Voi vorbi despre o greșeală de intuiție de care mulți dintre noi suferim. E greșeala de a detecta un anumit tip de pericol. Voi descrie un scenariu care cred că e înfricoșător și probabil să se întâmple, iar asta nu e o combinație bună după cum se pare. Totuși, în loc să fiți speriați, majoritatea dintre voi vor considera că e interesant. Voi descrie cum progresele pe care le facem în inteligența artificială (IA) ne-ar putea distruge în final. De fapt, cred că e foarte greu să vedem cum nu ne vor distruge sau să ne inspire să ne distrugem. Dar dacă sunteți ca mine, veți crede că e amuzant să te gândești la astfel de lucruri. Acest răspuns e parte din problemă. Această reacție ar trebui să vă îngrijoreze. Dacă v-aș convinge cu discursul meu că ar fi probabil să suferim o foamete globală, fie din cauza schimbării climatice ori a altei catastrofe, și că nepoții voștri sau nepoții lor foarte probabil vor trăi așa, nu v-ați gândi: „Interesant. Îmi place discursul ăsta.” Foametea nu e amuzantă. Moartea cauzată de science-fiction, pe de altă parte, e amuzantă, iar ce mă îngrijorează cel mai mult despre dezvoltarea IA în prezent e că părem incapabili să avem o reacție emoțională adecvată pentru pericolului din fața noastră. Eu nu pot avea un răspuns adecvat, și țin acest discurs. E ca și cum am avea două uși în față. În spatele primei uși încetăm să progresăm în construirea mașinăriilor inteligente. Software-ul și hardware-ul nu se mai îmbunătățesc. Acum gândiți-vă de ce s-ar întâmpla asta. Știind cât de importante sunt inteligența și automatizarea, vom continua să îmbunătățim tehnologia cât putem. Ce ne-ar opri să facem asta? Un război nuclear la scară mare? O pandemie globală? Un impact cu un asteroid? Justin Bieber devenind președintele SUA? (Râsete) Ideea e că ceva ar trebui să distrugă civilizația pe care o știm noi. Imaginați-vă cât de rău ar trebui să fie încât să ne împiedice să mai facem îmbunătățiri în tehnologie permanent, generație după generație. Aproape prin definiție, ăsta e cel mai rău lucru care s-a întâmplat în istoria umană. Deci singura alternativă, și asta e după a doua ușă, e să îmbunătățim în continuare mașinăriile inteligente an după an după an. La un moment dat, vom construi mașinării mai inteligente decât noi și odată ce avem mașinării mai inteligente decât noi, ele vor începe să se îmbunătățească. Apoi există riscul numit de matematicianul IJ Good o „explozie de inteligență”, procesul ne-ar putea scăpa de sub control. Scenariul ăsta e caricaturizat adesea ca o frică față de o armată de roboți răzbunători care ne vor ataca. Dar nu ăsta e scenariul cel mai probabil. Mașinăriile noastre nu vor deveni brusc răzbunătoare. Îngrijorarea e că vom construi mașinării care sunt mult mai competente decât noi astfel că cea mai mică divergență între scopurile lor și ale noastre ne-ar putea distruge. Gândiți-vă cum ne purtăm cu furnicile. Nu le urâm. Nu ne străduim să le rănim. De fapt, uneori ne străduim să nu le rănim. Le ocolim pe trotuar. Dar oricând prezența lor intră în conflict cu un scop de-al nostru, să zicem să construim o clădire ca asta, le anihilăm fără remușcări. Îngrijorarea e că într-o zi vom construi mașinării care, conștiente sau nu, ne-ar putea trata cu o nepăsare asemănătoare. Cred că asta vi se pare exagerat, pariez că unii dintre voi se îndoiesc că IA superinteligentă e posibilă, cu atât mai puțin inevitabilă. Dar atunci trebuie să găsiți ceva greșit în una din următoarele presupuneri. Sunt doar trei. Inteligența e o problemă de procesare a informației în sisteme fizice. De fapt, asta e mai mult decât o presupunere. Deja am construit inteligență îngustă în mașinăriile noastre și multe dintre ele funcționează deja la un nivel de inteligență suprauman. Știm că simpla materie poate da naștere așa-numitei „inteligență generală”, o abilitate de a gândi flexibil în diverse domenii deoarece creierele noastre