Salutări, buclucaşilor. Bun venit la Trouble... numele meu nu este important. În 1990, comunitatea mea, the Mohawks of Kanehsatà:ke, au început să lupte împotriva construirii unui teren de golf care ar fi distrus unul din cimitirele noastre sacre. Am semnat petiţii, am protestat şi în final am confruntat poliţia din Quebec şi eventual armata Canadiană, pentru a ne proteja pământul. După o confruntare de 78 zile... am câştigat! Şi atât cimitirul cât şi coniferele din jur, care ar fi fost distruse pentru a fi folosite de bogaţi ca să joace golf, încă sunt acolo astăzi. Să dăm pe repede înainte 26 ani. Comunitatea Lakota din Standing Rock a înfruntat compania petroliferă Energy Transfer Partners împotriva încercării lor de a construi Dakota Access Pipeline, sau DAPL, prin teritoriul lor şi pe sub fluviul Missouri. O conductă care, spun ei, dacă va fi construită aproape sigur se va sparge şi va contamina apa a milioane de oameni din Statele Unite. Lupta împotriva DAPL a devenit legendară. Mii de aliaţi Indigeni şi Colonişti s-au întâlnit în North Dakota pentru a opri acest proiect în ciuda tuturor piedicilor. Au devenit cunoscuţi ca protectori ai apei, iar în Noiembrie 2016 au avut o victorie temporară, când preşedintele pe punct de plecare Barrack Obama a respins un permis pentru a parte cheie a construcţiei. Pentru unii, această acţiune executivă a părut să valideze o anumită strategie şi un set de tactici corespondent. Dar istoria a arătat în mod clar că statele nu s-au sfiit vreodată să încalce nenumăratele promisiuni pe care le-au făcut popoarelor Indigene. Cât despre cei ce au uitat sau neglijat acest fapt... Donald Trump nu a irosit niciun moment să le amintească. În acelaşi timp, au fost mulţi protectori ai apei care au văzut această manevră politică ca pe trucul murdar care a fost şi care au continuat să puncuteze necesitatea unei strategii bazată pe confruntare fizică şi acţiune directă. În următoarele 30 minute, vă vom aduce vocile unor astfel de indivizi, care vă vor relata experienţele lor din lupta împotriva şarpelui negru... şi cauzând multe buclucuri. E şi greu să foloseşti cuvântul englezesc "warrior" atunci când vorbeşti despre ceea ce înseamnă să fii un războinic. Deoarece în calitate de Indigeni, ne-am născut în acest tip de viaţă şi considerăm că este datoria şi responsabilitatea noastră să ne apărăm pământul, din care limba, cultura, existenţa noastră curge. Nu ne poţi separa de pământul nostru. E o conexiune spirituală care se trage de la începutul poporului nostru. Deci un războinic este un apărător. E un protector. Şi în calitate de războinici ne vom apăra prin orice mijloace poporul. Orice stă în calea acestui lucru -- şi în cazul de faţă ne referim la contaminarea apei de care depind atâţia oameni. Sunt aici de la jumătatea lunii Septembrie. Şi mă aflu aici pentru a fi în solidaritate cu oamenii care se luptă împotriva Dakota Access Pipeline. Peste râu se află tabăra Sacred Stone unde a început iniţial rezistenţa. Acolo e demult o mână de oameni. De-ndată ce oamenii aceştia au venit aici şi au început cu adevărat să construiască şi să distrugă pământul toată lumea a început să vină aici mai repede. Şi în fiecare zi numărul lor tot creştea. Cum ai clipit, tabăra Sacred Stone era plină de oameni. Am venit aici în răspuns la un apel pentru servicii medicale. Am primit o invitaţie de la unele din matriarhele şi liderii Indigeni din teritoriul Lakota/Dakota/Nakota să venim să-i ajutăm în lupta împotriva şarpelui negru, împotriva conductei. Şi s-o facem prin "orice