Bun venit! Salutare San Francisco!
TEDx- Doamne, ce lumină puternică!
Bună tuturor! Ce mai faceţi?
(Publicul aplaudă) Bine? OK...
Mă numesc Mel Robbins şi de 17 ani
ajut oamenii să obţină ce îşi doresc.
În limite raționale! Soţul meu e prezent.
Am făcut asta la tribunal,
în sala de consiliu, în dormitor,
în sufragerie, oriunde vreţi să fiţi
şi dacă sunt în preajmă,
vă ajut să obţineţi ce doriţi.
De trei ani găzduiesc o emisiune radio.
Cinci zile pe săptămână, live în 40 de oraşe
vorbesc cu oameni din America, care se simt blocaţi.
Ştiţi că o treime dintre Americani
sunt nemulţumiţi de viaţa lor?
Asta înseamnă o sută de milioane de oameni!
E o nebunie!
Am observat asta în ultima emisiune realizată
numită "rudele".
Locuiesc cu familii din America (Râsete)
Aţi ghicit!
- care sunt în război cu rudele lor.
Îi mutăm în aceeaşi casă,
eu îi asaltez verbal pe toţi,
deschidem cutia Pandorei
şi îi oblig să nu se mai certe pe gogoşi
şi la cine se ţine masa de Ziua Recunoştiinţei
şi să vorbească despre adevărata problemă.
Şi despre asta vreau să vă vorbesc.
Sunt aici pentru voi.
În cam optsprezece minute vă spun tot ce ştiu
despre cum să obtineţi ce doriţi.
Vreau ca timp de o milisecundă
să vă gândiţi ce vreţi.
Da, voi!
Şi vreau să fiţi egoişti.
La naiba cu Simon şi cu "Noi".
E vorba de mine, acum!
(Râsete) (Aplauze)
Scuze Simon.
Ce vă doriţi? Iată ce vă propun.
Nu vreau să sune bine pentru alţii.
A fi sănătos nu vă face să vreţi să slăbiţi.
Dar să slăbiţi ca să vă întâlniţi cu cineva
asta da motivaţie. (Râsete)
Vreau să ştiu deci: ce vă doriţi?
Să pierdeţi din greutate?
Să vă triplaţi venitul?
Să începeţi o afacere?
Să vă găsiţi perechea?
Ce anume? Gândiţi-vă.... acum.
Ştiti prea bine. Nu mai analizaţi.
Alegeţi ceva.
Asta e problema. Nu veţi alege.
O să vorbim despre cum să obţineţi ce doriţi.
Iar asta de fapt este simplu.
Dar nu am spus că este şi uşor.
Este foarte simplu.
Dacă vă gândiţ bine
trăim într-o epocă extraordinară.
Indiferent de lucrul la care vă gândiţi
o dietă sănătoasă, să vă vindecaţi de diabet,
să aveţi grijă de cei în vârstă,
să demaraţi o afacere în domeniu,
să vă mutaţi în Africa şi să construiţi o şcoală...
Puteţi intra într-o librărie chiar acum
să cumpăraţi zece cărţi scrise de specialişti
despre cum să faceţi ceva.
Aţi putea căuta pe internet.
Şi aţi găsi probabil mii de bloguri
cu informaţii detaliate despre
orice vă interesează şi altcineva deja face.
Vă puteţi inspira de la cineva.
(Râsete)
Le puteți călca pe urme, doar să căutaţi.
Faceţi ce au făcut şi alţii
pentru că ei deja au rezultate!
De ce nu aveţi ce vă doriţi
când aveţi informaţia de care aveţi nevoie,
contactele necesare,
instrumente online să porniţi o afacere,
să vă alăturaţi unui grup sau orice altceva?
Totul începe de la un singur cuvânt.
B*©#.
Înţelegeţi la ce mă refer?
Cuvântul cu B. Este peste tot.
Îl auziţi tot timpul.
Eu una nu înţeleg atracţia faţă de el.
Nu păreţi mai deştepţi când îl spuneţi.
Şi nici nu exprimă ce simţiţi cu adevărat.
Nici nu merită menţionat.
Ghiciţi desigur că vorbim despre cuvântul "bine".
"Ce mai faci?" "Oh, sunt bine."
Chiar sunteţi? Cu adevărat?
Cu kilogramele astea în plus? Sunteţi bine?
Vecini de cameră cu soțul... sunteţi bine?
Nu faceţi sex de patru luni şi sunteţi ok?
Chiar aşa?
Eu nu cred!
Dar cuvântul "bine" în sine este genial.
Dacă sunteţi bine nu trebuie să faceţi nimic.
