Suntem în anul 15 î.Hr. și Imperiul Roman prosperă. Meritul îi va aparține împăratului, dar acest succes nu ar fi fost posibil fără soldați loiali precum Servius Felix. Servius s-a înrolat ca legionar acum opt ani, la vârsta de 18 ani, fiind fiul unui țăran sărac cu puține perspective. Față de ceilalți legionari, el nu participă la jocuri de noroc, și a economisit mare parte din salariile sale. Și-a păstrat până și viaticum, cele trei monede de aur primite la înrolare. Dacă supraviețuiește până la pensionare, va primi câțiva acri de pământ. Și s-a îndrăgostit de o fată de acasă pe care intenționează să o ia de soție. Dar va trebui să își termine cei 25 de ani de serviciu militar înainte să se întâmple asta. Și viața unui legionar e periculoasă și aspră. Astăzi, legiunea lui Servius, împreună cu alte trei, au început un „lung marș” de 30.000 de pași romani, echivalentul a aproape 36 de kilometri. Armura și armele lui Servius, inclusiv gladiusul său, scutumul, și cele două pila, cântăresc peste 20 de kilograme. Asta fără a pune la socoteală rucsacul, sau sarcina, care conține mâncare și toate uneltele folositoare pentru a construi tabăra: spada, fierăstrăul, târnăcopul și coșul. Deși Servius e epuizat, nu va dormi mult la noapte. Va sta primul de strajă, ceea ce înseamnă să păzească animalele cărăușe și să rămână în alertă în cazul unei posibile ambuscade. După ce termină, stă treaz, cu teamă pentru ziua următoare, care îl va forța să își amintească cel mai urât coșmar al său. În zori Servius ia micul dejun împreună cu cei șapte tovarăși de cort. Sunt ca o familie, toți purtând cicatrice din bătăliile luptate împreună. Servius este din Italia, dar ceilalți soldați vin din toate colțurile Imperiului, care se întinde din Siria până în Spania. Toți sunt departe de casă în tărâmurile nordice ale Germaniei. Legiunea lui Servius și cele trei care o însoțesc azi se află sub comanda nepotului Împăratului Tiberius, Germanicus, numit după succesele militare ale tatălui său împotriva triburilor germanice. Fiecare legiune are aproape 5.000 de oameni, împărțite în cohorte de aproximativ 500, subdivizate în centurii de 80-100 de oameni. Fiecare centurie e comandată de un centurion. Un aquilifer, sau purtător de stindard, mărșăluiește în fața fiecărei legiuni ducând steagul cu acvilă. Centurionii mărșăluiesc lângă legionari strigând ordine „Dex, sin, dex, sin,” „Drept, stâng, drept, stâng,” începând cu piciorul drept, stângul fiind considerat ghinionist sau sinistru. În ciuda disciplinei stricte, este tensiune în aer. Anul trecut, câteva legiuni din zonă s-au revoltat, cerând o plată mai bună și scurtarea anilor de serviciu. Doar carisma și tehnicile de negociere ale generalului lor au împiedicat o adevărată răscoală. Astăzi este un marș simplu, de doar 30 de kilometri. Cum mlaștinile și pădurile Germaniei sunt în afara sistemului de drumuri din imperiu bărbații trebuie să construiască drumuri pietruite și poduri pentru a avansa, ceva ce în ultimul timp au făcut mai des decât să lupte. În final, ajung la destinație, un loc pe care Servius îl cunoaște foarte bine. Este un luminiș la marginea pădurii Teutoburg, unde în urmă cu șase ani, în timpul domniei Împarătului Augustus, triburile germanice, conduse de căpetenia Arminius, au prins în ambuscadă și distrus trei legiuni. Înaintând pe o potecă îngustă, legiunile au fost atacate din ascunzișul pădurii sub o ploaie torențială având calea de ieșire blocată. A fost unul dintre cele mai mari eșecuri suferite de romani vreodată, iar Augustus nu a uitat-o niciodată. Servius a fost unul dintre puținii supraviețuitori. Servius încă are coșmaruri despre camarazii săi întinși acolo unde au căzut. Dar acum armata s-a întors să îi îngroape pe cei morți cu onoruri militare. În timp ce ajută la treabă, se întreabă dacă oasele pe care le atinge au aparținut cuiva cunoscut. Uneori vrea să plângă cu voce tare, dar își continuă sarcina. Gloria Imperiului se poate duce la ciori. Tot ce își dorește e să se retragă la o fermă mică alături de viitoarea soție dacă zeii îi vor cruța viața pentru încă 17 ani.