mijloace", după cum au spus unele dintre matriarhe. S-o facem în spiritul unei rezistenţe colective şi să folosim o diversitate de tactici. Sunt sute de tabere în această tabără mai mare din Standing Rock numită Oceti Sakowin. În ea sunt în jur 20.000 oameni. Dar mulţi dintre oamenii care sunt aici şi-au păstrat taberele aici. E tabăra High Star, tabăra Wild Oglala. Aşadar aceasta este o mobilizare în masă. Sunt mulţi oameni aici şi vor să oprească o conductă. S-a ajuns de la doar câţiva dintre noi în grupuri mici mergând şi oprind construcţia conductei oriunde puteam. La mai multe situri pe zi...tot ce reuşeam. Eram dedicaţi. Ucigaşii de şerpi negri! Ucigaşii de şerpi negri! Bine, acum de aici. La trei, pornim. Unu, doi, trei! Mergi! Mergi! Mergi! Diversitate a tacticilor e o expresie care reprezintă faptul că pentru fiecare persoană de pe câmpul de luptă care stă acolo şi poate fi împuşcată cu gloanţe de cauciuc, sunt mulţi oameni în spatele lor. Fie că sunt medici, personal de logistică, fie că sunt cei din bucătărie care i-au hrănit în ziua respectivă. Cred că singurul mod în care cineva se poate organiza este printr-o diversitate de tactici, căci cu toţii suntem oameni diverşi. Unde altundeva poţi să faci mii de oameni să vină laolaltă şi să formeze această comunitate fără să se omoare între ei? Uită-te la restul societăţii! Avem nevoie de toate lucrurile. Avem nevoie de oameni contestând la curte, avem nevoie de oameni care fac "petiţii", care se roagă, şi de asemenea de oameni care iau acţiune directă. Mulţi oameni au făcut multe lucruri diferite. S-au dus la judecătorie, la State Capitol, s-au legat de utilaje, oprind astfel fizic construcţia şi maşinăriile în ziua respectivă. Aveau caravane imense doar ca să-şi facă simţită prezenţa şi să oprească construcţia. Să o oprim oriunde puteam... în orice fel puteam. Folosindu-ne trupurile, legându-ne, venind în număr mare ca să-i intimidăm pe angajaţi. Doar prezenţa a 400 protectori ai apei şi oameni Indigeni putea opri DAPL pentru ziua respectivă. Şi câteodată angajaţii chiar fugeau către camioanele lor. Deoarece ei ştiu că ceea ce fac nu este corect. Şi eu aş fi speriată! La un moment dat, blocajele au fost foarte eficiente. Puteau opri construcţia, puteau opri ce se întâmpla în ziua respectivă la situri de lucru. Dar zona a ajuns să fie atât de militarizată. Şi cu resursele cu care ne înfruntam, nu conta că aveam intenţia să mergem să blocăm ceva. Pur şi simplu nu era o opţiune. Aşa că oamenii au fost nevoiţi să reevalueze situaţia şi să se întrebe ce înseamnă să fii eficient, să analizeze violenţa la care sunt supuşi, iar apoi să se reorganizeze şi să decidă ce tactici vor folosi. Iar apoi au început să apară chestii precum maşini înflăcărate pe autostradă, etc. Pentru că de multe ori, acel foc era singurul lucru care-i proteja pe oameni de poliţiştii şi soldaţii ţicniţi care vroiau să vină să distrugă tot. Punctul culminant la care am fost martoră când am fost aici a fost când poliţia a cotropit tabăra din linia întâi. Oamenii au sacrificat vehicule în acea zi, pentru a forma baricade. "Cum adică, au sacrificat vehicule?" Le-au dat foc. Dacă nu ar fi fost oamenii care se pregătiseră pentru genul acesta de situaţii confrontaţionale non-violente... conducta ar fi fost construită până acum. Succesul în a opri o conductă sau alt proiect major de infrastructură depinde de un număr de factori. Şi în ciuda ce mulţi şi-ar dori să creadă... like-urile pe facebook nu sunt unul. O inimă puternică, răbdare şi determinare din partea apărătorilor