Când eşti copil,
ţi se pune des întrebarea asta.

Devine chiar enervant.

„Ce vrei să te faci când o să fii mare?”

Adulţii speră că vei vrea

să te faci astronaut
sau neurochirurg.

Adulţii şi imaginaţia lor!...
(Râsete)

Copiii probabil spun că vor

să fie skateboarderi, surferi
sau jucători Minecraft profesioniști.

L-am întrebat pe fratele meu
şi mi-a zis:

„Fii serios! Am 10 ani. Habar n-am.
Probabil schior profesionist.

Hai să ne luăm o îngheţată!”
(Râsete)

Noi vă răspundem cu ce ne pasionează,
ceva ce noi credem că e tare,

ceva care ne e familiar

şi asta de obicei e exact opusul
a ceea ce vor să audă adulţii.

Dar dacă întrebi un copil mic

de obicei primeşti
cel mai bun răspuns,

simplu, evident şi realmente profund:

„Când cresc vreau să fiu fericit.”

Eu, când voi fi mare,

vrea să fiu în continuare fericit
aşa cum sunt acum.

Sunt entuziasmat să mă aflu aici la TEDx.

M-am uitat la filmuleţe TED
de când mă ştiu.

Dar n-am crezut că voi ajunge
pe scenă atât de repede.

Abia sunt adolescent
şi ca majoritatea adolescenţilor băieţi,

mai tot timpul mă întreb:

„De unde e atâta dezordine în camera mea?”
(Râsete)

„Am făcut duş azi?”
(Râsete)

Şi cea mai grea întrebare:

„Cum le fac pe fete să mă placă?”
(Râsete)

Neurologii spun că creierul adolescenţilor
e destul de ciudat.

Cortexul prefrontal nu e dezvoltat complet
dar avem mai mulţi neuroni decât adulţii.

De asta suntem atât de creativi, impulsivi
şi cu toane şi puşi la punct des.

Ce mă intrigă pe mine
e că mulţi copii, azi,

doar îşi doresc să fie fericiţi,

sănătoşi, în siguranţă, nehărţuiţi
şi iubiţi aşa cum sunt.

Aşa că atunci când adulţii ne întreabă
ce vrem să fim când vom fi mari,

mi se pare că presupun automat
că vom fi fericiţi şi sănătoşi.

Dar poate lucrurile nu stau aşa.

Mergi la şcoală, apoi facultate,
apoi serviciu,

căsătoreşte-te şi... BUM!

Vei fi fericit, nu-i aşa?

Nu mi se pare că a învăţa
să fii fericit şi sănătos

e o prioritate în şcoală.

Sunt separate de şcoală
şi pentru unii, nici nu există.

Dar dacă nu le-am separa?

Dacă ne-am baza educaţia pe studiul
şi practicarea fericirii şi a sănătăţii?

Pentru că asta este: se exersează
chiar şi un exerciţiu simplu ca ăsta.

Educaţia e importantă,

dar de ce nu include
fericirea şi sănătatea?

Nu pricep.

Am studiat ştiinţa
de a fi fericit şi sănătos.

Se rezumă la practicarea
acestor 8 lucruri:

mişcare, dietă şi nutriţie,

timp în natură,
contribuţie şi ajutorarea altora,

relaţii, recreere,
relaxare şi gestionarea stresului

şi implicare spirituală
sau religioasă.

Da, am bifat-o şi pe asta.
(Râsete)

Despre ele a scris dr. Roger Walsh.

El le numeşte schimări terapeutice
ale stilului de viaţă, pe scurt STSV,

E un cercetător care studiază
cum să fii fericit şi sănătos.

Pentru acest talk, am avut ocazia
să-i pun câteva întrebări, cum ar fi:

Credeţi că aceste 8 puncte
sunt o prioritate în şcoli?

Răspunsul lui nu m-a surprins.

Pe scurt, a fost „Nu”.

Dar a spus totuşi

că sunt mulţi care încearcă să se educe
în acest sens, înafara căilor obişnuite,

citind sau practicând meditaţie sau yoga.

Dar răspunsul lui
care mi-a plăcut cel mai mult

a fost că educaţia
e orientată în mare parte

spre cum să-ţi câştigi pâinea
şi nu spre cum să trăieşti.

