Cred că cele mai interesante monumente
sunt fie cele care dispar,
își pun întrebări,
sau complică unele din poveștile
în care credem.
(sirenă de ambulanță)
Propun de ceva timp
o abordare a anti-monumentului,
una care le permite oamenilor
să se reprezinte pe ei.
M-am îmbolnăvit de COVID
în Martie aici în New York.
Mi-a fost destul de rău,
eu am astm.
Să nu poți respira
te face să te simți neputincios.
Cred că multe
din cazurile de care am auzit
erau despre membri ai familiei
care erau internați
și nu-i puteai însoți
iar după două săptămâni au murit
și nu puteai merge
nici măcar la înmormântare.
Eu sunt Mexican și noi
ne gândim constant la moarte
și la toate obiceiurile,
paharele închinate
și lucrurile pe care la facem
pentru a ne împăca cu pierderea
și pentru a ne despărți
sunt esențiale
pentru supraviețuirea comunității noastre.
Dar toate astea au fost interzise.
Muzeul Brooklyn lucrează
să fie o punte de legătură
între proiectul artistic
și comunitățile din New York
pentru ca oamenii
să se poată întâlni
să comemoreze piederea celor apropiați.
Nu se prea vorbește despre moarte
în cultura Chineză.
Este văzută ca un semn rău
care ar putea să aducă
alte morți sau ghinion.
Și înainte de pandemie a fost așa.
Cred că din cauza pandemiei
oamenii sunt prea speriați
să vorbească despre moarte.
Mătușa mea s-a stins în Martie.
Era totul pentru noi.
Ne-a fost greu
să înțelegem și să acceptăm
că mătușa a murit
când am văzut-o ultima dată
de Anul Nou (Chinezesc),
cu puțin timp înainte.