Trezirea este următoarea etapă naturală a dezvoltării omului. "Trezirea" reprezintă simpla recunoaștere a naturii ființei noastre esențiale. Nu este vreo experiență mistică, religioasă ciudată aflată doar la indemâna celor puțini Este disponibilă tuturor. Ceea ce suntem în esență este deja deplin treaz, deplin conștient. Și este total nelimitat. Adevărata ta natură este mai aproape decât este acel TU care crezi că te defineste. Conștiința este realitatea supremă a universului. Următorul pas în domeniul științei: conștiința este fundamentală. Ce este totuși Trezirea? Să îmi explice și mie cineva. Ce este Trezirea? Fie că îl numiți sinele adevărat, sinele iminent sau "fără sine", sau natura Buddha, Tao sau Conștiința Christică chiar nu contează. In acest film, ne vom referi la aceasta drept "Conștientizarea". Conștientizarea nu este proprietatea unei religii. Trezirea sau realizarea conștientizării este ca trezirea dintr-un vis. Visul personajului tău în jocul vieţii. Prin personajele noastre, experimentăm lumea în toată frumusețea și urâțenia ei. Putem numi dualitate această experiență a vieții și a morții. De jur imprejur mergem fixați pe aceste personaje, gânduri și senzații. Bine si rău. Război și pace. Lumină și întuneric. Nașterea și moartea. Până ne trezim și aflăm noi nu suntem personajul. În acest film, lansam o invitație pentru tine să experimentezi direct adevărata ta natură. Pentru a afla direct, nu intelectual... Cine eşti tu? Vom repeta aceasta invitație în moduri diferite. Când investighezi cine ești lasă totul să fie exact așa cum este. Nu mișca mintea pentru a face ceva să se întâmple sau pentru a găsi un răspuns la nivelul mintii. Și totuși, nu încerca să alungi mintea. Pur și simplu intenționează să experimentezi direct cine esti. Lăsând mintea să fie o "minte care nu știe" Trezirea este răspunsul tuturor problemelor lumii la toate nivelurile. Toate problemele lumii provin dintr-o iluzie. Iluzia fundamentală a minții. Și acea iluzie este aceea ca Eu sunt acest personaj limitat. Când trăim într-un sine mic, separat întotdeauna există vreun fel de nemulțumire perpetuă. Deci aceasta poate fi o mare nemulțumire ca o traumă, sau poate fi doar această senzație de fundal... "Ceva nu e bine. Ceva nu e în regulă. Îmi lipsește ceva.” Chiar și când am ceva plăcere, chiar și atunci când obțin ceva în lume, chiar și atunci când am o relație bună, dacă am doar o pauză sau un moment, există acest sentiment de nemulțumire Sunt izolat sau rupt de ceva. Deci acest sentiment, care se pare că este prezent la majoritatea oamenilor, ne poate motiva sa ne trezim din acel mic, sine separat a cărur natură este un fel de anxietate a separării. Acest caracter limitat are o tendință să apuce ceea ce vrea. Este doar o colecție a tiparelor condiționate de a pofti la ceea ce vrea sau încercând să alunge ceea ce nu vrea. Este acest proces nesfârșit, poți spune un principiu al plăcerii știi, mergând după plăcere, evitând durerea. Și dacă credem că suntem acest caracter, acest tipar condiționat, atunci suferim și creăm suferință în lume. Lumea devine o reflectare a acelei conștiințe egoiste. Beneficiul trezirii este că tu suferi mai puțin si oamenii din jurul tău suferă mai puțin. Nu există îndoială în mintea mea că legătura mea inițială cu înțelegerea mea despre Dumnezeu a fost o trezire in viața mea, cea mai mare trezire experimentata vreodată. Era ca și cum aș fi dormit într-adevăr timp de 50 de ani. Mergând ca un robot, făcând doar lucrurile pe care am fost învăţat să le fac din vremea când eram tânăr, aveam o formulă, ia fata, ia mașina, ia o slujbă, ia casa, ia o soție. O formulă care credeam că este despre cum trebuia să funcționeze viața până când am ajuns în jur de 53 ani. Și mi-am dat seama că în timp ce făcusem multe dintre acele lucruri și căpătasem succes profesional până la un punct, mi-am dat seama că nimic dintre acestea nu contează. Eu, care m-am trezit pe la 53 de ani, dându-mi seama nimic din toate astea nu contează, nimic din toate acestea nu înseamnă nimic. Am fost șocat să descopăr cum asta însemna practic cât de inutil era totul. Când încetați să urmați scenariul care a fost stabilit pentru caracterul tău. Cel moștenit de la părinți, societate și condiționarea