pământului sunt toţi factori esenţiali. Dar planificarea şi planificarea propice sunt de asemenea puncte cheie. Este important să te pui în faţa conductei, atât fizic cât şi ştiind când şi unde să te propteşti. Pe coasta de vest a Turtle Island, pe teritoriile necedate ale Wet'suwet'en nation în aşa-numita "Brittish Columbia", războinicii şi vârstnicii din triburile clanului Unis'tot'en au blocat construcţia a mai multe conducte prin teritoriile lor de 7 ani încoace. Piatra de temelie pentru apărarea pământului a fost Tabăra Unis'tot'en, o comunitate de rezistenţă construită fix în traseul propus pentru conductă -- similară în câteva feluri cu Oceti Sakowin, cunoscută şi ca tabăra Sacred Stone, care a servit ca bază pentru protectorii apei care s-au luptat să blocheze Dakota Access Pipeline. Iat-o pe purtatoarea de cuvânt a taberei, Freda Huson, dându-i pe poliţişti afară din teritoriu. Intrarea nu e liberă, deoarece blocăm conducte, nu blocăm pe toată lumea. Nu sunt o conductă. Şi iat-o din nou dându-i afară pe angajaţii care au venit ilegal cu elicopterul ca să facă muncă de recunoaştere. E vreo problemă? De ce nu plecaţi? Şi iat-o din nou interzicându-le accesul directorilor de la Chevron, care au avut tupeul să îi ofere apă îmbuteliată şi tutun industrial. Am venit să vorbim cu dvs. deoarece vrem să facem lucrări pe teritoriul vostru şi vă cerem accesul. Am spus deja nu accestor proiecte şi că nu vor trece conducte prin teritoriul nostru. În noiembrie 2016, prim-ministrul amator de dat în spectacol al Canadei, Justin Trudeau, a semnat un ordin prin care a anulat conducta Northern Gateway. una dintre conductele care urma să treacă prin Unis'tot'en. Dar în aceeaşi conferinţă de presă în care a semnat certificatul de deces al Northern Gateway, Trudeau a anunţat aprobarea a două alte conducte, Embridge Line 3 şi Kinder Morgan Trans Mountain -- împotriva căreia se aşteaptă o rezistenţă serioasă în urmatoarele luni şi ani. În plus faţă de consideraţii logistice, cei ce vor să blocheze conducte trebuie să fie pregătiţi să se confrunte cu dinamici interne şi pentru ca potenţiala neînţelegere asupra tacticilor să conducă la mai multă discordie şi dezbinare. Aici sunt sute de oameni diferiţi şi sute de triburi diferite care se unesc. Oamenii au multe opinii diferite despre cum să ne luptăm împotriva acestei conducte. Unii oameni cred că singurul mod în care vom opri această conductă este dacă ne luptăm şi o confruntăm direct. Unii cred că cea mai bună cale este cea legislativă. Alţii cred că rugăciunea este cel mai puternic lucru şi că este singurul mod prin care vom învinge. Dar în calitate de oameni Indingeni, trebuie să ne respectăm unii pe alţii. Aşa suntem noi. Respectăm ce cred oamenii. A existat un grup încă de când am ajuns aici care a vrut ca unii dintre noi să plece. Dar încă suntem aici. Nu am vrut să plecăm şi nu aveam de gând să o facem deaorece ştiam că nimic nu se va întampla dacă plecăm. Au fost de asemenea multe certuri deoarece nu mai vroiau ca tabăra noastră să mai ia parte la acţiuni. Nu înţelegeau acţiunea directă aşa că nu şi-o doreau. Întregul trib şi consiliul şi toată lumea. Au fost multe probleme cu "poliţia păcii" şi cu felul în care oamenii au purtat această luptă. Chiar şi când era vorba doar de blocaje. Poliţia păcii atât aici, precum şi unde i-am mai văzut de-a lungul anilor în centre urbane şi demonstraţii, sunt oameni care tind, dintr-un motiv sau altul, să creadă că grija lor pentru siguranţa altor oameni e mai presus decât orice tactică bună, sau decât indivizii