Mai întâi un videoclip.

Da, e un ou bătut.

Dar pe măsură ce priviți,

sper că începeţi să simţiţi

că se petrece ceva nefiresc.

S-ar putea să observaţi că de fapt,

ouăle se readună în forma iniţială.

Iar acum veţi vedea cum albuşul
şi gălbenuşul au fost separate.

Iar acum vor fi turnate la loc în ou.

Şi cu toţii ştim, în adâncul sufletului,

că nu acesta e modul
în care universul funcţionează.

Un ou bătut este --
bătut gustos, dar bătut.

Un ou e un lucru frumos, sofisticat

care poate crea lucruri
și mai sofisticate,

cum ar fi pui de găină.

Și știm din intuiție

că universul nu evoluează

din dezordine către complexitate.

De fapt, această intuiție

e reflectată într-una din legile
fundamentale ale fizicii,

a doua lege a termodinamicii,
sau legea entropiei.

Aceasta spune în principiu

că tendința generală în univers

e de a înainta dinspre ordine și structură

către lipsă de ordine
și lipsă de structură --

către dezordine.

De asta acel videoclip

pare așa nefiresc.

Și totuși,

priviți în jur.

Ce vedem în jurul nostru

e o incredibilă complexitate.

Eric Beinhocker estimează
că doar în New York

există cam 10 miliarde de produse
distincte comercializate,

de sute de ori numărul existent

de specii pe pământ.

Și sunt comercializate de o specie

de aproape 7 miliarde de indivizi

conectați prin comerț,
călătorii și Internet

într-un sistem global

de o complexitate copleșitoare.

Deci, iată o mare dilemă:

într-un univers

dominat de a doua lege a termodinamicii,

cum e posibilă generarea

genului de complexitate descris --

complexitatea reprezentată de tine,
de mine

și de centrul expozițional de conferințe?

Ei bine, iată răspunsul:

Universul poate crea complexitate,

dar cu mare dificultate.

În nișe apar condiții ideale,
pe care colegul meu Fred Spier

le numește „Goldilocks conditions” --

nu prea cald, nu prea rece,

dar potrivite pentru apariția
complexității.

Așa apar lucruri ușor mai complicate.

Și unde există lucruri mai complicate,

poți obține lucruri și mai complicate.

Astfel se acumulează complexitatea

pas cu pas.

Fiecare etapă e magică

deoarece creează impresia
că ceva complet nou

apare aproape din senin în Univers.

În Marea Istorie numim aceste momente

momente prag.

Și cu fiecare prag

existența devine mai dură.

Lucrurile complexe devin mai fragile,

mai vulnerabile,

condițiile Goldilocks devin
tot mai stringente,

și e tot mai dificil

de creat complexitate.

Noi, creaturi extrem de complexe,

trebuie neapărat
să cunoaștem această poveste

despre cum creează Universul complexitate,

în ciuda legii acestei legi,

și de ce complexitatea

înseamnă vulnerabilitate

și fragilitate.

Și asta e povestea
pe care o relatăm în „Marea Istorie”.

Dar pentru asta trebuie să facem ceva

care la prima vedere
pare complet imposibil.

Trebuie să examinăm întreaga
istorie a Universului.

Deci hai s-o examinăm.

(Râsete)

Hai să dăm timpul înapoi

13,7 miliarde de ani

la începutul timpului.

În jur nu e nimic.

Nici măcar timp sau spațiu.

Imaginați-vă cel mai întunecat
și gol lucru posibil,

ridicați-l la cub de o infinitate de ori

și iată unde suntem.

Și deodată...

BANG!

Un univers apare, un întreg univers.

Și am trecut de primul prag.

Universul e mititel,
mai mic decât un atom.

E incredibil de fierbinte.

Conține tot ce există
în Universul prezent,

deci, vă imaginați, explodează,

și se extinde cu viteză incredibilă.

La început e doar o negură,

dar curând aspecte distincte
încep să apară în acea negură.

În decursul primei secunde,

energia însăși se sfărâmă
în forțe distincte

inclusiv electromagnetism și gravitație.

