Ca ființe umane, fiecare dintre noi suntem indivizi unici și independenți, dar nu suntem niciodată singuri! Milioane de bacterii microscopice trăiesc în interiorul organismului nostru, și nici un corp nu seamănă cu altul. Fiecare constituie un mediu diferit pentru comunitatea de microbi: de la suprafețele uscate ale pielii, la cele de pe buze, și din gură. Chiar și un dinte are propriul lui mediu distinctiv, iar intestinele au și ele colonii întregi de microbi care interacționează. În aceste șerpuiri ale intestinelor, există un aflux constant de mâncare, și fiecare microb sre rolul lui. Iată, de pildă, o bacterie celulitică. Rolul ei e să distrugă celuloza, o componentă comună a legumelor și a zaharurilor. Zaharurile se deplasează apoi spre căile respiratorii, o altă serie de microbi care absorb zaharurile și le transformă în combustibil. În timp ce mâncarea trece prin tubul digestiv, întâlnește fermenții care extrag energia din zaharuri transformându-le în substanțe chimice, cum ar fi alcoolul sau hidrogenul, pe care le elimină ca deșeuri. Mai în profunzimea intestinelor, sintropii trăiesc de pe urma deșeurilor de fermentare. La fiecare etapă a acestui proces, se eliberează energie, iar acea energie e absorbită de celulele din tractul digestiv. Colonia pe care am văzut-o e diferită la fiecare persoană. Fiecare are în intestin o comunitate de microbi unică și diversificată care procesează hrana în diverse moduri. Microbii din intestinul unei persoane sunt capabili să elibereze doar o parte din caloriile pe care le pot extrage microbii intestinali ai altei persoane. Așadar, ce anume îi determină pe microbii noștri intestinali să formeze o colonie? Structura noastră genetică și microbii cu care intrăm în contact de-a lungul vieții pot contribui la ecosistemul microbian. Și hrana pe care o consumăm influențează tipul de microbi intestinali. De pildă, hrana alcătuită din molecule complexe, cum ar fi un măr, are nevoie de lucrători microbieni diferiți pentru a fi digerat. Dar dacă e vorba de hrană alcătuită din molecule simple, cum ar fi o acadea, unii din acești lucrători sunt excluși. Acești lucrători părăsesc mediul pentru totdeauna. Ceea ce nu funcționează bine sunt comunitățile microbiene cu doar câteva tipuri de lucrători. De exemplu, persoanele care suferă de boli cum ar fi diabet sau inflamație intestinală cronică au o varietate mai mică de microbi în intestine. Nu înțelegem complet calea cea mai bună de a ține în frâu lumea microbiană, dar e posibil ca schimbarea stilului de viață, cum ar fi o dietă cu hrană complexă, vegetariană, ne-ar ajuta sa revitalizăm ecosistemul microbian din intestine și din întregul organism. Așadar nu suntem chiar singuri cu organismul nostru. Corpul nostru este gazda a milioane de microbi diferiți, și avem nevoie de ei așa cum ei au nevoie de noi. Pe măsură ce înțelegem mai multe despre microbii noștri, cum interacționează unul cu celălalt sau cu corpul nostru, vom dezvălui cum putem avea grijă de această lume complexă și invizibilă care dă formă identității noastre, sănătății, și bunăstării noastre.