Cum Să Ai Biruniță Asupra Jignirii
Har şi pace tuturor în numele puternic a lui Isus.
Sunteți bineveniți la o nouă ediție a programului ''Credința este Naturală" aici la God's Heart TV.
Azi vreau să împărtăşesc cu voi un mesaj cu ő lecție importantă
despre cum să ai biruință asupra jignirii în relații.
Pentru că am văzut de multe ori
ce repede se pot distruge relațiile din cauza cuvintelor.
Multe relații se termină prea repede din cauza cuvintelor.
Vedem cum căsătoriile ajung la divorț.
Vedem cum se distrug familii.
Vedem cum prietenii ajung la pragul despărțirii din cauza cuvintelor.
De asemenea, am văzut cum probleme minore
care s-au fi putut rezolvate repede, s-au înrăutățit datorită cuvintelor.
Cuvinte lipsite de respect, cuvinte provocatoare, cuvinte otrăvitoare.
Popor al lui Dumnezeu, vă spun că
nu otrava cuvintelor ci poluarea inimilor
clădeşte cu adevărat jignirea şi duce la ruperea relațiilor,
care de uneori nu se mai pot repara.
Poluarea inimilor.
Cuvintele pot fi rostite íntr-un moment de indiscreție şi nepăsare,
provocare, durere ori mânie.
Acele cuvinte pot fi adăpostite în inimă pentru zile, săptămâni, luni,
chiar ṣi cu mult timp după ce emoțiile acelui moment au trecut,
cu mult timp după ce circumstanțele în care au fost rostite s-au schimbat.
Aş vrea să fiu foarte clar cu voi, popor al lui Dumnezeu.
Nu vreau în niciun caz să justific folosirea cuvintelor otrăvitoare.
Nu. Nu deloc.
De fapt, domnul nostru Isus Hristos a spus în Matei 12:36-37,
,,Vă spun că în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit."
Ca şi creştini, trebuie să ne rugăm precum David s-a rugat în psalmul 141:3:
,,Doamne pune strajă gurii mele, păzeşte
uşa buzelor mele.
Deci nu vreau să justific folosirea cuvintelor otrăvitoare. Nu!
Dar în mesajul de azi, aş vrea să mă concentrez asupra reacției noastre
când primim aceste cuvinte.
Precum vedeți, problema nu constă în auzirea acelor cuvinte.
Problema este în adăpostirea acelor cuvinte în inimile noastre.
Adăpostirea otravei produce contaminarea.
Acum vreau să fiu foarte practic.
Vreau să vă dau un exemplu practic.
Imaginează-ți că mănânci sau bei ceva
pe care organismul tău îl recunoaşte ca pe ceva toxic,
ceva otrăvitor. Care va fi prima ta reacție?
O vei scuipa afară.
Te vei elibera de ea cât mai repede.
Dumnezeu ne-a creat ca organismul nostru
să respingă acel lucru pe care-l recunoaşte ca fiind periculos.
La fel, popor al lui Dumnezeu,
adăpostirea cuvintelor otrāvitoare în inimile noastre este un lucru periculos.