Dar pe mine cuvântul "bine" mă înfurie.
Subiectul aici este cum să fim plini de viaţă
şi spuneţi despre asta că este "bine"?
Un cuvânt superficial şi şubred.
Dacă vă simţiţi nasol, spuneţi asta!
Dacă vă simţiţi minunat spuneţi aşa!
Spuneţi adevărul!
ŞI nu din convenienţă:
"Te plictisesc dacă îţi spun că îmi urăsc viaţa!
sau: "Hei, mă simt minunat. Dar asta te face
pe tine să te simţi groaznic."
Cea mai mare problemă
cu acest cuvânt "bine"
este că vi-l spuneţi vouă.
Vă doriţi ceva, dar eu vă garantez că de fapt
v-aţi convins că sunteţi bine fără să-l aveţi.
De asta nu faceţi eforturi.
Sunt zonele din viaţa voastră la care aţi renunţat.
Sau spuneţi
"Sunt bine. Mama nu se va schimba niciodată
aşa că nu pot să discut cu ea despre asta."
"Sunt bine. Aştept să termine copiii facultatea
şi apoi să divorţez
aşa că dormim în camere separate."
"Sunt bine. Mi-am pierdut slujba, abia îmi plătesc facturile,
dar oricum, e greu să găseşti un job."
Mă enervează cuvântul ăsta
pentru că oamenii de ştiinţă au calculat...
da, cobor,
(Râsete)
au calculat
şansele
ca voi
să vă naşteţi.
Chiar aşa. Au calculat probabilitatea.
Vă văd acolo sus.
Au analizat numerele.
Voi care staţi în picioare, vreţi să auziţi asta.
Au analizat şansele ca voi să vă naşteţi.
Au luat în calcul toate războaiele,
dezastrele naturale şi dinozauri
şi celelalte.
Oare realizaţi că şansa
ca tu cel de aici: lasă calculatorul,
ridică-te Doug! (Râsete)
Şansa ca Doug să fie aici -- salută lumea --
şansa ca Doug să se nască
în acea zi
din părinţii săi, cu structura sa ADN
este de 1 la 400 de trilioane!
Extraordinar!
Doug: Sunt atât de norocos!
Mel: Da! Nu eşti bine! Eşti fantastic!
Ai idei fantastice şi nu pentru a te tortura.
Mulţumesc. Mulţumesc, Doug. (Aplauze)
Christine avea dreptate cănd spunea
că toţi puteţi fi pe scenă.
Pentru că voi, noi, suntem toți în categoria asta.
1 la 400 de trilioane.
Zilnic aveţi idei care vă pot schimba viaţa,
pot schimba lumea, felul în care simţiţi
şi ce faceţi cu ele? Nimic!
Sper să nu vă pozez. (Râsete)
Nu aţi plătit pentru asta. (Râsete)
Vreau să vă gândiţi un minut --
îmi place să folosesc analogia "butonul de aţipit"
aveţi aceste minunate idei care apar.
Urmăriţi zilnic oamenii
şi vă garantez, că este ca la ping pong.
Când aveţi o idee, ce faceţi? Apăsaţi butonul!
Care-i prima decizie de azi dimineaţă?
Pariez că e să vă întoarceţi în pat.
Spuneţi: "Da, sunt o şansă din 400 de trilioane
ia să mă întorc în pat."
Înţeleg! Patul e confortabil! E drăgut, e cald!
Dacă sunteţi norocos, aveţi pe cineva alături.
Eu îl am pe soţul meu, copiii şi poate câinele.
Motivul pentru care vă amintesc de decizia de azi
şi de butonul de aţipit este pentru că
dacă vreţi să schimbaţi ceva, orice,
trebuie să ştiţi un singur lucru.
Şi anume:
Nu veţi avea nicicând chef s-o faceţi.
Niciodată.
Nimeni nu sare-n ajutor, motivaţia nu va apărea,
nu veţi avea chef niciodată.
Oamenii de ştiinţă o numesc energia de activare.
Aşa denumesc ei energia necesară
pentru a vă schimba comportamentul
de pe pilot automat la ceva nou.
Mâine încercaţi asta.
Sunteţ mândri că sunteţi la TED.
(Râsete) Încercaţi asta.
Mâine dimineaţă setaţi alarma
cu 30 de minute mai devreme.
Şi când sună, luaţi așternutul
daţi-l de-o parte, ridicaţi-vă şi începeţi-vă ziua.
Nu aţipiţi, nu întârziaţi.
Fără: "Mai stau un pic, Mel nu-i aici să vadă."
Faceţi asta.