biologică, atunci se deschid noi dimensiuni în cadrul jocului. Calea se deschide, dar nu este o cale pentru a ajunge la o anumită destinație. Este o cale fără cale, o desprindere a iluziei pentru a sosi exact unde te afli în prezent. Numele meu este Rupert Spira. Vorbesc despre esențial înțelegerea non-duală care stă la baza tuturor marilor tradiții spirituale și religioase. Și scriu și conduc meditații ghidate și port conversații al cărui scop este să conducă la o recunoaştere experienţială a acestei înțelegeri. Ințelege că pacea si fericirea după care tânjim cu toții mai presus de orice altceva, nu poate niciodată, prin definitie să se regăsească în experienţa obiectivă. Nu poate fi furnizată niciodată prin obiecte, substanțe, activități și relații. Aș sugera înțelegând aceasta clar și nu petrecând restul vieții proprii căutând împlinirea unde nu poate fi găsită. Oricine se uită la acest film o face tocmai pentru ca fie a înţeles, fie cel puţin a intuit că pacea și fericirea pentru care tânjește nu pot fi găsite în experienţă obiectivă şi au început această investigație asupra adevăratei lor naturi. Este cea mai importantă investigație care se poate face de cineva, și este ancheta de care depinde fericirea noastră. Cea mai mare întrebare din viața mea, desigur, la care cred că majoritatea se uită mai devreme sau mai târziu, este "Ce rost are, de fapt?" „Ce rost are viața?” Asta, spre surprinderea mea, mi s-a spus că scopul vieții nu avea nimic de-a face cu tot ceea ce făceam. Nu era vorba despre meseria mea. Nu era vorba despre cariera mea. Nu era vorba de aproape nimic din viața mea fizică. Acestea au fost aspecte ale vieții mele, nu erau scopul vieții. Scopul vieții mele, după cum am ajuns să înțeleg a fost pentru mine să experimentez, să exprim, demonstrez și împlinesc adevărata mea identitate, cine sunt cu adevărat. Cred că e cea mai mare întrebare cu care se confruntă majoritatea oamenilor este o întrebare care cu greu se întreabă cineva vreodată sau la care răspunde vreodată. Cea mai mare întrebare a vieții, după înțelesul meu, este „Cine sunt eu?” Cine sunt eu? Sunt doar o entitate fizică? ca o pasăre pe cer sau ca un pește în mare? poate mai sofisticat, însă doar o entitate fizică. Mă nasc, trăiesc, mor. Acesta este începutul și sfârșitul. Sau este posibil, doar posibil să fiu mai mult decât atât? Este posibil să fiu o entitate spirituală pur și simplu având o experiență fizică? Fiecare experiență din viața ta te-a adus la acesta întrebare universală. Cine eşti tu? Nu căuta un răspuns cu mintea. Lasă totul să fie exact așa cum este. Cine este conștient de minte? Simțiți tot ce apare. Cine este conștient de aceste sentimente? Aveți o experiență completă a tot ceea ce apare ca urmare a anchetei personale Sunt Donald Hoffman și sunt profesor emerit al științelor cognitive la Universitatea din California la Irvine. Munca mea a fost să predau, deşi acum sunt emerit eu nu predau. Și acum fac cercetări. Chiar acum fac cercetări pe conștiință, modele matematice de conștiință și cum ar putea apărea fizica și spațiu-timpul dintr-o teorie a conștiinței complet precisă din punct de vedere matematic. Propria mea călătorie a fost atât din partea spirituală cât și din partea științei. Deci tatăl meu a fost pastor, pastor creștin fundamentalist. Așa că am primit asta duminicile și am învățat știință la școală apoi au intrat în conflict, nu? Poveștile pe care le primeam erau contradictorii. Astfel, în adolescență, am realizat că trebuia să-mi dau seama singur. Și am decis întrebarea la care am vrut să răspund: suntem masini? Oamenii sunt doar mașini sau nu? Din punct de vedere fizic, suntem doar niște mașini Din punct de vedere spiritual, nu am fi mașini. Nu a fost suficient de precis să spunem ce am fi. Așa că am decis să pun întrebarea științific, suntem doar mașini? Am crezut că cel mai bun mod să o fac ar fi să studiez inteligența artificială. Și așa am mers la MIT în laboratorul care studiază inteligența artificială în ceea ce este acum creierul și dep. de științe cognitive, studiind latura umană a lucrurilor. Am vrut să le fac. Am vrut să văd ce pot face mașinile dacă și ce este special, despre oameni și neuroștiința umană. Pentru a răspunde la asta, chiar acea întrebare au dreptate