Ei bine, am învăţat multe lucruri despre dirijabile,
mai ales la finalul călătoriilor cu balonul
in jurul lumii pe care le-am făcut cu Brian Jones.
Când am făcut această fotografie
geamul era îngheţat din cauza umidităţii nopţii
Şi în partea cealaltă era răsăritul soarelui
deci, de partea cealaltă a gheţii,
aveţi necunoscutul
aveţi neprevăzutul
aveţi nevăzutul
pentru cei care nu îndrăznesc
să treacă prin gheaţă.
Sunt atât de mulţi oameni
care preferă să sufere în gheaţa pe care o cunosc
în loc să rişte şi să meargă dincolo de gheaţă
să vadă ce este de partea cealaltă.
Şi asta cred că este una din problemele societăţii noastre.
Suntem învăţaţi, poate nu şi publicul avizat al lui TED,
dar atât de mulţi alţi oameni sunt învăţaţi
că necunoscutul, dubiile,
semnele de întrebare sunt periculoase.
Şi că trebuie să ne opunem schimbărilor.
Că trebuie să ţinem totul sub control.
Ei bine, necunoscutul este parte din viaţă noastră.
Şi în acest sens, zburatul cu balonul este o metaforă frumoasă.
Pentru că în balon, ca şi în viaţă,
navigăm în direcţii neprevăzute.
Dorim să mergem într-o direcţie,
dar vîntul ne mână în alta, ca în viaţă.
Şi atât timp cât luptăm orizontal,
împotriva vieţii, împotriva curenţilor,
împotriva a ceea ce ni se întâmplă,
viaţa este un coşmar.
Cum controlezi direcţia unui balon?
Prin înţelegerea faptului că atmosfera
este alcătuită din diferite straturi de curenţi
care au direcţii diferite.
Deci, prin urmare, realizăm că dacă dorim să ne modificăm traiectoria,
în viaţă sau într-un balon,
trebuie să schimbăm altitudinea.
Modificarea altitudinii, în viaţă,
înseamnă evoluţia la un alt nivel psihologic,
filozofic, spiritual.
Dar cum facem acest lucru?
La dirijabile, sau în viaţă,
cum schimbăm altitudinea?
Şi cum facem trecerea de la metaforă
la ceva mai practic, ceva ce
putem folosi într-adevăr zi de zi?
Ei bine, la un dirijabil este simplu, avem balastul.
Şi atunci când aruncăm peste bord balastul, ne ridicăm.
Nisip, apă, tot echipamentul de care nu mai avem nevoie.
Şi cred că aşa ar trebui să facem şi în viaţă.
Ştiţi, atunci când se vorbeşte de spirit de pionier,
se presupune adesea că pionierii
sunt cei care au idei noi.
Nu este adevărat.
Pionierii nu sunt cei care au idei noi,
deoarece este atât de simplu să ai idei noi.
Doar închidem ochii timp de un minut şi apoi
avem o mulţime de idei noi.
Nu, pionierul este cel care
îşi îngăduie să arunce peste bord mult balast.
Obiceiuri, certitudini,
convingeri, semne de exclamare,
paradigme, dogme.
Şi atunci când putem face asta
ce se întâmplă?
Viaţa nu mai este
o simplă linie mergând într-o singură direcţie
şi într-o singură dimensiune. Nu.
Viaţa va fi alcătuită din toate liniile posibile
care merg în toate direcţiile posibile
în trei dimensiuni.
Şi spiritul de pionier se va manifesta de fiecare dată
când ne îngăduim să explorăm această axă verticală.
Desigur, nu doar ca şi atmosfera din dirijabil,
ci în viaţa propriu-zisă.
Explorarea acestei axe verticale, ceea ce înseamnă
explorarea diferitelor modalităţi de a face un lucru,
diferitelor modalităţi comportamentale, tuturor modalităţilor de a gândi,
anterior aflării acelei modalităţi care ne duce în direcţia dorită.
Este foarte practic.
Se poate aplica în politică.
Se poate aplica în spiritualitate.
Se poate aplica în mediul înconjurător,
în finanţe, în educarea copiilor.
Cred cu tărie
că viaţa este o aventură senzaţională
dacă reuşim să facem politică
fără să separăm dreapta de stânga.
Deoarece vom elimina aceste dogme politice.
Cred cu tărie că am putea proteja mai bine mediul
dacă scăpăm -- dacă aruncăm peste bord
fundamentalismul arătat în trecut de unii ecologişti.
Şi cred că putem ţinti o spiritualitate superioară
dacă ne eliberăm de dogmele religioase.
Aruncându-le peste bord, ca balast, pentru a ne modifica direcţia.
