În iulie 1911, un profesor și absolvent de Yale în vârstă de 35 de ani a plecat cu echipa sa din tabăra din pădurea tropicală. După ce s-a cățărat pe un povârniș abrupt și și-a șters transpirația de pe frunte, el a descris ce a văzut dedesubt. A văzut ridicându-se din frunzișul des al pădurii tropicale acest incredibil labirint de structuri împletite, construite din granit, frumos îmbinate. Ce e uimitor la acest proiect este că a fost primul proiect finanțat de National Geographic și a împodobit coperta revistei omonime în 1912. Acest profesor a folosit echipament de fotografiere de ultimă generație pentru a imortaliza situl, schimbând fața explorării pentru totdeauna. Situl era Machu Picchu, descoperit și explorat de Hiram Bingham. Când a văzut locul, a întrebat: „E un vis imposibil. Ce poate fi?” Așadar, astăzi, 100 de ani mai târziu, vă invit într-o călătorie incredibilă alături de mine, un profesor și absolvent de Yale, în vârstă de 37 de ani. (Ovații) Vom folosi doar tehnologie de vârf pentru a cartografia o întreagă țară. E un vis inițiat de Hiram Bingham, dar îl extindem la lumea întreagă, făcând explorarea arheologică mai deschisă, mai inclusivă, la o scară ce era imposibilă înainte. De aceea sunt atât de încântată să vă spun astăzi că vom iniția platforma TED Prize 2016 în America Latină, mai exact în Peru. (Aplauze) Mulțumesc. Vom lua visul imposibil al lui Hiram Bingham și-l vom transforma într-un viitor uimitor de care ne putem bucura împreună. Peru nu are doar Machu Picchu. Are bijuterii uluitoare, așa cum puteți vedea aici. Are o uluitoare ceramică Moche cu figurine umane. Are liniile Nazca și țesături uimitoare. Ca parte a platformei TED Prize, vom face parteneriat cu niște organizații incredibile, mai întâi cu DigitalGlobe, cel mai mare furnizor mondial de imagistică comercială de înaltă rezoluție prin satelit. Ne vor ajuta să construim platforma uluitoare de crowdsourcing pe care o au. Poate unii ați folosit-o la prăbușirea avionului MH370 și la căutarea epavei. Bineînțeles, ne vor furniza imaginile din satelit. National Geographic ne vor ajuta cu pregătirea și, bineînțeles, explorarea. De asemenea, ne vor furniza un conținut bogat pentru platformă, inclusiv niște imagini de arhivă cum ați văzut la începutul prezentării și o parte din înregistrările lor documentare. Am început deja să construim și să planificăm platforma, și sunt atât de entuziasmată. Iată partea tare. Echipa mea, condusă de Chase Childs, începe deja să studieze unele imagini din satelit. Bineînțeles, ce vedeți aici sunt date de 0.3-metru. Acesta e locul numit Chan Chan în nordul Peruului. Datează din anul 850 AD. E un oraș uimitor, dar haideți să mărim imaginea. Iată tipul și calitatea datelor pe care le veți vedea. Puteți vedea structuri individuale, clădiri individuale. Am început deja să găsim locuri necunoscute până acum. Ce putem spune deja e că, fiind parte a platformei, veți ajuta cu toții la descoperirea a mii de locuri necunoscute, ca acesta de aici, și acesta mare de aici. Din păcate, am început și să descoperim jafuri la scară mare în aceste locuri, așa cum vedeți aici. Atât de multe locuri din Peru sunt amenințate, dar partea grozavă e că toate aceste date vor fi comunicate arheologilor din linia întâi pentru protejarea acestor situri. Am fost în Peru și m-am întâlnit cu Ministrul Culturii și cu UNESCO. Vom colabora îndeaproape cu ei. Ca să știți cu toții, situl va fi în engleză și spaniolă, ceea ce e esențial pentru a ne asigura că oamenii din Peru și din America Centrală pot participa. Anchetatorul nostru pentru proiectul principal e domnul de aici, Dr. Luis Jaime Castillo, profesor la Catholic University. Ca respectat arheolog peruvian și fost viceministru, Dr. Castillo ne va ajuta să coordonăm și să comunicăm datele arheologilor, astfel încât ei să poată explora aceste situri la sol. El mai conduce și acest program uimitor de cartografiere cu drone, unele din aceste imagini le puteți vedea în spatele meu. Aceste date vor fi incorporate în platformă și el ne va ajuta să vizualizăm unele din noile situri pe care ne ajutați să le găsim. Partenerul nostru de la sol care ne va ajuta cu educația, asistența și componentele de conservare a sitului, este Sustainable Preservation Initiative, condus de Dr. Larry Coben. Poate unii dintre voi nu știți că unele din cele mai sărace comunități din lume coexistă cu unele din cele mai cunoscute situri arheologice din lume. Ce face SPI e să ajute aceste comunități, în special femeile, cu noi abordări economice și formare în afaceri. Ajută în a-i învăța să creeze obiecte de artizanat frumoase care sunt vândute, apoi, turiștilor. Aceasta mobilizează femeile să-și prețuiască patrimoniul cultural și să și-l asume. Am avut oportunitatea de a petrece timp cu aceste 24 de femei la un binecunoscut sit arheologic numit Pachacamac, lângă Lima. Au fost incredibil de însuflețitoare și ce e grozav e că SPI ne va ajuta să transformăm comunitățile de lângă unele situri pe care ne ajutați să le găsim. Peru e doar începutul. Vom extinde această platformă în toată lumea, dar am primit deja mii de email-uri de la oameni din întreaga lume -- profesori, educatori, studenți și alți arheologi -- care sunt atât de entuziasmați să ajute. De fapt, ei deja ne sugerează unele locuri uimitoare, inclusiv Atlantida. Nu știu dacă vom căuta Atlantida, dar nu se știe niciodată. Sunt atât de entuziasmată să lansăm această platformă. Urmează să fie lansată oficial până la sfârșitul anului. Trebuie să spun că dacă ceea ce echipa mea a descoperit în ultimele săptămâni este un indiciu, ceea ce lumea va descoperi va întrece orice imaginație. Țineți-vă bine de alpacalele voastre. Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze) Mulțumesc. (Aplauze)