care se pun în pericol cu bună ştiinţă. E mai presus decât opinia celor care au ales să se pună în pericol. Ce este Poliţia Păcii? E o combinaţie de oameni cu o afiliere apropiată tribului, oameni care au interese monetare în diverse ONG-uri. Deci până şi unii oameni care au venit aici după ce se luptaseră în Ferguson şi Baltimore, care făcuseră parte din acele lupte, au venit aici şi s-au simţit relativ imobilizaţi. Deoarece au încercat să fie tovarăşi buni şi să asculte de liderii Indigeni. Dar este aşa o luptă între grupuri diferite în legătură cu cine este lider Indigen şi ce înseamnă să fii aici într-un mod bun. Ce înseamnă să rezişti într-un mod care e benefic pentru comunitatea locală. A fost un grup de oameni care a venit aici şi strigau doar "Pace! Pace!". Aduceau Obiecte spirituale şi încercau să le folosească împotriva altor oameni ceea ce a creat multă confuzie şi frică, şi, nu ştiu, furie. Nu mă atinge! Înapoi! Înapoi! Unii dintre proprii noştri oameni îi controlau pe proprii noştri oameni, spunându-le propriilor noştri războinici şi protectori ai apei care luau acţiune directă să se retragă. Să se întoarcă în tabără. "Păstraţi lucrurile paşnice!" "Haideţi, oameni buni...nu e ok." "Trebuie să fim paşnici!" Nu poţi să le ceri oamenilor să vină şi să lupte şi să folosească tactici de nesupunere civilă şi acţiune directă nonviolentă şi în acelaşi timp să nu mai susţii acele tactici când oamenii încep să se rănească sau poliţia începe să răspundă cu violenţa la care îi antrenăm pe oameni să se aştepte. Dacă în schimb le spunem oamenilor că se va rezolva totul la judecătorie, sau se va rezolva totul prin rugăciune... atunci de ce au fost chemaţi atâţia oameni să fie prezenţi fizic? Această poliţie a păcii în mod repetat a sabotat şi întrerupt acţiuni care aveau potenţialul de a avea succes. Şi au fost îngreunate. "Dragostea va găsi o cale!" Dacă e vreun lucru bun pe care îl poţi spune despre nazişti, este că ştii că sunt inamicii tăi. Fără niciun dubiu. Când îl vezi pe unul din rasiştii ăia idioţi mergând pe stradă, sau fiind intervievat de un reporter, îţi vine să-i dai un pumn în cap. Au! Dar în mişcări eliberatorii, sunt actori în propriile noastre ranguri care pretind să ne fie aliaţi, dar în realitate nu sunt. În afară de infiltratori din partea poliţiei şi informanţi, care reprezintă o ameninţare adevărată, ne-ar plăcea să vă vorbim despre Organizaţii Non-Guvernamentale, sau ONG-uri. ONG-urile au o istorie murdară de infiltrare, pacificare şi co-optare a mişcărilor. Să fim clari... nu toate ONG-urile practică aceste lucruri, iar unele chiar fac treabă bună, dar recent am văzut mult prea mule exemple de ONG-uri de mediu care au înjunghiat pe la spate populaţii Indigene care îşi apărau pământul. Luaţi ca exemplu lupta pentru Great Bear Rainforest din vestul Canadei, unde Greenpeace şi ForestEthics s-au alăturat protectorilor pădurii Indigeni de la nivel local, ca mai târziu să-i dea la o parte şi să negocieze cu companii forestiere pentru a salva o fracţiune din una din cele mai importante păduri tropicale tempreate rămase în lume. Cea ce au primit companiile forestiere în schimb a fost o promisiune că ONG-urile de mediu nu vor protesta şi nu se vor împotrivi defrişărilor din vestul Canadei. Această înţelegere a devenit un şablon pentru o trădare şi mai mare. De data aceasta era pusă în joc Părdurea Boreală Canadiană, una dintre cele mai mari păduri continuue din lume. De această dată Greenpeace şi ForestEthics s-au asociat cu Canadian Forests Products Assoctiaton, adică