Ei bine, de mult timp am crezut în aceste lucruri.
Dar într-adevăr a trebuit să călătoresc în jurul lumii într-un balon
pentru a fi invitat să vorbesc despte asta.
(Râsete)
(Aplauze)
Este clar că nu e uşor să ştii ce balast trebuie să arunci peste bord
şi la ce altitudine să zbori. Uneori avem nevoie
de prieteni, de familie sau de un psihiatru.
Ei bine, în dirijabile avem nevoie de un meteorolog,
cel care calculează direcţia fiecărui strat de curent,
şi altitudinea, pentru a-l ajuta pe cel ce conduce dirijabilul.
Dar uneori este paradoxal.
Atunci când zburam în jurul lumii cu Brian Jones,
meteorologul ne-a cerut, într-o zi, să zburăm
destul de jos şi foarte încet.
Şi atunci când am calculat credeam că nu vom ajunge să înconjurăm
lumea la acea viteză.
Deci, nu l-am ascultat. Am zburat mai sus şi am dublat viteza.
Şi am fost atât de mândru de mine că am dat de acel curent de aer
că l-am sunat pe meteorolog,
şi i-am zis: "Auzi tipule, nu-i aşa că suntem nişte buni piloţi?
Am zburat cu o viteză de două ori mai mare decât cea pe care ai prevăzut-o."
Şi mi-a zis, "Nu mai faceţi asta. Coborâţi imediat
pentru a încetini."
Şi am ripostat. I-am zis, "Nu voi face asta.
Nu avem suficient combustibil pentru a zbura atât de încet."
Şi mi-a zis, "Da, dar în stânga voastră aveţi un strat de joasă presiune
şi dacă zburaţi prea repede, în câteva ore
veţi face stânga şi veţi ajunge la Polul Nord.
(Râsete)
Şi apoi m-a întrebat:
şi asta nu voi uita pentru tot restul vieţii mele --
doar atât m-a întrebat, "Tu eşti pilotul bun de acolo de sus.
Ce vrei de fapt? Vrei să mergi foarte repede
într-o direcţie greşită, sau vrei să mergi mai încet în direcţia bună?"
(Râsete)
(Aplauze)
Şi din această cauza ai nevoie de un meteorolog.
Din această cauza ai nevoie de oameni care au o viziune pe termen lung.
Şi exact acest lucru lipseşte
viziunii politice actuale,
în guvernele de azi.
După cum aţi auzit, consumăm
atât de multă energie,
fără să înţelegem că un astfel de mod de viaţă
nesustenabil nu poate ţine mult.
Deci, am coborât.
Şi am încetinit. Şi am trăit momente în care ne temeam
deoarece nu ştiam dacă puţinul combustibil
pe care îl mai aveam în dirijabil
ne va fi suficient pentru a mai parcurge 45.000 kilometri.
Dar ne aşteptam să avem dubii şi temeri.
Şi de fapt atunci a început cu adevărat aventura.
Când zburam deasupra Saharei şi apoi în India
eram ca într-o vacanţă.
Am fi putut să aterizăm oricând şi să ne întoarcem acasă cu avionul.
Când eşti în mijlocul Pacificului,
şi nu ai curenţi potriviţi, nu poţi ateriza,
nu te mai poţi întoarce.
Aceasta ar fi o criză.
Acesta este momentul in care trebuie să te trezesti
din gândirea ta mecanică.
Acesta este momentul care trebuie să-ţi trezeşti
potenţialul interior,
creativitatea.
Acesta e momentul în care arunci tot balastul,
toate certitudinile,
pentru a te adapta noii situaţii.
Şi de fapt, ne-am schimbat strategia de zbor complet.
Ne-am schimbat complet strategia.
Şi după 20 de zile, am aterizat cu bine în Egipt.
Dar dacă vă arăt această fotografie
nu este pentru a vă spune cât de fericiţi eram.
Este pentru a vă zice cât combustibil mai aveam
în ultimele recipiente.
Am avut cu noi 3.7 tone de propan lichid.
Am aterizat cu doar 40 kilograme.
Atunci când am văzut asta, mi-am promis ceva.
Mi-am promis că data viitoare când voi înconjura în zbor lumea
o voi face fără combustibil,
fără combustibil fosil,
pentru a fi în siguranţă,
şi pentru nu a fi limitaţi de combustibil.
Nu ştiam cum ar fi posibil asta.
Mă gândeam că e un vis şi vroiam să fac asta.
Şi când nacela balonului meu a intrat
în mod oficial în Muzeul Aerului şi Spaţiului din Washington,
lângă avionul lui Charles Lindbergh
lângă Apollo 11, lângă aeroplanul fraţilor Wright
lângă avionul X-1 al lui Chuck Yeager,
atunci mi-am dat seama.
