Îmi amintesc foarte clar

prima oară când am avut oportunitatea
să urmăresc un discurs TED.

Asta a fost
chiar la începutul Internetului.

Și cred că, după aceea, Internetul
a devenit important pentru mine.

Spuneam așa:

„Dacă cineva a inventat asta

pentru a transmite un lucru atât de frumos
precum sunt discursurile TED,

cred că Internetul e complet justificat.”

Am avut dreptate.

Pe atunci, am fost de asemenea intrigat
de cele trei cuvinte care defineau TED.

Și anume:
tehnologie, divertisment și design.

Dacă ați observat, prezentarea mea are
un „m”, pe care mi-am permis să-l adaug:

„TEDm?”

„M” vine de la muzică.

Cred că muzica e la fel de importantă
ca orice altceva din viața noastră.

Dacă nu și mai importantă.

Cred că toți cei care se ocupă cu muzica

ar trebui să continue
să facă asta toată viața lor.

Viața mea din ultimii 50 de ani a fost
axată pe predare, învățare, interpretare.

Experiența mea se reflectă
în discursul meu de azi.

Deci, nu prezint o teorie, nici o ipoteză,
ci ceva ce am experimentat zi de zi.

Așadar, în viziunea mea,
muzica este ceva ce împărtășim.

Muzica este frumosul pe care-l împărtășim.

Prin îmbogățirea noastră grație muzicii,
îi îmbogățim și pe ceilalți.

Pot spune că, în calitate de interpret,
mă simt îmbogățit când cânt.

De asemenea, ca membru al unei audiențe,
mă simt îmbogățit când ascult.

Mă tem că această creativitate interactivă

e ceva ce s-a diminuat
de-a lungul ultimilor 20 de ani.

Planul meu de astăzi este
să explorăm muzica, să vorbim despre ea

prin prisma acestor trei termeni,
trei dimensiuni, trei cuvinte:

tehnologie, divertisment și design.

Evident, tehnologia este probabil
unul dintre cei mai importanți factori

care au schimbat muzica
în ultimii 50 de ani.

Fără îndoială, putem spune că

numărul oamenilor
care au astăzi acces la muzică,

orice fel de muzică îți poți imagina,

este mai mare
decât a fost vreodată în trecut.

Influența tehnologiei asupra
răspândirii muzicii e incredibilă.

Unul din motivele pentru care nu ne putem
decide unde să mergem, ce să facem,

este că tehnologia se schimbă
mai repede decât putem noi să o asimilăm.

Viziunea mea asupra tehnologiei se trage
din felul în care vă văd pe voi.

Mulți dintre voi, cei de aici,

de îndată ce veți părăsi această încăpere,
vă veți pune căștile în urechi

și veți asculta singuri muzică.

Ce se întâmplă de fapt este
că îți oferă un sunet frumos,

dar sunetul acela este aici,
în interiorul capului tău.

Nu se propagă nici la un metru
în jurul tău, e doar în capul tău.

E ca un cocon
care te izolează de restul lumii.

Tehnologia ne permite să facem asta.

Pe de altă parte, grație tehnologiei,

putem aduna la un loc 5-6 mii de oameni
și să-i facem părtași la același concert.

Ultima dată când am participat
la un astfel de eveniment,

am urmărit întregul spectacol,
pe un ecran de mărimea unei case,

iar cântăreții adevărați erau
de mărimea unei păpuși în depărtare.

Mă întrebam:

„Care are fi fost diferența dacă
aș fi urmărit de pe computerul de acasă,

în loc să mă aflu aici
cu câteva mii de prieteni apropiați?”

Cred cu tărie că pierdem
din vedere un aspect.

De ce plătim atâția bani
pentru un loc în primul rând?

Nu pentru sunetul mai bun, ci pentru că
vrei să te simți în miezul acțiunii.

Asta purtăm în ADN-ul nostru,
în genele noastre.

Ne tragem dintr-o tradiție
în care muzica era parte din ritual,

iar cu toții făceam parte din trib;
cu toții avem nevoie să simțim ritmul.

Cu toții avem nevoie
să simțim muzica, corect?

(Bătăi din picior și din palme.)

(Râsete.)
(Bătăi din picior și din palme.)

(Audiența bate din palme)

Vedeți? Suntem cu toții împreună, așa-i?

Nu v-am cerut nimic.
Ați știut ce să faceți, nu?

Asta face muzica.

Deci, ceea ce pierdem
prin unele aspecte ale tehnologiei

constă în această nemijlocire
care e indispensabilă.

Nu ne împlinim nevoia
de a lua parte la actul muzical.

Suntem pasivi.