tradițiile spirituale? suntem mai mult decât niște mașini sau punctul de vedere fizic, științific este cel corect? Și noi suntem doar niște mașini, iar conștiința este doar un artefact a activității creierului. Paradigma materialistă științifică predominantă în ultimul secol neagă existenţa a orice dincolo de fizic, a orice care nu poate fi verificat prin metoda științifică. Știința este un impas. Nu poate trece dincolo de paradoxul fundamental pentru fizica cuantică, care l-a adus faţă în faţă cu observatorul, cu însăși conștiința. La fel, religiile funcționează, în cea mai mare parte, doar la nivel de credinţă. Și-au pierdut scopul inițial, care urma să conducă la experiența directă, la adevărul despre cine și ce suntem. Diviziunea dintre știință și spiritualitate le-a sărăcit pe amândouă. Religiile și sistemele spirituale au nevoie disperată de metode riguroase, care demonstrează că generează condiţii pentru ca trezirea să se întâmple. Și știința are nevoie disperată de o deschidere la posibilitatea de a exista ceva dincolo de planul fizic. Nu este vorba despre renunțarea la religie sau știință, ci despre a merge mai adânc, fiind dispuși să ne schimbăm pe noi înșine astfel încât să devenim un instrument mai bun pentru investigare. Noi suntem cei care facem experimentul, și experimentul în sine. Religia a fost limba și recipientul a acestor tradiţii de meditație, spiritualitate care au fost notate și transmise de-a lungul generațiilor. Cu siguranță există un limbaj foarte literal, care desparte religiile si desparte culturi când lucrurile sunt luate la propriu. Dar dacă simți spiritul religiei, poți urmări firul înapoi la trezirea autentică. Oricine are potențialul, indiferent dacă au credință sau nu, deoarece trezirea este inerentă în conștiința noastră umană, doar prin nașterea noastră umană. Deci, oricum ai numi-o, și ori de câte ori se folosește limbajul, sunt anumite principii care par a fi la fel de-a lungul acestor diferite religii, spiritualități și tradiții de meditație. Când eram mai tânăr, această înțelegere era disponibilă în principal în tradiţiile spirituale răsăritene. Era disponibilă în tradiţiile Occidentale dar era atât de deghizată și codificată în acele tradiţii încât să fie aproape inaccesibilă. Atâția oameni din generația mea au mers fizic sau cel putin intelectual, spre Est pentru a găsi această înțelegere si cultura orientala prin comparatie cu cea occidentală este exotică. Și astfel această înțelegere a căpătat o aromă de exotic din culturile în care s-a exprimat. Și mulți oameni, inclusiv eu gândit ca urmare a acestui fapt că era ceva exotic despre înţelegerea non-duală; că este necesar un mod de viață extraordinar, că ar trebui să renunți la viața de familie, să-ți crească părul, să obții un nume special sau să te abonezi la un fel de profesor sau tradiţie sau să te angajezi în practici ciudate. Toate aceste lucruri care nu aveau nimic de-a face cu înțelegerea de bază. Aveau de-a face cu o cultură în care înţelegerea a fost exprimată la un moment dat. Deci acum înțelegerea a fost complet cesionată de ambalajul cultural tradiţional în care mulți am auzit prima dată despre asta. Și acum doar înțelegerea esențială este disponibilă într-un mod care ne permite să continuăm la conducerea vieților noastre exact așa cum sunt. Viața de familie, viața la muncă... nu este necesar să se facă vreo schimbare externă în viața cuiva. Provocarea pe care o avem pe această planetă este că credem că există mai mult de o esență. Deci trăim într-o lumea a ceea ce aș numi dualitate. Există bărbat și femeie, alb și negru, mare și mic, rapid și lent, sus și jos, aici și colo, înainte si după, dar de fapt, există un singur lucru. Toate lucrurile sunt un singur lucru. Există un singur lucru. Deci se dovedește că atunci când ne uităm profund la toate vedem că ici și colo, mari și mici, rapid și încet, sus și jos, stânga și dreapta, bărbat și femeie sunt toate același lucru, pur și simplu exprimând caracteristici diferite dar nicidecum separati unul de altul Eu cred că noi toți suntem individuații ale lui Dumnezeu. Eu cred că Dumnezeu există în și prin fiecare ființă umană și pentru asta, în fiecare ființă sensibilă din cosmos. Deci văd atunci că sunt în relație cu Dumnezeu