Am realizat că secolul 20 a fost senzaţional.
S-au făcut toate lucrurile acestea.
Dar în viitor nu vor mai fi posibile.
Este nevoie de atât de multă energie. Ar costa prea mult.
Va fi interzis
deoarece va trebui să ne economisim resursele naturale
timp de câteva decenii de acum înainte.
Deci cum am putea perpetua
acest spirit de pionier
folosind ceva independent de energia fosilă?
Atunci a început să se contureze
proiectul Impulsul Solar
în capul meu.
Şi cred că este o metaforă frumoasă
pentru secolul 21.
Spiritul de pionier ar trebui să continue, dar la un alt nivel.
Nu spre cucerirea planetei sau spaţiului.
Gata, asta a fost făcut,
ci îndeosebi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Cum putem trece de gheaţa siguranţei
pentru a face incredibilul posibil?
Ceea ce este astăzi complet imposibil --
să ne eliberăm de dependenţa de combustibilul fosil.
Dacă ai spune oamenilor, că vrem să nu mai depindem
în lumea noastră de energia fosilă,
ţi-ar râde în faţă, mai puţin aici,
unde sunt invitaţi să vorbească nebuni.
(Râsete)
Deci, ideea e că dacă zburăm în jurul lumii
într-un avion propulsat de energie solară,
fără a folosi niciun combustibil,
n-ar mai putea spune nimeni în viitor
că asta e imposibil
la maşini, la sisteme de încălzire,
la calculatoare, şi aşa mai departe.
Ei bine, aeronavele care funcţionează cu energie solară nu sunt o noutate.
S-au mai ridicat în aer în trecut, dar fără
capacitate de stocare, fără baterii.
Ceea ce înseamnă că mai degrabă au demonstrat
limitele energiei regenerabile
decât potenţialul ei.
Dacă vrem să-i arătăm potenţialul,
trebuie să zburăm zi şi noapte.
Asta înseamnă că încărcăm bateriile în timpul zborului,
pentru a petrece noaptea cu ajutorul lor,
şi să zburăm a doua zi din nou.
Asta s-a întâmplat deja, cu avioane cu telecomandă
machete de avioane mici, fără piloţi.
Dar a rămas ca şi o glumă
deoarece publicul nu s-a putut identifica cu asta.
Cred că avem nevoie de un pilot în avion
care poate vorbi cu universităţile,
care poate vorbi cu studenţii,
cu politicienii în timpul zborului,
şi să transforme asta într-o aventură umană.
Pentru asta, din păcate,
o anvergură de patru metri nu este suficientă.
Avem nevoie de o anvergură de 64 de metri.
Anvergura de 64 metri pentru a duce un pilot, bateriile,
zboară destul de încet ca eficienţă aerodinamică.
De ce? Pentru că nu este uşor să înlocuieşti combustibilul.
Asta-i sigur.
Şi cu 200 metri pătraţi de putere solară pe avion,
producem aceeaşi cantitate de energie
ca şi 200 de beculeţe.
Adică un brad de Crăciun, unul mare.
Deci întrebarea este, cum poţi căra un pilot în jurul lumii
cu un avion care foloseşte
aceeaşi cantitate de energie ca şi un mare brad de Crăciun?
Ţi se va zice că este imposibil,
şi exact de asta vrem să o facem.
Am lansat proiectul cu colegul meu Andre Borschberg
cu şase ani în urmă.
Acum avem 70 de oameni în echipă care lucrează la asta.
Am trecut prin etapele de simulare, design,
calcule, pregătirea construcţiei
primului prototip.
Acestea sunt realizările a doi ani de muncă.
Carlinga, elicea, motorul.
Chiar şi acest fuzelaj, este atât de uşor,
Nu este realizat de un artist, dar ar putea fi.
50 de kilograme întregul fuselaj.
Câteva kilograme în plus pentru vergile aripilor.
Aceasta este structura completă a avionului.
În urmă cu o lună l-am prezentat.
Nu vă puteţi imagina ce a însemnat pentru o echipă
care timp de şase ani a lucrat la asta
pentru a demonstra că nu este doar un vis şi o viziune,
ci un avion adevărat.
Un avion real pe care l-am prezentat în final.
Şi care este acum scopul?
Scopul este să decolăm,
la finalul acestui an ca un prim test,
dar în principiu anul viitor, în primăvară sau vară,
să decolăm cu forţe proprii,
fără suport adiţional, fără să fim tractaţi,
să urcăm până la 9000 de metri altitudine,
în acelaşi timp ne încărcăm bateriile,
rulăm motoarele, şi când ajungem la înălţimea maximă,
suntem pe înserat.
