Cred că cele mai interesante monumente

sunt fie cele care dispar,

își pun întrebări,

sau complică unele din poveștile

în care credem.

(sirenă de ambulanță)

Propun de ceva timp

o abordare a anti-monumentului,

una care le permite oamenilor

să se reprezinte pe ei.

M-am îmbolnăvit de COVID
în martie aici în New York.

Mi-a fost destul de rău,
eu am astm.

Să nu poți respira 
te face să te simți neputincios.

Cred că multe 
din cazurile de care am auzit

erau despre membri ai familiei

care erau internați

și nu-i puteai însoți

iar după două săptămâni au murit

și nu puteai merge 
nici la înmormântare.

Eu sunt mexican și noi
ne gândim constant la moarte

la toate tradițiile, 
paharele închinate

și lucrurile pe care la facem 
pentru a ne împăca cu pierderea

care sunt esențiale

pentru supraviețuirea comunității noastre.

Toate astea au fost interzise.

Muzeul Brooklyn lucrează 
să fie o punte de legătură

între proiectul artistic 
și comunitățile din New York

pentru ca oamenii
să poată comemora

piederea celor apropiați.

Nu se prea vorbește despre moarte
în cultura chineză.

(Cartierul Chinezesc)

Este văzută ca un semn rău

care ar putea să aducă
alte decese sau ghinion.

Teama există de dinainte de pandemie.

Cred că din cauza pandemiei
oamenii sunt prea speriați

să vorbească despre moarte.

Mătușa mea s-a stins în martie.

Ea era totul pentru noi.

Ne-a fost greu 
să înțelegem și să acceptăm

că mătușa a murit
când tocmai ne văzusem

de Anul Nou chinezesc
cu puțin timp înainte.

Un obicei la înmormântările chinezilor

este să arzi bilete funerare.

Oamenii fac sculpturi din papier mâché

care reprezintă bunuri materiale.

Spre exemplu, o casă, o mașină, 
un iPhone.

Dar nu ni s-a permis,

n-am putut să ne strângem
ca să ne amintim împreună

și să ne consolăm
alături de cei apropiați

ca să trecem peste

fără să simțim tristețea 
atât de puternic.

Eu și studioul meu am decis
să facem o lucrare

care să le permită oamenilor

să se strângă
si să vadă un eveniment live.

A fost important să fie live

ca cineva din alt fus orar 
să se poată loga

și să participe
alături de cei dragi.

Fisura din Clepsidră este
un braț robotic controlat

de un software special conceput.

Ne trimiți o fotografie a cuiva drag, 
o rudă sau un prieten

prin site-ul 
acrackinthehourglass.net.

Fotografia este analizată 
și este reprodusă încet

folosind nisip dintr-o clepsidră.

Pe măsură ce imaginea apare,

două camere transmit procesul live.

Astfel, când participi,

poți invita prietenii
să se logheze și să urmărească.

Lucrarea este rezultatul colaborarării

celor care lucrează în studioul meu,

Ideea vine din discuțiile lor

și din dorința de a face ceva

ca să nu ne mai simțim
atât de izolați.

Când intri în holul 
Muzeului Brooklyn

și vezi toate acele chipuri

observi schimburi de priviri

peste tot prin cameră.

Majoritatea portretelor se uită
direct la tine.

Cei mai mulți aleg fotografii

în care persoana nu este distantă,
sau își ferește privirea

ci se uită direct la cameră.

La un moment dat 
imaginea se înclină lent

și gravitația face nisipul să cadă

șterge portretul

și recuperează nisipul
care va fi refolosit

pentru alte portrete.

Toate portretele, sute până acum,
sunt făcute

cu același nisip.

Aspectul ăsta este important pentru mine

pentru că sugerează
solidaritate universală

și conexiune umană.

Când mă simt optimist

mă gândesc că există empatie

și că oamenii înțeleg

că i s-ar putea întâmpla 
oricui de oriunde

ceea ce ne aduce împreună

și ne face să înțelegem ceva invizibil.

Lucrurile efemere te pot ajuta 
să-ți amintești.