Să ceri ajutorul este cel mai greu lucru, nu-i așa? Nu l-am văzut pe lista celor zece lucruri de care ne temem cel mai mult, cum sunt vorbitul în public și moartea, dar sunt destul de sigură că acolo se încadrează. Deși în multe privințe e ridicolă frica de a recunoaște că avem nevoie de ajutor, fie din partea unei persoane dragi sau a unui prieten ori coleg de serviciu, sau chiar din partea unui străin, cumva ni se pare mereu puțin inconfortabil și stânjenitor să cerem ajutorul, motiv pentru care, desigur, majoritatea evităm să facem asta cât de mult posibil. Tatăl meu era unul dintre acei părinți care, jur, mai degrabă ar fi condus printr-o mlaștină plină cu aligatori, decât să ceară cuiva ajutorul să ajungă înapoi pe drum. Când eram mică, am mers în vacanță cu familia. Am condus de acasă, din South Jersey în Colonial Williamsburg. Și îmi amintesc că ne-am pierdut. Mama și cu mine ne-am rugat de el să oprească mașina și să ceară îndrumări pentru a reveni pe autostradă, iar el a refuzat complet, și, în schimb, ne-a asigurat că nu ne-am pierdut, ci doar voia să vadă ce se afla acolo. (Râsete) Deci dacă va trebui să cerem ajutorul, și toți avem nevoie de ajutor, practic în fiecare zi, singurul mod în care vom începe să ne simțim în largul nostru cerându-l, e să devenim buni la asta, să mărim șansele ca atunci când ceri ajutorul, aceștia să accepte. Și nu doar atât, dar să li se pară plin de satisfacții să te ajute, pentru că, astfel, vor fi motivați să continue să vă ajute în viitor. Studiul pe care eu și câțiva colegii l-am făcut a demonstrat de ce câteodată oamenii acceptă să ne ajute și alteori refuză. Deci, trebuie să încep prin a spune asta: dacă aveți nevoie de ajutor, va trebui să îl cereți. Cu voce tare. Bine? Toți suferim, într-o anumită măsură, de ceva ce psihologii numesc „iluzia transparenței”, în esență, ideea greșită că gândurile, sentimentele și nevoile noastre sunt foarte evidente pentru ceilalți. Nu este adevărat, dar noi credem asta. Și atunci, noi așteptând ca cineva să observe de ce avem nevoie și apoi, din senin, să se ofere să ne ajute. Aceasta e o presupunere foarte neinspirată. De fapt, nu numai că e foarte greu ca alții să observe ce nevoi aveți, dar chiar și cei apropiați se chinuie să înțeleagă cum vă pot ajuta. Partenerul meu a trebuit să adopte obiceiul de a mă întreba de mai multe ori pe zi: „Ești bine? Ai nevoie de ceva?” pentru că nu mă pricep să spun când am nevoie de ajutorul cuiva. El e mult mai răbdător decât merit și mult mai activ, mult mai dornic să ajute decât am avea dreptul să ne așteptăm din partea oricui. Așa că, dacă aveți nevoie de ajutor, va trebui să-l cereți. Și apropo, chiar și când cineva vede că aveți nevoie de ajutor, cum ar putea ști că vreți ajutorul lui? Ați încercat vreodată să ajutați de bunăvoie pe cineva care de fapt nu voia să fie ajutat de la bun început? Devin răutăcioși foarte repede, nu-i așa? Alaltăieri — poveste adevărată — fiica mea adolescentă se îmbrăca pentru școală, iar eu am decis să o ajut de bunăvoie în această privință. (Râsete) Eu cred că arată grozav în culori mai deschise. Ea preferă tonuri mai închise, mai neutre. Așa că am spus, încercând să o ajut, că poate ar vrea să se ducă înapoi sus și să încerce să găsească ceva mai puțin sobru. (Râsete) Dacă privirile ar putea ucide, nu aș fi acum aici. Nu putem da vina pe ceilalți