Şi veţi vedea că vă veţi confrunta
cu forţa fizică -- subliniez asta --
necesară să vă schimbaţi comportamentul.
Credeţi că cine vrea să slăbească
ţine de plăcere vreo dietă?
Sigur nu!
Că le place să mănânce pui fiert şi mazăre
în loc de croisant?
Nu cred!
Energia de activare
necesară să lăsaţi calculatorul
şi să vă duceţi afară
la plimbarea planificată
este exact aceeaşi care vă trebuie
să vă ridicaţi din patul călduţ.
Interesant că fiind adult,
de la optsprezece ani,
nu vă spune nimeni că de acum
trebuie să aveţi grijă de voi.
Şi prin asta înţeleg
că vă priveşte cum faceţi ce nu aveţi chef
pentru a deveni ce trebuie să deveniţi.
Şi sunteţi atât de ocupaţi
aşteptând să aveţi chef.
Dar asta nu se va întâmpla!
Fiul meu nu vrea să renunţe la DS.
Asta e treaba mea!
"Lasă odata blestematul ăla de DS!"
"Kendall, spală păpuşile!
Dacă vrei să le laşi în baie, curăţă-le măcar !"
(Râsete)
"Mestecă cu gura închisă!
Nu suntem în hambar!"
"Masa este gata, ieşi din cămară.
Ca părinte ştii cum este să fii copil.
Părinţii te obligă să faci lucruri
de care nu ai chef.
Pentru că altfel nu le-ai face. Niciodată.
Nici acum, nici atunci, niciodată!
Şi după ce devii bun la ceva
găseşti altceva care să nu ai chef să faci.
Şi apoi te plictiseşti "Urăsc slujba asta.
Bla, bla, plictisitor."
Dar cauţi alta? Nu!
Te gândeşti doar la aia.
E foarte, foarte simplu să obții ce vrei.
Dar nu este uşor.
Trebuie să te obligi pe tine însuţi.
Şi vorbesc serios.
Și folosesc cuvântul "forţă" pentru că
am urmărit-o pe Roz vorbind despre emoţii
arătând imaginea creierului cu cele două părţi
este că şi eu văd creierul în acelaşi fel.
Aş spune doar că o parte
este pe pilot automat
iar alta pe post de frână de urgenţă.
Astea sunt vitezele:
pilot automat, frâna de urgenţă.
Iar cea mai placută creierului este:
pilotul automat.
Aţi remarcat vreodată că ajungi la muncă
şi să te gândeşti: "Cum am ajuns aici."
(Râsete)
Nu băuserăţi! Eraţi pe pilot automat.
Funcţionaţi doar la acest nivel.
Problema cu mintea e că atunci când
vreţi să iesiţi din rutină
creierul apelează la frâna de urgenţă!
Şi reacţionează aşa tot timpul.
Intraţi în bucătărie şi vedeţi
că trebuie să spălaţi vasele tuturor.
Şi gândiţi pentru a suta oară:
O să-i omor!
De fapt le las aşa şi îi pun să le spele."
Dar asta nu e rutina voastră, nu-i aşa?
Aşa că mintea apelează la: frâna de urgenţă!
Şi intraţi pe pilot automat.
"O să le pun în maşină, o sa fiu furioasă
şi nu o să facem sex."
Asta o să fac."
(Râsete) (Aplauze)
Iar când spun "forţă",
mă refer la forţa necesară întreruperii rutinei.
Şi când vă gândiţi la viaţa voastră
e nostim pentru că devenim adulţi
şi ne străduim să ne încadrăm viaţa
într-o anumită rutină stabilă,
iar apoi ne plcitisim!
Vă treziţi la aceeasi oră,
mâncaţi cam acelaşi lucru,
mergeţi la muncă pe acelaşi drum,
ajungeţi acolo, sunteţi ocupat,
evitaţi să daţi telefoane,
vă uitaţi pe Facebook,
mergeţi la întâlniri, luaţi notiţe,
va uitaţi iar pe Facebook,
faceţi planuri pentru seară,
păreţi iar ocupat,
apoi mergeţi acasă pe acelaşi drum
mâncaţi acelaşi lucru sau ceva asemănător,
vă uitaţi la aceleaşi programe
şi apoi dormiţi şi tot aşa!
Nu-i de mirare că sunteţi plictisiţi!
Rutina vă omoară!
Am o teorie de ce oamenii se blochează.
Cred că toţi aţi luat cursuri de Psihologie 101
şi aţi dat peste piramida trebuinţelor lui Maslow?
Corpul vostru e grozav.
Aveti aceste nevoi de bază.
Iar corpul vă trimite semnale.
Dacă vreți mâncare, ce simţiţi?
