Când eram copil, eram tocilar prin chintesență. Cred că și unii dintre voi ați fost la fel. (Râsete) Și dumneavoastră domnule, care ați râs cel mai tare, probabil că încă mai sunteți. (Râsete) Am crescut într-un mic oraș în câmpiile prăfuite din nordul Texasului, fiu de șerif care a fost fiul unui pastor. A intra în belele nu era o opțiune. Așa că am început să citesc cărți cu calcule ca sursă de distracție. (Râsete) Și tu la fel. Și asta m-a făcut să construiesc un laser și un computer și să modelez rachete, iar apoi să fac combustibil pentru rachete în dormitorul meu. Acum, în termeni științifici, numim asta o idee foarte proastă. (Râsete) Cam pe atunci, „2001: Odiseea spațială” a lui Stanley Kubrick apăruse în cinematografe, iar viața mi s-a schimbat pentru totdeauna. Am iubit absolut totul legat de acel film, în special pe HAL 9000. HAL era un computer dotat cu conștiință, conceput pentru a ghida nava spațială Discovery de la Pământ până la Jupiter. HAL avea de asemenea un caracter imperfect, întrucât a ales să prețuiască mai mult misiunea, în defavoarea vieții umane. HAL a fost un personaj fictiv, dar cu toate acestea, el vorbește despre temerile noastre, temerile noastre de a fi subjugați de o inteligență artificială fără sentimente, care este indiferentă în fața omenirii. Cred că astfel de temeri sunt nefondate. Într-adevăr, ne aflăm într-un moment remarcabil în istoria omenirii, când, motivați de refuzul de a accepta limitele corpurilor și minților noastre, construim mașinării de un rafinament și o grație frumoasă și complexă care va extinde cunoașterea umană dincolo de imaginația noastră. După o carieră care mi-a purtat pașii de la Academia Forțelor Aeriene la Space Command în prezent, am devenit inginer de sisteme și recent am fost implicat într-o problemă de inginerie în legătură cu misiunea NASA către Marte. În zborurile spațiale către Lună ne putem baza că cei de la controlul misiunii din Houston urmăresc toate aspectele unui zbor. Însă Marte e de 200 de ori mai departe și în consecință, e nevoie în medie de 13 minute ca un sunet să parcurgă distanța dintre Pământ și Marte. Dacă apare o problemă, nu există suficient timp. Astfel, o soluție rezonabilă de inginerie ne determină să punem controlul misiunii între pereții navetei spațiale Orion. O altă idee fascinantă din profilul misiunii e plasarea de roboți humanoizi pe suprafața planetei Marte înaintea sosirii oamenilor, mai întâi pentru a construi echipamente și instalații și apoi pentru a servi ca membri colaboratori ai echipei științifice. Pe măsură ce priveam asta dintr-o perspectivă inginerească, devenea foarte clar pentru mine că ceea ce aveam nevoie să creez era o inteligență artificială abilă, cooperantă și dotată cu inteligență socială. Cu alte cuvinte, aveam nevoie să construiesc ceva asemănător lui HAL, dar fără tendințele sale ucigătoare. (Râsete) Să facem o mică pauză. Este oare posibil să construim o asemenea inteligență artificială? De fapt, chiar este. În multe feluri, aceasta este o problemă grea de inginerie cu elemente de inteligență artificială, și nu o problemă inextricabilă de IA care necesită inginerie. Ca să-l parafrazez pe Alan Turing: „Nu sunt interesat să construiesc o mașinărie dotată cu conștiință”. Nu construiesc un HAL. Tot ce vreau este un creier simplu, ceva ce oferă iluzia inteligenței. Arta și știința informatică au parcurs un drum lung de când HAL a fost adus pe ecran și-mi imaginez că dacă inventatorul său, Dr. Chandra, ar fi fost aici azi, ar fi avut o listă întreagă de întrebări pentru noi. E într-adevăr posibil pentru noi să folosim un sistem de milioane și milioane de dispozitive, ca să citim în fluxurile lor de date, pentru a le prezice erorile și a acționa înainte? Da. Putem construi sisteme care să converseze cu oamenii în limba lor naturală? Da. Putem construi sisteme care să recunoască obiecte, să identifice emoții, să arate emoții, să joace jocuri și chiar să citească de pe buze? Da. Putem construi sisteme care să stabilească obiective, să realizeze planuri pentru îndeplinirea acestor obiective și să învețe pe parcurs? Da. Putem construi sisteme care să aibă o gândire empatică? Asta învățăm să facem. Putem construi sisteme care să aibă o baza etică și morală? Asta trebuie să învățăm cum se face. Așa că haideți să acceptăm pentru moment că este posibil să construim o astfel de inteligență artificială pentru acest tip de misiuni și pentru altele. Următoarea întrebare pe care trebuie să v-o puneți e: ar trebui să ne fie frică de ea? Ei bine, fiecare tehnologie nouă ne dă palpitații într-o anumită măsură. Când au apărut pentru prima oară automobilele, oamenii s-au lamentat că vom asista la destrămarea familiei. Când au apărut pentru prima oară telefoanele, oamenii erau îngrijorați că vor distruge complet conversația. La un moment dat am văzut cum cuvântul scris a devenit omniprezent, iar oamenii au crezut că vom pierde abilitatea de a memora. Toate acestea sunt adevărate până la un