sunt capabile de asta. Corect? Sunt doar atomi aici și atâta vreme cât continuăm să construim sisteme de atomi care prezintă comportament din ce în ce mai inteligent, într-un final, dacă nu suntem întrerupți, vom construi inteligență generală în mașinăriile noastre. E crucial să realizăm că rata progresului nu contează deoarece orice progres e îndeajuns să ne aducă la capăt de drum. Nu ne trebuie legea lui Moore să continuăm, nici progres exponențial. Trebuie doar să continuăm. A doua presupunere e că vom continua. Vom continua să îmbunătățim mașinăriile inteligente. Dată fiind valoarea inteligenței -- inteligența fie e sursa a tot ce valorăm, fie ne trebuie ca să protejăm tot ce prețuim. E resursa noastră cea mai prețioasă. Deci asta vrem să facem. Avem probleme pe care trebuie să le rezolvăm urgent. Vrem să vindecăm boli ca Alzheimer și cancer. Vrem să înțelegem sisteme economice. Vrem să îmbunătățim știința climatică. Vom face asta dacă putem. Trenul a plecat deja din stație și nu are frâne. În final, nu stăm în vârful inteligenței sau oriunde lângă el. Asta e o informație crucială. Asta ne face situația atât de precară și de aceea nu ne putem baza pe intuițiile noastre despre risc. Acum gândiți-vă la persoana cea mai deșteaptă. În topul tuturor e John von Neumann. Impresia pe care a lăsat-o von Neumann celor din jurul său, inclusiv celor mai mari matematicieni și fizicieni, e bine documentată. Dacă doar jumătate din poveștile despre el sunt pe jumătate adevărate, nu încape îndoială că e unul din cei mai deștepți oameni vreodată. Gândiți-vă la spectrul inteligenței. Îl avem pe John von Neumann, apoi suntem eu și voi, apoi o găină. (Râsete) Scuze, o găină. (Râsete) Nu e nevoie să fac discursul mai deprimant decât e deja. (Râsete) E copleșitor de probabil că spectrul inteligenței se extinde mult după cât putem noi percepe și dacă construim mașinării mai inteligente decât noi, probabil vor explora acest spectru în moduri pe care nu le putem imagina și ne depășesc în moduri inimaginabile. E important să recunoaștem că e adevărat în virtutea vitezei. Imaginați-vă dacă am construi o IA superinteligentă care n-ar fi mai inteligentă decât echipa medie de cercetători de la Stanford sau MIT. Circuitele electronice funcționează de un milion de ori mai rapid decât cele biochimice, deci mașinăria ar trebui să gândească de un milion de ori mai rapid decât mințile care au construit-o. Dacă o pornești pentru o săptămână va face 20.000 de ani de muncă intelectuală la nivel uman, săptămână după săptămână. Cum am putea să înțelegem, darămite să constrângem o minte care face astfel de progrese? Celălalt lucru îngrijorător e următorul: imaginați-vă cel mai bun scenariu posibil. Imaginați-vă că dăm peste un design de IA superinteligentă care nu are probleme de siguranță. Avem designul perfect din prima încercare. E ca și cum ne-ar fi dat un oracol care se comportă așa cum vrem. Această mașinărie ar fi aparatul perfect de economisire a forței de muncă. Poate crea mașinăria care poate construi mașinăria care poate face orice muncă fizică, folosind energie solară, aproape la costul materiilor prime. Vorbim despre sfârșitul corvoadei umane. E și despre sfârșitul majorității muncii intelectuale. Ce ar face maimuțe ca noi în aceste circumstanțe? Am fi liberi să jucăm frisbee și să ne facem masaje. Adăugați niște LSD și niște haine ciudate și toată lumea ar putea fi ca la Burning Man. (Râsete) Asta sună destul de bine, dar întrebați-vă ce s-ar întâmpla în ordinea economică și politică actuală? Pare probabil că vom fi martorii unui nivel de inegalitate de avere și șomaj nemaivăzut. Fără voința de a pune această nouă avere în serviciul umanității, câțiva miliardari ar zâmbi pe copertele revistelor de afaceri în timp ce restul lumii ar muri de foame. Și ce ar face rușii sau chinezii dacă ar auzi că o companie din Silicon Valley ar fi pe cale să lanseze