Mulțumesc!

Vă mărturisesc că mă simt
entuziasmat și provocat în același timp.

Entuziasmat pentru că e șansa mea
să contribui cu ceva.

Provocat pentru că e un seminar scurt.
În mod normal durează 50 de ore.

(Râsete)

Nu exagerez.
Le țin într-un week-end,

dar fac mai mult de atât,
instruiesc oameni,

dar mă interesează imersarea,
pentru că cum altfel poți învăța o limbă?

Nu ai învățat-o doar pe baza principiilor,

ci ai exersat des,
până când a devenit realiate.

Și motivul pentru care sunt aici,
în afară că sunt un nebun,

e pentru că...

Nu sunt aici să vă motivez, desigur;
nu aveți nevoie de asta.

Și de multe ori asta cred oamenii că fac,

dar e departe de adevăr.

Oamenii vin la mine spunându-mi:

„Nu am nevoie de motivație.”

Iar eu spun:
„Interesant. Nu asta fac.”

Sunt omul cu întrebarea „De ce?”.
Vreau să știu de ce faci ceea ce faci.

Care e motivul tău de acțiune?

Ce te determină în prezent?
Nu acum zece ani.

Sau faci aceleași lucruri ca atunci?

Deoarece cred că forța invizibilă
a energiei interioare

e cel mai important lucru din lume.

Sunt aici deoarece cred că emoția
e forța vieții.

Toți cei de aici avem minți grozave.

Majoritatea celor de aici avem
minți grozave, corect?

Toți știm să gândim.

Și cu mințile noastre
putem să raționalizăm orice.

Putem să realizăm orice.

De acord cu ce s-a spus acum câteva zile:
că oamenii lucrează în interes propriu.

Dar știm cu toții că asta
e o prostie de multe ori.

Nu lucrezi în interesul propriu
tot timpul,

pentru că atunci când intervine emoția,

lucrurile încep să funcționeze diferit.

Așadar e minunat pentru noi
să gândim intelectual

despre cum e viața în lume,

în mod special cei
care sunt foarte inteligenți,

ne putem imagina asta.

Dar eu vreau să știu ce vă motivează.

Și aș vrea să faceți următorul lucru,

până la sfârșitul acestei discuții:
să explorați unde sunteți azi.

Din două motive:
ca să contribuiți mai mult

și, sper, nu doar să-i înțelegem
pe alți oameni mai mult,

dar și să-i apreciem mai mult
și să creăm acele tipuri de conexiuni

care ar putea rezolva
unele dintre provocările actuale.

Acestea vor deveni mai mari

din cauză chiar a tehnologiei
care ne conectează,

deoarece ne face să ne intersectăm.

Și asta nu creează întotdeauna viziunea:
„fiecare înțelege pe fiecare

și fiecare apreciază pe fiecare.”

Am avut o obsesie în ultimii 30 de ani:

„Care e elementul care face diferența
în calitatea vieții a fiecărui om?"

Ce le influențează performanța?

Sunt angajat să produc rezultatul acum.

Asta fac de 30 de ani.

Primesc telefon când un sportiv
se epuizează

și aveau cinci goluri avantaj,

iar acum nu se mai pot redresa.

Și trebuie să fac ceva imediat,
altfel nu mai contează.

Sunt sunat atunci când un copil
e pe cale să se sinucidă

şi trebuie să fac ceva chiar acum.

Și în 29 de ani din fericire
nu am pierdut niciunul.

Asta nu înseamnă că nu se va întâmpla.

Motivul e o înțelegere
a acestor nevoi umane.

Când primesc acele apeluri
despre performanță, e un lucru.

Cum faci o schimbare?

Dar observ și ce anume modifică abilitatea
acestei persoane de a contribui,

să își întreacă limitele.

Poate adevărata întrebare e...
cred că viața are două lecții principale.

Una e: știința îndeplinirii,

pe care fiecare dintre voi
o stăpâniții uimitor.

„Cum transformi invizibilul
și-l faci vizibil?”

Cum iei ceea ce visezi
și faci să se întâmple?

Fie că e afacerea ta,
contribuția ta în societate, banii,

orice, corpul tău, familia ta.

Dar cealaltă lecție a vieții
care e rar însușită e arta împlinirii.

Știința e ușoară, nu?

