În fiecare primăvară, iubitorii de natură salută semnele care arată că iarna se sfârșește. Pe măsură ce ziua se încălzește, florile și copacii încep să înflorească, iar lumea prinde viață cu chemările melodioase ale păsărilor ce-și caută o nouă pereche. Dar unde s-au ascuns aceste sunete încântătoare toată iarna? Aproape 200 de specii de păsări cântătoare și-au petrecut iarna în sud, în clima tropicală a Americii Centrale și de Sud. Asta poate sună ideal, dar presupune una dintre cele mai periculoase călătorii din întreaga lume a animalelor. Această călătorie se numește migrație, iar pentru păsările cântătoare, asta poate să implice a călători de la câteva sute până la aproape 7.000 de mile într-un interval ce variază de la câteva săptămâni la patru luni. Păsările petrec săptămâni întregi pregătindu-se pentru călătoria intensă îndopându-se cu cantități mari de mâncare, uneori dublându-și greutatea înaintea plecării. În timpul zborului păsările pot pierde pe oră aproape 1% din greutatea corpului, așa că a lua în greutate e crucial pentru supraviețuirea lor. Cu toate acestea, mai mult decât stresul fizic, păsările migratoare se confruntă acum cu o nouă greutate: schimbarea peisajului. Imaginează-ți că tu ești cel care se pregătește să facă o excursie. Ai încărcat mașina cu tot ceea ce crezi că vei avea nevoie, ai făcut plinul, ai luat un mic dejun copios, și ai plecat la drum. Ai mai făcut această călătorie. Știi toate punctele de oprire preferate și micile localuri unde poți lua o gustare. Totul e planificat cu atenție. Dar tocmai când indicatorul nivelului de combustibil începe să intre în zona roșie, treci de ceea ce ar fi trebuit să fie o benzinărie, doar că e închisă. „Nicio problemă” îți spui, „Următoarea nu poate fi prea departe.” Dar următoarea benzinărie nu mai apare. Din nefericire, pe măsură ce îți urmezi ruta, realitatea situației începe să se „instaleze”. Tot mai multe benzinării sunt închise sau chiar șterse de pe hartă. Dintr-odată, excursia ta de rutină s-a transformat într-o căutare disperată să găsești un loc sigur unde să te odihnești și să-ți faci plinul pentru noapte. Acest scenariu a devenit realitate pentru majoritatea păsărilor cântătoare migratoare datorită extinderii necontrolate a teritorului omului. Oamenii modifică locuri de oprire importante pe care păsările le folosesc de generații întregi. Când păsările migratoare străbat continentul, trec printr-o mulțime de pericole, incluzând ingerarea de pesticide pe terenurile agricole rurale, pierderea habitatului în dezvoltările suburbane, precum și dezorientarea datorită poluării, și chiar coliziunea cu clădiri înalte, din sticlă reflectorizantă, în orașe. Din cele 20 milioane de păsări estimate care cuprind populația de toamnă, doar aproximativ jumătate se vor întoarce ca să se reproducă primăvara următoare. Aproape un miliard din aceste morți sunt atribuite coliziunilor cu clădirile. Cu astfel de pierderi anuale impresionante oamenii riscă mai mult decât pierderea culorilor și cântecelor frumoase ale păsărilor, acestea joacă și un rol important în ecosistem. Păsările ajută la ținerea sub control a insectelor, la polenizare, și împrăștierea semințelor pe pământ. Fără păsări, lumea ar fi un loc foarte diferit. Deși păsările se confruntă cu un pericol continuu dat de exploatarea pământului, există acțiuni pe care toți le putem intreprinde pentru a ajuta. Multe țări și guverne locale au aprobat deja legi importante care restricționează utilizarea pesticidelor otrăvitoare. Prin folosirea mai multor produse naturale, din plante, ne putem întreține fermele și grădinile fără efectele secundare periculoase. În plus, pe măsură ce populația globală continuă să crească iar oamenii au nevoie de locuri cărora să le spună „casă”, spațiile verzi pot oferi atât habitat pentru păsări cât și un loc liniștit și natural de care să ne bucurăm. Mici schimbări acasă pot face o mare diferență. Agățând hrănitoare și construind în aer liber case pentru păsărele, putem să le asigurăm mult dorita hrană și siguranță în timpul lungilor migrații. Stingerea luminilor în mediul suburban și urban poate ajuta păsările care se ghidează după stele când călătoresc. Cu ajutorul nostru, acești călători ai cerului pot ajunge în siguranță la destinație, și, sperăm, se pot întoarce an după an.