precum un val spre ocean. Un val nu este diferit de ocean; este pur și simplu o răsărire a oceanului în formă individuală. Și când acea formă individuală este completă, valul se retrage înapoi în oceanul de unde a venit. Pentru a se ridica din nou într-o altă zi. Deci cred că toți suntem individualități ale divinității, și când vedem totul ca fiind divin, ne schimbăm relația cu totul. Și totul devine diferit în experiența noastră. Așa se schimbă lumea. Conștiința este realitatea supremă a universului, așa că ne-am putea întreba dacă conștiința este realitatea supremă a universului iar totul și toată lumea este evident asta, atunci cum se face că lumea ne apare ca o multiplicitate și diversitate de persoane discrete și independent existente și animale și lucruri toate făcute din chestii numite materie. Cum putem împăca această afirmație despre conștiință ca fiind realitatea supremă a universului când apare ca multiplicitate şi diversitate de obiecte făcute din materie? Deci, dovezile pe care le folosesc pentru a sugera că conștiința este fundamentală are multe aspecte. Una este că fizica însăși spune că spațiu-timp nu este fundamental și teoria evoluționistă este de asemenea de acord că spațiu-timp și obiectele fizice nu sunt realitate fundamentală. Acum, ambele teorii ne spun doar că spațiu-timp nu este fundamental. Nu ne spun ceea ce este dincolo de spațiu-timp. Și așa argumentul meu este că ceea ce constată fizicienii dincolo de spațiu-timp, sunt structuri matematice, dar despre ce e vorba cu ele nu este chiar clar. Ce este cu acest tărâm dincolo de spațiu-timp? Astfel propun că tărâmul dincolo de spațiu-timp este despre conștiință. Și aș sugera că conștiința infinită are capacitatea de a se localiza ca numeroase separate subiecte de experiență, adică toate fiinţele simţitoare, toţi oamenii sau animalele. Fiecare dintre noi suntem localizari de conștiință infinită, în conștiința infinită făcută numai din conștiință infinită din perspectiva căreia vede propria activitate ca lume exterioară. Deci ceea ce ni se pare ca o lume făcută din materie din perspectivele noastre localizate, este din punctul de vedere al realitatii, pur si simplu activitatea unei conștiințe infinite. Cu alte cuvinte, în analiza finală, nu există lucruri sau oameni ce există în mod discret, independent. Există un întreg infinit, indivizibil. Unitatea ființei care este doar refractată într-o aparentă multiplicitate și diversitate a obiectelor și lucrurilor, când Unul, Unicul își privește propria activitate prin facultăţile perceptive a minții finite. Dacă suntem treji, realizăm că există o singură conștientizare deghizată în toate aceste diferite ființe de pe planetă, o singură conștientizare strălucind prin ochii tuturor. Apoi ne vedem la propriu în alții. Și acea tendință de a funcționa ca un ego, tendința de a lua pentru sine cade pentru că realizăm direct adevărul. Adevarul este că toți suntem o singură conștiință. Experiența sinelui meu spiritual a fost posibilă doar pe tărâmul fizic dintr-un motiv foarte bun, pentru că numai în tărâmul fizic era disponibil opusul. Cu alte cuvinte, folosește doar un exemplu simplu, dacă aș vrea să mă experimentez pe mine, dacă aș putea vorbi metaforic, ca lumină, Nu am putut experimenta să fiu lumina dacă aș fi în mijlocul luminii, nimic altceva în jurul meu decât lumina, care este o definiție perfectă a tărâmului spiritual. Așa că aș ajunge într-un tărâm pe care îl numesc tărâmul fizicului, unde este ceva altfel decât lumina. Pentru că dacă vreau să mă experimentez ca lumină, nu doar mă cunosc așa, dar să si experimenteaz, Nu puteam face asta decât acolo unde era opusul luminii, în acest caz, întunericul. Așa că am adus această oportunitate către tărâmul fizic unde există lumina și întunericul simultan, iar apoi în acea exterioară expresia mea ca lumină, aș putea fi cine sunt cu adevărat. Și această înțelegere sugerează că în spatele diferențelor noastre toti suntem aceeași ființă, nu o ființă asemănătoare, ci suntem cu toții la propriu una... aceeași ființă. Și dragostea este experiența simțită a acestei unităţi sau fiinţe împărtăşite. Este o teoremă a teoriei noastre că există în cele din urmă o singură conștiință. Deci avem această dinamică a multor, multor agenți