Cred că cele mai interesante monumente

sunt fie cele care dispar,

își pun întrebări,

sau complică unele din poveștile

în care credem.

(sirenă de ambulanță)

Propun de ceva timp

o abordare a anti-monumentului,

una care le permite oamenilor

să se reprezinte pe ei.

M-am îmbolnăvit de COVID
în Martie aici în New York.

Mi-a fost destul de rău,
eu am astm.

Să nu poți respira 
te face să te simți neputincios.

Cred că multe 
din cazurile de care am auzit

erau despre membri ai familiei

care erau internați

și nu-i puteai însoți

iar după două săptămâni au murit

și nu puteai merge 
nici măcar la înmormântare.

Eu sunt Mexican și noi
ne gândim constant la moarte

și la toate obiceiurile, 
paharele închinate

și lucrurile pe care la facem 
pentru a ne împăca cu pierderea

și pentru a ne despărți 
sunt esențiale

pentru supraviețuirea comunității noastre.

Dar toate astea au fost interzise.

Muzeul Brooklyn lucrează 
să fie o punte de legătură

între proiectul artistic 
și comunitățile din New York

pentru ca oamenii
să se poată întâlni

să comemoreze piederea celor apropiați.

Nu se prea vorbește despre moarte
în cultura Chineză.

Este văzută ca un semn rău

care ar putea să aducă
alte morți sau ghinion.

Și înainte de pandemie a fost așa.

Cred că din cauza pandemiei
oamenii sunt prea speriați

să vorbească despre moarte.

Mătușa mea s-a stins în Martie.

Era totul pentru noi.

Ne-a fost greu 
să înțelegem și să acceptăm

că mătușa a murit
când ultima dată am văzut-o

de Anul Nou Chinezesc
cu puțin timp înainte.

Un obicei la înmormântările chinezilor

este să arzi bilete funerare.