Aici avem un pătrat împărțit în una, două, trei, patru cinci, șase, șapte, opt, nouă secțiuni egale. Am văzut deja că dacă hașurăm una dintre aceste secțiuni, dacă selectăm una dintre secțiuni, să zicem cea din mijloc, de aici, aceasta este una din nouă secțiuni egale. Deci, dacă cineva ne întreabă: "Ce fracție din întreg reprezintă pătratul purpuriu?" atunci noi răspundem că reprezintă 1/9 din întreg. Acesta de aici reprezintă 1/9. Dar ce se întâmplă dacă hașurăm mai mult? Să zicem că le hașurăm pe aceasta și pe aceasta. Stai să hașurez puțin mai bine. Și pe aceasta și pe aceasta. Așa, acum ce fracție din întreg am hașurat? Ei bine, fiecare dintre acestea am văzut deja că reprezintă 1/9. Deci, acesta este 1/9, acesta este 1/9. Când spun 1/9 aș putea să zic a noua parte. Deci aceasta este 1/9 sau a noua parte, fiecare dintre acestea reprezintă a noua parte. Dar câte dintre acestea am hașurat? Ei bine, avem una, două, trei, patru hașurate. Deci acum avem în total 4/9 hașurate. 4 din 9 secțiuni egale sunt hașurate. Deci 4/9 din întreg este hașurat. Hai să clarificăm într-un mod puțin mai interesant! Stai să colorez! Așa, aici avem cinci secțiuni egale. Stai să scriu. Avem cinci secțiuni egale. Și acum să hașurăm cinci dintre ele. Deci una, două, trei, patru, cinci. Deja știm că fiecare dintre aceste secțiuni, fiecare dintre acestea reprezintă 1/5. Deci 1/5, sau mai putem spune o cincime, este 1/5. Acum câte am hașurat? Ei bine, avem hașurate cinci din cinci secțiuni egale, adică 5/5 hașurat. Poate că spui: "Stai, stai! Dacă am hașurat cinci din cinci secțiuni egale, dacă am hașurat 5/5, înseamnă că am hașurat tot." Și da, ai perfectă dreptate. 5/5 este egal cu întregul. Acum aș vrea să oprești secvența video și să scrii pe o foaie de hârtie sau cel puțin să te gândești ce fracție din fiecare întreg de aici este hașurată. Deci, să o vedem pe prima. Avem una, două, trei, patru, cinci, șase secțiuni egale, Și vedem că una, două, trei, patru sunt hașurate. Deci avem hașurat 4/6 din această figură. Hai să mergem aici. Avem una, două, trei, patru, cinci secțiuni egale. Și una, două, trei, patru hașurate. Deci aici este hașurat 4/5 din acest cerc. Acum, în această figură avem două secțiuni și ambele sunt hașurate. Am putea spune că avem două jumătăți hașurate în această figură. Încă o dată, dacă avem două jumătăți hașurate înseamnă că totul este hașurat, ceea ce reprezintă un întreg. Acum, aceasta de aici, ai putea fi tentat să spui: " Avem una, două, trei, patru secțiuni și una, două, trei au fost hașurate, deci poate ce este cu roșu reprezintă 3/4 din figură. Dar amintește-ți: secțiunile trebuie să fie egale. Iar secțiunea aceasta roșie este mult mai mare. Parcă ar fi chiar mai mare decât toate celelalte trei împreună. Deci aici nu avem patru secțiuni egale. Așadar, cel puțin după cum este desenat, nu putem spune că este hașurat 3/4.