conștienți. Dar teoria ne spune că până la urmă toţi acei agenţi conştienţi sunt de fapt doar proiecții ale unei singure conștiințe. Paradigma actuală în știință a fost, și a fost de secole, că spațiul și timpul sunt natura fundamentală a realității. Acestea sunt ireductibile și reprezintă temelia tuturor. Și înainte de Einstein, spațiul și timpul au fost privite ca separate. Acum, spațiul și timpul împreună, unificat în spațiu-timp sunt privite ca natura fundamentală a realităţii. Și atunci știința a presupus asta spațiu-timp și obiectele aflate în spațiu-timp sunt realitatea fundamentală. Și așa, de exemplu, când vorbim despre conștiință, conștiința însăși trebuie să fie cumva un produs al obiectelor din spațiu și timp. În acel cadru fizic, spațiul, timpul și obiectele fizice fără o conștiință sunt realitatea fundamentală. Și conștiința vine mai târziu în evoluția universului, nu? Așa că big bang-ul a existat fără conștiință, a existat doar spațiu-timp și energie. Energia s-a unit în particule masive și în cele din urmă viața a apărut după cine stie cate milioane sau sute de milioane sau miliarde de ani. Apoi, după aceea a apărut acea conștiință, chiar mai tarziu. Din acest punct de vedere, când mori, complexitatea fizică care a dat naștere onștiinței se dizolvă și astfel conștiința ta se dizolvă. Și astfel cadrul fizicist chiar elimină cu totul conștiința ca lucru fundamental, și spune că când corpul tău moare, conștiința ta merge cu el. Din alt punct de vedere... ce am făcut cu colegii mei, am folosit teoria evoluționistă pentru a sublinia că este o implicație a teoriei evoluționiste, că spațiul si timpul nu sunt fundamentale, deci interpretarea fizicistă a evoluției este greșită. Ideea că acel spațiu și timp și particule au evoluat cumva datorita organismelor umane este cadrul greșit, pentru că spațiu-timpul în sine nu este fundamental. Propunem o dinamică dincolo de spațiu-timp, mult mai bogată. Dinamica conștiinței. Ceea ce nu facem este să aruncăm vechile noastre teorii. Când fizicienii spun: spațiu-timp este condamnat, asta nu înseamnă că nu mai suntem atenți la Einstein. Absolut nu. Acordăm atenție lui Einstein. Orice teorie nouă dincolo de spațiu-timp a fizicienilor vine cu un proiect mai bun în spațiu-timp, ni-l dă înapoi pe Einstein și sa ne dea înapoi teoria cuantică sau te înșeli. Toate vechile noastre teorii sunt prieteni minunati, și o să le păstrăm drept cazuri speciale ale unei teorii mai profunde. Deci, în teoria noastră a conștiinței, trebuie să facem același lucru. Nu putem propune pur și simplu ceea ce ne dorim. Trebuie să avem o teorie a conștiinței care proiectează și care ne dă înapoi spațiu-timp, și ne dă înapoi teoria cuantică, și ne dă înapoi relativitatea specială și generală, și ne dă înapoi evoluția prin selecție naturală. Dacă nu putem face asta în detaliu matematic precis, apoi nu este un motiv pentru ca oamenii de știință să ne ia teoria conștiinței în serios. E ca și cum conștiința infinită își pune o cască de realitate virtuală. Conștiința infinită pune o cască VR făcută din gândire și percepție. Și făcând asta, în momentul în care pune casca VR, se localizează pe sine în cadrul propriei activitati. Și prin căștile alea se uită prin facultățile de percepție ale unei minți finite; văzul, auzul, atingerea, degustarea și mirosul. Și fragmentează unitatea propriei fiinţe și îl face să apară ca 10.000 de lucruri. Ceea ce sugerez este că există mult mai mult pentru univers decât mintea finită. Nu sugerez că universul apare doar în fiecare dintre mințile noastre finite. Universul există în afara minții noastre finite dar în interiorul conștiinței. Dar sunt limitările minții noastre finite care dau universului aspectul său. Deci, când ne uităm la univers, vedem realitatea care există înainte de a fi percepută. Dar o vedem prin lentila capacităților noastre perceptive, ceea ce îi conferă aspectul. Deci ideea trezirii în multe tradiții spirituale a fost ideea că ceea ce am luat este realitate obiecte din spațiu și timp, corpurile noastre fizice și așa mai departe nu este realitatea finală, că există o realitate mult mai profundă, o realitate a conștiinței care transcende spațiu și timp și obiecte fizice, și că nu suntem divorțați de acea realitate.