Deși atât de multe s-au spus despre schimbările climatice, nu am auzit nici pe departe suficient despre impactul psihologic al trăirii într-o lume în încălzire. Dacă ați auzit despre cercetarea climatică pe care oamenii de știință ca mine o includ în cărți și documentare, probabil că ați simțit fiori de teamă, fatalism sau neputință. Dacă un dezastru natural v-a afectat, aceste sentimente sunt și mai profunde, ducând la șoc, traumă, relații deficitare, abuz de substanțe și pierderea controlului și identității personale. Măsuri politice și tehnologice vitale sunt luate pentru a modera haosul climatic dar eu sunt aici pentru a evoca sentimentul pentru care trebuie ca acțiunile și politicile noastre să reflecte o înțelegere a modului în care schimbările ne amenință bunăstarea mintală, socială și spirituală. Anxietatea, suferința și depresia cercetătorilor și activiștilor de mediu au fost raportate de ani de zile. Există trenduri vizibile după fenomene extreme precum uraganele Sandy sau Katrina, cauzând intensificarea sindromului post-traumatic și tentativele de suicid. Există date despre sănătatea mintală a comunităților nordice, unde încălzirea e mai rapidă, precum inuiții din Labrador, care se confruntă cu un stres emoțional acut văzând cum gheața, o mare parte din identitatea lor, se topește sub ochii lor. De parcă nu ar fi de ajuns, Asociația Americană de Psihologie spune că răspunsurile psihologice la schimbările climatice precum evitarea conflictelor, neajutorarea și resemnarea, cresc constant. Asta înseamnă că mintea noastră conștientă și inconștientă ne împiedică să identificăm adevăratele cauze ale problemei, să lucrăm la soluții și să ne protejăm atitudinea rezilientă, dar avem nevoie de toate aceste lucruri pentru a înfrunta ce am făcut. Recent, am studiat un fenomen care este doar un exemplu de suferință emoțională întâlnit acum. Și vine sub forma unei întrebări la care mulți oameni din generația mea se străduiesc să răspundă. Aceasta fiind: Oare e bine să am un copil în era schimbării climatice? Până la urmă, orice copil de azi va trebui să trăiască într-o lume unde uraganele, apele și focul - ceea ce numim dezastre naturale - vor fi devenit o normalitate. Cei mai calzi 20 de ani din istorie au fost în ultimii 22 de ani. Națiunile Unite se așteaptă ca două treimi din populația globală s-ar putea confrunta cu lipsa de apă în următorii șase ani. Banca Mondială prezice că până în 2050, vor fi 140 de milioane de refugiați din cauza climei în Africa subsahariană, America Latină și sudul Asiei. Alte estimări plasează numărul lor la peste un miliard. Migrațiile mari și lipsa resurselor cresc riscul de violențe, războaie și instabilitate politică. UN tocmai a raportat că sunt peste un milion de specii pe cale de dispariție, multe dispărând în câteva decenii, și că emisiile noastre cresc constant, chiar și după Acordul de la Paris. În ultimul an și jumătate, am condus ateliere și interviuri cu sute de oameni despre parenting în criza climatică. Și vă pot spune că oamenii care sunt îngrijorați să aibă un copil din cauza climei nu sunt motivați de orgoliul renunțării ascetice. Sunt epuizați mental. Există chiar o mișcare numită BirthStrike, ai cărei membri au declarat că nu vor avea copii din cauza crizei ecologice și a inacțiunii guvernelor de a se opune acestei amenințări. Și da, alte generații au avut de-a face cu pericole apocaliptice, dar nu înseamnă că nu trebuie să luăm în serios amenințarea de acum. Unii simt că e mai bine să adopte copii, sau că nu e etic să ai mai mult de unul, în special trei, patru sau mai mulți, deoarece copiii cresc emisiile de gaze cu efect de seră. Acum, este un lucru trist când oamenii care vor copii sacrifică acest drept pentru că, într-un fel, li s-a spus că alegerile lor de viață sunt de vină, când de fapt vina este mai comună, dar hai să despicăm firul în patru aici. Un studiu adesea citat arată că, în medie, a avea cu un copil mai puțin într-o națiune industrială poate economisi până la 59 de tone de CO2 pe an. În comparație, a trăi fără o mașină economisește aproape 2,5 tone, a evita un zbor transatlantic, doar unul singur, economisește în jur de 1,5 tone, iar a avea o dietă bazată pe plante poate economisi o tonă pe an. Și gândiți-vă că un copil din Bangladesh adaugă doar 56 de tone de carbon familiei sale de-a lungul vieții, pe când un copil american adaugă 9.441 de tone. Și de asta unii spun că părinții din țările cu amprente mari de carbon ar trebui să se gândească mai bine câți copii să aibă. Dar decizia de a face un copil și încrederea în viitor sunt foarte personale și legate de norme sociale și culturale, credințe religioase, statusul economic, nivelul de educație și altele. Pentru unii, dezbaterea despre copii în criza climatică poate părea venită dintr-o altă lume. Mulți înfruntă amenințări mai urgente, ca de exemplu: cum să pună mâncare pe masă când mama este singură cu trei slujbe, sau sunt infectați cu HIV, sau migrează cu o caravană. Din păcate, totuși, schimbarea climatică este foarte interdimensională. Ea multiplică problemele deja existente ale comunităților marginalizate. Un cercetător politic mi-a spus că un indicator primar al impactului psihologic al schimbării climatice este creșterea numărului de femei informate care decid să nu aibă copii. Interesant. Sună familiar pentru voi, psihologic? Sunteți, poate, o persoană cu stres pre-traumatic cauzat de climă? Un psihiatru climatic a venit cu ideea, și, apropo, asta e o profesie acum, psihiatri pentru suferințe climatice. Ei au de lucru într-o vreme când unii elevi de liceu nu vor să mai dea la facultate, pentru că nu pot vedea un viitor stabil pentru ei. Și asta mă aduce la ideea principală. Frica în creștere de a avea copii în criza climatică este un indicator urgent de cât de stresați sunt oamenii. Acum, elevii din lumea întreagă cer o schimbare într-un strigăt acut de disperare. Faptul că vedem cum contribuim la această problemă care ne pune în pericol e de-a dreptul copleșitor. Schimbările climatice sunt atotcuprinzătoare și sunt multe căi prin care ne afectează negativ moralul. Mulți activiști vor spune că cel mai bun antidot al durerii este activismul. Unii psihologi vor spune că răspunsul se găsește în terapie. Alții cred că soluția este să te imaginezi pe patul de moarte, reflectând la ce a însemnat cel mai mult în viața ta, pentru a vedea ce trebuie să faci mai mult acum cu timpul pe care îl mai ai. Avem nevoie de aceste idei, și de altele, pentru a avea grijă de noi înșine, când mediul înconjurător devine tot mai punitiv. Indiferent dacă avem copii sau nu, trebuie să fim sinceri cu privire la ce se întâmplă, și ce ne datorăm unul altuia. Nu putem trata impactul psihologic al schimbării climatice ca pe un efect secundar, pentru că celelalte probleme din știință, tehnologie, politică și economie par mai dure, pe când aceasta pare mai sensibilă. Sănătatea mintală trebuie să fie parte importantă a oricărei strategii de supraviețuire, necesitând fonduri și o etică de egalitate și grijă, precum și informare extinsă. Chiar dacă ai avea cel mai evitant stil de a-ți exprima emoțiile, nu ne putem ascunde după niciun colț al lumii de problema aceasta. Vă mulțumesc! (Aplauze)