Nu, viața nu e mereu roz,

dar de multe ori depinde cum o vedem.

Vă amintiți cum în zilele ploioase

ne rugăm să se lumineze cerurile,

iar brusc apare curcubeul

și ne bucurăm?

E un miracol divin.

Nu, nu mereu sunt flori
în grădina noastră,

ci speranță, unde e numai
pământ arid lipsit de afecțiune.

În această zi specială a autismului,
lumea nu se oprește, continuă,

urmându-și drumul stâncos.

Dar noi vom căuta perla

în acea scoică închisă, care e autismul.

Să ne unim visurile într-a-nvinge
coșmarul neglijenței.

Să facem pași, pașii noștri
atât de obosiți de mers,

căutându-vă pe voi
în locuri întunecate.

Ne e teamă, nu putem renunța.

De multe ori ne îndoim,
dar nu ne putem frânge.

Inima frântă de durere...

Ziua trece, viața continuă,

dar lupta nu e niciodată în zadar.

Zi de zi, umanitatea conștientizează

că voi nu sunteți umbre, sunteți persoane

ferite de rău, de către autism.

(Aplauze)