Cu toții știm regulile, tu scrii codul
și obții rezultatele.

Odată ce cunoști jocul ridici miza, nu?

Dar când vine vorba de împlinire,
asta e o artă.

Deoarece e vorba despre apreciere
şi despre contribuție.

Tu singur poți simți doar atât de mult.

Am avut un laborator interesant
în încercarea de a răspunde la întrebarea:

care se schimbă viața cuiva

dacă îi privești ca pe acei oameni
pentru care ai da totul?

Toate resursele
de care au spus că au nevoie.

Nu un computerul de 100 de dolari,
ci cel mai bun.

Le-ai oferit dragoste, bucurie.
Ai fost acolo să îi susții.

Și acești oameni deseori,
și cunoașteți unii sunt sigur,

după atâta dragoste, educație și bani,

își petrec toată viața intrând și ieșind
din centrele de reabilitare.

Apoi cunoști oameni care au trecut
prin cea mai grea durere:

abuzați psihologic, sexual,
spiritual, emoțional,

şi nu întotdeauna, dar de multe ori,
ei devin unii dintre oamenii

care contribuie cel mai mult la societate.

Întrebarea pe care trebuie
să ne-o punem e: „De ce?”

Ce anume ne formează?
Și trăim într-o cultură a terapiei.

Majoritatea nu facem asta,
însă e o cultură a terapie.

Și mă refer la concepția
că noi suntem trecutul nostru.

Și nu ați fi fost aici
dacă ați fi fost de acord cu teoria asta,

însă majoritatea societății crede
că biografia e un destin.

Trecutul egalează viitorul.
Și așa e dacă trăiești în trecut.

Dar ceea ce știm
și trebuie să ne reamintim,

pentru că poți să știi ceva,
știi ce să faci,

și totuși să nu folosești, să nu aplici.

Trebuie să ne amintim

că decizia e puterea fundamentală.

Când întrebi oameni:

ai eșuat în a-ți atinge un țel?

Câți ați eșuat în ceva important
în viața voastră?

Spuneți da.

Publicul: „Da!”

TR: Mulțumesc pentru interacțiunea
puternică.

(Râsete).

Dar dacă întrebi oamenii,
de ce nu ai reușit ce ți-ai propus?

Cineva care lucrează pentru voi,
sau un partener sau chiar voi

Când eșuaţi să vă atingeți un scop,
care e motivul invocat pentru nereușită?

Ce vă spun? Nu au avut informațiile,

nu au avut cunoștințele, nu au avut banii.

Nu au avut timp. Nu au avut tehnologia.

Nu am avut un șef bun. Nu am avut ...

Al Gore: Curtea Supremă.
TR: Curtea Supremă.

(Râsete)

(Aplauze)

TR: Și...

(Aplauze)

Ce au în comun toate astea,
inclusiv Curtea Supremă?

(Râsete)

Spui că îți lipsesc resurse
și poate că e adevărat.

Poate nu ați avut banii,
poate nu ați avut Curtea Supremă,

dar nu acela e factorul definitoriu.

(Aplauze) (Râsete)

Și corectați-mă dacă greșesc.

Factorul definitoriu nu e niciodată
resursa, ci inventivitatea.

Și vreau să spun,
mai mult decât niște cuvinte,

e că dacă aveți emoție, emoție umană,

ceva ce am simțit de la dvs. alaltăieri
la un nivel care era foarte profund

și cred că dacă ați fi comunicat
cu acea emoție,

eu cred că l-ați fi învins
și ați fi câștigat.

(Aplauze)

Dar ce ușor e pentru mine
să-i spun ce ar fi trebuit să facă.

(Râsete)

Ești idiot, Robbins.

Dar știu că atunci când ne uitam
la dezbatere,

existau emoții care au blocat
abilitatea oamenilor

de a pricepe intelectul
şi capacitatea acestui om.

Și modul în care unii oameni
au înțeles în acea zi,

fiindcă știu oameni care au vrut să voteze
pentru dvs. și nu au făcut-o,

și am fost supărat.

Dar acum ați avut emoție.

Câți știți despre ce vorbesc?
Spuneți „da”!

Audiența: Da!

TR: Deci, emoția.
Și dacă obținem emoția potrivită,

putem reuși să facem orice.

