Suntem aici
pentru că Națiunile Unite
au definit obiective
pentru progresul țărilor.
Se numesc Obiectivele de Dezvoltare Milenară.
Și motivul pentru care îmi plac aceste obiective
este pentru că sunt opt.
Și specificând opt obiective diferite,
Națiunile Unite au spus
că sunt necesare atâtea lucruri ce
trebuie schimbate într-o țară
pentru a oferi o viață bună oamenilor.
Uitați-vă aici, trebuie să dispară sărăcia,
educație, gen,
copii și sănătatea maternă,
controlul infecțiilor, protejarea mediului
și obținerea unor legături bune între națiuni
în orice privință
de la ajutor la comerț.
Mai este un motiv pentru care îmi plac aceste obiective de dezvoltare,
acela că toate sunt măsurate.
Spre exemplu mortalitatea infantilă.
Scopul este de a reduce mortalitatea infantilă
cu două treimi,
din 1990 până în 2050.
Asta înseamnă 4% în fiecare an.
Și este măsurată.
Asta face diferența între
discursuri politice aşa
și urmând scopul cu adevărat important,
o viață mai bună pentru oameni.
Și de ce sunt atât de fericit este
pentru că ne-am documentat deja
și sunt acolo numeroase țări
în Asia, în Estul Mijlociu,
în America Latină și în Europa de Est
care reduc acestă rată.
Chiar și grandioasa Brazilie coboară cu cinci procente în fiecare an,
și Turcia cu șapte procente în fiecare an.
Așa că sunt vești bune.
Dar sunt oameni care spun: „Nu există progres în Africa.
Și nu există nici măcar statistici în Africa
ca să știm ce se-ntâmplă.”
O să le dovedesc că se-nșeală în ambele privinţe.
Însoțiți-mă în minunata lume a statisticilor.
O să vă conduc pe pagina de internet ChildMortality.org,
unde puteți vede mortalitatea în rândul copiilor
sub cinci ani în toate țările.
Este realizată de specialiști O.N.U.
Și vom lua ca exemplu Kenya.
Aici vedeți informațiile.
Nu vă panicați. Nu acum. O să vă ajut.
Pare urât, ca în colegiu
când nu vă plăceau statisticile.
Primul lucru, când vezi puncte ca acestea,
este să te întrebi:
de unde provin informațiile?
Care este originea lor?
Este adevărat că în Kenya
sunt doctori și alți specialiști
care completează certificatul de deces la moartea fiecărui copil,
și este trimis centrului de statistică?
Nu. Țările cu venit mic, precum Kenya
încă nu au nivelul necesar de organizare.
El există, dar nu complet,
pentru că foarte multe decese au loc acasă
cu familia
și nu sunt înregistrate.
Pe ceea ce ne bazăm nu este un sistem incomplet.
Intervievăm, facem studii de cercetare.
Și sunt femei profesioniste
care iau interviuri
care stau timp de o oră cu o femeie
și o întreabă despre istoricul nașterilor.
Câți copii ați avut?
Trăiesc?
Dacă au murit, la ce vârstă și în ce an?
Și acest lucru este realizat pe un eșantion reprezentativ
format din mii de femei din țară
și pus laolaltă în ceea ce era numit
un raport demografic al sănătății.
Dar aceste cercetări sunt costisitoare,
așa că pot fi făcute la intervale de trei până la cinci ani.
Dar sunt de calitate.
Așadar este o limitare.
Și toate aceste linii colorate sunt rezultate;
fiecare culoare reprezintă un studiu.
Dar e prea complicat, așa că am să vi-l simplific,
și o să vă prezint câte un punct mediu al fiecărui studiu.
Acesta era 1977, 1988,
1992, '97
și 2002.
Și când experții O.N.U.
au introdus aceste cercetări în baza lor de date,
au folosit formule matematice complexe
pentru a marca o tendință, și arată cam așa.
Vedeți aici. Este cel mai bun rezultat pe care-l pot obține.
Dar fiți atenți.
Ei continuă linia
dincolo de ultimul punct
către nimic.
Și au estimat că, în 2008,
Kenya a avut rata de mortalitate 128.
