Pe întreaga planetă, oamenii consumă zilnic între unul și 2,7 kilograme de mâncare. Asta e mai mult de 365 de kilograme de persoană anual și mai mult de 28.800 de kilograme pe parcursul unei vieți. Și fiecare bucățică își croiește drum prin sistemul digestiv. Cuprinzând zece organe ce acoperă nouă metri și conținând peste 20 de tipuri de celule specializate, acesta e unul dintre cele mai diverse și complicate sisteme ale corpului uman. Părțile sale lucrează continuu la unison pentru a îndeplini o singură sarcină: să transforme materia brută a hranei tale în nutrienții și energia ce te țin în viață. Întinzându-se pe toată lungimea trunchiului tău, sistemul digestiv are patru componente principale. Prima e tractul gastrointestinal, un tub torsionat care transportă hrana și are o suprafață internă de 30-40 de metri pătrați, suficient să acopere o jumătate de teren de badminton. În al doilea rând e pancreasul, colecistul și ficatul, un trio de organe care descompun mâncarea folosind o serie de sucuri speciale. În al treilea rând, enzimele corpului, hormonii, nervii și sângele, toate funcționează împreună ca să descompună hrana, să moduleze procesul digestiv și să livreze produsele finale. În cele din urmă, este mezenterul, o porțiune mare de țesut care susține și poziționează toate organele digestive în abdomen, ajutându-le să-și facă treaba. Procesul digestiv începe înainte ca mâncarea să-ți atingă limba. Anticipând o bucățică gustoasă, glandele din gură încep să pompeze salivă. Zilnic producem în jur de 1,5 litri din acest lichid. Odată ce ajunge în gură, masticația se alătură salivei ca să transforme mâncarea într-o masă jilavă numită bol alimentar. Enzimele din salivă descompun orice amidon. Apoi mâncarea ajunge la marginea unui tub de 25 centimetri numit esofag, pe care trebuie să plonjeze în jos ca să ajungă în stomac. Nervii din țesutul esofagian înconjurător simt prezența bolului și declanșează peristaltismul, o serie de contracții musculare definite. Asta împinge mâncarea în stomac, unde e lăsată la mila pereților musculari stomacali, care „saltă” bolul, rupându-l în bucăți. Hormonii, secretați de celule din mucoasă, declanșează eliberarea acizilor și a sucurilor bogate în enzime din peretele stomacal care încep să dizolve mâncarea și să-i descompună proteinele. Acești hormoni alertează și pancreasul, ficatul, și colecistul ca să producă sucuri digestive și să transfere bila, un lichid galben-verzui ce dizolvă grăsimea, ca pregătire pentru noua etapă. După trei ore în stomac, bolul ce înainte avusese o formă e acum un lichid spumos numit chim, și e gata să treacă în intestinul subțire. Ficatul primește bila de la colecist și o secretă în prima porțiune a intestinului subțire, numită duoden. Aici dizolvă grăsimile ce plutesc în pasta chimului, așa încât pot fi digerați cu ușurință de sucul pancreatic și cel intestinal, care au intrat în scenă. Aceste sucuri bogate în enzime descompun moleculele de grăsime în acizi grași și glicerină pentru o absorbție mai ușoară în organism. Enzimele duc la îndeplinire și descompunerea finală a proteinelor în aminoacizi și a carbohidraților în glucoză. Asta are loc în părțile inferioare ale intestinului subțire, jejunul și ileumul, care sunt îmbrăcați în milioane de mici protecții numite vilozități. Acestea creează o suprafață imensă pentru a maximiza absorbția moleculară și transferul în fluxul sangvin. Sângele apoi le duce în etapa finală a călătoriei lor să hrănească organele și țesuturile corpului. Dar nu s-a terminat încă. Fibrele din resturi, apa și celulele moarte desprinse în timpul digestiei ajung în intestinul gros, cunoscut drept colon. Corpul absoarbe majoritatea fluidului rămas prin peretele intestinal. Ce rămâne e o masă moale numită fecale. Colonul strânge acest produs secundar într-un săculeț numit rect, unde nervii simt că acesta se dilată și spun corpului când e timpul să elimine deșeurile. Produsele secundare ale digestiei ies prin anus, iar lunga călătorie a mâncării, care durează, în mod obișnuit, între 30 și 40 de ore, s-a încheiat.