Bine ați revenit. Majoritatea canadienilor nu trebuie să fie convinși că merită să facă vaccinul împotriva COVID, odată ce va apărea. Dar, așa cum ați auzit, mulți canadieni au întrebări Deci, pentru a răspunde la câteva din întrebările noastre, Dr, Cora Constantinescu, specialistă pe boli infecțioase, care lucrează la o clinică de consiliere privind vaccinarea la Spitalul de Copii Albeeta din Calgary. Doamnă doctor, nu am știut că un asemenea loc există. Cine este trimis la dumneavoastră? Am făcut procesul mai eficient și am mers efectiv în comunitatea de medici și le-am spus că cuntem aici ca să îi sprijinim atunci cînd trimit pacienții la noi. Considerați că ceea ce faceți este să îi convingeți pe oameni să se vaccineze? Cred că meseria mea este să spijin oameniii atunci cînd iau decizia de a se vaccina. Cum decurge coversația? De unde începeți? De fiecare dată încep prin a-mi reaminti că la baza fiecărei progamări de consiliere privind vaccinarea, este un părinte care încearcă să ia cea mai bună decizie cu putință pentru el și pentru familia sa. Și că de fapt au nevoie de mult curaj să vină pentru că se luptă cu multe temeri și cu dezinformare, și pe total, cu lipsă de încredere. Așa că petrecem destul de mult timp construind o relație și încredere cu fiecare familie, înțelegând mai mult depsre ei pentru a putea să personalizăm comunicarea și mesajul pe care li-l transmitem despre vaccinări. Apoi, lucrăm în strțnsă legătură cu institutul de sănătate publică, unde administrează vaccinurile. Este surprinzător că spui că există o lipsă de încredere. Cum sfătuiești un guvern provincial, un guvern local, sau guvernul federal să creeze asta sau să construiască aia? Chiar cred că, atunci când ne gandim la încredere, trebuie să gândim la nivel personal și la nivelul populației. Și că la nivel personal, trebuie să pui în perspectivă și să înțelegi care este beneficiul vaccinului și pericolul boliii pentru fiecare dintre noi.