Şi atunci vom avea un singur scop, doar unul,
să rezistăm până la răsărit înainte să se golească bateriile.
(Râsete)
Şi fix asta este simbolul lumii noastre,
dacă aeronava noastră este prea grea,
dacă pilotul iroseşte energia,
nu vom rezista până la finalul nopţii.
Şi în lumea noastră, dacă vom irosi în continuare,
dacă ne vom bate joc de resursele energetice,
dacă vom construi în continuare lucruri care consumă atât de multă energie
încât majoritatea companiilor dau acum faliment,
este clar că nu vom preda planeta următoarei generaţii
fără probleme majore.
Deci, vedeţi că acest avion este mai mult un simbol.
Nu cred că va transporta 200 de oameni
în următorii ani.
Dar când Lindberg a traversat Atlanticul
sarcina utilă era de asemenea suficientă
doar pentru o persoană şi ceva combustibil.
Şi peste 20 de ani, câte 200 de oameni
traversau Atlanticul în avion.
Deci, trebuie să începem
şi să dăm exemplu.
Puţin ca în fotografia aceasta.
Este o pictură a lui Magritte,
într-un muzeu în Olanda, care îmi place foarte mult.
Este o pipă şi este scris, "Aceasta nu este o pipă".
Acesta nu este un avion,
Este un simbol a ceea ce putem realiza
când credem în imposibil,
când avem o echipă,
când avem spirit de pionier,
şi mai ales când înţelegem
că toate certitudinile pe care le avem
trebuie aruncate peste bord.
Şi ce mă încântă foarte mult
este că la început credeam că va trebui să zburăm
în jurul lumii fără combustibil
pentru ca mesajul nostru să fie înteles.
Şi din ce în ce mai mult, impreună cu Andre, suntem invitaţi prin lume
să vorbim despre proiectul acesta, să vorbim despre simbolul lui,
suntem invitaţi de politiceni, suntem invitaţi în forumuri despre energie,
pentru a demonstra că nu mai este
complet stupid
să gândeşti că scăpăm de dependenţa
de energiile fosile.
Deci, prin discursurile ca acesta de azi,
prin interviuri, prin întâlniri,
ţelul nostru este să adunăm cât mai mulţi oameni în echipă.
Victoria nu va veni
dacă "doar", citez, închid citatul,
vom zbura în jurul lumii într-un avion pe energie solară.
Nu, victoria va veni
dacă destui oameni sunt motivaţi
să facă exact acelaşi lucru în viata lor de zi cu zi,
să economisească energia, să treacă la cea regenerabilă.
Şi acest lucru este posibil. Ştiţi, cu tehnologiile pe care le avem azi
putem economisi între 30 şi 50 la sută
din energia unei ţări din Europa,
şi putem rezolva jumătate din restul cu energie regenerabilă.
Mai rămâne 25 sau 30 la sută pentru
petrol, gaz, cărbune, nucleară sau oricare.
Este acceptabil.
Deaceea toţi oamenii care cred
în acest fel de spirit
sunt bine veniţi să facă parte din acea echipă.
Mergeţi pe SolarImpulse.com, înregistraţi-vă
pentru a fi informaţi asupra a ceea ce facem.
Şi chiar mai mult, pentru a primi sfaturi,
să faceţi comentarii, să duceţi vorba
că dacă este posibil în aer
este posibil desigur şi pe uscat.
Şi de fiecare dată în viitor atunci când dăm peste gheată,
trebuie să ştim că viaţa va fi minunată,
şi succesul va fi senzaţional
dacă îndrăznim să ne depăşim frica de gheată,
să depăşim obstacolul,
să trecem prin problemă, pentru a vedea ce este de cealaltă parte a ei.
Deci, vedeţi, asta facem noi din partea noastră.
Fiecare are ţelul său, fiecare are visele sale,
are viziunile sale.
Întrebarea la care vă las să răspundeţi acum
este care este balastul vostru
pe care aţi vrea să-l aruncaţi peste bord?
Şi la care altitudine
aţi vrea să zburaţi în viată,
să obţineţi succesul pe care doriţi să îl aveţi,
să ajungeţi la nivelul care vă aparţine,
cu potenţialul pe care îl aveţi
şi care îl puteţi realiza?
Pentru că energia cea mai regenerabilă pe care o avem
este potenţialul nostru, pasiunea noastră.
Deci, să o facem şi pe asta, şi vă doresc o aventură superbă
pe aripile viitorului. Mulţumesc.
(Aplauze)