o IA superinteligentă? Această mașinărie ar fi capabilă să ducă un război, terestru sau cibernetic, cu o putere nemaivăzută. E un scenariu în care câștigătorul ia tot. Să fii cu șase luni înaintea competiției înseamnă să fii cu 500.000 de ani înainte, cel puțin. Se pare că doar zvonurile despre acest fel de descoperire ar putea să înnebunească specia noastră. Unul din cele mai înfricoșătoare lucruri în acest moment, după părerea mea, sunt lucrurile pe care le spun cercetătorii IA când vor să ne liniștească. Cel mai comun motiv să nu ne îngrijorăm e timpul. Se va întâmpla peste mult timp. Probabil peste 50 sau 100 de ani. Un cercetător a spus: „Să vă îngrijorați din cauza IA e ca și cum v-ați îngrijora de suprapopulare pe Marte.” Asta e versiunea de Silicon Valley de „nu-ți bate căpșorul cu asta”. (Râsete) Nimeni nu pare să observe că referința la acea perioadă de timp nu e logică. Dacă inteligența e doar o problemă de procesare a informației și noi continuăm să îmbunătățim mașinăriile, vom produce o formă de superinteligență. Nu avem idee cât ne va lua să creăm condițiile de siguranță pentru asta. Lăsați-mă să repet. Nu avem idee cât ne va lua să creăm condițiile de siguranță pentru asta. Dacă nu ați observat, 50 de ani nu mai sunt ce-au fost. Iată 50 de ani în luni. De atâta timp avem iPhone. De atâta timp The Simpsons rulează la televizor. 50 de ani nu e un timp lung pentru a rezolva una din cele mai mari provocări ale speciei noastre. Încă o dată, se pare că eșuăm să avem o reacție emoțională adecvată la ce va veni, foarte probabil. Informaticianul Stuart Russell are o analogie bună. A spus: să ne imaginăm că am primit un mesaj de la o civilizație extraterestră care zice: „Oameni de pe Pământ, vom veni pe planeta voastră în 50 de ani. Pregătiți-vă.” Acum rămânem să numărăm lunile până aterizează nava? Am simți nevoia să facem ceva mai urgent. Alt motiv pentru care ni se spune să nu ne îngrijorăm e că aceste mașinării pot să aibă doar aceleași valori ca noi deoarece vor fi practic extensiile noastre. Vor fi în creierele noastre și noi vom deveni practic sistemele lor limbice. Să ne gândim un moment la calea de viitor cea mai sigură și prudentă, recomandată, e să implantăm tehnologia direct în creierele noastre. Asta ar fi calea de viitor cea mai sigură și prudentă, dar de obicei măsurile de siguranță ale unei tehnologii trebuie să fie clarificate înainte de a ți-o pune în creier. (Râsete) Problema mai delicată e că construcția unei IA superinteligente pare mai ușoară decât a unei IA superinteligente și neuroștiința completă care ne ajută să ne integrăm mintea cu aceasta. Dat fiind că guvernele și companiile care lucrează la asta probabil se cred într-o cursă împotriva tuturor, și câștigarea cursei înseamnă câștigarea lumii, dacă nu o distrugem în clipa următoare, pare probabil că ce e mai ușor de făcut va fi făcut mai întâi. Din păcate, nu am o soluție la această problemă, alta decât să vă recomand să vă gândiți la asta. Cred că ne trebuie un fel de Manhattan Project pe subiectul IA. Nu s-o construim, deoarece cred că inevitabil o vom face, ci să înțelegem cum să evităm cursa înarmărilor și să o construim într-un fel corespunzător valorilor noastre. Când vorbiți despre IA superinteligentă, care se poate schimba pe sine, se pare că avem doar o șansă să alegem condițiile inițiale corecte și chiar și atunci va trebui să absorbim consecințele economice și politice ale alegerii corecte. Dar momentul în care admitem că procesarea informației e sursa inteligenței, că un sistem computațional adecvat e baza inteligenței, și admitem că vom îmbunătăți continuu aceste sisteme și admitem că orizontul cogniției foarte probabil depășește ce știm noi acum, atunci trebuie să admitem că suntem în procesul de creare a unui fel de zeu. Acum ar fi momentul potrivit să ne asigurăm că e un zeu cu care putem trăi. Vă mulțumesc mult. (Aplauze)