În 2006, Sir Ken Robinson a ţinut

cel mai popular discurs TED
de până atunci:

„Şcoala distruge creativitatea”
("Schools Kill Creativity").

Mesajul său e că creativitatea este
la fel de importantă ca şi alfabetizarea

şi că ar trebui să-i dăm
aceeaşi importanţă.

Mulţi părinţi au vizionat acele filmuleţe,

iar cei ca ai mei le-au luat
ca pe o încurajare

pentru a-şi scoate copiii
de la şcolile tradiţionale

şi să încerce ceva nou.

Realizez că fac parte dintr-o
comunitate mică de copii revoluţionari

care-şi desăvârşesc educaţia diferit.

Şi ştiţi ceva?
Îi îngrozeşte pe mulţi.

Deşi aveam doar 9 ani

când părinţii m-au retras
din sistemul şcolar,

îmi amintesc cum plângea mama

când unii prieteni îi spuneau că e nebună
şi că era o idee proastă.

Privind în urmă sunt fericit
că n-a cedat presiunilor din exterior

şi cred că şi ea este.

Din cele 200 de milioane de persoane

care au urmărit discursul
lui Sir Ken Robinson

de ce nu sunt mai mulţi copii ca mine?

Shane McConkey e eroul meu.

Îl iubeam pentru că era
cel mai bun schior din lume,

până când mi-am dat seama
ce anume îmi plăcea la el:

era un hacker.

Nu un hacker de computere,

ci unul de schi.

Datorită creativităţii şi a invenţiilor
sale, schiul e azi aşa cum e

şi de-asta îmi place să schiez.

Mulţi oameni consideră hackerii
ca tocilari ai computerelor

care locuiesc în subsolul părinţilor
şi virusează calculatoare.

Dar eu nu văd aşa lucrurile.

Hackerii sunt inovatori.

Sunt cei care se pun
cu sistemele şi le schimbă

şi le fac să funcţioneze diferit,
să funcţioneze mai bine.

Modul cum privesc ei lucrurile
e un sistem de gândire.

Cresc într-o lume
care are nevoie

de mai mulţi oameni
cu mentalitate de hackeri

şi nu doar pentru tehnologie.

Totul e numai bun de hackuit,
chiar şi schiul,

chiar şi educaţia.

Fie că vorbim de Steve Jobs,
Mark Zuckerberg sau Shane McConkey,

o gândire de hacker poate schimba lumea.

Sănătoasă, fericită, creativă --

abordarea problemelor ca hacker
face parte din educaţia mea.

Eu o numesc „hack-schooling”.

Nu urmez o programă anume

şi nu sunt pasionat
de ideile cuiva anume.

Îmi hackuiesc singur educaţia.

Profit de oportunităţile
din comunitatea mea

şi din reţeaua prietenilor şi a familiei.

Profit de şansa de a experimenta ce învăţ.

Nu mi-e teamă de scurtături sau artificii

ca să obţin un rezultat mai bun,
mai repede.

E ca un remix sau o amestecătură
de învăţătură.

E flexibil şi oportunist

şi mereu dă prioritate
fericirii, sănătăţii şi creativităţii.

Partea tare e că nu e un sistem,
ci un mod de gândire.

Oricine poate folosi hack-schooling,
chiar şi şcolile tradiţionale.

Cum arată şcoala mea?

Ca Starbucks, în majoritatea timpului.
(Râsete)

Dar ca mai toţi copiii,

studiez multă matematică, ştiinţe exacte,
istorie şi scris.

Nu-mi plăcea să scriu

fiindcă profesorii mă puneau
să scriu despre fluturaşi şi curcubee,

iar eu doream să scriu despre schi.

A fost o uşurare când prietena mamei

a deschis Squaw Valley Kids Institute

unde scriam despre întâmplările mele
şi despre ce mă interesa

şi luam legătura 
cu mari oratori de prin ţară

care mi-au insuflat
dragostea pentru scris.

Îmi dau seama
că odată motivat să înveţi ceva,

înveţi mult foarte repede
şi pe cont propriu.

Starbucks e foarte util pentru asta.