anumit punct, dar de asemenea este adevărat și că aceste tehnologii ne-au adus lucruri care ne-au lărgit cunoașterea umană în câteva moduri profunde. Așa că hai să mergem un pic mai departe. Eu nu mă tem de crearea unei astfel de inteligențe artificiale pentru că în final ea va îngloba câteva dintre valorile noastre. Luați în considerare acest lucru: construirea unui sistem cognitiv este fundamental diferită de construirea unui sistem software-intensiv tradițional, din trecut. Nu le programăm. Le învățăm. Pentru a învăța un sistem cum să recunoască florile, îi arăt mii de flori din diverse tipuri care-mi plac. Pentru a învăța un sistem cum să joace un joc... Ei bine, eu aș face-o. Și tu la fel. Îmi plac florile. Pe bune! Ca să înveți un sistem cum se joacă un joc de GO, ar trebui să joc mii de partide de GO, dar în acest proces aș învăța de asemenea cum să discern între un joc bun și unul prost. Dacă vreau să creez IA care să ofere asistență juridică, o s-o învăț corpusul legislativ, dar în același timp voi integra și simțul clemenței și al dreptății ca parte a legii respective. În termeni științifici, asta este ceea ce numim adevărul de bază, și asta e ce contează cu adevărat: când producem aceste mașinării, le învățăm o parte din valorile noastre. În acest scop, mă încred în inteligență artificială la fel, dacă nu și mai mult decât într-un om care este bine instruit. Dar ați putea întreba: ce ne facem cu agenții necinstiți, cu anumite ONG-uri bine finanțate? Nu mă tem de o inteligență artificială aflată în mâinile unui lup singuratic. Cu certitudine, nu ne putem proteja împotriva tuturor actelor aleatorii de violență, dar realitatea e că un asemenea sistem necesită o instruire substanțială și subtilă, cu mult peste resursele unui singur individ. În plus, înseamnă mult mai mult decât să introduci un virus informatic în societate, unde apeși pe un buton deodată și se răspândește în milioane de locuri și laptopurile explodează pretutindeni. Ei bine, acest fel de conținut este mult mai amplu și cu siguranță ne așteptam la el. Să mă tem că o astfel de inteligență artificială ar putea amenința întreaga umanitate? Dacă vă uitați la filme precum „Matrix”, „Metropolis” „Terminatorul”, seriale ca „Westworld” toate vorbesc despre acest tip de teamă. Într-adevăr, în cartea „Superinteligență”, filozoful Nick Bostrom abordează această temă și observă că superinteligența poate fi nu doar periculoasă, ci poate reprezenta o amenințare existențială la adresa întregii omeniri. Argumentul de bază al Dr. Bostrom este că astfel de sisteme vor sfârși prin a avea o nestăvilită sete de informație așa încât, probabil, vor învăța cum să învețe și în final să descopere că pot avea interese care sunt contrarii nevoilor umanității. Dr. Bostrom are un număr de persoane care-l urmăresc. El este sprijinit de persoane ca Elon Musk și Stephen Hawking. Cu tot respectul pentru aceste minți luminate, cred că greșesc fundamental. Există numeroase aspecte de disecat la argumentul Dr. Bostrom și nu am timp să le expun pe toate, dar foarte pe scurt, luați în considerare asta: super cunoașterea este foarte diferită de super acțiunea. HAL a fost o amenințare pentru echipajul Discovery doar în măsura în care HAL avea comanda tuturor aspectelor legate de Discovery. Așa ar trebui să fie și în cazul unei superinteligențe.??? ar trebui să stăpânească toată lumea noastră. Aceste idei provin de la Skynet din filmul „Terminatorul” în care avem o superinteligență care comanda voința umană, care controla fiecare dispozitiv aflat în orice colț al lumii. Practic vorbind, asta nu se va întâmpla. Nu vom construi inteligențe artificiale care să controleze vremea, să direcționeze valurile, care să ne comande pe noi, oameni capricioși și haotici. Și mai mult decât atât, dacă astfel de inteligență artificială ar exista, ar trebui să concureze cu economiile oamenilor, și astfel să concureze pentru resurse cu noi. Și la sfârșit... Nu-i spuneți asta lui Siri... Noi putem oricând să-i scoatem din priză. (Râsete) Suntem într-o incredibilă călătorie de evoluție comună cu mașinăriile noastre. Oamenii de azi nu sunt oamenii de mâine. Să îți faci griji acum de ascensiunea superinteligenței este într-o mulțime de feluri, o periculoasă distragere a atenției, deoarece însăși ascensiunea computerelor ne aduce o serie de probleme umane și sociale la care trebuie să participăm acum. Cum să organizez societatea cel mai bine când nevoia de munci executate de oameni se diminuează? Cum să aduc înțelegere și educație de-a lungul globului și totuși să respect diferențele dintre noi? Cum aș putea să prelungesc și să îmbunătățesc viața prin asistență medicală cognitivă? Cum aș putea utiliza informatica pentru a ne ajuta să ajungem la stele? Și acesta este lucrul interesant. Oportunitățile de a utiliza informatica pentru a îmbunătăți cunoașterea umană stă în puterea noastră, aici și acum și suntem doar la început. Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze)