Hinduismul este recunoscut pentru ansamblul extins și complex de zei. În acest material vreau să îi trecem în revistă, să ne gândim la legăturile dintre ei, și la cum sunt percepuți. Trinitatea hindusă, așa cum este numită, este formată din Șiva, Vishnu și Brahma. Cei trei sunt considerați cei mai importanți zei. În hinduismul modern, Șiva și Vișnu au mai mulți adepți, ori am putea spune că majoritatea îi consideră pe Șiva, sau pe Vișnu, Ființa Supremă. Sunt mai multe temple închinate lui Șiva și Vișnu decât sunt închinate lui Brahma. Adepții lui Șiva, care îl consideră Ființa Supremă, se numesc Shaivas. Aceștia sunt adepți ai Shaivismului, cunoscut și ca șivaism. Șiva are mai multe întruchipări, mulți dintre acești zei au multe întruchipări și multe legături, dar Shiva este considerat zeul distrugerii sau zeul transformării. Vișnu, după cum menționat, are, de asemenea, un număr mare de adepți, un număr mare dintre hinduși sunt Vaishnivas, sau adepți ai vaishnavismului, sau vișnuismului. Vișnu este considerat zeul protecției. Brahma, după cum am menționat, nu are la fel de mulți adepți în hinduismul modern, dar acesta este considerat zeul creator. În anumite povestiri, este creatorul, în altele însă, el a fost creat de Șiva sau Vișnu. Nu trebuie să îl confundăm pe Brahma cu brahmanul, despre care am vorbit în alte materialele. Brahmanul este considerat realitatea absolută, adevărata natură a lucrurilor. Am putea spune că Brahma este un aspect al brahmanului. Un zeu care face parte din adevărata natură a lucrurilor. Tot ce vei vedea în acest material, și tot ce vezi în realitate, toți acești zei, pentru un hindus aceștia sunt doar aspecte ale unui singur zeu, sau a Brahmanului veritabil. Un aspect interesant la hinduism este că zeii nu au un gen anume. De exemplu, Visnu are o întrupare feminină, și există secte hinduse care consideră că zeul lor este femeie. Unul dintre aceste grupuri sunt cunoscuți ca adepți ai Shaktismului. În Shaktism, zeul este o femeie, o zeiță supremă cu numeroase întrupări. Parvati, așa cum apare aici, se referă la Divina Mamă. Este considerată consoarta, sau soția lui Șiva, dar are și alte întrupări, precum Durga, o întrupare mai puternică, și mai agresivă a lui Parvati, adesea numit și Devi sau Shakti. Shakti înseamnă forță, putere, și este zeița războiului. Lakshmi este soția lui Vișnu, având întrupări care reprezintă bunăstarea și prosperitatea. Saraswati are întrupări reprezentând cunoașterea, muzica și artele, și este considerat consoarta, sau soția lui Brahma. Aceștia sunt doar câțiva zei, îi vedem pe rândul de sus, dar mai sunt mulți alții, la fel de semnificativi. După cum vom vedea, în funcție de regiunea din India în care te afli, și cu ce sectă hindusă vorbești, aceștia vor pune accent în mod diferit pe zeități diferite, și vor avea tradiții și ritualuri diferite. Ganesh este ușor de recunoscut datorită capului său de elefant, și este adesea numit Ganpati. Este considerat fiul lui Șiva și al lui Parvati. Există o legendă grozavă despre capul său de elefant. Este considerat zeul începuturilor, cel care înlătură obstacolele. Are foarte mulți adepți și este venerat în multe regiuni din vestul Indiei și nu numai, este considerat zeul principal în câteva dintre aceste regiuni. În mod similar, Durga, de care am menționat deja, este venerat în estul Indiei, mai ales în Bengal, de unde provine și familia mea. Durga Puja, sau Puja pentru Durga, sunt ritualuri pentru Durga, considerate o parte importantă a religiei hinduse. În sud, pentru unii hinduși, Karthikeya, cunoscut și ca Murugan, este zeul semnificativ. Murugan este zeul războiului. Vișnu are, de asemenea, multe întrupări proeminente. Dintre toate, cea mai importantă este Rama, cea de-a șaptea întrupare a sa. Este protagonistul Ramayanei, binecunoscuta epopee hindusă. Krișna este cea de-a opta întrupare a lui Vișnu. Și este un personaj semnificativ în hinduism, dar și în Mahabharata, și în comentariile acesteia, și anume Bhagavad Gita. Este foarte interesant, și deja am menționat asta, că hinduismul este plin de diversitate. Un adept al lui Șiva, la nivel superficial, poate părea mai diferit în credința și ritualurile sale, față adept al lui Vișnu, decât un protestant față de un catolic, în creștinism, sau un sunnit față de un șiit în Islam. Hinduismul este fascinant pentru că nu au avut loc schisme tradiționale, nu au fost conflicte majore între adepții lui Șiva sau ai lui Vișnu. Pentru hinduși, deși practicile sunt atât de diverse în India și în tradiția hindusă, toți sunt considerați întrupări ale brahmanului. Toate sunt considerate metode de a vizualiza sau de te conecta cu realitatea fundamentală sau cu zeul fundamental. Hinuismul a reușit să îmbine toate aceste practici și ritualuri diferite, și se crede că acest lucru s-a întâmplat deoarece hinduismul a preluat tradiții de la civilizația de pe valea Indului. A preluat și tradiții semnificative de la Indo-arieni, dar și de la dravidieni. În loc să considere tradițiile diferite ca religii diferite, aceștia au îmbinat sute de ani de tradiție într-o singura religie. Această unificare, acest amalgam de ritualuri, de idei și practici îmbinate într-un tot unitar se numește sincretism. Hinduismul este cel mai bun exemplu de sincretism, având toate aceste practici incredibil de diverse. Zeii despre care vorbim sunt doar câțiva dintre ei, dar toți sunt conectați prin această religie primordială și diversă numită hinduism. Pentru un hindus, acestea sunt căi de legătură cu brahmanul. Ca să ne aducem aminte, voi micșora harta, și observăm legătura cu brahmanul, sau realitatea fundamentală. Acest lucru ridică semne de întrebare. Hinduismul este adesea considerat religie politeistă. În politeism avem mai mulți zei. Evident, am menționat mai mulți zei în acest material, și aceștia sunt doar câțiva dintre zeii hinduși. Dar în același timp, mulți hinduși, sau majoritatea hindușilor, le percep ca fiind întrupări sau legături cu realitatea fundamentală a brahmanului, pe care mulți hinduși îl consideră zeul fundamental. Drept urmare, aceștia vor spune că „acestea sunt aspecte ale unui singur zeu”. Aceștia vor spune că hinduismul este monoteist. Te voi lăsa să decizi cum vrei să consideri hinduismul, sau dacă trebuie îl etichetăm drept monoteism sau politeism. În ansamblu, vorbim de mulți zei și de practici numeroase și diverse în lumea hindusă, dar toate sunt interconectate cu noțiunea brahmanului.