Dacă ești suficient de creativ, de vesel,

poți să ajungi la oricine? Da sau nu?

Audienţa: Da.

TR: Dacă nu ai bani, dar ești creativ
și suficient de hotărât, vei reuși.

Asta e resursa hotărâtoare.

Dar nu asta e povestea
pe care ne-o spun oamenii.

Povestea spusă de oameni e una diferită.

Ne spun că nu au avut resurse,
dar de fapt,

dacă te uiți aici,

care sunt motivele pentru care
nu au realizat asta?

Următoarea, vă rog.
Mi-a stricat prezentarea, nemernicul.

(Râsete)

Dar am apreciat energia.

(Râsete)

Ce determină resursele tale?

Am spus că deciziile ne formează destinul,
ce e scopul prezentării mele.

Dacă deciziile formează destinul,
sunt trei decizii care îl determină.

Pe ce te vei concentra?

Trebuie să decizi pe ce te vei concentra.

Conștient sau inconștient:

în clipa în care te decizi
trebuie să-i dai un scop,

și oricare ar fi acel scop,
va produce emoție.

E ăsta sfârșitul sau începutul?

Dumnezeu mă pedepsește,
mă recompensează sau e noroc?

Emoția creează ceea ce vom face,
sau acțiunea.

Aşa că gândiţi-vă la propria viaţă.

La deciziile care v-au format destinul.

Și asta sună destul de greu,
dar în ultimii cinci sau zece ani,

au fost câteva decizii pe care le-ați luat

și dacă erau diferite,
viaţa voastră ar fi fost complet diferită?

Câţi se pot gândi la asta?

Mai bună sau mai rea. Spuneți „Da!”

Audienţa: Da!

TR: Poate a fost locul de muncă

și ai întâlnit dragostea vieții tale,
o decizie profesională.

Știu geniile de la Google
pe care le-am văzut aici.

Am înțeles că decizia lor la început
a fost să-și vândă tehnologia.

Ce ar fi fost dacă făceau asta

în loc să-și construiască propria cultură?

Cum ar fi fost lumea
sau viața lor acum? Impactul lor?

Istoria lumii noastre sunt aceste decizii.

Când o femei se ridică și spune:
„Nu, nu voi sta în spatele autobuzului.”

Ea nu a influențat doar viața ei.
Acea decizie a format cultura noastră.

Sau cineva stând în fața unui tanc.

Sau fiind în poziția lui Lance Amstrong
când cineva îți spune:

„Ai cancer testicular.”

E destul de greu pentru orice bărbat,
mai ales dacă faci ciclism.

(Râsete).

Îl ai în creier, îl ai în plămâni.

Dar care a fost decizia lui
pe ce să se concentreze?

Diferit fața de majoritate.

Nu a fost sfârșitul, a fost începutul.

A continuat și a câștigat șapte campionate
pentru prima oară

fiindcă a primit tărie emoțională,
putere psihologică.

Asta e diferenţa în fiinţele umane

pe care am văzut-o
de trei milioane de ori.

Fiindcă atâția au trecut
prin laboratorul meu,

din 80 de țări, cu care am avut șansa
să interacționez în ultimii 29 de ani.

Și după o vreme, tiparul devine evident.

Vezi că America de Sud și Africa
par a fi conectate într-un anumit mod.

Unii spun: „Oh, asta e ridicol.” E simplu.
Deci, ce l-a transformat pe Lance?

Ce vă formează? Două forțe invizibile.
Foarte rapid. Prima: starea.

Am trecut prin asta cu toții.

A fost un moment în care ai făcut ceva

și apoi te-ai gândit în sinea ta:
nu pot să cred că am spus asta,

cui i s-a întâmplat?

Spuneți „Da!”

Audienţa: Da!

TR: Sau după ce ai făcut ceva spui:
„Eu am fost ăla!”

(Râsete)

Nu a fost talentul tău, a fost starea ta.

Modelul tău despre lume
e ceea ce te formează pe termen lung.

Modelul tău despre lume e filtrul.
Asta e ceea ce ne formează.

Asta-i face pe oameni să ia decizii.

Pentru a influența pe cineva,
trebuie să știm ce îl influențează deja.

Și e format din trei părți.

Prima, care este ținta ta? Ce urmărești?

Nu sunt dorințele tale.

