Salut! Sunt Jacob Barnett,
vă bucuraţi? (Urale)

Bine!

Sunt aici să vă spun de ce ar trebui
să uitaţi tot ceea ce ştiţi, chiar acum!

Primul lucru pe care trebuie să-l ştiţi:

să zicem că vă faceţi temele,
– e ceva ce trebuie să faceţi –

şi vă faceţi temele bine, luaţi note mari,
premii fabuloase cu Benjamin (100 $)

şi chestii din astea, tari.

Sunt aici să vă spun că nu faceţi bine.

Da, tocmai am spus-o: faceţi totul greşit!

Ca să ai succes trebuie să priveşti totul
din propria-ţi perspectivă, unică.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că atunci când gândeşti
trebuie să gândeşti în felul tău creativ

şi să nu accepţi ce e deja încetăţenit.

Cei pe care vi-i arăt pe fundal
sunt fraţii mei, Ethan şi Wesley:

unul e chimist, iar celălalt e meteorolog.

Perspectiva ta poate fi singurul mod
în care vei percepe arta, istoria, muzica

sau orice altceva.

Vă arăt cum văd eu matematica:

ăsta-i 32 şi rotaţiile reprezintă:

adunare, scădere,
împărţire, înmulţire etc.

Sunt aici ca să facem împreună
mecanică cuantică, OK?

Azi vorbim despre ecuaţia lui Schrödinger,

separată pe perioade de timp independente,

şi o vom rezolva în condițiile de limită

pentru cazul reţelelor
şi al unei particule într-o cutie.

Să trecem la treabă!

O să vă împart nişte foi cu teoria.
Le împart în două.

Poate cineva să vină să ia astea?

Nu, stai! Înainte să vii
am să vă anunţ ceva urgent.

Rămâi acolo. Am glumit!
(Râsete)

Nu am...
(Aplauze)

N-am venit aici
să vă înspăimânt cu mecanica cuantică.

Nu încă.

Să ne gândim la ceva mai simplu:
câţi aţi auzit de cercuri?

OK, e bine.

De ce sunt importante?

Au forma biscuiţilor,

a roţilor de skateboard
şi, cel mai important,

au forma butonului
care-ţi porneşte X-box-ul 360.

Ce ştim despre cercuri de la şcoală?

Ştim π r^2, ştim că-s rotunde.
Mai ştim ceva?

Nu prea.

Să vă spun eu ce puteţi face cu cercurile.
E teorema lui Johnson.

Nu e chiar o teoremă, e doar un mod
în care matematicienii judecă lucrurile.

Johnson a spus că iei 3 cercuri
şi le suprapui astfel încât

să ai 6 linii albastre,
– eu le numesc „albastre” –

deci sunt 6 linii
care se intersectează într-un punct.

Celelalte 3 puncte formeaza un cerc
de aceeaşi dimensiune.

Interesant.

Asta nu e doar π r^2,
e ceva nou.

Pentru că Johnson nu s-a gândit doar:
„A, am π r^2, rotund şi gata,”

el a creat matematică.

Şi a făcut-o în felul lui unic.

Ştiu că nu toţi aveţi talent la mate,
aşa că...

(Râsete)

să trecem la ceva mai interesant.

Aţi auzit de Isaac Newton
în cariera voastră de liceeni.

Poate de la prisme sau ce-a mai făcut el.

În 1665, Isaac Newton era
la Universitatea Cambridge.

Cei care chiar cunosc istorie ştiu

că pe atunci Cambridge
era închisă din cauza ciumei.

Aşadar Isaac Newton nu avea cum să înveţe.

S-a oprit din învăţat

şi probabil se ascundea de ciumă
împreună cu pisica într-un cămin.

A trebuit să se oprească din învăţat,
dar nu şi din gândit.

Se gândea la o problemă de astrofizică.

Cred că voia să calculeze
revoluţia Lunii în jurul Pământului,

iar eu am refăcut-o în cazul
revoluţiei lui Mercur în jurul Soarelui.