Și am fost trist,
pentru că putem vedea
acest revers al Kenyei
cu o rată a mortalității infantile crescută în anii 90.
A fost atât de tragic.
Dar în iunie am primit un mail
din partea DHS,
și arăta vești bune pentru Kenya.
Eram atât de fericit.
Aceasta era estimarea noului studiu.
Apoi, a mai durat încă trei luni ca
O.N.U. să introducă datele în server-ul lor,
și vineri am primit noua tendință a liniei.
Era aici jos.
Nu-i drăguț? E drăguț, nu?
Stăteam, de fapt, vineri în fața calculatorului,
și am văzut rata mortalității scăzând
de la 128 la 84 chiar în acea dimineață.
Așa că am celebrat.
Dar acum, când avem această tendință,
cum măsurăm progresul?
O să intru în detalii,
pentru că așa o face O.N.U.
Ei încep cu anul 1990, până în anul 2009.
Ei spun: „0,9%, niciun progres.”
E nedrept.
Ca profesor, presupun că am dreptul să propun ceva diferit.
Aș spune, să fac asta.
10 ani sunt de ajuns să urmărim tendința.
Sunt două studii, și puteți vedea ce se întâmplă acum.
Au 2,4%.
Dacă aș fi fost în Ministerul Sănătății din Kenya,
aș fi unit aceste două puncte.
Așadar, ce vă spun
este că știm rata mortalității infantile.
Avem o tendință decentă.
Apoi se transformă în ceva înșelător
când măsurăm MDG-urile.
Și motivul pentru Africa este, în special, important,
pentru că anii 90 au fost un deceniu urât,
nu doar în Kenya, ci în toată Africa.
Epidemia HIV a atins maximul.
Am întâlnit rezistență la vechile medicamente pentru malarie, până le-am descoperit pe cele noi.
Am avut parte, mai târziu, de plasa de țânțari.
Și au fost probleme socio-economice,
care sunt acum rezolvate, la o scară mult mai bună.
Așa că priviți media aici.
Aceasta e media pentru toată Africa sub-Sahariană.
Și O.N.U. spune că
este o reducere cu 1,8%.
Asta sună puțin teoretic,
dar nu e așa de teoretic.
Știți, acești economiști,
iubesc banii; vor din ce în ce mai mulți, vor ca ei să crească.
Așadar, calculează procentul anual al ratei de creștere a economiei.
Noi, cei din sănătatea publică, urâm decese infantile,
așa că vrem din ce în ce mai puține decese infantile.
Astfel, calculăm procentul scăderii pe an.
Dar e, într-un fel, cam același procentaj.
Dacă economia îți crește cu patru la sută,
ar trebui ca mortalitatea infantilă să scadă cu patru la sută,
dacă este folosită corect economia și oamenii se implică
și se pot folosi de resurse așa cum își doresc.
Deci, e corect să o măsurăm pe parcursul 19 ani?
Un economist nu ar face niciodată asta.
Am împărțit-o doar în două perioade.
În anii 90, doar 1,2%,
doar 1,2%.
Pe când acum, în a doua treaptă --
e ca și cum Africa ar fi avut prima treaptă,
acum intră în treapta a doua.
Dar chiar și asta
nu este o reprezentare corectă a Africii,
pentru că este o medie,
este o viteză medie a scăderii în Africa.
Și uitați aici, când vă introduc graficelor mele cu bule.
Încă aici,
mortalitate infantilă pe acea axă.
Aici avem anii.
Și vă ofer o vedere mai largă decât MDG.
Încep de acum 50 de ani
când Africa își celebra independența în majoritatea țărilor.
Spre exemplu Congo, care era sus,
Ghana, mai jos și Kenya, și mai jos.
Și ce s-a întâmplat de-a lungul anilor, de atunci? Uite.
Puteți vedea, odată cu independența, s-a îmbunătățit alfabetizarea
și au început vaccinările, variola a fost eradicată,
igiena a fost îmbunătățită, și lucrurile au devenit mai bune.
Dar apoi, în anii 80, fiți atenți aici.
Congo a intrat în război civil,
și au stagnat aici.
Ghana s-a [neclar].