Doar stăm jos,
bucurându-ne de moment de la distanță,

sau chiar izolându-ne de restul lumii.

În consecință, experimentăm muzica
individual, nu ca parte dintr-un grup.

Așadar,

ideea e că trebuie
să fim implicați, nu distrați.

Că tot veni vorba, hai să ne concentrăm
asupra altei dimensiuni: divertismentul.

Da, muzica trebuie și poate fi considerată
o sursă de distracție.

Dar nu numai o simplă distracție.

Muzica e mult mai mult decât atât.

Paleta de expresii
pe care le putem reda prin muzică

cuprinde cu mult mai mult decât
purul divertisment.

Când mă gândesc la „divertisment”,

primul meu gând e muzică foarte discretă,
ușor de ascultat,

oarecum fără importanță, undeva pe fundal,

știți voi, poate când urci cu liftul.
Asta e divertisment.

Nu consider muzica o sursă de distracție.

Te vreau implicat în timp ce cânt.

Fie că e o melodie amuzantă,
care te face să te legeni și să sari,

fie că te face să plângi,
vreau ca tu să fii implicat, nu distrat.

Distracția nu e rea, dar, totuși,
vreau mai mult de la tine.

Din păcate, muzica,
de-a lungul ultimilor 50 de ani,

a restrâns marea multitudine
de sentimente și emoții

la foarte puține acorduri
și termeni muzicali,

pe care-i repetăm iar și iar,
de mai bine de 50 de ani încoace.

Nu-i putem învinui
doar pe muzicieni pentru asta.

Care e celălalt cuvânt care-ți vine
în minte când spui „divertisment”?

Industrie, corect?

La un moment dat, ajungem să privim muzica
mai mult ca pe un bun comercializabil,

decât ca pe un bun
înzestrat cu valoare artistică.

Așadar, la un moment dat,

când începem să ne gândim
că muzica ar trebui comercializată,

desigur că scopul nostru este
să vindem cât se poate de mult.

Pentru că asta e singura cale
spre profit, corect?

Deci, ce poți vinde ușor?

Poți vinde ceva ce nu necesită
foarte mult timp să fie absorbit.

Voi folosi un exemplu foarte simplu.

Poate nu foarte relevant.

Imaginează-ți că ți-e foame.

Cineva îți aduce o felie de pizza

sau ai un sortiment proaspăt,
minunat, direct de la piață,

de legume sănătoase și hrănitoare 
și tot ce îți trebuie.

Într-o jumătate de oră,
după ce ai gătit, poți lua loc să mănânci.

Ce se va întâmpla? Știm cu toții.

Alegi felia de pizza pentru că ți-e foame.

Îți vei satisface nevoia repede.

Iată ce face industria muzicală
cu noi, cu muzica:

ne oferă o satisfacție rapidă,

nu trebuie să ne gândim la ea,
nu trebuie să o analizăm.

Doar o ascultăm
și suntem fericiți, satisfăcuți.

Știți ce impact are asupra dietei voastre
să mâncați pizza în fiecare zi.

Știm că nu e benefic pentru noi,
dar continuăm să facem asta,

din cauza magiei marketingului,
și a tot ceea ce ține de industrie.

Ceea ce vreau să spun este
că într-adevăr industria e bună.

Da, muzica pe care o ascultăm
e distractivă.

Dar hai să nu vedem în muzică doar
o distracție, doar un bun comercializabil.

Pare-se că aproape evaluăm muzica
după criterii non-muzicale.

Spunem:
„Cât putem vinde din asta?”

În loc de: „Cât de bună e asta?”

Această dualitate, acest fel prin care
muzica e văzută ca două lucruri diferite,

mă duce cu gândul la design.

Pe bune, când m-am gândit
la cele trei cuvinte,

„design”, oare de ce nu „artă”?

Ar ieși un acronim tare drăguț.

„TEA Talk”, corect?

Ne relaxăm, bem ceai, vorbim...
Spre deosebire de „TED Talk”.

Din păcate e „design”.
Mă rog, nu din păcate.

Deci, ce e designul?

Care e diferența între artă și design?

Designul servește două scopuri.

Trebuie să fie estetic
și de asemenea funcțional.

Pare-se că tot ceea ce discutăm
despre multitasking se aplică și artei.

Trebuie să satisfacă două lucruri.

Văd mulți studenți aici,
așa că vă pun o întrebare.

Câți dintre voi ați fost implicați
în proiecte muzicale în liceu?

În regulă, foarte bine,
asta e o școală bună.

Câți v-ați implicat cu gândul că asta
vă va ajuta să intrați la facultate?