Bun.

Ca să-şi rezolve problema
el a creat analiza matematică,

legile lui Newton,
atracţia gravitaţională,

telescopul, pentru a-şi verifica teoria,
şi optica

şi alte nebunii
în doi ani în care n-a mai învăţat.

A fost foarte bine pentru noi
că a trebuit să nu mai înveţe.

Când n-a mai învăţat a început
să gândească şi a creat ştiinţă.

E grozav, că acum avem teorie în fizică!

OK!

Ar fi putut fi un student de top,
cu note maxime,

ar fi putut fi pe lista decanului,
să-şi facă profesorii mândri,

dar n-ar mai fi creat nimic
dacă nu s-ar fi oprit din învăţat.

Avea nevoie să înceapă să judece
lucrurile din propria perspectivă, unică,

ca să-şi poată crea teoria.

Acum să mă prezint oficial,
pentru că n-am apucat la început.

Acum vreo 11 ani
am fost diagnosticat cu autism.

Adică mă concentram
atât de mult pe detalii

încât părea că nu gândesc deloc.

Gândeam aşa: uite o reflexie,
deci e o lumină sus,

dar uite umbra mea, deci lumina e acolo.

Mă uitam în colo şi o găseam.

(Râsete)

Atunci lumea credea
că n-o să învăţ niciodată,

pentru că părea că mă uit în gol,
că nu fac absolut nimic.

Au început să-mi spună că n-o să învăţ,
că n-o să gândesc, n-o să vorbesc,

că n-o să-mi leg şireturile...

... probabil aici au avut dreptate,
pentru că port sandale.

Totuşi la vârsta aia m-am dus
la Barnes and Noble şi mi-am luat o carte

şi din datele de acolo
am dedus legile lui Kepler.

Și se presupunea
că nu pot învăţa sau gândi deloc.

Aşadar, după alţii, situaţia nu părea bună
pentru că nu pictam cu degetele

şi nu ascultam poveşti sau alte chestii
pe care le fac cei de 2, 3, sau 4 ani.

Din cauza asta, ai mei m-au dus
la Centrul de Educaţie Specială,

care e extrem de special,
pentru că nu mă educau deloc.

(Râsete)

Atunci a trebui să mă opresc din învățat,

că n-aveam cum, doar eram la Special Ed...

Ce au făcut...

Nu puteam învăţa absolut nimic.

Totuşi, la vârsta aia am început
să mă gândesc la lucruri,

la toate aceste umbre

şi cred că de asta îmi plac azi
astrofizica, fizica şi matematica.

Cred că azi fac ceea ce fac,
pentru că n-a mai trebuit să învăţ.

Să continui despre gravitaţie.

E un subiect interesant pentru noi,
cei cărora ne place fizica.

Deci, să continui.

Chestia e că

după câteva secole

fizicienii aveau destulă tehnologie
pentru experimente

ca să testeze orbita lui Newton.

El prezisese că orbita lui Mercur
era un oval

sau, cum se spun în știință, o elipsă.

Dar când au studiat-o cu telescoapele,
au văzut chestia asta.

Cei care sunt oameni de ştiinţă,
ştiţi că asta e o exagerare,

Asta nu arată prea bine,
Newton a greşit.

Unul dintre cei mai mari fizicieni,
a greşit. A greşit!

Aveam nevoie de altcineva
care să facă la fel ca Newton:

să uite tot ceea ce ştia!

Şi să recreeze asta.

Acel om era Albert Einstein.

Albert Einstein se oprise şi el din drum
şi n-o ducea prea bine.

Era evreu şi totul se întampla
în Germania pre-nazistă,

aşa că n-a intrat la Universitatea locală.

A trebuit să lucreze
la un birou de brevete.

Nu e fizică teoretică
şi e vorba de Einstein.

Deci...

Einstein avea, dintr-o dată,
tot timpul să se gândească.

S-a oprit din învăţat,
dar a avut tot timpul să se gândească;

Făcea experimente mentale
şi se gândea la tot felul de lucruri.