Acesta a fost reculul Kenyei, și Ghana a întrecut-o,
dar Kenya și Ghana coboară împreună --
Congo încă stagnează.
Și aici suntem și astăzi.
Vedeți, nu are logică
să facem o medie a acestei stagnări
și a acestei îmbunătățiri rapide.
A venit timpul
să nu ne mai gândim la Africa sub-Sahariană ca la un singur loc.
Țările ei sunt atât de diferite,
Și merită să fie recunoscute în același fel,
în care nu vorbim despre Europa ca un singur loc.
Vă pot spune că economiile Greciei și Suediei sunt foarte diferite.
Toată lumea știe asta.
Și, fiecare țară, este judecată, după cum se descurcă.
Dați-mi voie să vă prezint o imagine mai largă.
Țara mea, Suedia:
în 1800 eram acolo sus.
Ce tulburări de personalitate trebuie să avem,
să numărăm copii atât de meticulos în ciuda mortalității infantile atât de ridicate.
E foarte ciudat. E puțin jenant.
Dar am avut obiceiul acesta în Suedia, să știți,
de a număra toate decesele copiilor,
chiar dacă nu făceam nimic în privința asta.
Și apoi, vedeți, în acești ani a fost foamete.
Au fost ani răi, și oamenii s-au săturat de libertate.
Strămoșii mei s-au mutat în Statele Unite.
Și eventual, în curând, situația s-a îmbunătățit aici.
Și aici am avut parte de educație mai bună, asistență medicală,
și mortalitatea infantilă a scăzut.
Nu am fost niciodată în război; în Suedia a fost mereu pace.
Dar uitați, rata scăderii
în Suedia
nu a fost rapida.
Suedia a atins o rată a mortalității scăzută
pentru că am început din timp.
De fapt, s-a introdus școala primară
în 1842.
Și apoi avem acel minunat efect
când femeile s-au alfabetizat
o generație mai târziu.
Trebuie să realizați că investițiile în progres
sunt investiții pe termen lung.
Nu e vorba doar de cinci ani.
E o investiție pe termen lung.
Și Suedia nu a atins niciodată rata Obiectivelor de Dezvoltare Milenară,
3,1% când am calculat eu.
Deci nu ne aflăm în grafic. Asta e Suedia.
Dar nu vorbiți despre asta atât de mult.
Vrem ca alții să fie mai buni decât suntem noi. Și într-adevăr, alții au fost mai bine.
Să vă arăt Thailanda,
vedeți ce poveste de succes, Thailanda din anii 1960 --
au coborât aici
și au atins aproape aceeași rată a mortalității infantile ca și Suedia.
Să vă prezint alt caz, Egiptul,
cel mai ascuns, și glorios succes în cazul asistenței medicale.
Egipt era aici sus în 1960,
mai sus decât Congo.
Delta Nilului era o nenorocire pentru copiii
cu boli diareice
și malarie și multe alte probleme.
Apoi au construit Barajul Aswan. Aveau electricitate în case.
Au îmbunătățit educația.
Și au avut asistență de prim ajutor.
Și au coborât, să știți.
Apoi apă mai sigură, au eradicat malaria.
Și nu este o poveste de succes?
Obiectivele de Dezvoltare Milenară în cazul mortalității infantile
sunt pe deplin posibile.
Și partea bună este că
astăzi Ghana coboară cu aceeași rată
ca cea mai rapidă a Egiptului.
Kenya prinde, și ea, viteza.
Uite aici avem o problemă.
Avem o problemă gravă în țările care stagnează.
Acum, dați-mi voie să vă prezint o vedere mai largă,
a mortalității infantile.
O să vă prezint relația dintre
mortalitatea infantilă de pe axa aceasta --
axa acesta reprezintă mortalitatea infantilă --
și aici, cât de numeroasă e familia.
Relația dintre mortalitatea infantilă și numărul membrilor.
Unu, doi, trei, patru copii la o femeie.
Șase, șapte, opt copii la o femeie.
Acesta este, din nou, anul 1960,
acum 50 de ani.
Fiecare bulină este câte-o țară.
Culoarea, după cum vedeți, un continent.