industria forestieară, pentru o afacere similară. Din nou, comunităţile Indigene care au aşezări în Pădurea Boreală nu au fost consultate şi ONG-urile au promis nu doar să oprescă campaniile anti-defrişare în Pădurea Boreală, dar de asemenea să apere industria. O parte interesantă a acestui acord este, uhhh... cu Greenpeace, David Suzuki, ForestEthics, Canadian Parks and Wilderness de partea noastră, când altcineva vine şi încearcă să se ia de noi, înţelegerea presupune ca ei să vină să ne ajute să ne ajute să respingem atacul. Şi vom putea spune... "Te iei de mine, te iei de gaşca mea". Ultima astfel de înţelegere s-a produs între ONG-uri precum ForestEthics şi industria de nisipuri bituminoase din Alberta. Considerând reacţia publicului la celelalte două înţelegeri, aceasta a fost făcută după uşi închise, aşa că nu ştim toate detaliile. Ceea ce ştim este că au fost de acord companiile petrolifere să plaseze limite asupra extploatării nisipurilor bituminoase, în schimbul promisiunii ONG-urilor de a nu se opune construirii conductelor de petrol. Acum vom vorbi despre alţi inamici ai mişcării ascunşi în plină vedere. Acei inamici sunt guvernele tribale susţinute federal care conduc şi aplică legi asupra comunităţilor Indigene. În Statele Unite, aceste aşa-numite "triburi suverane" guvernează nişte bucăţi de teren delimitate de către guvernul american numite rezervaţii, sau rezerve în cazul Canadei. Aceşti lideri sunt membrii ai comunităţii, sunt aleşi prin vot şi au puţin de a face cu structurile de guvernământ tradiţionale ale comunităţilor Indigene pe care le conduc. De-a lungul timpului, cu câteva excepţii, oficialii guvernelor tribale au fost mai predispuşi să încheie înţelegeri cu îndustria de minerit, forestieră şi alte industrii de extragere ca acestea să exploateze teritoriile naţiunilor Indigene de care aparţin. Acesta este un teren din afara rezervaţiei asupra căruia nu au nicio jurisdicţie. Atât în Statele Unite cât şi în Canada, Consiliile Tribale au propriile forţe de poliţie. Să nu uităm că Poliţia Indiană l-a ucis pe Şeful Sitting Bull de la Rezervaţia Standing Rock. Iar în comunitatea mea din Kanehsatà:ke, poliţia Mohawk l-a împuşcat şi rănit grav pe veteranul Oka Crisis Joe David. Mai târziu a murit din cauza acestor răni. Astăzi vedem acelaşi lucru întâmplându-se la Standing Rock. Chiar luna aceasta poliţişti de la Bureau of Indian Affairs au bătut în mod brutal un protector al apei care se lupta împotriva DAPL, în campania lor de a da afară ultimii oameni rămaşi la taberele de protest. Cred că, iar aceasta este credinţa mea, că orice fel de DIA, sau Departament de Afaceri Indiene, sau Birou de Afaceri Indiene, Guvern Tribal, sau Căpetenie şi Consiliu ales care primeşte fonduri de la guvernul federal, care le plăteşte facturile, care le dă salariile nu are niciun drept într-o mişcare a populaţiei. Căci i-am văzut din nou şi din nou fiind cooptaţi. Ei nu reprezintă adevărata voce a pporului. Şi avem de a face cu această situaţie şi acasă în lupta noastră împotriva conductei Kinder Morgan şi ne văd pe noi, oamenii Indigeni, purtând această luptă în toată emisfera, unde sunt oameni Indigeni care se dau de partea intereselor corporaţiilor. Şi acest lucru ne răneşte oamenii şi mişcările. Dar de multe ori oamenii se tem să expună corupţia din guvernul tribal, sau să considere acest guvern ca pe propriul guvern -- din moment ce acesta a fost inventat de către statul american şi canadian pentru a-şi continua controlul asupra oamenilor. În timp ce discuţiile despre Dakota Access