Energia mai face altceva
cu adevărat magic,

se coagulează să formeze materie --

quarcii care vor forma protonii

și leptonii care includ electronii.

Și toate astea se întâmplă
în prima secundă.

Acum avansăm 380.000 de ani.

De două ori mai mult timp
de când există omenire pe această planetă.

Acum apar atomi simpli

de hidrogen și heliu.

Acum vreau să fac o scurtă pauză,

la 380.000 de ani
după apariția universului,

pentru că de fapt știm foarte multe

despre Univers în această etapă.

Știm, mai întâi de toate,
că era extrem de simplu.

Era alcătuit din nori uriași

de atomi de hidrogen și heliu,

fără nicio structură.

Efectiv un fel de cosmos amorf.

Dar asta nu e absolut adevărat.

Studii recente

cu sateliți ca satelitul WMAP

au arătat că, de fapt, existau minuscule
diferențe în acel fundal.

Ce vedeți aici,

zonele albastre sunt cu o miime
de grad mai reci

decât zonele roșii.

Acestea sunt diferențe minuscule,

dar a fost destul ca Universul să avanseze

la următorul stadiu de acumulare
a complexității.

Iată cum se întâmplă.

Gravitația e mai puternică

unde există mai multă materie.

Deci în zone cu densitate puțin mai mare,

gravitația începe să compacteze

norii de atomi de hidrogen și heliu.

Ne putem imagina Universul
timpuriu fragmentându-se

într-un miliard de nori.

Și fiecare nor e compactat,

gravitația devine tot mai puternică
pe măsură ce densitatea crește,

temperatura începe să crească
în centrul fiecărui nor,

și apoi în centru fiecărui nor

temperatura depășește pragul de căldură

de 10 milioane de grade,

protonii încep să fuzioneze,

apare o imensă eliberare de energie,

și...

BAM!

Avem primele stele.

După 200 milioane de ani după Big Bang,

stele încep să apară prin tot universul,

miliarde de stele.

Universul e acum mult mai interesant

și mai complex.

Stelele vor crea condiții Goldilocks

pentru traversarea a două noi praguri.

Când stelele foarte mari mor,

ele creează temperaturi atât de înalte

încât protonii încep să fuzioneze
în tot felul de combinații exotice,

formând toate elementele
din tabelul periodic.

Dacă, la fel ca mine,
purtați un inel de aur,

acesta a fost făurit într-o explozie
de supernova.

Deci acum Universul din punct de vedere
chimic mult mai complex.

Și într-un univers mult
mai complex chimic,

e posibil să faci mai multe lucruri.

Și ceea ce începe să se întâmple
e că în jurul stelelor,

stelelor tinere,

toate aceste elemente
se combină, se amestecă,

energia stelelor le amestecă
într-un vârtej,

formează particule, formează fulgi,

formează fire de praf,

formează roci, formează asteroizi,

și în cele din urmă,
planete și sateliți naturali.

Așa s-a format sistemul nostru solar,

acum 4,5 miliarde de ani.

Planetele stâncoase ca Pământul nostru

sunt semnificativ mai complexe
decât stelele

pentru că ele conțin o diversitate
mult mai mare de materiale.

Prin urmare am depășit al patrulea
prag de complexitate.

Acum, înaintarea devine mai grea.

Următorul stadiu introduce entități

semnificativ mai fragile,

și mai vulnerabile,

dar sunt și mult mai creative

și mult mai capabile să genereze
complexitate avansată.

Vorbesc bineînțeles,

despre organisme vii.

Organismele vii sunt create de chimie.

Suntem conglomerate imense
de compuși chimici.

Chimia e dominată
de forțe electromagnetice.

Aceasta operează pe distanțe
mult mai mici decât gravitația,

ceea ce explică de ce voi și eu

suntem mult mai mici
decât stelele sau planetele.

Dar care sunt condițiile ideale
pentru procesele chimice?

Care sunt condițiile Goldilocks?

În primul rând avem nevoie de energie,

dar nu prea multă.

În centrul unei stele
e atât de multă energie

încât orice atom care se leagă de altul
se va dezlipi imediat.

