Trezirea
este următoarea etapă naturală
a dezvoltării omului.
"Trezirea" reprezintă simpla recunoaștere
a naturii ființei noastre esențiale.
Nu este vreo experiență mistică, religioasă ciudată
aflată doar la indemâna celor puțini
Este disponibilă tuturor.
Ceea ce suntem în esență
este deja deplin treaz, deplin conștient.
Și este total nelimitat.
Adevărata ta natură este mai aproape
decât este acel TU
care crezi că te defineste.
Conștiința
este realitatea supremă a universului.
Următorul pas în domeniul științei:
conștiința este fundamentală.
Ce este totuși Trezirea?
Să îmi explice și mie cineva.
Ce este Trezirea?
Fie că îl numiți sinele adevărat,
sinele iminent sau "fără sine",
sau natura Buddha, Tao
sau Conștiința Christică
chiar nu contează.
In acest film, ne vom referi la aceasta
drept "Conștientizarea".
Conștientizarea
nu este proprietatea unei religii.
Trezirea sau realizarea conștientizării
este ca trezirea dintr-un vis.
Visul personajului tău
în jocul vieţii.
Prin personajele noastre,
experimentăm lumea
în toată frumusețea și urâțenia ei.
Putem numi dualitate această
experiență a vieții și a morții.
De jur imprejur mergem
fixați pe aceste personaje,
gânduri și senzații.
Bine si rău.
Război și pace.
Lumină și întuneric.
Nașterea și moartea.
Până ne trezim și aflăm
noi nu suntem personajul.
În acest film,
lansam o invitație
pentru tine să experimentezi direct
adevărata ta natură.
Pentru a afla direct, nu intelectual...
Cine eşti tu?
Vom repeta aceasta
invitație în moduri diferite.
Când investighezi cine ești
lasă totul să fie exact așa cum este.
Nu mișca mintea
pentru a face ceva să se întâmple
sau pentru a găsi un răspuns
la nivelul mintii.
Și totuși, nu încerca să alungi mintea.
Pur și simplu intenționează să experimentezi direct
cine esti.
Lăsând mintea să fie o
"minte care nu știe"
Trezirea este răspunsul tuturor problemelor lumii
la toate nivelurile.
Toate problemele lumii
provin dintr-o iluzie.
Iluzia fundamentală a minții.
Și acea iluzie este aceea ca
Eu sunt acest personaj limitat.
Când trăim într-un sine mic,
separat
întotdeauna există vreun fel
de nemulțumire perpetuă.
Deci aceasta poate fi o mare nemulțumire
ca o traumă,
sau poate fi doar această
senzație de fundal...
"Ceva nu e bine.
Ceva nu e în regulă. Îmi lipsește ceva.”
Chiar și când am ceva plăcere,
chiar și atunci când obțin ceva în lume,
chiar și atunci când am o relație bună,
dacă am doar o pauză sau un moment,
există acest sentiment de nemulțumire
Sunt izolat sau rupt de ceva.
Deci acest sentiment, care se pare că
este prezent la majoritatea oamenilor,
ne poate motiva
sa ne trezim din acel mic, sine separat
a cărur natură este un fel de anxietate
a separării.
Acest caracter limitat are o tendință
să apuce ceea ce vrea.
Este doar o colecție
a tiparelor condiționate
de a pofti la ceea ce vrea sau
încercând să alunge ceea ce nu vrea.
Este acest proces nesfârșit,
poți spune un principiu al plăcerii
știi, mergând după plăcere, evitând durerea.
Și dacă credem că suntem acest
caracter, acest tipar condiționat,
atunci suferim
și creăm suferință în lume.
Lumea devine o reflectare
a acelei conștiințe egoiste.
Beneficiul trezirii
este că tu suferi mai puțin
si oamenii din jurul tău suferă mai puțin.
Nu există îndoială în mintea mea că
legătura mea inițială cu
înțelegerea mea despre Dumnezeu
a fost o trezire
in viața mea, cea mai mare trezire
experimentata vreodată.
Era ca și cum aș fi dormit într-adevăr
timp de 50 de ani.
Mergând ca un robot, făcând doar
lucrurile pe care am fost învăţat să le fac
din vremea când eram tânăr,
aveam o formulă,
ia fata, ia mașina, ia o slujbă,
ia casa, ia o soție.
O formulă care credeam că este
despre cum trebuia să funcționeze viața
până când am ajuns în jur de 53 ani.
Și mi-am dat seama că în timp ce făcusem
multe dintre acele lucruri și căpătasem
succes profesional până la un punct,
mi-am dat seama că nimic dintre
acestea nu contează. Eu, care m-am trezit
pe la 53 de ani, dându-mi seama
nimic din toate astea nu contează,
nimic din toate acestea nu înseamnă nimic.
Am fost șocat să descopăr
cum asta însemna practic
cât de inutil era totul.
Când încetați să urmați scenariul
care a fost stabilit pentru caracterul tău.
Cel moștenit de la părinți, societate
și condiționarea biologică,
atunci se deschid noi dimensiuni
în cadrul jocului.
Calea se deschide,
dar nu este o cale
pentru a ajunge la o anumită destinație.
Este o cale fără cale,
o desprindere a iluziei pentru a sosi
exact unde te afli în prezent.
Numele meu este Rupert Spira.
Vorbesc despre esențial
înțelegerea non-duală care stă la baza
tuturor marilor tradiții
spirituale și religioase.