Poți avea dorințe sau ținte.

Câți ați avut o dorință
și ați gândit, e asta tot?

Spuneți „Da!”

Audienţa: Da!

TR: Avem nevoi.
Cred că există șase nevoi umane.

A doua, după ce știi care e ținta
care te motivează

şi după ce ai descoperit-o în adevărul ei,
nu ai format-o, ai descoperit-o,

atunci ai găsit care este harta ta:

sistemul de credințe
care îți spune cum să obții acele nevoi.

Unii oameni cred trebuie distrugă lumea,

alții să construiască ceva,
să creeze ceva, să iubească pe cineva.

Și apoi există combustibilul
pe care îl alegi.

Pe scurt, cele șase nevoi.

Prima: certitudinea.

Acestea nu sunt ținte sau dorințe,
sunt universale.

Toți avem nevoie de certitudinea că poate
evita durerea pentru a fi confortabil.

Cum o obţineți?

Controlați lumea? Dezvoltați o abilitate?

Renunţaţi? Fumaţi o ţigară?

Și dacă ai obținut certitudinea,
în mod ironic,

chiar dacă avem nevoie de asta,

nu ești sigur de sănătatea ta,
de copiii tăi, de bani.

Dacă nu ești sigur că tavanul va ține,
nu ai fi venit aici.

În timp ce noi urmărim
diferite certitudini, ce obținem?

Cum te simți dacă ești sigur?

Cum se va întâmpla? Cum te vei simţi?

Te-ai plictisi de moarte,

Căci Dumnezeu,
în infinita lui înțelepciune,

(Râsete)

ne-a dat a doua nevoie umană,
care e incertitudinea.

Avem nevoie de diversitate.
Avem nevoie de surpriză.

Câți dintre voi
iubesc surprizele? Spuneți „Da!”

Audienţa: Da!

TR: Prostii.
Iubiți surprizele pe care le vreți.

(Râsete)

Cele pe care nu le vreți sunt probleme,
dar aveți nevoie de ele.

Diversitatea e importantă.

Ați închiriat vreodată un video sau film
pe care l-ați văzut deja?

Cine a făcut asta?
Nu aveți viață.

(Râsete)

De ce faceți asta?

Sunteți sigur că e bun
fiindcă l-ați citit sau văzut deja

dar sperați că l-ați uitat
și că acum va fi diferit.

A treia nevoie umană: importanța.

Toți avem nevoie să ne simțim
importanți, speciali, unici.

O puteți obține făcând mai mulți bani

fiind mai spiritual,

purtând mai multe tatuaje și cercei
în locuri de care oamenii nu vor să știe.

Orice e nevoie.

Cea mai rapidă cale de a face asta,

dacă nu ai cultură, credință și resurse
sau inventivitate, e violența.

Dacă îți pun o armă la cap
sunt imediat important.

De la 0 la 10. Cât de sus? 10.

Cât de sigur sunt că îmi vei răspunde? 10.
Cât de multă incertitudine?

Cine știe ce se va întâmpla?
Pare captivant.

Precum coborârea într-o peșteră
până în fundul ei.

Varietate și incertitudine completă.

Și e important, aşa-i?
Vrei să-ți riști viața pentru asta.

Ăsta e motivul pentru care violența
a existat și va exista pururi

dacă nu cumva ne schimbăm
conştiinţa ca specie.

Există un milion de căi,

dar pentru a fi important,
trebuie să fii unic și diferit.

De fapt avem nevoie de:
legătură și dragoste - a patra nevoie.

Cu toții o vrem.

Majoritatea se opresc la relații
fiindcă dragostea e prea înspăimântătoare.

Nu vor să fie răniți.
Cine a fost rănit? Spuneți „Da!”

(Râsete)

Dacă nu, ați avut altfel de necazuri.

(Râsete)

Şi veţi fi rănit din nou.

Ce discurs optimist.

(Râsete)

Adevărul e că avem nevoie de ea.

Putem s-o realizăm
cu ajutorul intimității,

prieteniei, rugăciunii,
plimbărilor prins natură.

Dacă nimic altceva nu funcționează,
luați-vă un câine.

Nu o pisică,
fiindcă dacă plecați două minute,

sunt ca șase luni când reveniți.

(Râsete).

Pentru primele patru nevoi
orice om găsește un mod de a le realiza.

