Zeul Shiva, distrugătorul răului, ucigașul demonilor, protectorul și observatorul omniscient al universului, îi testa răbdarea soției sale. Din punct de vedere istoric, uniunea dintre Shiva și Parvati era una măreață. Ei au menținut echilibrul dintre gânduri și acțiuni de care depindea bunăstarea lumii. Fără Parvati ca reprezentantă a energiei, creşterii şi transformării pe Pământ, Shiva ar deveni un observator detașat, iar lumea ar rămâne statică. Însă împreună, cei doi formau o uniune divină cunoscută ca Ardhanarishvara – o combinație sacră ce aducea fertilitate și conectare tuturor ființelor vii. Din aceste motive, Parvati era venerată pretutindeni drept mamă a lumii naturale – și omolog esențial al puterilor creative pure ale lui Shiva. Ea supraveghea confortul material al omenirii; și se asigura ca locuitorii Pământului să fie uniți între ei la nivel fizic, emoțional și spiritual. Totuși o neînțelegere s-a iscat între aceste două puteri formidabile. În timp ce Parvati susținea viața zilnică cu grijă și control, Shiva începuse să deprecieze munca esențială a soției sale și a insistat să se certe asupra rolului lor în univers. El considera că Brahma, creatorul lumii, a conceput planul material dintr-un simplu capriciu. Şi astfel, toate lucrurile materiale erau doar o distracție numită māyā – o simplă iluzie cosmică. Milenii întregi Parvati abia zâmbea cu bună știință în timp ce Shiva respingea toate lucrurile pe care ea le cultivase. Dar după ultima lui critică, ea a știut că trebuia să demonstreze importanța muncii ei odată pentru totdeauna. Ea și-a luat zborul de pe lume, retrăgând jumătate din energia cosmică ce menținea Pământul în mișcare. La dispariția ei, o lipsă bruscă, groaznică și atotcuprinzătoare a învăluit lumea într-o liniște sinistră. Fără Parvati, pământul a devenit uscat și nefertil. Râurile s-au micșorat și recoltele s-au uscat pe câmpuri. Foametea a năvălit peste omenire. Părinții se chinuiau să-și consoleze copiii flămânzi în timp ce îi frământau propriile stomacuri. Neavând ce mânca, oamenii nu se mai adunau în jurul bolului plin cu orez, ci se retrăgeau și se izolau de lumea ce se întuneca. Spre şocul și groaza Sa, Shiva a simțit un gol profund lăsat de absența soției sale. În ciuda puterii Sale supreme, El a realizat că nu era imun la nevoia de întreținere, iar dorința Sa părea fără sfârșit și insuportabilă. În timp ce Shiva dispera asupra Pământului pustiu, El a înțeles că lumea materială nu putea fi respinsă atât de ușor. La revelația soțului ei, miloasa Parvati nu mai putea sta deoparte și să privească cum adepții săi se pierd. Pentru a merge printre ei și a le reface sănătatea, aceasta s-a reîncarnat, purtând un bol aurit de ovăz și un polonic încrustat cu pietre scumpe. Odată ce s-a răspândit vestea despre această persoană încrezătoare, ea a fost venerată drept Annapurna, Zeița recoltelor. Odată cu sosirea Annapurnei, lumea a înflorit din nou. Oamenii se bucurau de fertilitate și mâncare, adunându-se pentru a mulțumi. Unii cred că Annapurna a apărut inițial în orașul sfânt Kashi sau în Locul Libertății pe malurile râului Gange – unde a deschis o bucătărie pentru a umple stomacurile oamenilor până se vor sătura. Însă la ospățul ei nu erau serviți doar simpli muritori. Umil la vederea plăcerii pământești ce înflorea în jurul său, însuși Zeul Shiva s-a apropiat de zeiță cu un bol gol implorând mâncare și iertare. Din acest motiv, zeitatea supremă e înfățișată uneori ca un biet cerșetor la mila Annapurnei; ținând bolul ei aurit în mâna stângă, în timp ce dreapta formează abhaya mudra; un gest de siguranță și încredere. Cu aceste simboluri, această reîncarnare puternică precizează că lumea materială nu e doar o iluzie. Mai curând, e un ciclu al vieții ce trebuie menținut, de la hrănirea gurilor deschise și stomacurile ce se frământă, la echilibrul pe Pământ.