pentru că nu s-au oferit să ne ajute, dacă nu știm că își doresc să fie ajutați. De fapt, cercetările arată că 90% din ajutorul pe care colegii și-l oferă la locul de muncă are loc în urma unor cereri directe de ajutor. Deci va trebui să spuneți cuvintele „Am nevoie de ajutor.” Da? Nu aveți cum să evitați asta. Ca să fiți pricepuți, ca să vă asigurați că oamenii vă vor ajuta, există câteva lucruri de care e foarte util să țineți cont. În primul rând, când cereți ajutorul, fiți foarte specifici în legătură cu ceea ce vreți și de ce îl vreți. Cereri de ajutor vagi, relativ indirecte, nu sunt folositoare celui care oferă ajutor, nu-i așa? Nu știm sigur ce vreți de la noi, și, la fel de important, nu știm dacă vom reuși sau nu să vă ajutăm. Nimeni nu vrea să ofere un ajutor eronat. Ca mine, probabil că primiți solicitări de la străini perfect agreabili de pe LinkedIn care vor lucruri precum o „întâlnire la cafea pentru a ne conecta” sau pentru „a primi un sfat". Ignor aceste cereri de fiecare dată. Nu pentru că nu sunt o persoană drăguță. E doar faptul că, dacă nu știu ce vreți de la mine, adică ce fel de ajutor sperați să vă pot oferi, nu sunt interesată. Nimeni nu e. Aș fi fost mult mai interesată dacă ar fi apărut și ar fi zis direct ce anume sperau să obțină de la mine, pentru că sunt destul de sigură că doreau ceva anume. Deci spuneți: „Sper să discutăm despre oportunitățile de a lucra în compania ta” sau „Aș vrea să propun un proiect colaborativ de cercetare într-un domeniu de care știu că sunteți interesat.” sau „Aș dori sfatul tău privind intrarea la facultatea de medicină.” Practic vorbind, nu vă pot ajuta cu ultimul lucru pentru că nu sunt doctor din acela, dar v-aș putea îndruma spre cineva care ar putea. Bun, al doilea sfat. Asta este foarte important: vă rog evitați avertismentele, scuzele și mita. Foarte, foarte important. Vă sună vreuna cunoscut? (Își drege vocea) „Îmi pare foarte, foarte rău că trebuie să îți cer asta.” „Urăsc să te deranjez cu asta.” „Dacă aș fi avut alt mod de a face asta fără ajutorul tău, aș face-o.” (Râsete) Câteodată pare că oamenii sunt așa nerăbdători să dovedească că nu sunt slabi și lacomi când îți cer ajutorul, încât pierd complet din vedere cât de inconfortabil vă fac să vă simțiți. Și apropo, cum ar trebui să mă bucur să te ajut dacă tu urăști faptul că îmi ceri ajutorul? Și deși e perfect acceptabil să plătiți străini să facă lucruri pentru voi, trebuie să fiți foarte, foarte atenți când vine vorba de stimularea prietenilor și colegilor de muncă. Când ai o relație cu cineva, ajutorul reciproc este o parte naturală a acesteia. Este felul în care arătăm că ne pasă. Dacă introduceți stimulente sau plăți în relație, ce se poate întâmpla e să înceapă să se simtă nu ca o relație, ci ca o tranzacție. Și asta, de fapt, cauzează distanțare, care, ironic, face oamenii mai puțin probabil să te ajute. Deci un cadou neașteptat, să vă arătați aprecierea și recunoștința după ce vă ajută cineva, e perfect în regulă. Să vă oferiți să plătiți cel mai bun prieten să vă ajute să vă mutați, nu e. Bine, a treia regulă și asta e foarte importantă: vă rog nu cereți ajutorul prin email sau mesaje. Serios, nu faceți asta. Emailul și mesajele sunt impersonale. Sunt conștientă că uneori nu există o alternativă, dar ce se întâmplă în principal e că ne place să cerem ajutor prin email