La finele lui 1905, tânărul de aproape 26 de ani, Albert Einstein, eşuase academic. Majoritatea fizicienilor timpului râdeau la ideea că acest mărunt funcţionar va avea o asemenea contribuţie în ştiinţă. Totuşi, anul următor, Einstein va publica nu una, nu două, nu trei, ci patru lucrări extraordinare, fiecare cu alt subiect, care urmau să ne schimbe radical înţelegerea asupra Universului. Mitul că Einstein fusese corijent la Matematică e doar un mit. Se perfecţionase singur în teoria probabilităţilor, până la 15 ani şi avusese note mari atât la liceul din Munchen, cât şi la Politehnica din Elveţia, unde se pregătise pentru profesorat în Matematică şi Fizică. Chiulind de la ore ca să petreacă timp în laborator şi neglijând să dea respectul cuvenit profesorilor săi, l-a deraiat de pe această traiectorie de carieră. Ratând şi postul de asistent de laborator, a trebuit să se mulţumească cu o slujbă la biroul elveţian de patente obţinută prin intermediul unui prieten al tatălui său. Lucrând şase zile pe săptămână ca funcţionar la patente, Eistein reuşea să-şi facă timp de Fizică, discutând ce lucra cu câţiva prieteni apropiaţi, şi publicând lucrări minore. A fost o mare surpriză când, în martie 1905, a prezentat o lucrare cu o ipoteză şocantă. În ciuda dovezilor de zeci de ani că lumina e o undă, Einstein a propus că putea fi, de fapt, o particulă, dovedind că misteriosul efect fotoelectric, putea fi explicat cu ipoteza sa. Ideea a fost nesocotită în anii următori, dar Einstein era pur şi simplu 20 de ani înaintea vremii sale. Dualitatea corpuscul-undă avea să devină piatra de temelie a evoluţiei cuanticii. Două luni mai târziu, în mai, Einstein a prezentat o a doua lucrare, abordând de data asta problema seculară a existenţei sau nonexistenţei atomilor. Deşi anumite teorii se bazau pe ideea invizibilităţii atomilor, cercetători proeminenţi încă credeau că sunt mai mult o ficţiune utilă, decât obiecte propriu-zise. Dar Einstein a folosit un argument ingenios, arătând că comportamentul particulelor mişcându-se haotic într-un lichid, cunoscut ca mişcare browniană, putea fi prezis exact prin coliziunea a milioane de atomi invizibili. Curând, experimentele au confirmat modelul lui Einstein, iar scepticii s-au dat bătuţi. A treia lucrare a apărut în iunie. De mult timp Einstein era deranjat de inconsistenţa a două principii fundamentale din fizică. Bine stabilitul principiu al relativităţii de pe vremea lui Galileo Galilei, afirma că mişcarea absolută nu se poate defini. Totuşi, teoria electro-magnetismului, bine-cunoscută şi ea, afirma că există mişcare absolută. Discrepanţa şi incapacitatea lui de a o rezolva, l-au adus pe Einstein într-o stare de tensiune psihică. Dar într-o zi de mai, după ce a-ntors-o pe toate părţile cu prietenul său Michele Besso, norii s-au risipit. Einstein şi-a dat seama că contradicţia se putea rezolva dacă viteza luminii rămânea constantă, indiferent de sistemul de referinţă, în timp ce atât spaţiul cât şi timpul depindeau de observator. I-au trebuit câteva săptămâni să definitiveze detaliile şi să formuleze ce urma să devină teoria specială a relativităţii. Teoria nu doar a scuturat din temelii ce se ştia despre realitae dar a pavat calea pentru tehnologii de la acceleratoare de particule, la sisteme de poziţionare globale. Unii ar crede că asta ar fi deajuns, dar în septembrie, a apărut a patra lucrare, ca o notă la teoria specială a relativităţii. Eistein se mai gândise un pic la ea şi şi-a dat seam că implica masa şi energia, prima aparent solidă şi cealaltă presupus eterică, erau echivalente. Relaţia dintre ele se putea exprima prin ce urma să devină faimoasa ecuaţie cu consecinţe istorice: E = mc^2. Einstein n-a devenit faimos încă 15 ani. În 1919, când ultima teorie generală a relativităţii a fost confirmată determinându-se devierea luminii stelelor în timpul unei eclipse solare, abia atunci presa l-a făcut celebru. Chiar dacă ar fi dispărut în spatele biroului de patente şi n-ar mai făcut nimic după 1905, acele patru lucrări din acel an miraculos pentru el ar fi rămas standardul de aur al unui geniu uimitor neaşteptat.