Curiozitatea:
o binecuvântare sau un blestem?
Paradoxul acestei trăsături
este întruchipat la grecii antici
de figura mitică a Pandorei.
Potrivit legendei, a fost prima muritoare
a cărei curiozitate arzătoare
a produs un lanț
de evenimente cutremurătoare.
Pandora a fost însuflețită
de Hefaistos, zeul focului,
care a apelat la ajutorul altor divinități
pentru a o înzestra.
Afrodita i-a dăruit
abilitatea de a simți profund,
de la Hermes a primit stăpânirea limbilor.
Atena i-a oferit meșteșugul de calitate
și atenția la detalii,
iar Hermes i-a pus numele.
La final, Zeus i-a acordat Pandorei
două cadouri.
Primul dar a fost curiozitatea,
care i-a definit personalitatea
și a trimis-o cu ardoare în lume.
Al doilea era o cutie masivă,
curbată, ornamentată
și închisă strâns prin șuruburi.
Însă conținutul cutiei, afirma Zeus,
nu era pentru ochii muritorilor.
Cutia nu trebuia deschisă sub nicio formă.
Pe Pământ, Pandora s-a îndrăgostit
de Epimeteu, un titan talentat
care primise sarcina
de a proiecta lumea naturală a lui Zeus.
Acesta muncise
alături de fratele său Prometeu,
care a creat primii oameni,
dar a fost pedepsit pe vecie
pentru că le-a dăruit focul.
Epimeteu îi ducea mult lipsa fratelui său,
dar în Pandora a găsit un alt suflet zelos
care să-i țină companie.
Pandora a trăit entuziasmată pe Pământ.
Era ușor de distras
și deseori nerăbdătoare,
ținând cont de setea ei pentru cunoaștere
și dorința de a cerceta împrejurimile.
Deseori se gândea
la conținutul cutiei sigilate.
Ce comoară era atât de grozavă
încât nu putea fi văzută de ochiul uman
și de ce era în grija ei?
Degetele abia rezistau tentației
de a deschide cutia.
Uneori era convinsă că aude șoapte
și conținutul cutiei zornăind
de parcă încerca să se elibereze.
Enigma a devenit exasperantă.
Cu timpul, Pandora a devenit
din ce în ce mai obsedată de cutie.
Părea că o forță dincolo de controlul său
o atrăgea către cutie
și o chema pe nume din ce în ce mai tare.
A venit ziua când nu a mai rezistat.
Furișându-se pe lângă Epimeteu,
s-a holbat la cutia misterioasă.
Avea să arunce o privire înăuntru,
satisfăcându-și curiozitatea
pentru totdeauna...
Dar la prima deschizătură a capacului,
cutia s-a desfăcut brusc.
Creaturi monstruoase și sunete oribile
au țâșnit într-un nor de fum
și au înconjurat-o, țipând și chicotind.
Înspăimântată,
Pandora își agita mâinile în aer
pentru a le redirecționa înapoi în cutie.
Dar creaturile s-au dezlănțuit
într-un nor înfiorător.
A simțit un val de neliniște
pe măsură ce acestea se îndepărtau.
Zeus utilizase cutia ca recipient
pentru toate forțele răului
și suferințele pe care le-a creat –
care odată eliberate,
erau de necontrolat.
În timp ce plângea, Pandora a auzit
niște sunetele din cutie.
Nu auzea șoaptele fioroase ale demonilor,
ci un zăngănit ușor ce părea liniștitor.
Când a ridicat iar capacul
și a privit înăuntru,
s-a ivit o rază caldă de lumină
care se unduia prin aer.
Privind-o licărind
în urma răului eliberat,
suferința Pandorei a fost ușurată.
Știa că nu poate repara greșeala,
dar odată cu cele rele,
a eliberat și speranța de a le combate.
Azi, cutia Pandorei
reprezintă consecințele extreme
de a te lupta cu necunoscutul –
dar curiozitatea arzătoare a Pandorei
sugerează și dualitatea
ce stă la baza curiozității umane.
Suntem sortiți să investigăm
tot ce nu știm,
să cercetăm Pământul tot mai mult,
sau e mai bine ca unele mistere
să rămână nerezolvate?