Și scriu și conduc meditații ghidate
și port conversații
al cărui scop este să conducă
la o recunoaştere experienţială
a acestei înțelegeri.
Ințelege că
pacea si fericirea
după care tânjim cu toții
mai presus de orice altceva, nu poate niciodată,
prin definitie
să se regăsească în experienţa obiectivă.
Nu poate fi furnizată niciodată
prin obiecte, substanțe,
activități și relații.
Aș sugera
înțelegând aceasta
clar și nu petrecând
restul vieții proprii
căutând împlinirea
unde nu poate fi găsită.
Oricine se uită la acest film o face
tocmai pentru ca
fie a înţeles, fie cel puţin a intuit
că pacea și fericirea
pentru care tânjește nu pot fi găsite
în experienţă obiectivă şi au început
această investigație asupra
adevăratei lor naturi.
Este cea mai importantă investigație
care se poate face de cineva,
și este ancheta
de care depinde fericirea noastră.
Cea mai mare întrebare din viața mea,
desigur,
la care cred că majoritatea se uită
mai devreme sau mai târziu, este
"Ce rost are, de fapt?"
„Ce rost are viața?”
Asta, spre surprinderea mea,
mi s-a spus că scopul vieții
nu avea nimic de-a face
cu tot ceea ce făceam.
Nu era vorba despre meseria mea.
Nu era vorba despre cariera mea.
Nu era vorba de aproape nimic
din viața mea fizică.
Acestea au fost aspecte ale vieții mele,
nu erau scopul vieții.
Scopul vieții mele,
după cum am ajuns să înțeleg
a fost pentru mine să experimentez,
să exprim, demonstrez și împlinesc
adevărata mea identitate,
cine sunt cu adevărat.
Cred că e cea mai mare întrebare
cu care se confruntă majoritatea
oamenilor este o întrebare care cu greu
se întreabă cineva vreodată
sau la care răspunde vreodată.
Cea mai mare întrebare a vieții,
după înțelesul meu, este „Cine sunt eu?”
Cine sunt eu?
Sunt doar o entitate fizică?
ca o pasăre pe cer sau
ca un pește în mare?
poate mai sofisticat,
însă doar o entitate fizică.
Mă nasc, trăiesc, mor.
Acesta este începutul și sfârșitul.
Sau este posibil, doar posibil
să fiu mai mult decât atât?
Este posibil să fiu o entitate spirituală
pur și simplu având o experiență fizică?
Fiecare experiență din viața ta
te-a adus la acesta întrebare universală.
Cine eşti tu?
Nu căuta un răspuns cu mintea.
Lasă totul să fie exact așa cum este.
Cine este conștient de minte?
Simțiți tot ce apare.
Cine este conștient de aceste sentimente?
Aveți o experiență completă
a tot ceea ce apare
ca urmare a anchetei personale
Sunt Donald Hoffman și sunt profesor
emerit al științelor cognitive
la Universitatea din California la Irvine.
Munca mea a fost să predau,
deşi acum sunt emerit
eu nu predau. Și acum fac cercetări.
Chiar acum fac cercetări
pe conștiință, modele matematice
de conștiință și cum ar putea
apărea fizica și spațiu-timpul
dintr-o teorie a conștiinței complet
precisă din punct de vedere matematic.
Propria mea călătorie a fost
atât din partea spirituală
cât și din partea științei.
Deci tatăl meu a fost pastor,
pastor creștin fundamentalist.
Așa că am primit asta duminicile
și am învățat știință la școală
apoi au intrat în conflict, nu?
Poveștile pe care le primeam erau
contradictorii.
Astfel, în adolescență, am realizat
că trebuia să-mi dau seama singur.
Și am decis întrebarea la care
am vrut să răspund:
suntem masini?
Oamenii sunt doar mașini sau nu?
Din punct de vedere fizic,
suntem doar niște mașini
Din punct de vedere spiritual,
nu am fi mașini.
Nu a fost suficient de precis
să spunem ce am fi.
Așa că am decis să pun întrebarea
științific, suntem doar mașini?
Am crezut că cel mai bun mod să o fac
ar fi să studiez inteligența artificială.
Și așa am mers la MIT
în laboratorul care studiază
inteligența artificială
în ceea ce este acum creierul și
dep. de științe cognitive, studiind
latura umană a lucrurilor.
Am vrut să le fac.
Am vrut să văd ce pot face mașinile
dacă și ce este special,
despre oameni și neuroștiința umană.
Pentru a răspunde la asta,
chiar acea întrebare
au dreptate tradițiile spirituale?
suntem mai mult decât niște mașini
sau punctul de vedere fizic, științific
este cel corect?
Și noi suntem doar niște mașini,
iar conștiința este doar un artefact
a activității creierului.
Paradigma materialistă științifică
predominantă în ultimul secol
neagă existenţa a
orice dincolo de fizic,
a orice care nu poate fi
verificat prin metoda științifică.
Știința este un impas.
Nu poate trece dincolo de paradoxul
fundamental pentru fizica cuantică,
care l-a adus faţă în faţă
cu observatorul,
cu însăși conștiința.
La fel, religiile funcționează,
în cea mai mare parte,
doar la nivel de credinţă.
Și-au pierdut scopul inițial, care
urma să conducă la experiența directă,
la adevărul despre cine și ce suntem.
Diviziunea dintre știință și spiritualitate
le-a sărăcit pe amândouă.
Religiile și sistemele spirituale
au nevoie disperată de metode riguroase,