Chiar dacă vă mințiți,
trebuie să aveți două personalități.

Primele patru nevoi sunt numite
nevoile personalității

ultimele două sunt nevoile sufletului.

Şi aici apare împlinirea.

Nu veți obține împlinire
din primele patru.

Veți găsi o cale: fumat, băutură, orice.

Dar ultimele două trebuie să creșteți.

Cu toții știm răspunsul aici.

Dacă nu creșteți, ce rost are?

Dacă se dezvoltă relația, afacerea,
dacă tu nu te dezvolți,

nu mai contează câți bani ai,

câți prieteni ai, câți oameni te iubesc,
te simți groaznic.

Şi motivul pentru care creștem

e ca să avem să dăm ceva de valoare.

Fiindcă a șasea nevoie
e sa ajutam pe ceilalți.

Fiindcă știm cu toții,
oricât de răsuflat sună,

secretul vieții e dăruirea.

Toți știm că viața nu e despre mine,
e despre noi.

Știm asta cu toții.

Și e captivant.

Când l-ați văzut pe Nicholas vorbind
despre laptopul de 100 de dolari,

cel mai pasionat și captivant lucru
e că e un geniu, dar are o chemare acum.

Poți simți schimbarea în el
și asta e minunat.

Și acea chemare poate atinge alți oameni.

Viața mea a fost schimbată
fiindcă atunci când aveam 11 ani,

Ziua Recunoștinței, fără bani, mâncare,

nu am murit de foame, dar tatăl meu
era complet încurcat, necăjit,

iar mama mea accentua de tare o încurcase.

Și a venit cineva la ușă
și ne-a adus mâncare.

Tatăl meu a luat trei decizii.
Ştiu cam care erau ele.

S-a concentrat pe:
„Asta-i pomană. Ce înseamnă?

Sunt fără valoare, ce am de făcut?
Să-mi părăsesc familia.”

Ceea ce a și făcut.

A fost cea mai dureroasă
experiență din viața mea.

Cele trei decizii ale mele
mi-au dat o cale diferită.

M-am concentrat pe „E mâncare.” -
ce concept complicat.

(Râsete)

A doua, dar asta mi-a schimbat viața,

asta m-a format ca ființă umană.

Cadoul cuiva, nici nu știu al cui era.

Tatăl meu spunea mereu:
„Nimănui nu-i pasă de tine.”

Și subit, cineva necunoscut,
fără să ceară nimic,

dă de mâncare familiei noastre,
au grijă de noi.

M-a făcut să cred asta:

„Ce înseamnă dacă străinilor le pasă?”

Iar dacă lor le pasă de mine
și de familia mea, îmi pasă și mie de ei.

Voi face ceva ce să aducă o schimbare.

Așa că la 17 ani am plecat de acasă
de Ziua Recunoștintei.

De muți ani voiam să am bani
destui pentru a hrăni două familii.

A fost cel mai emoționant lucru
pe care l-am făcut.

Anul următor patru.
Nu am spus nimănui ce făceam.

Anul următor opt.
Nu o făceam pentru a primi ceva,

dar după m-am gândit:
mi-ar prinde bine niște ajutoare.

(Râsete).

Mi-am implicat prietenii
si am crescut companii

și am făcut 11 companii
și am clădit fundația.

18 ani mai târziu,
sunt mândru să vă spun

că am hrănit două milioane de oameni
în 35 de țări prin fundația noastră,

pe durata sărbătorilor:
Ziua Recunoștinței, Crăciun.

(Aplauze)

A fost fantastic.

(Aplauze)

Vă mulţumesc.

(Aplauze)

Vă spun asta nu ca să mă laud,
ci pentru că sunt mândru de oameni,

fiindcă se entuziasmează să contribuie

imediat ce au șansa,
nu doar ca să vorbească despre ea.

Iar în final, am cam depășit timpul.
Scopul care te modelează...

Iată ce e diferit la oameni.

Avem aceleași nevoi,
dar ești dependent de certitudinie?

Asta prețuiţi cel mai mult,
sau incertitudinea?

Acest om nu putea fi dependent
dacă a explorat acele peșteri.

Sunteți mânați de importanță
sau de dragoste?

Toți avem nevoie de toate şase,

dar oricare e sistemul tău,
el te direcționează diferit.