Albastrul închis de aici este Africa sub-Sahariană.
Și dimensiunea bulelor reprezintă populația.
ȘI acestea sunt
așa-numitele țări „în curs de dezvoltare”.
Au avut rata mortalității infantile mare sau foarte mare
și de la șase până la opt membri per familie.
Și acelea de acolo,
sunt așa-numitele țări Occidentale.
Au avut rata mortalității scăzute
și familii mici.
Ce s-a întâmplat?
Vreau ca acum să vedeți cu ochii voștri
relația dintre scăderea mortalității infantile
și reducerea numărului membrilor familiilor.
Îi întreb pe cei care nu au loc.
Trebuie să vedeți.
Asta s-a întâmplat. Acum pornesc lumea.
Aici coborâm datorită educației,
variolei, educației mai bune,
serviciului medical.
A coborât aici -- China vine în compartimentul de aici, al Occidentului.
Și Brazilia e în compartimentul Occidentului.
India se apropie. Primele țări africane care vin în compartimentul Occidental.
Și avem o grămadă de vecini noi.
Bun venit la o viață decentă!
Haideți. Vrem ca toți să fiți aici jos.
Aste e viziunea nostră, nu-i așa?
Și priviți, acum, intră și primele țări africane.
Și uite-ne în ziua de astăzi.
Nu există
„Lumea Occidentală” și „lumea a treia”.
Acesta este raportul O.N.U.,
care a ieșit vineri.
Este foarte bun -- „Niveluri și Tendințe a Mortalității Infantile” --
în afară de pagina acesta.
Această pagină e foarte rea.
Este o categorisire a țărilor.
Le etichetează ca fiind „țări în curs de dezvoltare” -- pot citi lista de aici --
Republica Coreeană (Coreea de Sud).
Ce?
Au Samsung, cum pot fi o țară în curs de dezvoltare?
Mai e aici Singapore.
Singapore are cea mai scăzută rată a mortalității infantile.
Au întrecut Suedia acum cinci ani,
și sunt categorisiți țară în curs de dezvoltare.
Mai e Qatar.
Este cea mai bogată țară din lume cu Al Jazeera.
Cum naiba ar putea fi o țară în curs de dezvoltare?
Prostii.
(Aplauze)
Restul e bine.
Trebuie să avem un concept modern,
care se potrivește cu datele.
Și trebuie să realizăm
că o să intrăm cu toții, aici jos.
Care e importanța relațiilor de aici?
Uitați. Chiar dacă ne uităm la Africa.
Acestea sunt țările africane.
Puteți vedea clar relația dintre scăderea mortalității infantile
și scăderea numărului membrilor,
chiar și în Africa.
Este foarte clar că asta se întâmplă.
Și o foarte importantă cercetare a apărut vineri
de la institutul de Evaluare a Sănătății din Seattle
arătând că aproape 50%
din scăderea mortalității infantile
poate fi atribuită educării femeilor.
Asta înseamnă că, dacă ducem fetele la școală,
o să avem un impact, 15 - 20 de ani mai târziu,
ceea ce înseamnă o tendință seculară foarte puternică.
De aceea trebuie să avem o perspectivă pe termen lung,
dar trebuie să măsurăm impactul
unei perioade de 10 ani.
Este perfect posibil
să scădem rata mortalității infantile în toate aceste țări
și să le aducem în colțul
unde cu toții am vrea să trăim împreună.
Și, desigur, scăderea mortalității infantile
este un subiect de maximă importanță
din aspecte umanitare.
Este o viață decentă pentru copiii
despre care vorbim.
Dare este, de asemenea, și o investiție strategică
în viitorul întregii omeniri,
pentru că este vorba de mediul înconjurător.
Nu vom fi capabili să ne descurcăm cu mediul
și să evităm teribilele crize climatice
dacă nu stabilizăm populația globală.
Haideți să fim clari în această privință.
Și pentru a face asta,
trebuie scăzută rata mortalității infantile, acces liber la metodele contraceptive
și pentru asta e nevoie de educația feminină.
Și este perfect posibil. Haideți să o facem!
Vă mulțumesc mult!
(Aplauze)