Să hackuiesc fizica a fost distractiv.

Am învăţat despre Newton şi Galileo

şi am pus în practică
concepte de bază din fizică,

precum energia cinetică,
învățând prin experimente și greşeli.

Favoritul meu era pendulul lui Newton
pe care l-am făcut din bile de la Bocci.

Am experimentat şi cu mingi de bowling

şi chiar cu bile mari
din gumă de mestecat.

Project Discovery's Ropes Course
e grozav şi uşor stresant.

Când eşti la 18 metri deasupra solului,
trebuie să înveţi să-ţi stăpâneşti teama,

să comunici clar, dar mai ales
să poţi avea încredere în ceilalţi.

Organizaţiile comunităţii
au un rol important în educaţia mea.

E programul B.A.S.I.C.S.
al fundaţiei High Fives:

„Să fii stăpân pe situaţie
şi în siguranţă în situaţii critice”.

Am petrecut o zi cu patrula Squaw Valley
învăţând despre siguranţa pe munte.

A doua zi am trecut la ştiinţă,
studiind zăpada, vremea şi avalanşele.

Dar cel mai important
am învăţat că dacă iei decizii proaste

te expui la pericole
pe tine şi pe prietenii tăi.

Young Chautauqua aduce istoria la viaţă.

Studiezi pe cineva faimos din istorie

ca să-l poţi recrea pe scenă
când îl interpretezi,

şi ca să poţi răspunde întrebărilor
despre viaţa lui.

În această fotografie
îi vedeţi pe Al Capone şi Bob Marley

bombardaţi cu întrebări

în istorica sală
Piper Opera House din Virginia,

scena pe care a debutat Harry Houdini.

Timpul în natură
e foarte important pentru mine.

E calm, liniştit şi reuşeşti
să te desprinzi de realitate.

O zi pe săptămână stau afară toată ziua.

La orele Foxwalker

învăţăm să supravieţuim
în sălbăticie doar cu un cuţit.

Învăţăm să ascultăm natura,
să simţim mediul

şi am dobândit
o legătură spirituală cu natura,

care nici nu ştiam că există.

Cel mai interesant e că facem
suliţe, arcuri şi săgeţi,

facem focul fără chibrituri

şi adăposturi de supravieţuire
pentru nopţile în care ninge.

La Moment Factory,

unde se fac schiuri
şi echipament de schi,

am fost inspirat ca într-o bună zi
să am afacerea mea.

Tipii de-acolo mi-au demonstrat
de ce e nevoie să fiu bun la mate,

să fiu creativ şi să ştiu să cos.

Am început un stagiu la Bigtruck Brand

ca să mă pricep mai bine
la design şi la cusut.

Între servirea prânzului,
curăţarea toaletei

şi stricatul aspiratorului lor,

voi contribui la crearea hainelor,

la personalizarea şepcilor
şi la vânzarea lor.

Oamenii care lucrează acolo
sunt fericiţi, sănătoşi, creativi

şi pasionaţi de ceea ce fac.

E materia mea favorită.

Aici sunt cel mai fericit:

în zăpada mare şi afânată.

E metafora potrivită pentru viaţa mea,

pentru educaţia mea,

pentru hack-schooling-ul meu.

Dacă toţi ar schia pe acest munte

– cum cred toţi că e educaţia –

toţi ar schia pe aceeaşi pârtie,

probabil cea mai sigură,

iar zăpada cea mai bună
ar rămâne neatinsă.

Privesc asta şi văd mii de posibilităţi:

să-ţi dai drumul de pe cornişă,
să tai creasta,

să cauţi petecul de zăpadă
de pe o stâncă pe alta.

Pentru mine schiul e libertate
şi la fel e şi educaţia.

E despre creativitate,
despre a face lucrurile diferit,

despre comunitate şi într-ajutorare,

despre a fi fericit şi sănătos
printre cei mai buni prieteni.

Încep să cred că ştiu

ce mi-aş dori să fac
când voi fi mare.

Dar dacă mă întrebaţi
ce vreau să fiu când voi fi mare,

ştiu că mereu voi dori să fiu fericit.

Vă mulţumesc.
(Aplauze)