Dar nici prea puțină energie.

În spațiul intergalactic,
există atât de puțină

încât atomii nu se pot combina.

E nevoie de cantitatea potrivită,

iar planetele, evident, sunt numai bune,

pentru că sunt aproape de stele,
dar nu prea aproape.

E nevoie și de o mare diversitate
de elemente chimice

și e nevoie de un lichid ca apa.

De ce?

În gaze, atomii trec unii pe lângă
alții atât de rapid

încât nu se pot combina.

În solide,

atomii sunt blocați rigid,
nu se pot mișca.

În lichide,

pot naviga, se pot lega

și combina să formeze molecule.

Unde poți găsi
asemenea condiții Goldilocks?

Ei bine, planetele sunt grozave,

iar Pământul nostru timpuriu

era aproape perfect.

Era la distanță optimă de steaua sa

conținând oceane uriașe de apă lichidă.

Și adânc sub aceste oceane

în crăpături în crusta Pământului

exista căldură care se infiltra
din interiorul Pământului,

și exista și o mare diversitate
de elemente.

Deci în acele cratere oceanice

fantastice procese chimice
au început să se petreacă,

și atomii s-au combinat în tot felul
de combinații exotice.

Dar bineînțeles, viața e mai mult

decât compuși exotici.

Cum stabilizezi

acele molecule uriașe

care par a fi viabile.

Ei bine, aici introduce viața

un truc complet nou.

Nu stabilizezi organismul individual,

stabilizezi șablonul,

tiparul care poartă informația,

și lași tiparul să se multiplice.

Iar ADN-ul, bineînțeles,

e minunată moleculă

care conține informația.

Sunteți familiari cu spirala dublă
a ADN-ului.

Fiecare punte de legătură
conține o informație.

Deci ADN-ul conține informații

despre cum să faci organisme vii.

Și ADN-ul de asemenea
se copiază pe el însuși.

Se copiază și împrăștie
șabloanele prin ocean.

Deci informația se răspândește.

Observați că informația a devenit
parte din povestea noastră.

Dar adevărata frumusețe a ADN-ului

constă în imperfecțiunile sale.

Pe măsură ce se copiază,

o dată la un miliard de trepte

apare o eroare.

Și asta înseamnă

că ADN-ul, de fapt, învață.

Acumulează noi moduri
de a face organisme vii

pentru că unele erori funcționează.

Deci ADN-ul învață

și acumulează diversitate și complexitate.

Vedem acestea petrecându-se
de-a lungul a patru miliarde de ani.

Majoritatea acelui timp
al vieții pe Pământ,

organismele vii au fost relativ simple --

unicelulare.

Dar erau de o mare diversitate,

iar în interior, mare complexitate.

Apoi acum vreo 600-800 milioane de ani

organismele multicelulare apar.

Apar ciuperci, apar pești,

apar plante,

amfibii, reptile,

și bineînțeles apar și dinozaurii.

Și ocazional apar dezastre.

Acum 65 milioane de ani

un asteroid a aterizat pe Pământ

lângă peninsula Yucatan

creând condiții echivalente
unui război nuclear,

și dinozaurii au fost nimiciți.

Groaznice vești pentru dinozauri.

Dar grozave vești pentru strămoșii
noștri mamiferi

care au înflorit

în nișele lăsate libere de dinozauri.

Iar noi, ființele umane

suntem parte din pulsul creativ evolutiv

care a început cu 65 milioane ani în urmă

cu aterizarea unui asteroid.

Hominizii au apărut cu acum 200.000 ani.

Și cred că noi constituim

un prag în această poveste extraordinară.

Să vă explic de ce.

Am văzut că ADN-ul învață într-un sens,

acumulează informație.

Dar e de asemenea lent.

ADN-ul acumulează informație

prin erori aleatorii,

din care unele se întâmplă să funcționeze.

Dar ADN-ul de fapt generează
un mod mai rapid de învățare;

a produs organisme cu creier,

și aceste organisme
pot învăța în timp real.

Acumulează informație, învață.

