Descoperirea structurii ADN-ului a fost una din cele mai importante realizări ale secolului trecut, de fapt din istoria omenirii. Faimosul helix dublu e aproape sinonim cu Watson and Crick, doi dintre cercetătorii care au câștigat Premiul Nobel pentru descoperirea sa. Dar există și un alt nume pe care poate îl cunoașteți, Rosalind Franklin. Probabil ați auzit că informațiile sale au susținut idea genială a lui Watson și Crick sau că era un om de știință îmbrăcat modest și beligerant, precum a descris-o Watson în „Helixul dublu”. Dar datorită biografilor lui Franklin, care i-au cercetat viața și i-au intervievat apropiații, acum știm că acea relatare e departe de adevăr, iar contribuțiile ei științifice au fost minimalizate. Haideți să auzim povestea reală. Rosalind Elsie Franklin s-a născut în Londra, în anul 1920. Își dorea să devină om de știință chiar din adolescență, o carieră neobișnuită și nu prea ușoară pentru fete în acele timpuri. Dar ea a excelat în știință oricum. Câștigase o bursă la Cambridge pentru a studia chimia, unde și-a obținut doctoratul, iar apoi a efectuat o cercetare despre structura cărbunelui ce a dus la îmbunătățirea măștilor de gaz pentru britanici în al Doilea Război Mondial. În 1951, a intrat la King's College pentru a utiliza tehnica razelor X în studierea structurii ADN-ului, unul din cele mai discutate subiecte din știință pe atunci. Franklin și-a îmbunătățit laboratorul de raze X și s-a pus pe muncă, îndreptând razele X de mare energie spre micile cristale de ADN. Însă cultura academică de atunci nu privea cu ochi buni femeile, iar Franklin era izolată de colegii săi. Ea intrase în conflict cu Maurice Wilkins, un coleg de laborator ce o considera pe Franklin asistenta sa. Însă Franklin a continuat să muncească, iar în 1952 a obținut „fotografia 51”, cea mai faimoasă radiografie a ADN-ului. Obținerea imaginii a necesitat 100 de ore, iar calculele necesare pentru analiză ar putea dura un an. Între timp, biologul american James Watson și fizicianul britanic Francis Crick erau și ei în căutarea structurii ADN-ului. Fără ca Franklin să ştie, Wilkins a luat „fotografia 51” și le-a arătat-o lui Watson și Crick. Fără a calcula poziția exactă a fiecărui atom, ei au efectuat o analiză rapidă a informației lui Franklin și au utilizat-o pentru a construi câteva structuri posibile. Într-un final, au găsit-o pe cea corectă. ADN-ul e compus din două catene elicoidale, una opusă celeilalte cu bazele în mijloc precum treptele unei scări. Watson și Crick au publicat modelul în luna aprilie a anului 1953. Între timp, Franklin își terminase calculele, ajunse la aceeași concluzie și își trimise propriul manuscris. Jurnalul publicase împreună cele două manuscrise, însă pe cel al lui Franklin l-au pus la sfârșit, lăsând impresia că experimentele ei erau doar o confirmare a descoperirii și nu o sursă de inspirație. Însă Franklin deja încetase munca asupra ADN-ului și murise de cancer în 1958, neștiind că Watson și Crick văzuseră fotografiile sale. Watson, Crick și Wilkins au primit Premiul Nobel în 1962 pentru descoperirea ADN-ului. Adesea se spune că Franklin ar fi primit Premiul Nobel dacă acesta s-ar fi putut decernat postum. De fapt, e posibil să-l fi putut câștiga de două ori. Munca sa asupra structurii virusurilor i-a adus premiul unui coleg în 1982. E timpul să spunem povestea unei femei curajoase care s-a luptat cu sexismul din știință și a cărei munci a revoluționat medicina, biologia și agricultura. E timpul să o onorăm pe Rosalind Elsie Franklin, mama necunoscută a helixului dublu.