Prima mea iubire a fost cerul înstelat. Iubirea e complicată. Sunt imagini de pe culese de Hubble Space Telescope Ultra-Deep Field, unele dintre cele mai îndepărtate imagini ale universului nostru observabil. Tot ce vedeţi aici e o galaxie alcătuită din miliarde de stele. Cea mai îndepărtată galaxie se află la un trilion de trilioane de km depărtare. Ca astrofizician am privilegiul să studiez cele mai exotice obiecte din univers. Obiectele care m-au captivat încă de la începutul carierei sunt găurile negre hiperactive și supermasive. Cu o greutate de până la 10 miliarde de ori mai mare decât a Soarelui, aceste găuri negre galactice devorează cu viteze de peste 1000 de ori mai mari decât găurile negre „obişnuite”, cum le numiţi voi. (Râsete) Aceste două caracteristici, alături de altele, le califică drept quasari. În același timp, obiectele pe care le studiez, produc unele dintre cele mai puternice fluxuri de particule observate vreodată. Aceste torente înguste, numite jeturi, se mișcă cu o viteză de aproape 99,99% din cea a luminii și sunt îndreptate direct înspre Pământ. Aceste găuri negre în jeturi, îndreptate spre Pământ, supermasive și hiperactive se numesc blazari sau quasari strălucitori. Blazarii sunt speciali pentru că sunt printre cei mai eficienți acceleratori de particule din univers ce transportă cantități incredibile de energie prin galaxii. Aici puteți observa o reprezentare artistică a unui blazar. Discul în formă de farfurie format din materialul înghițit de gaura neagră se numește disc de acreție, reprezentat aici în albastru. O parte din acest material e aruncat pe marginea găurii negre și accelerat la viteze nebuneşti în jet, reperezentat aici în alb. Deși un sistem de blazari se întâlnește rar procesul prin care natura atrage material galactic în formă de disc și apoi aruncă o parte afară în jeturi, e destul de comun. Vom reuși să ne depărtăm mai mult de aceste sisteme de blazari pentru a demonstra relația pe care o au cu restul materialului galactic. Pe lângă studiul cosmic al materialului care intră și care iese, alt obiectiv de mare interes actual în astrofizica blazarilor e sursa imensei cantități de energie necesară pentru emiterea jetului. Din această imagine mă interesează unde se formează această pată albă și dacă există vreo legătură între ea, jet și materialul din discul circumstelar. Un răspuns clar la acestă întrebare a fost imposibil de obținut până în 2008, când NASA a lansat un telescop nou care detectează mai bine radiațiile gamma, adică lumina a cărei energii e de un milion de ori mai mare decât cea a unui aparat de raze X. Eu compar simultan variațiile zilnice şi anuale ale radiațiilor gama și vizibile, pentru a localiza mai eficient aceste bule de radiație gama. Din studiile mele rezultă că în anumite ocazii aceste pete se formează mult mai aproape de o gaură neagră decât credeam inițial. Cu cât vom localiza mai exact unde se formează aceste pete de raze gama, vom putea înțelege mai bine cum sunt accelerate aceste jeturi, şi chiar vom putea dezvălui procesele dinamice prin care se formează unele dintre cele mai fascinante obiecte din universul nostru. Totul a început ca o poveste de dragoste. Și încă e. Acestă iubire m-a transformat dintr-o tânără ce privea cerul cu curiozitate într-un astrofizician de meserie, fascinat de descoperiri pe bolta cerească. Cine ar fi zis că urmărind Universul mă va ancora într-atât de misiunea mea de pe Pământ. Nu se știe niciodată unde ne poartă aripile primei iubiri. Mulțumesc. (Aplauze)