Trist e că

atunci când mor, informația moare
împreună cu organismul.

Ce e diferit la oameni

e limbajul uman.

Suntem binecuvântați cu un limbaj,
un sistem de comunicare,

atât de puternic și precis

încât putem împărtăși ce am învățat
cu asemenea precizie

încât se acumulează în memoria colectivă.

Asta înseamnă

că poate supraviețui mai mult
decât cei care au învățat acea informație

și aceasta se poate acumula
de la o generație la alta.

Din acest motiv, ca specie,
suntem așa creativi

și atât de puternici,

și din acest motiv avem o istorie.

Se pare că suntem singura specie
din 4 miliarde ani

cu acest dar.

Eu numesc această abilitate

învățare colectivă.

E ceea ce ne face diferiți.

O vedem funcționând

în etapele timpurii ale istoriei omenirii.

Am evoluat ca specie în savana africană,

dar apoi vedem oameni migrând
în medii noi --

în deșerturi, în jungle,

în tundra siberiană, în era glacială --

mediu dur, aspru --

în Americi, în Australasia.

Fiecare migrare a implicat învățare --

învățare a noi moduri
de exploatare a mediului,

noi căi de-a face față împrejurărilor.

Apoi cu 10.000 de ani în urmă

exploatând o schimbare bruscă
în climatul global

la sfârșitul ultimei ere glaciale,

oamenii au învățat agricultura.

Agricultura a fost o comoară de energie.

Și exploatând acea energie,

populația umană s-a înmulțit.

Comunitățile umane au devenit
mai mari, mai dense, mai interconectate.

Și apoi cu vreo 500 de ani în urmă

oamenii au început
să creeze legături globale

prin navigație, trenuri,

telegraf, Internet,

încât acum părem a forma

un singur creier global

de 7 miliarde de indivizi.

Iar acest creier învață
cu o viteză accelerată.

În ultimii 200 de ani,
încă ceva s-a întâmplat:

am dat peste o altă comoară de energie,

adică de combustibilii fosili.

Deci combustibilii fosili
și învățarea colectivă

explică uluitoarea complexitate

pe care o vedem în jurul nostru.

Deci,

revenim înapoi în sala de conferință.

Am făcut o călătorie, un bilanț

al celor 13,7 miliarde de ani.

Sper că sunteți de acord
că e o istorie formidabilă.

E o istorie în care oamenii

joacă un rol creator uimitor.

Dar conține și avertismente.

Învățarea colectivă e o forță
extrem de puternică,

și nu e clar

dacă noi, oamenii, o avem sub control.

Îmi amintesc foarte bine,
copil fiind în Anglia,

criza rachetelor din Cuba.

Câteva zile la rând,

întreaga biosferă

părea să fie pe marginea distrugerii.

Aceleași arme sunt încă aici,

și sunt în continuare încărcate.

Dacă evităm acestă capcană,

alte capcane ne așteaptă.

Consumăm combustibilii fosili
cu o asemenea viteză

încât subminăm condițiile Goldilocks

care au făcut posibil ca civilizația umană

să înflorească în ultimii 10.000 de ani.

Ceea ce poate să facă Marea Istorie,

e să ne arate natura complexității
și fragilității,

pericolele care ne așteaptă,

dar ne poate arăta

și puterea noastră de învățarea colectivă.

Iar acum, în final,

asta e ce îmi doresc.

Vreau ca nepotul meu Daniel,

prietenii lui și generația lui,

din întreaga lume,

să știe povestea
Marii Istorii a Universului

și s-o știe atât de bine

încât să înțeleagă

și provocările și oportunitățile

care ne stau în față.

Din acest motiv mai mulți dintre noi

alcătuim o programă școlară online
a Marii Istorii.

pentru elevii de liceu din întreaga lume.

Credem că Marea Istorie

va fi un instrument intelectual
vital pentru ei

căci Daniel și generația lui

au provocări uriașe în față,

dar și oportunități uriașe

în acest moment de răscruce

din istoria frumoasei noastre planete.

Vă mulțumesc pentru atenție.

(Aplauze)