Nu fiți timizi! Nu vă vede nimeni.
Doar eu vă văd, în regulă?

Câți dintre voi v-ați spus:

„A cânta în orchestră va fi un plus la
dosarul pentru înscrierea la facultate”?

Nimeni? În regulă.

Studenții mei spun:

„Ar trebui să fac muzică pentru că
asta mă va ajuta să intru la facultate.

Asta arată interesul meu
pentru mai multe domenii, etc.”

Sunt sătul de ideea de a considera
muzica un lucru de care ai nevoie

pentru a deveni
un bun student la matematică.

Cercetările arată că studiul muzicii,
implicarea în muzică,

contribuie la dezvoltarea
emoțională și intelectuală a copilului.

Știm asta de când lumea,
însă acum e dovedit științific.

De câte ori citești un roman cu gândul
că acesta va fi de folos cercetării tale?

Poate că te va ajuta, dar nu acesta
e motivul pentru care citești romanul.

Dacă studiezi fizica, o studiezi
pentru că vrei să fii un bun atlet?

Nu!

Studiezi fizica
pentru că asta e ceea ce studiezi

și pentru foloasele
pe care le poți trage din asta.

Hai să privim muzica așa cum e.

Studiază muzica de dragul muzicii,
pentru frumos, pentru estetică,

pentru a înțelege
cum funcționează cu alți oameni,

cum e să creezi muzică
cu alții și tot tacâmul.

Haideți să nu studiem
muzica din alte motive.

Tendința pe care am remarcat-o,
și pe care sper că am împărtășit-o cu voi,

e că tot timpul suntem decuplați
și mai puțin implicați în muzică.

Vedem în muzică un lucru foarte simplu,
ceva ce e amuzant și distractiv.

Nu încercăm să pătrundem
în adâncul muzicii.

Astfel, muzica e redusă
la un set foarte simplu de reguli,

în ciuda frumuseții ei potențiale.

După cum vedem, din cauza industriei,

diversitatea nu e atât de prezentă
pe cât ne-am dori în muzică.

Provin dintr-o țară unde, în 80 de mile,
puteam auzi șapte sau opt limbi diferite.

Și, de asemenea, să aud muzica
a șapte sau opt culturi diferite.

Când am ajuns în S.U.A., nu era la radio
nimic altceva în afară de muzica pop.

Nu puteam auzi franceza și nici altceva
în afară de engleză.

Și asta mi-a lipsit mult.

Ce ne rămâne de făcut acum?

Care sunt pașii spre a face din muzică
un element important în viața noastră?

În primul rând, cu experiența mea
de interpret, de profesor,

cred că primul pas e să implicăm
cât mai multe persoane în muzică.

E foarte ușor să te implici
în muzică la orice vârstă.

Viitori și actuali părinți,

puteți începe prin a vă duce copiii
la ore de muzică încă de la trei luni.

Apoi, vine experiența claselor primare,
când pot începe să cânte, să caute lecții.

Mai târziu vine vârsta facultății,
probabil cea mai dificilă etapă

deoarece se întâmplă
atât de multe lucruri în viața ta

încât e greu să găsești timp
să te implici și în muzică.

Ei bine, încearcă!
Știu că e greu, dar încearcă.

Pe de altă parte,
dacă ești muzician profesionist,

ar trebui efectiv să ieși
și să cauți audiența.

Nu aștepta ca ei să vină la tine.

Du-te în oraș, la școli, în biblioteci.

Așa ne clădim publicul de mâine.

Și, ca educatori,
trebuie să dezvoltăm abilități,

ca oamenii să poată evalua muzica singuri.

Nu să aștepte ca industria să impună
calitatea și ce fel de muzică să asculte.

În final, ar trebui să încercăm
să ne deschidem ochii și urechile

să ascultăm cât mai multe genuri
de muzică, din cât mai multe culturi.

Intenția mea nu e să-mi plâng de milă,
dar nu am încotro, trebuie să fac asta.

Mi-ar plăcea să vă dau două provocări:

Unu: dacă nu ești implicat în muzică,
implică-te!

Asta te va face o persoană
mai fericită, fără îndoială.

Dacă ești implicat în muzică,
implică-i și pe alții.

Împărtășește experiența ta, vorbește
despre beneficiile și frumusețea muzicii.

În cele din urmă,
peste patru ore veți merge toți afară

și vă veți pune căștile în urechi,
ori veți porni radioul în mașină, în fine.

Provocarea mea este următoarea:

înainte să porniți muzica,
să vă întrebați:

„Am destul curaj să încerc ceva diferit,
să ascult un alt fel de muzică?”

Vă mulțumesc!

(Aplauze.)