Pipeline continuă, consiliul tribal de la Standing Rock va primi toată susţinerea acordată, atâta timp cât susţinătorii aderă la regulile protestului paşnic. Oamenii care idolatrizează exagerat oamenii şi populaţiile Indigene din Turtle Island dar care nu au o înţelegere profundă a sistemului de rezervaţii, sau că aceste rezervaţii obişnuiau să fie tabere pentru prizonieri de război, consideră Consiliul Tribal ca fiind parte din guvernământul tradiţional, la care se face referire doar când vezi membrii consiliului purtând bonete de război fără să fi făcut nimic care să le confere acest obiect sacru conform tradiţiei. Aşadar există aceste confilcte constante între Indigenii mai tradiţionali şi aceste guverne IRA pe care le vezi uneori chiar şi în mass media, care vorbesc despre conducătorul Dave Archambault, fără să vorbească despre Consiliul Internaţional al Tineretului sau Tinerii Alergători, sau Ladonna Bravebull-Allard, a căror scânteie este cea care a aprins primul foc sacru la Sacred Stone. Au existat mulţi lideri auto-proclamaţi care sunt bărbaţi ce nu provin din această comunitate, sau nu se supun matriarhelor din această comunitate care se presupune că au putere. Acest lucru a creat conflicte şi diviziuni când nu aveam nevoie. Ceea ce este exact ce îşi doreşte guvernul şi cum funcţionează programele de contrainteligenţă. După cum a zis un prieten aceasta este întrebarea anului aici: "Care lider?" Fiindcă avem mereu aceste situaţii în care vin oameni şi spun că vorbesc din partea "liderilor". Sau a unui "lider". Dar adesea nici măcar nu ştiu numele acelui lider. Aşadar nu poţi decât să te întrebi cât de bun e felul în care operează dacă vin şi relatează ordine dar nu ştiu cu adevărat de unde vin acele ordine. "Căpeteniile ne-au spus să mergem să întrebăm oamenii dacă pot-" "Nu e nicio căpetenie aici!" "Nu avem căpetenii!" "Nu, nimeni nu acultă acum!" "Liderii au spus să vă întoarceţi în tabără!" "Vedeţi? Mereu fac unii prostii din astea." "Încearcă să ne despartă." Se vede clar. Oamenii care vin ca să poată coopta. Şi trebuie să fim capabili să identificăm acest lucru şi să-l adresăm într-un mod care îl va expune, dar care îl va şi opri din a se mai întâmpla. "Şi ceea ce trebuie să facem este să fim mândri de ceea ce am făcut. Trebuie să fim onoraţi de victorie şi este timpul acum. E timpul să mergem acasă." Sunt multe prespuneri diferite şi multă discuţie în legătură cu motivul pentru care Dave Archambault le-a cerut oamenilor să se întoarcă acasă. Cineva a spus că tribul ar fi fost tras la răspundere dacă nu ar fi spus asta. Dar acest teren este ceea ce ei numesc "teren al tratatului din 1851". Acest teren pe care guvernul îl numeşte "terenul corpului de armată" se află în afara jurisdicţiei Rezervaţiei aşa că este teoretic în afara jurisdicţiei lui Dave Archambault şi al conducătorului tribului. Această conductă de la care oamenii refuză să plece nu va fi în detrimentul naţiunii noastre. E politican. Asta este. De aşa cineva ascultă oamenii din comunitatea aceasta ca autoritate supremă? Nu. Oamenii ascultă de matriarhele din comunitatea lor, sau de şefii triburilor lor pe care îi reprezintă, care au fost invitaţi să fie aici. Asta îi face pe oameni să plece? Bineînţeles că nu. Aşadar evident că oamenii rămaşi aici cred că e o prostie, altfel ar fi plecat. În ciuda tuturor eforturilor noastre... câteodată conductele tot sunt construite. Doar Statele Unite conţin peste 2.5 milioane mile (4 milioane km) de conducte de petrol şi gaze naturale. Destule conducte pentru a înconjura