Şi s-a imaginat pe el pe o trambulină,
cu câţiva prieteni...

... aici am greşit, pentru că fizicienii...
nu prea au prieteni.

(Râsete)

Albert Einstein era pe o trambulină
cu un singur prieten,

şi probabil se jucau ceva...
tenis sau mai ştiu eu ce...

Oricum, erau fizicieni,
aşa că nu coordonau prea bine mişcările,

aşa că poate nu nimereau mingile,
care treceau pe lângă ei.

Einstein s-a gândit un pic şi-a zis:
„Fără frecare, asta-i gravitaţia!”

Şi-a dat seama
că e vorba doar de gravitaţie.

A prezis apoi mişcarea care urma
să arate ca acea chestie nebunească.

Dar acea nebunie e la fel cu cealaltă.

Deci Einstein a rezolvat problema
doar gândind în felul lui unic.

N-a mai învăţat
şi a început să gândească, să creeze.

Mă întorc la poveste,
că aici am cam bătut câmpii.

Deci cam acum 3 ani,

erau nişte ore de analiză matematică,
la care am vrut să stau în spatele clasei,

aşa că m-am hotărât
că pentru asta să învăţ

algebră, trigonometrie şi toată matematica
de gimnaziu şi pe aia de liceu

şi analiza de anul I, în două săptămâni,

ca să pot sta în spatele clasei.

Aveam 10 ani.

(Râsete)

OK.

Tot atunci, dovedind asta,
m-au acceptat la universitate.

Aveam tot 10 ani.

Apoi a trebuit să merg
la interviul de admitere,

– ştiţi, e un interviu –

mă duceam la interviu
și aveam niște monede pentru parcare

şi le-am scăpat prin biroul tipului,

şi i-am lăsat impresia că n-am bun-simţ
şi m-a cam ținut în urmă un semestru.

Deci, iar a trebuit
să nu mai învăţ în perioada aia.

Şi ce-am făcut?

N-am mai învăţat şi m-am apucat
de jocuri video şi chestii din astea?

NU!

Am început să mă gândesc la forme!

(Râsete)

Şi mă preocupa o anumită problemă
de astrofizică pe atunci, dar şi acum.

Următoarele două săptămâni
m-am tot gândit la formele astea

la problema asta şi, după un timp,
am rezolvat-o.

Deci am rezolvat problema de astrofizică,

similară cumva cu ce s-a întâmplat
cu Einstein şi Newton,

dar n-o să vă spun exact despre ce e vorba
pentru că n-am publicat-o încă.

Când o să mi se publice lucrarea,
o să vedeţi despre ce e vorba,

(Râsete)

cei care citiţi reviste de ştiinţă.

(Râsete)

Mă gândeam la problemele astea...

Aveam doar un teanc
de 500 de coli ieftine,

şi cum mă gândeam la lucruri
multidimensionale le umpleam tare repede.

Aşa că am trecut la table albe
pentru că mi se terminase hârtia.

Dar şi tabla am umplut-o repede,

aşa că am trecut la geamurile casei.

Ai mei m-au gonit cu Windex de pe geamuri.

Ecuaţiile mele erau şterse de oribilii
creatori ai spray-urilor Windex.

Dar din cauza asta, după vreo lună,

ai mei au văzut că nu mai ies în parc
şi că tot desenez forme ciudate pe geam.

De fapt, încercam să mă contrazic,
ca să nu ajung ca Newton.

Nu voiam să am dreptate 100 de ani
şi apoi să fiu contrazis.

Scriam pe geamuri,
încercam să-mi demontez teoria,

dar fără succes.

Apoi părinţii, dându-şi seama
că ar fi trebuit să fiu în parc,

au chemat un tip de la Princeton

și i-au spus să mă contrazică ce făceam.

Din păcate n-a fost cazul
şi mi-a zis că-s pe drumul cel bun.

Aşa că nu mă duc în parc.