Și pe măsură ce te deplasezi
ajungi la o destinație.

A doua bucată e harta.

Gândiţi-o ca pe un sistem de operare
care vă ghidează.

Iar harta unor oameni e:

„Voi salva vieți chiar dacă
voi muri pentru alți oameni”

şi ei sunt pompieri.

La alţi oameni este, "Voi ucide oameni ca să reuşesc."

Ei încearcă să satisfacă aceeaşi nevoie de importanţă, aşa-i?

Vor să-l onoreze pe Dumnezeu
sau să-și onoreze familia,

dar au metode diferite.

Şi există şapte credinţe diferite. Nu le pot parcurge

că sunt gata. Ultima bucată este emoţia.

Aș spune că o parte a hărţii este ca timpul. Pentru unii ideea

de timp lung e o sută de ani. Pentru altcineva sunt trei secunde,

exact cât mai am eu.

(Râsete).

Iar pe ultimul l-am menţionat deja, acela cade pe voi.

Dacă aveţi o ţintă şi aveţi o hartă şi să spunem --

nu pot folosi Google fiindcă iubesc Mac-urile şi nu l-au făcut încă

bun pentru Mac-uri -- deci dacă utilizaţi MapQuest -- câţi aţi făcut

această greşeală fatală de a utiliza Mapquest la un moment dat?

(Râsete).

Foloseşti acest lucru şi nu ajungi acolo. Ei bine, imaginaţi-vă,

dacă convingerile voastre garantează că nu puteţi ajunge unde vreţi să mergeţi?

(Râsete).

Ultimul lucru este emoţia.

Acum, iată ce vă spun despre emoţie. Sunt 6000 de emoţii

pentru care toţi avem cuvinte în limba engleză,

care sunt doar o reprezentare lingvistică, corect,

care se schimbă cu limba. Dar dacă emoţiile voastre dominante --

dacă aş avea mai mult timp, aş lua 20000 sau 1000 de oameni

şi i-aş pune să-şi noteze toate emoţiile pe care le simt

într-o săptămână medie. Şi i-aş lăsa cât timp au nevoie.

Şi într-o parte să scrie emoţiile pozitive, însufleţitoare,

iar pe cealaltă pe cele negative.

Ghiciţi câte emoţii simt oamenii? Mai puţin de 12.

Şi jumătate din alea îi fac să se simte oribil. Aşa că au cinci sau şase

amărâte de emoţii pozitive, aşa-i? De exemplu se simt "fericit, fericit,

entuziasmat, sau oribil, frustrat, frustrat, depăşit, deprimat."

Câţi din voi cunoaşteţi pe cineva care indiferent ce se întâmplă

găsesc o cale de a se enerva?

(Râsete).

Sau, nu contează ce se întâmplă, ei găsesc o cale de a fi fericiţi sau entuziasmaţi.

Câți cunoașteți pe cineva așa? Să fim serioşi.

Când s-a întâmplat 9/11 -- termin cu asta -- eram în Hawaii.

Eram cu 2000 de oameni din 45 de ţări. Traduceam

în patru limbi simultan pentru un program

pe care-l conduceam o săptămână. Seara precedentă s-a numit

"Stăpânirea emoţiilor." M-am dus sus, nu aveam un plan pentru asta, şi am zis --

aveam aceste focuri de artificii -- eu fac lucruri nebuneşti, vesele --

şi apoi la sfârşit m-am oprit -- aveam acest plan cu ce voi spune

dar niciodată nu mă ţin de plan. Şi din senin am spus,

"Când încep oamenii să trăiască cu adevărat? Când dau ochi cu moartea."

Şi apoi am trecut prin tot acest lucru despre,

dacă ai pleca de pe această insulă, şi peste nouă zile

ai muri, pe cine ai chema, ce ai spune,

ce ai face? O femeie -- ei bine, în acea noapte s-a întâmplat 9/11 --

o femeie a venit la seminar şi când a venit acolo,

prietenul ei anterior a fost răpit şi ucis.

Noul prieten voia s-o ia de nevastă, iar ea l-a refuzat.

El a spus: "Dacă mă părăseşti și pleci în Hawaii, s-a terminat între noi."