Pământul de mai mult de 100 ori. Din fericire, există un număr de căi de a opri curgerea prin conducte existente pentru cei ce ştiu ce fac. Anul trecut, conducta Embridge Line 9 a fost închisă de trei ori de buclucaşi care au intrat forţat în staţiile embridge şi au închis robinetele. Asta s-a întâmplat odată în aşa-numitul Quebec şi de două ori în aşa-numitul Ontario. Activiştii au folosit o tactică similară pentru a închide simultan cinci conducte de la nisipurile bituminoase care se duceau către Statele Unite, printr-o acţiune coordonată desfăşurată în solidaritate cu apărătorii apei de la Standing Rock. Din moment ce acoperă porţiuni mari de teren, conductele sunt extrem de vulnerabile la sabotaj. Între 2008 şi 2009, conductele Encana din şi din jurul oraşelor Dawson Creek şi Tomslake, în aşa-numiul BC, au fost ţinta unor atacuri cu bombă. Mai devreme în acest an, cineva a folosit utilaje grele pentru a scoate o bucată de conductă în aşa-numita Alberta, provocând în jur de jumătate de milion de dolari în pagube. Infrastructura de petrol a fost de asemenea o ţintă pentru grupuri înarmate de rebeli, precum ELN şi Mişcarea pentru Emanciparea Deltei din Niger, sau MEND în Nigeria. Bineînţeles, când sunt luate acţiuni împotriva infrastructurii existente, este extrem de important ca oamenii implicaţi să ştie ce fac, şi să cunoască în întregime riscurile implicate. Statele încearcă din răsputeri să criminalizeze oamenii pe care-i prind că afectează transportul de petrol şi gaze naturale şi vor încerca să-i descurajeze pe activişti, ameninţându-i cu sentinţe de închisoare extrem de lungi. Şi ar trebui să fie evident, dar e important să evidenţiem că întregul obiectiv al închiderii conductelor este prevenirea pagubelor asupra mediului. Aşadar este vital ca orcine ia parte la astfel de acţiuni să-şi ia toate precauţiile necesare pentru a se asigura că nu provoacă o scurgere sau ruptură ei înşişi. Acestea fiind spuse...ne aşteaptă o luptă lungă cu mize mari. Ceea ce arată ca o înfrângere poate fi şi o şansă să ne regrupăm, să reflectăm asupra desfăşurării evenimentelor şi să vedem cum să ne adaptăm strategiile şi tacticile după necesităţi. Ceea ce am învăţat de aici este că, atunci când ne întoarcem acasă şi discutăm cu comunitatea şi naţiunea noastră, trebuie să stabilim un şablon sau o cale de a ne organiza care va respecta toată gama de diversitate a tacticilor. Şi cred că va fi nevoie de educaţie şi va trebui să conducem prin exemplu, deoarece nu putem lăsa istoria să se repete. Trebuie să ne regrupăm. Să ne recolectivizăm, şi cel mai important lucru, care se leagă şi de ce am discutat mai devreme este ori să dăm afară poliţia păcii ori să îi tragem la răspundere pentru acţiunile lor, astfel încât să poată realiza că ceea ce fac este foarte negativ pentru mişcare în sine, Şi că este negativ pentru consolidarea comunităţii şi că nu protejează comunitatea. Ei pun comunitatea în pericol. Ei cred că protejează comunitatea astfel încât să nu "intre" poliţia şi armata. Dar adevărul e că deja sunt aici. Vor construi conducta. Eventual se va sparge, fisura, iar apoi va răni şi distruge comunitatea mai mult. Aşadar, indiferent de ce confilcte interne mai au loc în tabără, sau pe care le crează oamenii din "echipa cealaltă" şi poliţiştii, - - dacă ne putem aminti că ceea ce fac ei provoacă mai mult rău decât bine, acest lucru ne va ajuta să luăm decizii mai bune în calitate de rezistenţă radicală. Şi ne poate de asemenea ajuta să înţelegem ce fel de ajutor să cerem. Şi dacă nu avem nevoie de ajutor, unde