(Râsete)
(Aplauze)

Apoi, fiindcă n-a mai trebuit să învăţ,

am început să gândesc 
şi am rezolvat problema.

Apoi m-am hotărât să fac un video
despre analiza matematică,

pentru toți cei care voiau
să ştie analiză matematică,

adică pentru ceilalţi trei interesaţi,
ca să înţeleagă şi ei.

Am făcut videoul de analiză,

Lumea şi-a dat seama că am 12 ani
şi fac video de analiză matematică.

Primii care m-au băgat în seamă
au fost cei de la Indianapolis Star.

M-au pus pe prima pagină a ziarului,
cum vedeţi aici,

mâncând un sandwich.

Era tare gustos.

Apoi videoul meu a devenit viral.

Când am făcut poza asta
avea peste 2 milioane de vizualizări.

Un video de analiză matematică
să devină viral. Cine-ar fi crezut?

(Râsete)

Apoi a fost tradus în limba asta,
care-o fi.

Poate cineva să-mi spună ce limbă e?
Eu n-o pot citi.

(Din sală: „Chineză”.)

Bun, e chineză.

E bine de ştiut.

(Râsete)

Apoi m-a sunat un tip de la Fox TV

şi am putut desena pe geamurile lui.
Era Glen Beck. (Râsete)

Ce-a fost interesant aici
e că avea geamuri imense,

la etajul 23, peste clădirea Chrysler,
aşa că a fost drăguţ.

(Râsete)

Apoi au început să vină musafiri ciudaţi
la mine acasă.

(Râsete)

A apărut Morley Safer,
de la CBS Sixty Minutes.

Vedeţi că port aceleaşi sandale.

(Râsete)

Să recapitulăm:

Einstein, Johnson şi Newton
şi toţi cei despre care am vorbit

sunt ei genii?

De asta sunt ei speciali?
De asta au reuşit ce-au reuşit?

Categoric NU! Ei, NU!

Nu de asta!
(Râsete)

Chestia e că au făcut tranziţia
de la învăţare la gândire şi creaţie.

Apoi mass media a zis
că asta defineşte geniul.

Sigur că au avut IQ-uri relativ mari,

dar ştiţi şi voi că există mulţi oameni
cu IQ-uri mari care nu creează aşa ceva,

ci doar memorează
sute de mii de zecimale ale lui pi.

Îi întreb: de ce nu memorează alt număr?
Uite, eu am Phi pe tricou.

Concluzia: nu trebuia să fiu azi aici,
mi s-a spus că nu urmează să vorbesc.

Probabil câţiva terapeuţi
urmăresc stupefiaţi asta.

(Râsete) (Ovaţii)
(Aplauze)

Bun, deci eu nu pot vorbi, nu pot învăţa,
dar pentru că am făcut tranziţia

de la învăţare la gândire la creaţie,
azi mă aflu aici.

Şi vorbesc
în fața a 400-800 de oameni în New York.

Cu ce vreau să rămâneţi din discursul meu?

Vreau ca în următoarele 24 de ore,

ştiu că aveţi şcoală sau poate nu,
că e sâmbătă,

vreau ca în următoarele 24 de ore
să nu învăţaţi nimic.

N-aveţi voie să învăţaţi nimic
următoarele 24 de ore!

(Publicul: Da!)

(Râsete)

În schimb aş vrea
să faceţi următorul lucru:

fiecare aveţi o pasiune, nu ştiu care.

Vă vorbesc de 11 minute
şi nu ştiu ce vă pasionează.

Dar aveţi o pasiune
şi fiecare ştiţi ce e.

Vreau să vă gândiţi la domeniul acela
în loc să învăţaţi despre domeniul acela.

În loc să studiaţi domeniul, 
să fiţi domeniul!

Că e muzică, arhitectură,
ştiinţă sau orice,

gândiţi-vă la acel domeniu şi, cine ştie,
poate creaţi ceva.

Vă mulţumesc mult.
Sunt Jacob Barnett.

(Ovaţii) (Aplauze)