în magie neagră. În ultimele zile ale Lemuriei, magia neagră se răspândise pretutindeni. Lemurienii au devenit triburi războinice și în mândria și furia lor au dezlănțuit arme atomice împotriva altora. Timp de 10,000 de ani, cutremure au distrus continentul Lemuriei și l-au aruncat în fundul oceanului. Azi, au rămas doar câteva urme. În ultima clipă, un grup select de Lemurieni a fost luat spre a fi sămânță dezvoltării noii ere. Elohim au luptat cu vitejie spre a planta acele semințe și a făcut mari sacrificii pentru ca ele să crească, dar consecințele căderii din Eden nu pot fi evitate. Și astfel ciclul evoluției și declinului a început din nou. Umanitatea Atlantă a fost următoarea mare civilizație a timpurilor antice, cu multe milioane de ani în urmă. La început, în Epoca de Aur, civilizația Atlanților era frumoasă. Legi și comportamente etice erau respectate ca fiind sacre. Dragostea și sexul erau considerate sacre și sfinte, iar actul sexual avea loc pentru reproducerea speciei. Atlanții aveau, de asemenea, o tehnologie mult mai avansată decât a noastră. Ei călătoreau spre alte planete. Ei îmbinau știința cu puterea spirituală. Ei știau cum să plaseze conștiința lucrurilor vii în roboți umanoizi meniți să îi servească. Ei știau să anuleze gravitația pentru orice, făcând ușoară mutarea chiar și obiectelor enorme. Aveau religii minunate. Toate învățăturile religioase ale incașilor, mayașilor, aztecilor, grecilor, fenicienilor, scandinavilor și hindușior toate au origini atlante. Zeii și zeițele acelor tradiții erau eroii, regii și reginele din Atlantis. Atlanții au atins apogeul civilizației, culturii, cunoașterii din istoria noastră. Apoi, în momentul crucial necesar dezvoltării umanității Atlanții au fost expuși tentației Copacului Cunoaterii. Atlanții au fost ispitiți de fructul oprit și majoritatea au eșuat. Umanitatea s-a împărțit pe două căi opuse, cea a purității și cea a impurității. Cei puri își păstrau puterea sexuală. Ei respingeau orgasmul spre a obține ceva mai bun: foc spiritual și întărirea propriei conștiințe. Impurii încurajau orgasmul. Căutau plăcere și putere, iar influența lor se răspândea rapid. Ca rezultat, degradarea Atlanților a accelerat. Sexul a devenit un instrument al plăcerii și al puterii. Atlanții aveau orgii. Ei amestecau sexul cu magia și dezvoltau gustul pentru desfrâu, mândrie, furie și invidie. Trupurile fizice ale Atlanților erau mai mici ca cele ale Lemurienilor și nu trăiau la fel de mult. În timp ce Lemurienii trăiau între 1200 și 1500 de ani, Atlanții trăiau doar 600 spre 700 de ani. Spre a extinde frumusețea și durata de viață a celor bogați și puternici Atlanții au început să culeagă glande și hormoni de la săraci. Ei transplantau inimi, rinichi și chiar creiere. Ca rezultat, un Atlant putea rămâne în viață pentru multe secole dincolo de limita de viață normală, și prin mai multe corpuri, fără întrerupere. Simțurile lor erau, de asemenea, mai puțin puternice decât cele ale Lemurienilor, iar, de-a lungul timpului, din cauza a multe abuzuri pe care le făceau, percepția lor s-a înrăutățit. Ei au pierdut viziunea lumilor superioare și nu au mai putut vedea zeii. În mândria lor și în dorința de a recupera puterile spirituale ei au revitalizat magia neagră a trecutului și au dezvoltat-o spre a deveni mai puternică. Pe scurt, Atlanții au decăzut mai mult decât Lemurienii. „Și a văzut Dumnezeu că רע (impuritatea) omenirii a fost mare pe pământ, și că fiecare imaginație a gîndurilor și inimilor lor era doar רע (impuritate) continuă”. Cei de pe calea purității i-au avertizat că finalul civilizației lor se apropia, dar Atlanții râdeau și își băteau joc de ei. În Vârsta lor de Fier, Atlanții au decăzut într-o serie de războaie atât de profunde încât sunt încă amintite astăzi în Mahabharata. Această serie de războaie a durat timp de sute de mii de ani și a condus către folosirea armelor atomice, care declanșau cutremure gigantice. Primul a avut loc acum 800,000 de ani. Al doilea a fost acum 200,000 de ani. Al treilea și ultimul, cel care a pus capăt definitiv Atlantisului, s-a petrecut aproximativ cu 11,000 de ani în urmă și a declanșat o inundație care a scufundat rămășițele civilizației Atlante. În ultimul moment, un grup select de Atlanți care urmau calea purității au fost selectați, exact cum s-a întâmplat cu rasa anterioară. Culturile din toată lumea își amintesc acel eveniment în poveștile despre Noe, Vaivasvata, Utnapashtim, Deucalion și alte sute. ...povești care simbolizau cum o mână de Atlanți puri au scăpat pentru a pregăti crearea următoarei civilizații: noi, umanitatea modernă.