Dacă vreţi apă, ce simţiţi?
Dacă vreti sex, ce simţiţi?
(Râsete) Mulţumesc.
Când vă simţiţi blocaţi,
nemulţumiţi de viaţă,
e un semnal.
Nu un semnal că viaţa vă e distrusă.
Ci că o nevoile de bază nu e îndeplinită.
Nevoia de explorare.
Totul în viaţa voastră, corpul vostru, creşte!
Celulele se regenerează, părul, unghiile
cresc toată viaţa.
Iar sufletul are nevoie
să exploreze şi să crească.
Şi realizaţi asta numai
ieşind din zona de confort.
Obligându-vă să ieşiţi
din mintea voastră. Mulţumesc.
Dacă rămâneţi în cap sunteţi
în spatele liniilor inamice.
Ăla nu-i Dumnezeu care vorbește, ok? Nu!
Dacă am înregistra ce vă spuneţi voi înşivă
v-am interna la nebuni.
(Râsete)
Nu aţi ieşi cu oameni
care v-ar vorbi
cum vorbiţi cu voi înşivă.
Aşa că, ieşiţi din mintea voastră!
Sentimentele voastre vă împiedică!
Nu-mi pasă cum vă simţiţi!
Îmi pasă ce vreţi!
Şi dacă sunteţi atenţi la ce simţiţi
cu privire la ceea ce vreţi, nu veţi obţine.
Pentru că nu veți avea chef să acționați.
Trebuie să ieşiţi din zona de confort.
Nu-i vorba de asumarea de riscuri,
ci de a ieşi din zona de confort.
Cele 3 secunde în care trageţi de voi
să vă treziţi, nu vă plac.
Dar odată sculaţi, este minunat.
Acele trei secunde în care staţi
şi cineva spune "Scoală-te şi dansează,"
şi voi vă gândiţi "Poate ar trebui"
şi apoi vă răzgândiţi "Hmm".
Acel moment, când aţi avut impulsul
dar v-aţi râzgândit
şi nu aţi folosit energia de activare
necesară sâ vă forțaţi
trage frâna de urgenţă.
"Stau aici. Nu mă alătur.
Nu-mi place să dansez."
Mie mi s-a întâmplat să dau peste Rachel
să începem să vorbim
şi apoi să vorbim şi pe tweeter.
Şi suntem prietene. Şi -- bum! Ieşi afară.
Acolo este magia.
Acolo există şansa de 1 la 400 de trilioane.
Ceea ce fac -- scuze, ăsta e finalul.
Puteţi folosi regula celor 5 secunde,
aşa o numesc eu.
Mintea poate procesa o expresie facială
în 33 de milisecunde.
Se mişcă al naibii de repede.
Şi mai face ceva repede.
Dacă aveţi impulsul de a face ceva
şi nu acţionaţi în cinci secunde,
trageţi frâna de urgenţă şi ideea dispare.
O ucideţi!
Dacă aveţi impulsul să dansaţi
şi nu vă ridicaţi în 5 secunde,
veţi trage frâna de urgenţă.
Dacă vă place
unul dintre vorbitori
şi nu faceţi ceva în 5 secunde
să scrieți, să trimiteţi un text,
orice ca să prindeţi ideea,
veţi trage frâna de urgenţă
şi ideea dispare.
Problema e acţiunea, nu lipsa de idei.
Ucideţi ideea. Nu e vina mea.
A nimănui de fapt.
Vouă vă faceţi asta. Opriţi-vă!
Contez pe voi. 1 la 400 de trilioane.
Aveţi multe de făcut!
Şi nu se va petrece în minte.
Vreau să faceţi ceva astăzi.
La petrecere -- care va fi în curând
cred că toţi avem nevoie de un cocktail,
practicaţi regula celor 5 secunde.
Vedeţi pe cineva şi aveţi un impuls:
pare interesant? Intraţi în vorbă!
Sunteţi inspirat de cineva şi aveţi o nelămurire?
Întrebaţi!
De asta sunteţi aici!
Experimentaţi şi veţi fi surprinşi de rezultat.
Şi mai vreau să ştiţi că tot ce fac:
emisiune radio sau televizată,
cartea pe care o scriu, articolele
sunt pentru voi.
Şi dacă pot face ceva
să vă determin să faceţi ce nu aveţi chef,
să obtineţi ce vă doriţi, o voi face.
Dar trebuie să vă mişcaţi, să deschideţi gura
şi să cereţi.
Aţi înţeles? Bine. Faceţi asta.
(Aplauze)
Mulţumesc! Mulţumesc! Ridicaţi-vă!
Ați avut acest implus, ridicaţi-vă!