sau mesaje pentru că e mai puțin stânjenitor pentru noi să facem asta. Știți ce e la fel de puțin jenant prin email și mesaje? Să ți se spună nu. Și a reieșit că există studii care susțin asta. Cererile de ajutor făcute în persoană sunt acceptate de 30 de ori mai des decât o cerere făcută prin email. Deci când ceva e foarte important și chiar ai nevoie de ajutorul cuiva, fă cererea în timpul unei întrevederi, sau folosește-ți telefonul ca un telefon, (Râsete) pentru a cere ajutorul de care ai nevoie. Bine. Ultima regulă, și asta este de fapt una foarte, foarte importantă și, probabil, cea mai trecută cu vederea când vine vorba de a cere ajutor: când îi ceri cuiva să te ajute și ei acceptă, ține-i la curent cu ce se întâmplă după. Există o concepție greșită cum că satisfacția că ai ajutat vine din gestul în sine. Asta nu este adevărat. Ce aduce satisfacție e să știi că ajutorul tău a fost folositor, că a avut impact, că ai fost util. Dacă nu știu ce efect a avut ajutorul meu, cum ar trebui să mă simt? Am pățit asta; am fost profesor universitar mulți ani. Am scris o mulțime de scrisori de recomandare pentru cine voia să se angajeze sau să intre la masterat. Și despre 95% din ei nu mai știu nimic. Cum să mă simt în legătură cu timpul și efortul pe care le-am depus, când nu știu deloc dacă te-am ajutat, dacă te-a ajutat cu adevărat să obții ce îți doreai? De fapt, ideea de a te simți eficient explică de ce anumite cereri de donații sunt atât de persuasive, pentru că te lasă să îți imaginezi intens efectul pe care ajutorul tău îl va avea. De exemplu ceva precum DonorsChoose. Te conectezi, poți să alegi după nume profesorului a cărui clasă o vei putea ajuta cumpărând efectiv lucrurile pe care le-au cerut, cum ar fi microscoape, laptop-uri sau scaune. O cerere de acel gen îmi permite să îmi imaginez cu ușurință binele pe care îl voi face, încât să simt imediat un sentiment de eficiență, din minutul când mă hotărăsc să donez. Dar știți ce altceva mai fac ei? Te țin la curent. Donatorii primesc scrisori de la copiii din clasă. Primesc fotografii. Află că au schimbat ceva. Și asta trebuie să facem toți în viața de zi cu zi. Mai ales dacă vrem ca oamenii să continue să ne ajute pe termen lung. Faceți-vă timp să-i spuneți colegului că ajutorul pe care vi l-a oferit chiar v-a ajutat să încheiați acea vânzare, sau v-a ajutat să obțineți interviul pe care vi-l doreați. Faceți-vă timp să-i spuneți partenerului că sprijinul oferit de acesta chiar v-a ajutat să treceți peste o perioadă grea. Faceți-vă timp să spuneți îngrijitoarei pisicii că sunteți fericiți pentru că, dintr-un oarecare motiv, de data aceasta pisicile nu au spart nimic cât ați fost plecați, și deci, trebuie să fi făcut o treabă foarte bună. Concluzia este: știu, credeți-mă, știu, că nu e ușor să cereți ajutorul. Tuturor ne este puțin frică să facem asta. Ne face să ne simțim vulnerabili. Dar adevărul muncii și vieții moderne este că nimeni nu reușește singur. Nimeni nu reușește izolat. Mai mult ca niciodată, trebuie să ne bazăm pe alți oameni, pe sprijinul și colaborarea lor, pentru a avea succes. Deci dacă aveți nevoie de ajutor, cereți-l cu voce tare. Și când îl cereți, faceți-o într-un mod care vă mărește șansele să îl primiți și faceți cealaltă persoană să se simtă minunat pentru că v-a ajutat, pentru că amândoi meritați. Vă mulțumesc! (Aplauze)