Ea a spus: "S-a terminat." Când am încheiat seara acea, ea l-a sunat

şi i-a lăsat un mesaj -- poveste adevărată -- pe vârful World Trade Center

unde lucra el. Spunând, "Dragule, te iubesc, voiam doar să ştii

că vreau să ne căsătorim. A fost o prostie din partea mea." Ea dormea,

fiindcă era ora 3:00 noaptea pentru noi, când el a sunat-o înapoi

din vârful clădirii şi a zis, "Draga mea, nu pot să-ţi spun ce înseamnă asta pentru mine."

El a spus: "Nu ştiu cum să-ţi spun asta,

dar mi-ai dat cel mai mare dar, fiindcă voi muri."

Şi ea a derulat înregistrarea pentru noi în cameră.

Ea a fost în emisiunea lui Larry King mai târziu, și el a spus, "Probabil te miri

cum de ți s-a putut întâmpla asta de două ori asta. Şi el a spus,

"Tot ce pot să-ţi spun, draga mea, acesta trebuie să fie mesajul lui Dumnezeu pentru tine.

De acum încolo, în fiecare zi dă tot ce poţi, iubeşte-i pe toţi.

Nu lăsa nimic să te oprească vreodată." Ea termină şi un om se ridică

şi spune: "Eu sunt din Pakistan, sunt un muslim.

Mi-ar plăcea să-ţi ţin mâna şi să spun

îmi pare rău, dar, sincer, asta e o pedeapsă." Nu vă pot spune restul

fiindcă am depăşit timpul acordat.

(Râsete)

10 secunde.

(Aplauze)

10 secunde, doar atât. Vreau să fiu respectuos. 10 secunde.

Tot ce vă pot spune e că am adus acest om pe scenă

cu un om din New York care a lucrat în World Trade Center,

fiindcă aveam vreo 200 de new-yorkezi acolo. Mai mult de 50

şi-au pierdut companiile, prietenii, contactele din

agendele lor electronice -- un broker financiar, această femeie de oţel, strigând --

30 de prieteni i-au murit.

Şi le-am spus oamenilor: "Pe ce ne vom concentra acum?

Ce înseamnă asta şi ce vom face?"

Şi am luat grupul şi am reuşit să-i fac să se concentreze,

dacă nu ai pierdut pe cineva azi, concentrează-te pe

cum să ajuţi pe altcineva. Sunt acolo oameni --

şi atunci o femeie s-a ridicat şi era aşa de supărată și urla şi ţipa.

Apoi am aflat că nu era din New York, nu era americancă,

nu cunoştea pe nimeni aici. Am spus: "Întotdeauna te enervezi?"

Ea a spus: "Da." Oamenii vinovaţi se simt vinovaţi, oamenii trişti se simt trişti.

Şi i-am luat pe aceşti doi oameni şi am făcut o negociere indirectă.

Un evreu cu familie în teritoriul ocupat, cineva din New York

care ar fi murit dacă ar fi fost la serviciu în acea zi, şi acest om

care voia să fie terorist şi a precizat asta foarte clar.

Iar integrarea care s-a întâmplat a fost prinsă pe un film,

pe care voi fi bucuros să vi-l trimit, ca să puteţi vedea realmente

ce s-a întâmplat, în loc să-l descriu eu în cuvinte.

Dar doi din ei nu numai că s-au împăcat şi

și-au schimbat convingerile şi principiile morale despre lume,

dar au şi lucrat împreună pentru a aduce, de aproape patru ani,

prin diverse moschei şi sinagogi, ideea

despre cum să creăm pace. Iar el a scris o carte, numită

"Jihadul meu, drumul meu spre pace." Deci transformarea se poate întâmpla.

Aşa că invitaţia mea pentru voi e: exploraţi-vă reţeaua, reţeaua internă --

nevoile, credinţele, emoţiile care vă controlează.

Pentru două motive: pentru a avea mai multe de dat, şi de realizat,

noi toţi vrem s-o facem. Dar înţeleg a da,

fiindcă asta vă va reîncărca. Şi în al doilea rând,

ca să puteţi aprecia -- nu numai înţelege, la nivel intelectual,

prin minte -- dar să apreciaţi ce îi conduce pe alţi oameni.

Este singura cale prin care lumea noastră se va schimba. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Mulţumesc. Sper că asta a fost de ajutor.

(Aplauze)