să trimitem alţi oameni ca să fie mai eficienţi astfel încât mai multe astfel de tabere să continue să apară în alte locuri în Şerpii Uniţi ai Americii căci asta e ideea. S-a întâmplat aici, de ce să nu se întâmple şi în altă parte? Aptitudinile cu care au venit oamenii care se antrenaseră pentru lupta împotriva conductelor au fost esenţiale. În multe din luptele ce vor urma, vom vedea comunităţi care rezistă, fiind săturaţi de cum companiile petrolifere, de gaz, şi de minerit îi tratează. Dar nu au aptitudinile necesare pentru a forma o rezistenţă puternică împotriva acestor lucruri. În timp ce aceste scheme legale se desfăşoară, în timp ce comentariile publicului se desfăşoară, nu putem continua să credem că procesul va funcţiona deoarece procesul este aranjat. Trebuie să mergem în tandem. Şi putem să sperăm şi să ne rugăm că un astfel de proiect va fi oprit prin calea legislativă, mai uşoară. Dar trebuie să ne şi pregătim şi să ne pregătim tinerii cu tacticile de care vor avea nevoie pentru a lupta cu succes împotrva acestor conducte, nu atunci când se termină lupta legislativă şi comentariile publicului şi conducta e aprobată. Nu atunci trebuie să începem să antrenăm oamenii. Atunci trebuie să începem atacul. Trebuie să ne analizăm complet din moment ce întreaga noastră viaţă este dedicată acestei mişcări. Pentru a aprinde o revoluţie astfel încât să putem lupta pentru libertatea noastră, să putem lupta pentru a avea ce ne dorim: pământul nostru, apa noastră, teritoriul nostru. Pentru a putea locui unde vrem, vâna unde vrem, înota unde vrem, precum strămoşii noştri dinainte de venirea omului alb. De aceea suntem aici. Pe 24 Ianuarie, Donald Trump a semnat un ordin prezidenţial executiv care aproba construcţia rămasă a Dakota Access Pipeline Cu aceeaşi mişcare de stilou, a dat şi aprobarea pentru conducta Keystone XL, care fusese amânată de administraţia Obama în 2015 după o luptă de mai mulţi ani a activiştilor anti-conducte şi a grupurilor de mediu. Joi, 22 februarie, o armată de poliţie a statului şi judeţului, acompaniată de membrii ai Gărzii Naţionale şi a Departamentului de Securitate a Ţării au evacuat ultimele focare de rezistenţă de la tabăra Oceti Sakowin, aducând un final trist taberei NoDAPL. În timp ce intrăm într-o nouă fază a luptei noastre împotriva producţiei accelerate de combustibil fosil şi a unei militarizări şi mai aprige a poliţiei, cele petrecute la tabăra Sacred Stone pot furniza lecţii valoroase pentru viitor. Acestea sunt lecţii pe care mişcările noastre trebuie să le înveţe şi să le internalizeze pentru a ne pregăti mai bine pentru luptele ce vor urma. Acestea fiind spuse, sper că v-a plăcut primul episod din Trouble. Fiţi pe fază pentru mai multe. Am intenţionat ca aceste filmuleţe să fie urmărite în grupuri şi să fie folosite ca resursă pentru a promova discuţii şi organizare colectivă. Eşti interesat să-l difuzezi în zona ta? Devino un buclucaş! Pentru 10 dolari pe lună, vă vom furniza o copie avansată a serialului, şi un kit de proiectare ce conţine resurse în plus şi câteva întrebări pe care le puteţi folosi pentru a porni o discuţie. Dacă nu îţi permiţi să ne susţii financiar... nicio grijă! Poţi viziona şi/sau descărca tot ce producem gratuit de pe site-ul nostru: sub.media/trouble Dacă ai propuneri de subiecte pentru viitoare episoade sau vrei să ne contactezi, scrie-ne la trouble@submedia.tv Am produs acest documentar cu asistenţa generoasă a West Coast Women Warrior Media Cooperative şi Mutual Aid Media. Acum... ieşiţi şi faceţi nişte năzbâtii!